GSF66 ban01-650

          Două evenimente au avut loc de când am scris ultimul editorial și până acum, obligându-mă, unul din păcate, celălalt din fericire, să le dedic aceste rânduri.

ioana_c_visan          Primul, cel trist, este că pe 21 septembrie scriitoarea Ioana Vișan ne-a părăsit, la o vârstă fragedă. Ioana a fost una dintre puținele autoare de SF&F din România care a avut curajul de a visa mai departe de granițele țării și, mai mult decât atât, a avut și tenacitatea de a-și îndeplini visul. Așa se face că a lăsat în urma ei o operă impresionant de vastă pentru scurtul timp care i-a fost îngăduit pentru a scrie, iar o mare parte din scrieri au fost publicate în limba engleză, înafara țării. Ioana a scris proză scurtă și roman, a fost prezentă în foarte multe antologii reprezentative pentru zona SF&F românească și internațională, a publicat volume în România și în lume.

          Odihnească-se în pace!

          Al doilea, unul fericit de această dată, este acela că revista Știință și Tehnică a organizat la București, la Biblioteca Națională, între 30 septembrie și 1 octombrie, festivalul Sci+Fi Fest, o întâlnire a pasionaților de știință și de SF în același timp. Pe lângă prezentările științifice și discuțiile pe marginea exponatelor precum telescoape, imprimante 3D, mașini electrice sau instalații fotovoltaice, un loc special a fost pregătit pentru SF, care a fost prezent cu standuri ale editurilor implicate în fenomen, prezentări de carte și alte panel-uri tematice.

          Personal, găsesc asemenea evenimente ca fiind exact acel lucru de care SF-ul românesc are mai mare nevoie, acel mod miraculos de a ajunge la oamenii care ar fi, poate, interesați de el, dacă l-ar cunoaște. Îi mulțumim revistei Știință și Tehnică pentru această șansă, pentru organizarea ireproșabilă și pentru premiile oferite. Fiindcă apariția unor noi premii în peisajul SF românesc, acordate de o revistă prestigioasă, la o gală în cadrul căreia sunt premiați și promotori ai științei, nu poate fi decât un eveniment salutar. Iată-i și pe premianți: Mihai Alexandru Dincă – pentru debut; Aurel Cărășel – proză scurtă; Florin Corneliu Pîtea – volum de proză scurtă; Michael Haulică – antologie; Dănuț Ungureanu și Marian Truță – roman. Felicitările noastre! Sperăm ca acest festival să nu fi fost un eveniment singular, ci să devină o tradiție.

          Iar acum, să ne pregătim pentru RomCon și Gaudeamus!

sci-fi-fest-premii-sf-stiinta-tehnica-1-696x435

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website