GSF67ban01-650

          În romanul lui George Orwell „1984”, personajul Winston are o slujbă ciudată. El este nevoit să corecteze erorile şi inadvertenţele ce survin în urma deciziilor odiosului Big Brother. După lichidarea unei persoane incomode, orice menţiune a numelui său este eliminată din toate textele. După adoptarea unei noi directive în politica externă, de regulă, în contradicţie cu cele anterioare, toate cărţile şi publicaţiile vizate sînt rescrise la nesfîrşit, iar odată cu ele este rescrisă întreaga memorie colectivă şi chiar realitatea însăşi. De fapt, această metodă a constituit o practică curentă în regimurile comuniste şi naziste.

          În era digitală, tehnologiile mediatice dezvoltă mijloacele de manipulare şi dezinformare spre nivele nebănuite. Dacă informaţia tipărită pe hîrtie este transpusă astfel într-o formă rigidă, atunci nu există nici un fel de limite pentru alterarea informaţiei pe suport digital. Conţinutul unui site Internet poate fi modificat instantaneu. Bunăoară, în enciclopedia digitală Wikipedia, care pretinde să reflecte echidistant toate opiniile, orice ins este capabil să altereze faptele după propriul plac şi astfel ne putem pomeni peste noapte că nu mai sîntem români, ci kumani, sau orice altceva. Iată un neajuns al democraţiei: oricine este liber să lezeze libertatea altora. Modelului utopic al unei lumi virtuale interactive unde domină individualismul şi libertatea de opţiune i se contrapune cel al unei „irealităţi virtuale”, în care fiecare individ ştie numai exact ceea ce trebuie să ştie.

          În secolul 21, informaţia constituie cea mai importantă resursă, iar cei care o controlează, stăpînesc lumea. Dezvoltarea sistemelor de comunicaţie a provocat o schimbare decisivă în raport cu condiţia omului din trecut, condamnat la ignoranţă şi izolare. Accesul la un volum mare de informaţie şi comunicarea la distanţă a condus la formarea în lume a unor reţele complexe de interdependenţă. Astfel un eveniment dintr-un punct de pe glob poate provoca reacţii imprevizibile în cele mai îndepărtate zone ale planetei. Este un fenomen asemănător celui pe care oamenii de ştiinţă îl numesc „Efectul Fluturelui”, cînd bătăile aripilor unui fluture pot declanşa o tornadă la celălalt capăt al lumii.

          Mass-media posedă o putere uriaşă, devenind în anumite condiţii un adevărat catalizator al forţelor sociale. Uneori o ştire televizată declanşează revolte, după cum imaginile maltratării afroamericanului Rodney King de către poliţia din Los Angeles au condus la cunoscutele violenţe din 1992. Campaniile mediatice se pot finaliza cu prăbuşirea unor guverne, ca în cazul eşecului neaşteptat al Partidului Popular la alegerile din 2004 din Spania. Au devenit tot mai frecvente campaniile de linşaj public de care nu scapă nici o celebritate. Însuşi preşedintele american Bill Clinton a căzut victimă unui astfel de atac, cînd un episod penibil din viaţa sa privată, evident o înscenare, a adus-o pe „vedeta” Monika Lewinsky în postura de a da lecţii universale de moralitate. Există şi un revers al medaliei, ca în cazul scandalului Watergate, cînd maşinile de tipar ale presei s-au dovedit a fi mai puternice decît focurile de arme din războiul din Vietnam, „detronîndu-l” pe autoritarul preşedinte Richard Nixon.

          Mass-media s-a transformat într-un sistem ermetic, protejat militar. Tot mai rar vedem la televizor oameni obişnuiţi cu comportamente fireşti. Parafrazînd titlul uneia din creaţiile grupului audiovizual Emergency Broadcasting Network, care satirizează televiziunea prin colaje ingenioase selectate din programele de ştiri, mass-media se manifestă ca un Electronic Behaviour Control System, un Sistem Electronic de Control al Comportamentului. CNN, NBC şi MTV sînt un fel de LSD pentru public. Nu e nevoie de sofisticate mesaje subliminale, e suficient să plictiseşti de moarte spectatorii prin emisiuni banale şi iritante, şi astfel induci în depresie popoare întregi. Aici funcţionează schema hilarelor personaje de desene animate Pinky şi Brain, care au cucerit lumea prin al lor „Song of Brain”, un cîntec atît de plictisitor, încît întreaga populaţie a globului a fost cuprinsă de o stare de lehamete, cedîndu-le celor doi conducerea lumii. MTV a devenit un drog pentru tineri. Acest canal rulează aceleaşi 5 videoclipuri 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămînă. Iar programele sale muzicale de altădată au fost înlocuite de reality show-uri.

          Dacă în anii 70 muzicienii erau lideri de opinie, iar în anii 80 muzica pop mai era reprezentată de cantautori, de muzicieni profesionişti, de personalităţi capabile să lanseze mesaje sociale, atunci astăzi industria muzicii pop americane este formată din marionete adolescentine manipulate în totalitate de marile case de discuri. Este suficient să asculţi cu atenţie textele pieselor unei Britney Spears sau ale unui Linkin Park. Studiourile nu se rezumă să dicteze tendinţe muzicale anacronice, ele doresc să-i educe pe tineri şi să le modeleze mentalitatea prin muzică.

          Industria cinematografică americană se află într-o situaţie similară. După evenimentele din 11 septembrie, actualitatea politică a pătruns tot mai mult în filme. Această intruziune a politicii americane în creaţiile artistice atinge forme ridicole, precum în cazul rivalităţii dintre americani şi francezi, vizibile în noua versiune a „Panterei Roz”, sau în „Ratatouille”, o peliculă despre un „şobolan bucătar francez”. Cinematografia americană a rămas în mare parte blocată în modelul a ceea ce unii critici numesc „Epoca de Aur a Hollywood-ului”, perioada anilor 40-50, care a constituit de fapt apogeul cenzurii şi al jocului actoricesc nefiresc.

          Astăzi mass-media este un teren de luptă pe care se desfăşoară bătălia pentru controlul asupra minţilor oamenilor. Aflate în posesia unor forţe autoritare, tehnologiile mediatice pot fi un instrument al tiraniei şi despotismului. Însă atunci cînd devin universal accesibile, ele se transformă într-o modalitate de promovare a adevărului, direcţionîndu-ne spre o lume a democraţiei şi libertăţii.

          

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube