GSF67ban01-650

          Elegie pentru un triunghi, volum de povestiri SF, de Darius Luca Hupov
Editura: Eurostampa (colecția Insolit)
Anul apariției: 2016

          Trebuie să încep cu o declarație de principiu: îmi plac povestirile. Iar din mulțimea de povestiri posibile, cele științifico-fantastice îmi plac cel mai mult. Urmate, cumva firesc, de cele fantastice, de cele horror, de mistery & thriller, de aventuri. Spre marele meu noroc, în ultima perioada, aproximativ ultimii trei ani, volumele și revistele care publică povestiri s-au înmulțit, și, o dată cu cantitatea, a venit și calitatea. Parcă un suflu nou se simte în literatura de gen, un suflu de tinerețe și de recuplare la marea literatură. Dar nu numai, pentru că am spus de recuplare, e musai să pomenesc și de recuperare. De readucerea în prim plan a unor povestiri publicate acum câțiva zeci de ani și scriitori, care, din diverse motive, au avut nevoie de mai mult timp pentru a ieși în volum.

hupov_darius_coperta

          Darius Luca Hupov este un scriitor timișorean, membru activ al clubului Helion și fost membru în Cenaclul H. G. Wells. Începuturile activității sale de scriitor datează de dinainte de 1989 și continuă până pe la jumătatea anilor 90 când se retrage temporar din activitatea culturală, pentru a se dedica familiei și carierei în domeniul stomatologiei. Revine după anii 2000 cu idei noi, recuperând timpul pierdut.

          Volumul cuprinde 19 povestiri grupate în trei secțiuni. Prima parte constituie nucleul dur al volumului. Sunt povestiri S.F. pur, fără compromisuri, așa cum se scria în anii 90 și chiar mai devreme. Povestiri clasice, încadrabile în subgenurile: distopie (Stratigrafia unei obsesii comune, Geo), apocaliptic (Elegie pentru un triunghi, Nisip), postapocaliptic (Spre cer, Geo) sau întâlniri cu civilizații extraterestre (Elegie pentru un triunghi, Crângul).

          Elegie pentru un triunghi, povestirea care dă numele volumului, arată pe deplin talentul lui Darius Hupov, impresionând prin detalii, limbajul tehnic folosit, profunzimea mesajului. Pornind simplu, cu descrierea unei zi obișnuite pe un aeroport din Statele Unite ale Americii, acțiunea devine brusc interesantă când pe câmpul de la marginea aeroportului ajunge un vapor cu pânze, un cliper, ce pare a fi prins într-un moment al existenței sale, ca o insectă într-o picătură de rășină. Departe de imobilitatea presupusă, vaporul și echipajul său pe de o parte trăiește existența firească pe un ocean, iar pe de alta, încet, încet, interacționează cu oamenii. Autorul reușește ca pas cu pas să crească intensitatea acțiunii, amânând deznodământul până în ultimele paragrafe. Povestirea este emblematică pentru stilul lui Hupov, îmbinând pasiunea sa pentru tehnica de război și obsesia pe unele teme, cum ar fi societatea totalitară și războiul atomic, după cum precizează în interviul pomenit. În plus povestirea ridică problematica întâlnirii dintre oamenii și extratereștrii. Dintre civilizația umană și o alta. Rezolvarea din povestire este dură și nu lasă loc speranței. O abordare interesantă a unei posibile invazii, camuflate printr-o acțiune uluitoare, dar, aparent, pașnică.

          Stratigrafia unei obsesii comune - probabil cea mai bună povestie din volum. Nu pentru că ar avea un stil mai deosebit, dar ideile vehiculate, modul în care le îmbină, personajele pe care le simți foarte aproape, de parcă sunt vecinii tăi sau rudele din blocurile învecinate, face ca povestirea să fie una ușor de citit și, paradoxal, ușor de înțeles ca mentalitate, mai ales pentru cei ce au trăit perioada comunismului. Povestirea este o satiră, evident influențată de perioada cenușie și fără perspective a comunismului, dar, adaug eu, chiar dacă Darius Hupov nu a scris-o cu gândul la prezent, poate fi extrapolată la lumea actuală în care tot mai mulți oamenii lucrează de acasă și în care eficiența dusă la extrem combinată cu lăcomia politicului poate duce la situații paradoxale, distopice.

          Crângul - dacă în Elegie pentru un triunghi aveam parte de o invazie a Pământului, de către o specie rămasă necunoscută, în Crângul e rândul oamenilor să invadeze o planetă exotică în care copacii constituie civilizația dominantă. Însă Darius Hupov se joacă cu imaginația invadatorilor și, implicit, cu a noastră. Conflictul în care sunt prinși exploratorii ne arată cât de complexă și neobișnuită poată fi viața pe alte planete.

          Nisip - făcând parte din subgenul apocaliptic, această povestire, construită cu mare măiestrie, ne arată cum întreaga planetă poate fi definitiv îngropată sub nisip, forma minerală a unei civilizații extraterestre aduse involuntar de cosmonauți.

          Spre cer - într-o lume postapocaliptică și posttehnologică, cine mai are acces la fosta glorie tehnică a umanității, poate manevra grupuri largi de oamenii, sau poate stârni mișcări de tip religios. Ca într-un fel de treptele suferinței care duc la fericire, un fel de drum al Golgotei, eroul povestirii încearcă să obțină mântuirea sau răspunsuri la întrebări nerostite de la un învățător retras în vârful unui fost zgârie-nori. Întreg parcursul este presărat cu diverse capcane, fie umane, fie tehnologice, descrise prin ochii unui om, parcă venit din preistorie. Ceea ce-l așteaptă în vârf și pedeapsa la care este supus, pentru că a spulberat credințele și visurile adepților învățătorului, ne sunt cunoscute, ca parte din cultura europeană. O povestire emblematică pentru Darius Hupov, care pare a avea inepuizabile moduri de a se interoga despre „ceilalți” și de a ne oferi nouă răspunsuri, uneori dureroase.

          Geo – o povestire distopică prin excelență, cu mici intarsii de cybertech. Prezintă o lume comunistă, în care secera și ciocanul au fost înlocuite cu coasa și barosul, restul rămânând mai mult sau mai puțin identice. Aceleași metehnice „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”, aceleași obligatorii zâmbete de fațadă și sloganuri strigate pe voci voit patriotice. Sub tot acest fard gros ca o tencuială făcută de mântuială, se ascunde lumea lui Geo. Cu această povestire Darius Hupov ne arată și partea umoristică a povestirilor sale, fiind o trecere spre următoarele povestiri în care satira joacă un rol important.

          Următoarele povestiri, prinse în două părți, de mai mică întindere, variind de la schițe de două pagini până la povestiri de zece pagini (În căutarea lui Mozart) sunt recuperări din reviste și din arhivele personale, experimente stilistice, scrise în diferite registre. Povestirile sunt bine scrise, au forță și multe din ele încântă prin scriitura, uneori șugubeață, alteori poetică sau chiar dramatică. Deși de mai mică întindere, problemele ridicate în povestirile din prima parte a volumului se regăsesc și acestea. Amintesc aici povestirile În căutarea lui Mozart, în care dialogurile dintre personaje sunt delicoase, o comedie de limbaj, uneori absurd, alteori postmodernist. Sau schița Pastila în care un oarecare individ, bolnav și cu febră, se tratează cu medicamente cumpărate din piață și „inscripționate cu o scriere ce semăna cu pictogramele chinezești [..] Imaginea cu mogâldeața ce stătea într-o poziție bizară era singurul indiciu inteligibil.” Ca în primele povestiri, contactul cu o civilizație extraterestră poate îmbrăca, în prozele lui Darius Luca Hupov, cele mai neobișnuite forme. În acest caz contactul se realizează printr-un medicament, cu efecte secundare neobișnuite.

          Interviul cu Darius Luca Hupov, citat de mai multe ori a fost publicat în revista Helion, sub titlul: Vocația mea este scrisul. Cartea poate fi cumpărate online de pe site-ul Librărie.net.

         

          

Daniel Timariu

Daniel Timariu

Daniel Timariu este programator de profesie, iar din 2014 și scriitor de literatură Sci-Fi. A debutat online în revista Ficțiuni.ro cu povestirea „Bucla finală” și tipărit în revista Helion cu povestirea „Din lift”. Scrie recenzii de filme în ziarul Debanat. Este membru al clubului Helion din Timișoara.

More Posts