GSF56 banner01-650

          Unul dintre cele mai simple moduri de a lua contact cu literatura unui popor, sau cu un anumit gen, este să citeşti o antologie. Îţi poţi face o părere de ansamblu, concluzionând dacă este ceva care îţi stârneşte interesul sau nu. În plus, îţi oferă posibilitatea de a pune ochii pe unii autori, a căror operă ai dori s-o aprofundezi în continuare. Prin urmare, prezenţa într-o antologie este un lucru util oricărui scriitor şi, cu precădere, celor aflaţi la început de drum. Acesta este şi cazul membrilor Secţiei 14, un cenaclu înfiinţat în urma unui atelier de tehnici literare organizat de Revista de povestiri şi Bookblog.ro.

          Am fost curios să văd care sunt rezultatele unui asemenea atelier. Nu sunt de părere că oricine poate scrie. E nevoie şi de har. Dar cred că poţi învăţa cum să abordezi şi să tratezi un text, astfel încât el să treacă peste un palier calitativ. Un fel de ABC. Bineînţeles, de la acel punct încolo totul se bazează pe munca şi seriozitatea autorului.

          Dincolo de interesul faţă de fiecare scriitor în parte, am urmărit şi volumul în ansamblul său. Aşa cum am spus şi la început, o antologie reprezintă o carte de vizită. Iar rolul celui care adună textele laolaltă este covârşitor. Acceptă (aproape) orice, doar de dragul de a umple paginile? Are un set de pretenţii şi, dacă da, la ce nivel se situează: minim, mediu, ridicat? Mai mult decât atât, ştie să aşeze prozele într-o ordine care să dea o imagine frumoasă, unitară, sau le aruncă aşa cum vin, fără să caute o armonie?

          Înarmat cu aceste întrebări, am pornit la lectura volumului EROI FĂRĂ VOIE, apărut la editura Millennium Books sub coordonarea lui Michael Haulică. Un minus care mi-a atras atenţia încă de la început l-a constituit coperta, care mi se pare prea întunecată pentru a atrage privirea. Am văzut şi varianta electronică, iar aceasta părea a avea un contrast mai bun între imagine şi fundal – prin urmare poate fi o problemă de tipărire.

          Textul care deschide antologia, „Oroarea din Oort”, este un hard-SF sumbru care îi aparţine lui Mihai Alexandru Dincă şi relatează peripeţiile prin care trece echipajul unei nave aflate la limita sistemului solar. Atmosfera densă, personajele creionate cu pricepere, cunoştinţele de astronomie frumos inserate, intriga şi finalul cu impact puternic oferă un debut în forţă al volumului. Un lucru foarte bun, dar şi o ştachetă ridicată sus pentru ceea ce urmează. Alături de textul care încheie antologia „Argos Doi”, acesta m-a convins că am în faţă un autor care, în perioada care urmează, poate deveni un reper pentru literatura hard-SF autohtonă.

          Povestirea care dă titlul antologiei, „Eroi fără voie”, a fost scrisă de Andrei Duduman şi prezintă contactul între civilizaţiile unei lumi imaginare, cu neînţelegerile, conflictele şi intrigile aferente. Este un fantasy care nu se limitează la descrierea frumoasă, de poveste, specifică multor opere ale genului. Dimpotrivă, autorul a ales să creeze lumi complexe, cu obiceiuri, istorii şi denumiri specifice. Pentru adepţii literaturii cursive, asta poate reprezenta un minus, o piedică, în timp ce persoanele dornice de complexitate vor savura atenţia pentru asemenea detalii. Deoarece fac parte din a doua categorie, faptul că povestirea se extinde acum la dimensiunea unui roman nu poate decât să mă bucure.

          După două opere cu greutate urmează un moment de detensionare. „Scrisoare din Iordania” de Valeriu Tudose reprezintă – aşa cum am spus şi cu altă ocazie – un risc enorm asumat de autor. Personajul principal, un poştaş român plecat în excursie în Iordania, se trezeşte în mijlocul unui complot care implică servicii secrete, extratereştri, terorişti arabi, aventură pe care el o percepe cu o naivitate dezarmantă. Este foarte uşor să cazi în derizoriu cu un asemenea text, dar autorul reuşeşte să rămână la graniţa aceea extrem de fină care-i permite cititorului să se amuze, nu să strâmbe din nas. Deşi am apreciat reuşita din acest caz, mi-aş dori să citesc şi alte opere ale sale pentru a-mi putea da seama cu exactitate de nivelul său valoric.

          „Tursas”, de Andrei Panţu, poartă cititorul către miazănoapte, într-o poveste fantastică despre un manuscris dintr-un anticariat şi o legendă finlandeză menită să stârnească fiori. Un text echilibrat, scris cu atenţie, cu o intrigă care curge natural către un final clasic. Autorul nu are pretenţia să scrie ceva inedit, însă îşi face treaba foarte bine.

          De fiecare dată când citesc un text despre românii care explorează spaţiul, îmi amintesc de Ars Amatoria şi aerodromul lor de la Drăgăneşti-Vlaşca. Aceasta a fost şi prima reacţie când am ajuns la povestirea lui Georgian Enuţă, „Explorator Beta”, în care echipajul unei nave româneşti descoperă o civilizaţie extraterestră primitivă pe o planetă pe care doreşte s-o colonizeze. În ciuda scriiturii frumoase şi a intrigii bine conduse, n-am reuşit să privesc textul altfel decât ca pe o sursă de umor involuntar, din motivul expus mai sus. Finalul mi-a oferit o trezire la realitate, ridicând miza textului şi demonstrându-mi că singura problemă era dată de prejudecăţile mele.

          Mihai Octavian Giulvezan ne poartă cu textul „În început” către istoria Egiptului Antic, ţesând o legendă pe urzeala unor fapte istorice. Nu este un text complicat, finalul este previzibil, dar talentul scriitoricesc îl face o lectură plăcută, care relaxează şi încălzeşte atmosfera volumului.

          Demersul este perfect calculat, deoarece „ReÎnnoirea” Alexandrei Medaru reprezintă un dark fantasy dens, cu o atmosferă deprimantă, grea, care descrie compromisurile periculoase pe care moştenitorul unui regat trebuie să le facă pentru a-şi salva poporul în faţa unei invazii. Deşi nu sunt un fan al acestui gen literar, comparaţia cu textele străine din aceeaşi categorie nu mi se pare deloc în defavoarea Alexandrei. Dimpotrivă, se înscrie perfect în acest curent, ridicându-se la nivelul standardelor.

          Un nou text cu tentă comică menit să destindă atmosfera îl reprezintă „Miză mortală” de Alexandru Orbescu. Victima unui accident rutier rămâne prinsă între lumea aceasta şi cea de dincolo, fiind nevoită să-şi joace la cărţi soarta propriului suflet alături de îngeri, diavoli şi Moartea însăşi. Autorul exploatează din plin potenţialul subiectului, reuşind să mă poarte cu gândul la „Lumea disc” a lui Terry Pratchett, în special la superba carte „Mort”.

          „Ohrainic” a lui Adrian Poenaru a constituit pentru mine o revelaţie. Prima lectură, care a avut loc cu câteva luni în urmă, mi-a apărut ca un episod dintr-un război îndelungat purtat de omenire împotriva unei specii extraterestre nemiloase (interesant imaginată), cu o alternare a acţiunii între diferite planuri temporale. Trecând a doua oară prin text cu ocazia citirii antologiei, am fost surprins să descopăr că acea alternare era legată într-o frumoasă structură spaţio-temporală de genul Matrioşkăi, cu lumi prinse în alte lumi. Un text interesant, care însă trebuie citit cu mare atenţie pentru a-i surprinde toate nuanţele. Merită.

          Penultimul text al antologiei este tot un dark fantasy, de data asta semnat de Adrian Răducan şi intitulat „Profeţiile din lumânări”. În el, un vrăjitor încearcă să-şi salveze poporul în faţa unui atac despre al cărui posibil final nefast aflase dintr-o profeţie. Poate faptul că subiectul era asemănător din multe puncte de vedere cu celălalt text de aceeaşi factură, cel al Alexandrei Medaru, m-a făcut să-l citesc oarecum comparativ. Din păcate, mi se pare inferior „ReÎnnoirii” sub toate aspectele – construirea intrigii, veridicitatea personajelor, coerenţa, atmosfera, exploatarea punctului culminant. Asta nu înseamnă că e un text slab, dar posibilitatea de a face o comparaţie mi-a influenţat percepţia asupra sa. Prin urmare, aştept să mai citesc şi altceva de acest autor înainte de a-mi face o părere despre el.

          Volumul se încheie cu nuvela „Stalker” a Iuliei Albota. Scrisă în maniera unui text mainstream, cu personaje complexe, stil curat, echilibrat şi o atmosferă redată extrem de realist, „Stalker” vorbeşte despre un grup de studenţi bucureşteni care testează dispozitive ilegale de urmărire, sau creează holograme care înlocuiesc realitatea.

          La sfârşitul antologiei am rămas cu impresia că am citit un volum bun, atât prin prisma calităţii textelor incluse, cât şi a modului în care au fost aranjate. Da, absolvenţii atelierului de tehnici literare au învăţat cum să scrie povestiri de calitate, cu cap şi coadă, cu atmosferă, acţiune şi personaje, abordând teme variate. Atât individual, cât şi ca grup, membrii Secţiei 14 promit să devină scriitori importanţi în perioada care va urma. Iar Michael Haulică a dovedit din nou că ştie cum să selecteze textele potrivite şi să le aşeze într-o formă echilibrată, armonioasă, care să ţină aproape cititorul. Consider lansarea volumului EROI FĂRĂ VOIE unul dintre evenimentele importante petrecute în 2015 în sefeul autohton.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts