1. Documentarea

La invitaţia domnului redactor-şef Eugen Lenghel, începând cu acest număr al Gazetei SF vă voi prezenta o serie de articole despre scrierea ficţiunii. Fireşte, aceia dintre dumneavoastră care nu doresc decât să citească literatură pot să lase deoparte liniştiţi acest articol şi pe cele care îi vor urma. Dar aceia care au o scânteie de creativitate ar putea avea câte ceva de învăţat din cele ce urmează.

Un aspect adesea ignorat al creaţiei de orice fel (nu numai al creaţiei literare) este că nimeni nu creează într-un vid cultural. E drept că, de la mişcarea romantică până la modernism, s-a pus accentul pe originalitate, însă, dacă veţi analiza o lucrare literară, veţi constata că textul este conectat la alte texte, că el există într-un context şi că, dintr-un punct de vedere, ca ţesătură de referinţe şi trimiteri şi pastişe şi parodii, el este un intertext. Metaforic vorbind, un scriitor este un creator de vitralii care mai întâi sparge ferestrele altora şi apoi adună cioburile colorate ca să le pună în rame noi.

Ca urmare, prima etapă a procesului de creaţie literară o constituie documentarea. Aveţi nevoie de o bază pe care să vă clădiţi edificiul literar. Sau, dacă preferaţi altă perspectivă, aveţi nevoie de un sol fertil în care să încolţească seminţele creativităţii.

Pe de o parte, dacă aţi decis să scrieţi un text încadrabil într-un subgen anume, este de dorit să citiţi mai multe lucrări reprezentative pentru acel subgen literar. Să zicem că vreţi să scrieţi o ucronie – va fi necesar să citiţi câteva ucronii. Sau vreţi să scrieţi o operă spaţială – va fi nevoie să citiţi opere spaţiale reprezentative. Sau poate v-aţi propus să scrieţi un roman despre călătorii în timp – va trebui să parcurgeţi alte romane despre călătorii în timp înainte de a vă apuca de scris.

Pe de altă parte, ar fi de dorit să parcurgeţi lucrări de nonficţiune relevante pentru tema abordată. Dacă doriţi să creaţi o ucronie plasată în secolul al XIX-lea, de pildă, va trebui să citiţi lucrări de istorie referitoare la diverse aspecte ale acelei perioade. Dacă vreţi să scrieţi despre un imperiu galactic, ar fi cazul să citiţi despre istoria unor imperii din trecut. (Chiar dacă imperiile acelea au fost terestre, tot veţi afla informaţii utile în urma lecturii.)

Nu în ultimul rând, dacă aţi decis să adoptaţi un anumit punct de vedere sau un anume stil pentru lucrarea dumneavoastră, va fi necesar să citiţi alte lucrări literare în care s-a folosit acel punct de vedere sau acel stil. Spre exemplu, dacă într-un roman am vrut să scriu la persoana întâi, din perspectiva unei protagoniste-naratoare, am parcurs în prealabil alte romane narate la persoana întâi.

Ceea ce e necesar să precizez este faptul că documentarea în vederea scrierii unei lucrări literare diferă în mare măsură de lectura de divertisment. Fie că citiţi romane din motivele enumerate mai sus, fie că parcurgeţi articole din presă ori lucrări de nonficţiune, va fi nevoie să luaţi notiţe, iar aceste notiţe vor trebui sistematizate.

Astfel, ar fi de dorit să rezumaţi cărţile capitol cu capitol, iar rezumatele ar fi bine să le ţineţi într-un director special creat în acest scop. Şi după lectura articolelor din presă e bine să faceţi un rezumat în care să scrieţi în ordine ideile principale.

În unele cazuri, pe lângă rezumatul propriu-zis, dintr-o carte sau dintr-un articol poate veţi dori să reţineţi un citat anume, un extras, un concept important, o definiţie sau un element semnificativ. Într-un fişier separat, puneţi aceste citate şi adăugaţi sub fiecare sursa – fie adresa URL, în cazul articolelor citite online, fie numele autorului, titlul lucrării, pagina, editura, oraşul, anul apariţiei în cazul lucrărilor tipărite – şi codul, în situaţia în care cartea a fost luată cu împrumut de la o bibliotecă.

Motivul este unul simplu: adesea, veţi dori să reveniţi la acele lucrări pentru a căuta alte detalii relevante, iar rezumatele şi informaţiile despre surse vă vor ajuta să mergeţi la punct fix, pe o pagină anume sau într-un capitol anume, mai degrabă decât să pierdeţi vremea bâjbâind printr-un întreg volum.

Tot o parte a documentării, şi una importantă, o reprezintă latura vizuală. Dacă scrieţi o operă spaţială, de exemplu, v-ar prinde bine să vedeţi lucrări de grafică pe această temă, precum şi fotografii de machete. Dacă scrieţi o lucrare steampunk, veţi dori să vedeţi fotografii de epocă, gravuri şi picturi. Dacă scrieţi un techno-thriller care se petrece la bordul unui vas de croazieră, aţi face bine să vedeţi fotografii realizate pe vase de croazieră.

Fotografiile, desigur, pot ilustra nu numai decorurile, ci şi personajele sau recuzita despre care doriţi să scrieţi. Dacă v-aţi propus să scrieţi o poveste despre vampiri, căutaţi imagini din filme cu vampiri. Dacă vreţi să scrieţi o povestire despre curse auto, căutaţi fotografii cu automobile de curse. Şi, fireşte, veţi păstra imaginile într-un director separat, ca să le revedeţi ori de câte ori va fi nevoie în etapele ulterioare ale procesului de creaţie.

Poate că documentarea vi se pare o etapă inutilă, sau poate aveţi impresia că, pentru a scrie literatură SF sau fantastică, nu vă trebuie decât imaginaţie, însă trebuie să vă avertizez că cititorii de ficţiune speculativă au tendinţa să fie educaţi din punct de vedere ştiinţific, tehnologic şi cultural, iar erorile sau lacunele din lucrările dumneavoastră vor fi descoperite şi discutate. Dacă vă documentaţi temeinic, veţi dovedi că vă cunoaşteţi publicul căruia vă adresaţi şi că îl respectaţi – iar cititorii, la rândul lor, vă vor respecta şi aprecia. Ca să luăm un singur exemplu, autorul american Walter Jon Williams lucrează câte şase luni la documentarea fiecăruia dintre romanele sale.

Ce e de făcut cu toate informaţiile pe care le-aţi acumulat în etapa de documentare? Vom vedea în numărul următor al Gazetei SF în rubrica „Etapă cu etapă”.

 

Florin_PiteaFlorin Pîtea s-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina, estelector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul post)cyberpunkintitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia dePovestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF şi Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). În prezent pregăteşte un nou volum de povestiri şi nuvele, Exilaţi în Ciberia.

Blogul personal: http://tesatorul.blogspot.com/

Florin Pîtea

Florin Pîtea

S-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina. Este lector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul (post)cyberpunk intitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF şi Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). În prezent pregăteşte un nou volum de povestiri şi nuvele, Exilaţi în Ciberia.

More Posts - Website

Follow Me:
Facebook