3. Sistematizarea ideilor

În numărul trecut al Gazetei SF, v-am prezentat cîteva sugestii privind generarea ideilor. Dat fiind că scrierea este o formă organizată de gîndire, ar fi de dorit ca, după ce aţi generat idei, indiferent prin ce metodă, să le sistematizaţi într-un fel pentru a le putea utiliza în etapele următoare ale creaţiei literare.

În vederea organizării ideilor, e bine să le recitiţi şi să observaţi care idei sînt înrudite între ele, respectiv care sînt generale şi care sînt specifice. Separat – într-un alt fişier-text, dacă lucraţi pe calculator, sau pe alte foi de hîrtie, dacă scrieţi de mînă – notaţi-le grupat: o idee generală, dedesubtul ei ideile specifice care îi sînt subordonate, apoi lăsaţi un rînd alb şi treceţi o altă idee generală, alte idei specifice subordonate… pînă cînd aţi transferat (sau transcris) toate ideile de pe lista iniţială.

Desigur, dumneavoastră hotărîţi cum veţi sistematiza ideile, respectiv după care criterii le veţi grupa. Pentru mine, în planificarea unui roman, s-au dovedit foarte utile următoarele forme de organizare:

O secţiune despre fundalul lumii imaginare în care se petrece acţiunea romanului. Fie că folosiţi un program pentru scrierea literaturii, fie că folosiţi o simplă agendă, vă va fi util un set de însemnări în care să specificaţi succint cum funcţionează societatea despre care scrieţi, care sînt principalele organizaţii, în ce mod se asigură hrana, energia, transporturile, dacă se asigură educaţia, sănătatea, securitatea publică (şi în ce moduri), pe ce căi se desfăşoară comunicaţiile, dacă există cutume sau tabuuri – şi de ce natură. Fireşte, toate aceste elemente se vor reflecta în modul în care acţionează, vorbesc şi gîndesc locuitorii lumii pe care aţi imaginat-o.

O altă secţiune priveşte profilurile personajelor. Pentru fiecare personaj din proiectul dumneavostră literar ar fi de dorit să creaţi o fişă în care să menţionaţi descrirerea fizică a personajului, trăsăturile sale de caracter, tiparele sale comportamentale, obiceiurile şi tabieturile, scopurile pe care şi le-a propus, relaţiile în care se află cu celelalte personaje, direcţia în care urmează să evolueze pe parcursul nuvelei sau romanului.

O secţiune separată merită dedicată decorurilor. Pentru fiecare decor în care urmează să se desfăşoare o parte a acţiunii e de dorit să faceţi o fişă în care să descrieţi locul, să specificaţi dacă e aglomerat sau nu, ce fac personajele acolo, dacă are un singur centru de interes sau mai multe, dacă se aud zgomote sau nu, dacă se văd alte locuri în apropiere, dacă se simt mirosuri şi aşa mai departe. Ca şi în cazul fişelor de personaj, descrierile decorurilor vă vor fi de folos în etape ulterioare ale creaţiei literare.

O altă secţiune ar trebui dedicată recuzitei. Pentru fiecare element din recuzită – vehicule, arme, unelte, dispozitive, accesorii, obiecte decorative – ar fi bine să creaţi o fişă în care să descrieţi înfăţişarea acelui obiect, funcţia pe care o îndeplineşte, modul de funcţionare, eventual impresiile pe care le lasă utilizatorilor.

O ultimă secţiune este cea în care veţi prezenta succint evenimentele din intrigă. Fie că planificaţi un roman sau o nuvelă, este necesar să împărţiţi acţiunea în porţiuni unitare. Pentru fiecare capitol veţi avea nevoie de cîte o fişă, iar în cadrul acelei fişe descrierea acţiunii va fi detaliată pe scene. În funcţie de întinderea capitolelor, acestea vor cuprinde una sau două scene (în cazul celor scurte) sau chiar mai bine de o duzină (în cazul celor lungi). Ca să vă uşureze planificarea intrigii, pentru fiecare scenă merită să specificaţi ce personaje sînt implicate, ce recuzită folosesc personajele şi în ce decor.

În principiu, fiecare dintre scene este un fel de mică poveste în sine, cu un început, o dezvoltare şi un final. E recomandabil să aibă undeva între 600 şi 1000 de cuvinte şi – atenţie! – să ducă intriga cu o etapă mai departe sau să adauge ceva la caracterizarea personajelor. Dacă o scenă nu ajută cu nimic la avansarea intrigii, nici nu contribuie cu nimic la caracterizarea personajelor, atunci nu merită inclusă în planul lucrării, necum să fie scrisă şi publicată în proiectul dumneavoastră literar.

În ceea ce priveşte capitolele, acestea e de dorit să corespundă unor etape distincte din dezvoltarea intrigii, uşor de recunoscut şi de înţeles de către cititori. Astfel, pe parcursul planificării, în cazul fiecărui capitol e recomandabil să vă întrebaţi ce etapă reprezintă acesta, la ce stadiu ajunge intriga pe parcursul său şi în ce fel se schimbă personajele sau situaţia de ansamblu. Iar structura de evenimente a capitolului trebuie să ducă la acea schimbare.

După încheierea planificării, sînteţi gata să începeţi redactarea primei versiuni a proiectului dumneavoastră literar. Dar despre asta vom discuta într-un articol din numărul următor al Gazetei SF, la rubrica „Etapă cu etapă”…

Florin_PiteaFlorin Pîtea s-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina, este lector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul (post)cyberpunk intitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF şi Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). În prezent pregăteşte un nou volum de povestiri şi nuvele, Exilaţi în Ciberia.

Blogul personal: http://tesatorul.blogspot.com/

Florin Pîtea

Florin Pîtea

S-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina. Este lector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul (post)cyberpunk intitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF şi Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). În prezent pregăteşte un nou volum de povestiri şi nuvele, Exilaţi în Ciberia.

More Posts - Website

Follow Me:
Facebook