steampunkwp-3840-2352-wallpaper

          Când am pornit la drum cu proiectul experimentului literar, am simțit că mă plimb pe gheață subțire, cum s-ar zice. Foarte multe lucruri puteau merge prost într-un asemenea proiect și ar fi fost destul ca unul singur să o facă pentru a compromite întregul plan. Mă bucur că pot spune că nu s-a întâmplat așa, iar experimentul a fost încheiat cu succes. Da, spun: „cu succes” fără rezerve, am să explic mai jos de ce.

          Primul obstacol pe care l-am întrezărit înainte de a propune formula ar fi fost lipsa de interes sau teama autorilor de a se implica în așa ceva. Ar fi fost mai mult decât penibil ca, după ce a fost anunțat cu surle și trâmbițe, proiectul să fie retras subit din lipsă de participanți. Am riscat și, din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat. Unsprezece scriitori s-au înscris și, dintr-un alt noroc nesperat, nu a fost necesar să fac vreo triere, deoarece cu toții erau cunoștințe mai vechi ale Gazetei SF, oameni cu scriituri mai mult sau mai puțin așezate și cizelate, dar pe care știam că mă pot baza. Evident că, odată ce scriitorul respectiv era primit în proiect, textul său devenea pre-acceptat, pârghia respingerii devenind nemanevrabilă. Și iată deci și următoarele posibile probleme: își va scrie fiecare, la timp, episodul? dar își va da silința să-l scrie cât poate de bine? Deja era prea târziu să mai dau înapoi, mașinăria se pusese în mișcare. Am luat lista și am împărțit – pe criterii pe care le-am explicat la momentul respectiv – fiecărui participant câte o lună în care să-și aducă contribuția. Și trebuie să le mulțumesc încă de pe acum tuturor participanților pentru seriozitate, căci, nu numai că nu au cerut reîmpărțiri, dar și-au și oferit contribuțiile la timp.

          Și acesta era, în mare parte, rezultatul scontat al laturii sociale a experimentului.

          Cât despre partea literară, haideți să punem lucrurile în contextul cuvenit. recunosc că ideea care a stat la baza experimentului nu e una originală, asemenea proiecte s-au mai desfășurat, cu rezultate din cele mai diverse. Și nu cred că vreunul din ele a generat o operă literară notabilă, că poate am fi auzit și noi de faimoasa nuvelă/nuveletă/povestire „…” de A, B, C, D, E și F. Dar eu unul n-am auzit de așa ceva, dacă ați auzit cumva, careva, de-o operă notabilă cu mai mult de doi coautori, vă rog să-mi spuneți și mie. Ei, așa stând lucrurile, nu m-am așteptat nicio clipă că am putea avea ca rezultat al experimentului nostru o capodoperă. Dacă cineva s-a așteptat la asta… mulțumim pentru încredere, dar ați supraevaluat formula.

          Cu toate astea, trebuie să afirm, sus și tare, că fiecare contribuitor a dat tot ce a avut mai bun la momentul respectiv, date fiind circumstanțele narative ale fiecăruia. E de la sine înțeles că atunci când oferi fiecărui autor un fragment și numai un fragment, acela devine unica sa șansă de a se afirma. Că „Republica” a ieșit ca un tănculeț-tricicletă, plin de tunuri ca un arici, este foarte adevărat, dar deloc surprinzător. Desigur, asta denotă faptul că autorii nu au cooperat în adevăratul sens al cuvântului, nu au bătut palma asupra unei sinergii comune pe care să o respecte și pe care să construiască ulterior, ci au mers pe varianta catedralei care se compune singură din cărămizile aruncate succesiv, după cum spunea Florin Pîtea, (În articolul „Etapă cu etapă despre scrierea creativă”, fragmentul de aici). Sau, cel mult, au cooperat în grupuri restrânse de două sau trei persoane. În acest fel, șansele ca o intrigă complexă și o acțiune coerentă se răsară, erau de la bun început reduse.

          Totuși, ceea ce a ieșit nu e chiar lipsit de coerență. Există fire lăsate în aer, idei care se pierd, căci nu sunt corect puse în valoare, personaje care răsar și dispar subit și mult prea multe decorațiuni (ca un film SF plin de efecte speciale, dar bazat pe o idee străvezie), dar acțiunea principală are coerență, poate fi urmărită, iar personajele principale nu au trăsături contradictorii, ceea ce indică faptul că fiecare autor și-a făcut temele obligatorii și a citit ce se scrisese înaintea sa, dar nu a avut o schemă predefinită de respectat. A lipsit viziunea comună, într-un cuvânt.

          Acestea fiind spuse, despre rezultatul literar al experimentului nu prea mai am multe de adăugat. Poate doar că sunt impresionat de felul în care marea majoritate a autorilor au încercat să-și adapteze scriitura proprie mediului deja creat, sonoritatea generală a nuvelei – căci p-acolo s-a ajuns, la nuvelă / mini-roman –, neprezentând stridențe prea accentuate. Poate doar una sau două. Îmi propusesem să scriu prima recenzie a acestei opere, dar se pare că ultimul autor mi-a luat-o înainte și a inclus în episodul său și o ieșire din cadru, cu o privire de cu doi-trei pași în spate, adăugând o notă auto-critică proiectului per ansamblu.

          Și chiar dacă sunt foarte încântat de entuziasm molipsitor cu care unii scriitori au croșetat o rețea de povestiri, balade și apocrife în jurul lumii din „Republica”, nu pot să nu observ că el își trage rădăcinile din forme, nicidecum din fond.

          Însă și dimensiunea socială a experimentului merită să fie menționată, căci rezultatul ei e mult mai interesant. Datorită celor expuse mai sus, concluzionez că autorii și-au luat în serios rolurile, însă în cel mai individualist fel posibil. Au livrat, la timp, pe cât de bine au putut, dar fiecare în pătrățica lui, deschizându-se minimal în ambele direcții.

          Oarecum normal, atâta vreme cât scrisul nu prea e un sport de echipă, nu-i așa?

          Așadar, iată concluzia! Experimentul a ajuns la sfârșit, toți reactivii au participat la reacție, avem soluția finală. Nu asta ne doream? De ce să nu spunem atunci că experimentul a reușit?

          Poate… mai mult succes, literar vorbind, ar avea un roman colectiv modular, cu puține elemente comune, fără interdependențe… Ce credeți? Sau o serie de povestiri cu temă impusă?

         

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), apărând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în antologia Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT, povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS, noua operă spațială (Eagle, 2016) și în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015). A debutat în volum cu miniromanul Sub steaua infraroșie (Tritonic, 2016). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website