GSF80 banner-650

          Enunțat ca atare în fizică, principiul acțiunii și reacțiunii pare să funcționeze foarte bine în științele sociale. Exemplificator, aș putea spune. Astfel, cu cât este pusă mai multă energie în tabuizarea unor idei, cu cât mai mult efort e investit în interzicerea unor anumite manifestări sociale, cu atât mai tentante și ofertante ele devin.

          Dacă vorbim despre „corectitudinea politică”, acest concept incomplet definit dar omniprezent, mai nou, în societate, concept care, în dorința perfect legitimă de a combate discriminarea și ura, interzice abordarea anumitor teme care ar putea părea jignitoare pentru o anumită categorie socială, începe să conducă spre extremism.

          Dacă stăm să o analizăm, nimic nu pare a fi în neregulă, doar avem un scop onest, nu-i așa? Ei bine, nu. Deși se spune că scopul scuză mijloacele, de cele mai multe ori mijloacele dăunează scopului. În cazul de față, în contextul excesului de tabuuri ale corectitudinii politice, observăm o tot mai acută radicalizare a opiniei publice, un procent tot mai mare dintre oameni lăsându-se ademeniți de exact acele idei interzise. Nu cred că e cazul să dau exemple concrete în acest sens, doar trăim cu toții în aceeași lume și-n același timp.

          De ce totuși se întâmplă acest lucru? Eu cred că exact datorită tabuizării. Un subiect tabu devine, prin acest simplu fapt, interesant, o idee interzisă atrage întrebări. E în firea omului să fie circumspect, sceptic, să-și pună întrebări, să nu accepte interdicții „per se”. Astfel, omul încearcă să găsească înțelesuri ascunse chiar și acolo unde ele nu există, să caute teorii ale conspirației și implicații oculte în orice formă de interdicție neexplicată.

          Ce ar fi, deci, de făcut? Păi eu cred că lucrurile sunt relativ clare: În loc să combatem discriminarea de orice natură prin impunere și tabuizare, ar trebui să vorbim mai mult despre asta. Punctele de vedere, fie și cele aberante, nu trebuie ascunse, nu trebuie interzise, trebuie dezbătute și demontate cu argumente, folosind instrumentele logicii. Pare simplu, nu-i așa? Din păcate nu e. De ce? Pentru că noi, oamenii, avem uimitorul talent de a ne simți jigniți. De fapt, această latură a mândriei umane de a căuta ofense într-un punct de vedere străin a fost cea care a condus la tabuurile corectitudinii politice. Când vom renunța la ideile noastre „sfinte” care nu pot fi combătute din principiu, când vom ridica vălul sacrosanctului de pe orice subiect de discuție și când vom învăța să nu ne mai simțim ofensați ci să discutăm pe tărâmul logicii, atunci o constrângere precum corectitudinea politică nu va mai fi necesară.

          Dacă vorbim despre discriminarea de grup, cred că cel mai simplu argument logic este acela că a folosi ca criteriu de selecție unul arbitrar e contraproductiv. Sigur, se găsesc oameni capabili și morali în orice grup, la fel cum se găsesc și oameni de altă natură. A-i elimina doar pe baza apartenenței la o categorie elimină, deci, pe lângă un risc, și o oportunitate.

          Există și idei care nu prea au de ce să fie discutate, dacă ne referim la oamenii raționali. Dacă cineva promovează crima și tortura ca pe o psihologie de viață, e destul de clar că acel individ are probleme psihice serioase. Nu ar trebui să interzicem măcar aceste idei? Nu ar trebui condamnați cei care le promovează? Cel mai probabil, ba da, ar trebui condamnați. Dar tot ar trebui să vorbim deschis despre asta. Simpla interdicție în lipsa empatiei, în lipsa perspectivei inverse, nu va face cu cei care au asemenea porniri malefice decât să-i îndârjească. Există multe subiecte dificile, există multă răutate în societatea umană. Doar interzicând exprimarea răului nu cred că avem vreo șansă să-l învingem. Dimpotrivă. Răul trebuie lăsat să vorbească, apoi contrazis cu argumente superioare. Societatea umană nu a evoluat, progresul tehnologic nu a ajuns unde este acum decât datorită triumfului rațiunii și al ideilor benefice. Deci nu am nici un dubiu că acestea pot triumfa și într-o discuție liberă. Dacă îndrăznim să ne-o asumăm.

          Soluția este deci calea dialogului deschis, a expunerii la liber a părerilor și a dezbaterii. Câtă vreme vom interzice păreri doar pentru că sunt „incorecte politic”, acestea vor dospi și, în final, vor naște extremism. Și noi suntem singurii vinovați, pentru că suntem atât de sensibili și preferăm să tabuizăm decât să discutăm argumentat. Sau poate pentru că ne e lene?

          Totuși, ce caută această perorație într-o revistă de SF? Nu știu, dar cum distopia este una dintre direcțiile acestui gen literar, e normal să ne intereseze. Și mă tem că, dacă nu ne vom schimba, ne vom trezi trăind așa ceva.

          Poate greșesc, nu știu, contraziceți-mă!

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website