GSF45 banner01-650

          Chiar în vremea în care Concordatul trecea prin cea mai înfloritoare perioada a sa, un bărbat tânăr, aparținând unei familii bogate și respectate, intră în biroul șefului poliției din P. și îi ceru acestuia ajutorul și sfatul, lucruri care-i fură numaîndată promise.

          – Tata mă amenință că o să mă dezmoștenească, începu să vorbească tânărul, deși niciodată nu am adus vreo ofensă legilor Statului, moralității ori autorității sale paterne, doar că nu îi împărtășesc orbeasca reverență în fața Bisericii Catolice și a parorhiilor ei. Din această pricină mă privește nu ca pe un liber cugetător, ci ca pe un ateu absolut, iar un vechi slujbaș de-al nostru, care îmi este foarte drag și care a văzut din întâmplare testamentul tatălui meu, mi-a spus în secret că acesta își lasă toată averea iezuiților. Consider că este ceva extrem de suspect și mi-e teamă ca nu cumva preoții să-l fi întors împotriva mea. Până acum un an am trăit liniștiți și fericiți împreună, dar de când a început să se implice în viața clericală, pacea și fericirea noastră s-au terminat.

          – Ceea ce mi-ai spus, răspunse ofițerul, este pe cât de probabil pe atât de regretabil, însă mi-e teamă că nu văd care ar putea fi rolul meu în această situație. Tatăl tău este în deplinitătea facultăților mintale și poate să facă tot ce dorește cu averea sa. Consider, de asemenea, că protestul tău este prematur; trebuie să aștepți până când voința lui va intra, în mod legal, în vigoare pentru a te putea adresa justiției. Mă tem că nu pot face nimic pentru tine.

          – Eu cred că vei putea, îi răspunse tânărul, și asta deoarece am impresia că toată această înșelăciune se poartă chiar aici.

          – Cum? Explică-mi mai clar.

          Când m-am certat cu el ieri seară a făcut referire la răposata mea mamă, iar în final m-a asigurat, cu o voce care-i exprima convingerea adâncă, că a apărut de multe ori dinainte lui și l-a amenințat cu flăcările iadului dacă nu-și dezmoștenește fiul care s-a îndepărtat de Dumnezeu și nu-și lasă toată averea în mâinile Bisericii. Eu, însă, nu cred în fantome.

          – Nici eu, de altfel, răspunse șeful poliției, dar nu pot face nimic în acest caz, din moment ce nu avem decât superstiții de care să ne legăm. Știi că Biserica se îngrijește, de când cu Concordatul cu Roma, de toate aceste treburi și dacă ar fi să pornesc o investigație care nu ar duce la niciun rezultat, aș risca să-mi pierd postul. Lucrurile ar sta altfel dacă ai putea aduce orice fel de dovezi care să-ți susțină spusele. Nu pot să nu recunosc că aș vrea să văd acest cleric care, mă tem, o să ruineze Austria, primind o lovitură decisivă; încearcă, deci, să ajungi la miezul acestei afaceri și apoi vino să discutăm din nou.

          Trecu aproape o lună fără ca nimic să se mai audă despre tânărul liber-cugetător; dar într-o seară veni pe neașteptate, aflându-se, cât se poate de clar, într-o stare de adâncă surescitare și-i spuse că se află în poziția de-a deconspira preoțeasca înșelăciune pe care o menționase anterior, dacă autoritățile l-ar putea asista. Șeful poliției îi ceru mai multe detalii.

          – Am obținut o serie de indicii foarte importante, spuse tânărul. În primul rând, tata mi-a mărturisit că mama nu a apărut dinaintea lui în casa noastră, ci în cimitirul în care a fost îngropată. Mama a suferit de ftizie vreme îndelungată și înainte să se stingă din viață s-a dus în satul S., unde a murit și unde a fost îngropată. În plus, am aflat de la portarul nostru că tatăl meu a părăsit de două ori casa târziu în noapte, însoțit de X., preotul iezuit, și că în ambele dăți nu s-a întors acasă decât dimineața. Tata mi-a spus chiar acum câteva momente că trebuie să plece de acasă în această seară, cu niște afaceri, dar imediat ce mi-a spus acest lucru, portarul mi-a mărturisit că l-a văzut pe preotul iezuit ieșind din casă. Putem, așadar, presupune că intenționează în astă seară să consulte spiritul mamei mele și cred că ar fi o oportunitate excelentă să dăm de fundul situației, dacă nu ai vreo obiecție în a te opune celei mai puternice forțe din Imperiu de dragul unui individ atât de insignifiant pe cât sunt eu.

          – Fiecare cetățean are dreptul să primească protecție din partea Statului, răspunse ofițerul de poliție, și cred că am arătat de suficient de multe ori că nu îmi este teamă să-mi îndeplinesc îndatoririle, oricât de serioase ar putea fi consecințele; doar când tinerii acționează fără nicio șansă de reușită mă țin de-o parte, pentru că se lasă purtați de instincte. Când ai venit la mine prima oară am fost nevoit să te refuz, dar astăzi consider că miza a crescut. Acum este ora opt, te aștept la mine în birou peste două ore. Tot ce trebuie să faci între timp este să-ți ții gura, restul este treaba mea.

          De îndată ce s-a întunecat, patru bărbați s-au urcat într-o trăsură oprită în curtea poliției și au pornit în direcția satului S.; nu au intrat, însă, cu trăsura în sat, ci au lăsat-o la marginea unei mici păduri aflate în imediata apropiere a lui. Aici s-au dat jos cu toții – șeful poliției, tânărul liber-cugetător, un sergent și un polițist oarecare, îmbrăcat în haine normale.

          – Primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să examinăm cu atenție localitatea, spuse șeful poliției, este ora unsprezece, iar fantomene nu apar înainte de miezul nopții, deci avem timp să aruncăm o privire împrejur și să ne organizăm mai bine.

          Cei patru au mers în cimitirul care se afla la capătul satului, în apropierea micii păduri. Totul se adâncise în nemișcare și nu se vedea țipenie de om. Îngrijitorul se afla, cu siguranță, acasă la el, pentru că toate ușile cămarei erau încuiate, la fel și cele ale micii capele care se găsea în mijlocul cimitirului.

          – Unde este mormântul mamei tale? întrebă șeful poliției, dar, cum pe cer nu erau decât câteva stele, nu era prea ușor să-l găsească. În cele din urmă reușiră să dea de el, iar șeful poliției se apucă să se uite prinprejur.

          – Amplasamentul nu este foarte favorabil, spuse în cele din urmă, nu există nimic aici, nici măcar un ciot, în spatele căruia să ne putem ascunde.

          Dar chiar atunci, polițistul spuse că a încercat să intre în cămara îngrijitorului pe una dintre ferestre și că a reușit în cele din urmă, scoțând un gemuleț fixat cu ajutorul unor hârtii și că a reușit să pună mâna pe o cheie, pe care i-o înmână șefului de poliție.

          Planul a fost repede pus la cale. Șeful poliției a deschis capela și s-a refugiat înăuntru alături de tânărul liber-cugetător, apoi i-a cerut polițistului să încuie în urma lor ușa, să pună cheia înapoi în locul de unde o luase și să închidă cu grijă geamul odăii îngrijitorului. La final, făcu câteva aranjamente în cazul în care ceva neașteptat ar fi urmat să se petreacă, în vreme ce sergentul și polițistul au ieșit din cimitir și s-au așezat într-un șant la ceva distanță de poartă, pe parta opusă a drumului.

          De îndată ce ceasul a bătut ora unsprezece și jumătate, au auzit pași apropiindu-se de capelă, iar tânărul liber-cugetător și șeful poliției s-au dus la fereastră pentru a urmări începutul exorcizării gândindu-se că, în capelă fiind un întuneric profund, vor putea vedea fără a fi văzuți; însă lucrurile au luat o turnură neașteptată.

          Deodată auziră cheia întorcându-se în broască și de abia avură timp să se ascundă în spatele altarului înainte ca doi oameni să intre în capelă, unul dintre ei având cu el o candelă. Unul era tatăl tânărului, un bărbat bătrân din clasa de mijloc, care părea nefericit și deprimat, celălalt părintele iezuit K., un om înalt, slab, osos, cu un chip subțire pe care doi ochi gri străluceau neîncetat de sub sprâncenele negre și stufoase. Acesta din urmă aprinse lumânările care se aflau pe altar și începu să spună recviemul, în vreme ce bărbatul celălalt îngenunchie pe treptele altarului.

          Când terminară, iezuitul luă Evanghelia și sfeșnicul și ieși cu lentoare din capelă, în vreme ce bărbatul în vârstă îl urmă cu un bazin cu apă sfințită într-o mână și o lumânare în cealaltă. În momentul acela, șeful poliției își părăsi ascunzătoarea și mergând tiptil, pentru a nu fi auzit, se îndreptă către fereastra capelei, unde se postă atent, urmat fiind de tânărul liber-cugetător. Priveau de acum direct mormântul mamei celui din urmă.

          Iezuitul, urmat de bărbatul superstițios, înconjură de trei ori mormântul, apoi rămase lângă el și la lumina lumânării citi câteva pasaje din Evanghelie; după aceea înmuie de trei ori sfeșnicul în apa sfințită și stropi de tot atâtea ori mormântul; după care porniră amândoi spre capelă și, îngenunchind la intrarea în ea, cu fața spre mormând, începură să se roage cu voce tare până când iezuitul sări extatic în picioare și strigă strident de trei ori:

          “Exsurge! Exsurge! Exsurge!”[1]

          De abia se stinse ultimul cuvânt al exorcismului când un fum gros și albastru se ridică din mormânt crescând rapid într-un nor și începând să capete rotunjimile unui corp uman, până când o figură înaltă și albă se întrupă dinapoia mormântului și le făcu cu mâna.

          – Cine ești? întrebă solemn iezuitul în vreme ce bătrânul se puse pe plâns.

          – Cât am trăit mi se spune Anna Maria B., răspunse fantoma cu o voce stinsă.

          – Vei răspunde întrebărilor mele? continuă preotul.

          – În măsura în care am să pot.

          – Nu ai fost încă încredințată purgatoriului datorită rugilor noastre și a slujbelor pe care le-am făcut pentru sufletul tău?

          – Încă nu, dar în curând am să fiu.

          – Când?

          – De îndată ce fiul meu, blasfemiatorul, va fi pedepsit.

          – Dar nu s-a întâmplat deja? Nu a fost fiul tău dezmoștenit, iar moștenitoare făcută, în schimb, Biserica?

          – Nu este îndeajuns.

          – Ce ar trebui să mai facem?

          – Trebuie să depună testamentul autorităților judiciare și să-l alunge pe proscris din casă.

          – Gândește-te bine la ceea ce spui. Chiar trebuie să fie așa?

          – Trebuie, altfel am să mă zbat în purgatoriu vreme îndelungată, răsună sunetul sepulcral al vocii, însoțit de un suspin adânc; dar în momentul următor țipă cu groază:

          – Oh, Doamne! și fantoma începu să alerge pe cât de repede putea. Un fluierat strident se făcu auzit, apoi un altul, iar șeful poliției puse o mână pe umărul exorcistului și-i spuse:

          – Ești arestat!

          Între timp, sergentul și polițistul, care intraseră în cimitir, au prins fantoma și au început să o târască după ei. Era îngrijitorul, care-și pusese o robă largă și albă și purta o mască din ceară care se asemăna izbitor de mult cu chipul mamei sale, după cum declară tânărul.

          La audierea cazului s-a dovedit că masca a fost maiestruos făcută după un portret al femeii decedate. Guvernul ordonă ca întreaga afacere să fie investigată în cel mai mare secret și lăsă pedepsirea părintelui K în seamna autorităților spirituale și asta din pricina faptului că fețele preoțești erau în afara juristricției autorităților civile; și cred că este inutil să spunem că a dus-o foarte bine în timpul întemnițării lui într-o abație din partea aceea a țării care abundă în pește și vânat.

          Singurul rezultat valoros al acestei amuzante povești cu fantome a fost că a dus la o împăcare între tată și fiu, iar primul, așa stau lucrurile, a resimțit un respect atât de adânc față de preoți și fantome încât la scurtă vreme de la plecarea soției sale din purgatoriu pentru a vorbi pentru ultima oară cu el s-a convertit la protestantism.

          (în traducerea lui Alexandru Ioan Despina)

Guy de Maupassant

Guy de Maupassant

Henri René Albert Guy de Maupassant (5 august 1850 – 6 iulie 1893) a fost un faimos scriitor francez, considerat a fi unul dintre părinții prozei scurte moderne.

More Posts