GSF76  banner-650

Editura Millennium Books – 2016, colecția Millennium Novella, 136 pagini.

          Printre surprizele plăcute de la Gaudeamus 2016 se numără și nuvela „Fără zei, fără stăpîni”, volumul de debut al lui Emil Duhnea. Poate pentru că este un text relativ scurt, respectând astfel cerințele colecției Millennium Novella, poate pentru că autorul, deși nu a fost foarte prolific înaintea apariției sale în volum propriu, a ajuns deja la o anumită maturitate a stilului, prima impresie pe care am avut-o, după doar câteva pagini, a fost aceea că citesc un text bine ținut în mână, al unui autor rodat și sigur pe el. Scriitura curge plăcut, fără disonanțe sau poticneli, povestea e redată foarte clar. Nimic nu trădează, în felul în care este construit textul, un debutant.

          Al doilea lucru pe care l-am observat a fost o anumită lejeritate în modul de abordare al problematicii sociale, prin raportarea ei la un univers simplificat dar funcțional. Cuvintele care deschid povestea, întrebarea „Ce face omul?”, se insinuează ușor-ușor într-un laitmotiv, ea apărând pasager în diverse puncte ale acțiunii, pentru a căpăta noi și noi răspunsuri, însă și noi sensuri. Pentru că întrebarea e bivalentă, pe de o parte chestionând acțiunile omului, pe de altă parte meditând asupra lucrurilor care-l definesc pe acesta.

emil-duhnea-fara-zei-fara-stapini          Acțiunea îl are ca personaj central pe Reim, un om din nord, care merge către Orașul Rubiniu pentru a face comerț și pentru a îndeplini o misiune conspirativă. Aflăm că există un conflict între populația Orașului Rubiniu, numită și „oamenii noi”, și oamenii roșii, o altă etnie pe care prima se pare că o subjugase și de care se folosește pentru muncă necalificată. Mai aflăm despre unele legende în ceea ce privește apariția Orașului Rubiniu și a oamenilor noi, cum că ar veni din alte lumi. Reim însuși nu e implicat direct în acest conflict, el aparținând unei terțe etnii, dar unele interese personale precum și propria idee despre justiție și echitate îl fac să iasă din neutralitate. Pentru că, se întreabă el: „Ce face omul?”

          Un mare punct pozitiv al acestei lecturi îl reprezintă problematica sclaviei și a alegerii între confort și libertate, precum și a dreptului cuceritorului la tiranie. Un alt punct pozitiv este și atenția pe care autorul o acordă fiscalității ca mod de segregare socială și control. Toate însă îmbracă forme foarte simple și accesibile, fără însă a-și pierde din profunzime. Avem uneltiri ciudate și personaje complexe, jocuri de putere care se definesc treptat, interese economice meschine, toate într-o lume în care există asupritori și asupriți, clar delimitați.

          Însă avem și câteva neajunsuri, cel mai mare dintre ele fiind, după părerea mea, motivația mai mult decât ciudată a conspiratorilor din Orașul Rubiniu. Înțeleg ideea de dreptate ca fiind cea care-i animă împotriva semenilor lor, însă genul de sabotaj suicidal la care contribuie este neverosimil. Tot neverosimil mi s-a părut și modul în care Reim reușește să facă un profit frumușel din comerț, deși din cele trei căruțe ale sale doar una conține bunuri de precupețit, o mare parte din bani îi sunt confiscați, iar o și mai mare parte este împrăștiată, pur și simplu, pe străzi.

          Mi-a plăcut mult modul în care firele separate ale acțiunii se înnădesc spre final într-o imagine coerentă, mi s-a părut interesant modul în care personajele relaționează, am apreciat ideea de space opera sugerat doar în această lume construită mai curând după rigorile unui fantasy/steampunk.

          Însă nu am apreciat prea mult finalul. Nu a venit cu nimic să mă surprindă, dimpotrivă, cam ceea ce lăsa acțiunea să se înțeleagă că va urma, s-a cam întâmplat. Și conflictele au rămas deschise, nu am văzut soluționări. Desigur, unii cititori vor aprecia acest gen de final, eu personal am așteptat până la ultima pagină să fiu surprins. Nu s-a întâmplat. Însă n-aș spune că finalul este ratat, ci doar că autorul a abordat un alt mod de încheiere față de ce mi-aș fi dorit eu. Însă, la o analiză atentă, unele detalii se dovedesc a fi delicioase.

          Una peste alta, lectura pot spune că a fost plăcută, cartea oferind fără doar și poate suficient în schimbul timpului cerut. Aștept cu încredere următoarea carte semnată de Emil Duhnea, mai ales că nici povestirile sale din diverse reviste sau antologii (inclusiv Gazeta SF sau Știință și Tehnică) nu m-au dezamăgit.

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website