GSF 75 banner01-650

          Am luat cartea de la Final Frontier, la începutul lunii aprilie. Cu autograf de la autor, în urma lansării. I-a venit rândul vreo două săptămâni mai târziu și, recunosc, m-a prins destul de greu drama lui Gérard, plecat să-și găsească liniștea în Norvegia după decesul soției.

          Acesta, absorbit de captarea unei imagini perfecte cu camera de fotografiat Nikon, are un acident aproape mortal. E salvat de o tânără și dus la colegiul unde aceasta se pregătea să devină un model de succes. Precum protagonistul, am încercat să evadez din clădirea aceea ciudată, fără ferestre, populată de personaje stranii. El a căutat o cale de ieșire, eu am lăsat, pentru ceva timp cartea deoparte, cu semnul pus undeva pe la jumătate. M-a provocat, însă, amintirea drumurilor care-l duceau pe Gérard în același loc de unde plecase, alienarea dată de zădărnicia tuturor încercărilor, dorința de a ști mai multe despre Fotograf: orbul Oleg, ce inaugurase Studioul.

Coperta-Fata_de_la_nord_de_ziua          Ei bine, Studioul mi-a dat ceva de furcă, n-am știut în ce măsură era real sau nu, dacă era o cale de vindecare sau una de tortură a adolescentelor cu siluete și chipuri perfecte. Era prea multă lumină în ținuturile acelea unde nu se lăsa niciodată noaptea, prea auster decorul, prea misterioși directorul și medicul așezământului. Mi-a fost greu să pătrund relația Gérard-Fata sau Fata-Străin, prezentată din perspectivele ambilor protagoniști, fără a-i întrezări un deznodământ. Apoi am reluat lectura pur și simplu, pentru că nu las neterminată nicio carte; e modul meu de a-mi arăta încrederea față de ideile autorului, dar și speranța că uneori surprizele sar de unde nu te-aștepți.

          Și bine am făcut, pentru că în cea de-a doua parte povestea se mută brusc într-un Paris al anului 1931, cufundat într-o noapte continuă. Môme e o tânără cu darul clarviziunii ce-și găsește adăpost în bordelul lui Madame Grudet. Se folosește de însușirile sale pentru a strânge bănuț după bănuț de la cei interesați de soarta apropiaților sau curioși, pur și simplu. Un obiect adus de unul dintre clienți i-l scoate în cale pe Gérard-pictorul și o pune față în față cu o imagine a sa din alte timpuri.

          Se revine, astfel, asupra relației Fata-Gérard, înfățișată de această dată doar din perspectiva ei. Ambele personaje principale conștientizează implacabilul sorții hărăzite, însă decid să lupte, învingând atât întunericul cât și lumina. Au iubire de dăruit, dar și păcate de ispășit.

          Sunt mai multe chei în care poate fi citită cartea. Una e a paradoxului temporar în care un Album cu fotografii din viitor apare în trecut, a buclei zi-noapte aparent normală pentru restul omenirii, însă fatală celor inițiați. Alta ar fi a sufletelor-pereche, menite să se întâlnească dincolo de legile știute ale Universului. Cea de-a treia ar fi a nebuniei, pur și simplu: un bărbat are un accident, mintea îi e zdruncinată și, ca urmare a șocului și medicației, visează o poveste alături de o femeie. Alta decât cea pe care o jelește, sau aceeași, dar în ipostaze neștiute de el. Apoi e așteptat să se trezească. Nu știm, însă, care din cele două îl veghează.

          Ar mai fi, apoi, metafora despre secretele ce se pot ascunde dincolo de cea mai curată lumină, despre noaptea de nepătruns a minții dătătoare de Coșmaruri și bezna adâncă în care se pot scrie și trăi povești cutremurătoare de viață.

          Mi-a plăcut, de altfel, și titlul, căci ce poate fi mai la nord de ziuă decât noaptea? Însă dincolo de ea e o altă zi, o altă Fată sau aceeași, cu alte trăiri, cu alte cuvinte, căutând Străinul sau pictorul sau propria vindecare.

          Ce a adus nou: Trecerea subtilă de la o perspectivă la cealaltă, schimbările de stil de la romanul modern cu tentă absurdă la unul interbelic, sugerarea tuturor celor trei chei de care vorbeam mai sus prin plasarea unor indicii minore însă nu de neluat în seamă.

          Cu ce am rămas: “După ce intrase în adâncul fibrei hârtiei prin care își văzuse propriul portret, se trezise direct în Studio. Era întuneric, deși nu la fel de pătrunzător ca pe străzile Parisului. Cunoștea fiecare clipă petrecută în ambele lumi, deopotrivă, totul în afară de trecutul ei în Colegiu. Chiar și obișnuită cu însușirea sentimentelor unor străini, încă avea o amețeală acută de la îngemănarea celor două destine ale sale paralele.”

          

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook