GSF86banner-650

          Iarna lungă și grea trecuse, în sfârșit. La început, nopțile reci se împuținară încet, apoi, deodată, zilele călduțe de primăvară își făcură apariția. Viața se reînnoia pe pământ. Plantele începeau să iasă la iveală și să crească. Pentru prima oară, plăntuțe verzi de porumb prinseră a se arăta. Își făcuseră loc prin pământ și acum puteau fi văzute deasupra solului.

          După lunile lungi de iarnă, ciorile, păsările mari și negre, erau înfometate. Și când văzură lujerii mici și verzi, veniră în zbor să-i mănânce. Bătrâna maică Rigby încercă să alunge păsările flămânde și gălăgioase. O supărau foarte tare. Nu voia ca arătările negre să-i mănânce porumbul. Dar păsările nu plecau. Așa că, într-o dimineață, devreme, pe când Soarele abia răsărea, maica Rigby sări din pat. Își făcuse un plan să oprească acele păsări negre să-i mai mănânce porumbul.

          Maica Rigby putea face orice. Era o vrăjitoare, o femeie cu puteri ciudate. Putea face apa să curgă la deal sau să preschimbe o femeie frumoasă într-un cal alb. În multe nopți în care luna era plină și strălucitoare, putea fi văzută zburând peste coamele caselor din sat, șezând pe un băț lung de lemn. Era o coadă de mătură și o ajuta să facă tot felul de trucuri nemaivăzute.

          Maica Rigby își mâncă micul dejun pe fugă și începu să lucreze la coada ei de mătură. Plănuia să plăsmuiască ceva care să semene a om. Ar fi trebuit să înfricoșeze păsările și să le alunge departe de lanurile ei de porumb, la fel cum cei mai mulți fermieri își protejau recoltele de acele păsări păguboase.

          Maica Rigby lucră repede. Își așeză coada de mătură vrăjită în picioare și apoi legă o altă bucată de lemn cruciș. Deja începea să arate ca un om cu brațe.

          Apoi îi făcu un cap. Așeză un dovleac, o legumă de mărimea unei mingi de fotbal, deasupra capătului cozii de mătură. Scobi două găuri mici în dovleac pentru ochi și crestă o tăietură mai jos, care arăta exact ca o gură.

          În sfârșit, iată-l! Părea gata să meargă la treabă pentru maica Rigby și să oprească păsările acelea să-i mai mănânce din porumb. Dar maica Rigby nu era încă mulțumită cu ceea ce născocise. Voia să-și facă sperietoarea de ciori să arate tot mai bine, pentru că era foarte muncitoare. Îi încropi o haină purpurie și o așeză pe paiață, căreia îi puse și ciorapi de mătase albă. Capul i-l acoperi cu păr fals, iar deasupra îi așeză o pălărie veche. Și-n acea pălărie înfipse o pană de pasăre.

          Îl cercetă îndeaproape și-și dădu seama că-i plăcea mult mai mult acum, îmbrăcat cu o haină elegantă și cu o pană deasupra pălăriei. Și-l numi Feathertop [1]

          Îl privi pe Feathertop și râse de bucurie. Era o frumusețe, gândi. „Dar acum ce urmează?” își continuă gândul, îngrijorată, din nou. Simțea că Feathertop arăta prea bine pentru a fi o simplă sperietoare de ciori. „Poate face mai mult”, gândi, „decât să stea lângă lanul de porumb toată vara și să sperie ciorile.” Și hotărî o altă menire pentru Feathertop.

          Luă pipa cu tutun din care fuma și i-o așeză lui Feathertop în gură.

feathertop_mic

          „Pufăie, dragul meu, pufăie”, îi spuse lui Feathertop. „Pufăie cât dorești, flăcăul meu cel chipeș, e viața ta!”

          Fumul începu să se ridice din gura lui Feathertop. La început, doar un firicel, dar Feathertop munci din greu, suflând și trăgând din pipă. Și tot mai mult fum ieșea din el.

          „Pufăie, pisoiașul meu”, spuse maica Rigby încântată, „pufăie, frumosule, pufăie pentru viața ta, îți spun!”.

          Apoi maica Rigby îi porunci lui Feathertop să pășească.

          „Mergi,” spuse, „ai o lume întreagă înainte!”

          Feathertop își întinse o mână, încercând să găsească ceva de care să se sprijine. În același timp își împinse cu mare greutate un picior înainte. Dar maica Rigby strigă la el și-i porunci să meargă mai departe, iar curând el începu umble. Apoi ea spuse:

          „Arăți ca un om și mergi ca un om. Acum, îți poruncesc să vorbești ca un om!”

          Feathertop se bâlbâi, se poticni, dar într-un final scoase o șoaptă:

          „Mamă, vreau să vorbesc, dar nu am minte. Ce pot eu spune?”

          „Aha, deci poți vorbi,” îi răspunse maica Rigby. „Ce vei spune? N-ai teamă! Vei ieși în lume și vei spune mii de lucruri, și le vei spune de mii de ori… și spunându-le de mii și mii de ori, tot nu vei spune nimic. Așa că doar vorbește, ciripește ca o pasăre. Sigur ai suficientă minte pentru asta.”

          Maica Rigby îi dădu lui Feathertop o mulțime de bani și-i mai spuse:

          „Acum ești la fel de bun ca oricare dintre ei, deci poți ține capul sus cu mândrie.”

          Dar îi mai explică lui Feathertop că nu are voie să-și piardă pipa și nici s-o lase să se oprească din fumegat. Îl avertiză că de s-ar opri vreodată pipa din scos fum, el ar cădea și-ar redeveni o grămăjoară de bețe, din nou.

          „Nu te teme, mamă!” spuse Feathertop cu voce hotărâtă și suflă un nor gros de fum pe gură.

          „Pe-aici ți-e drumul!” spuse maica Rigby, împingându-l pe Feathertop pe ușă afară. „Lumea e a ta. Și dacă cineva te întreabă care îți este numele, spune doar Feathertop. Pentru că ai o pană la pălărie și o mână de pene în capul cel sec.”

          Feathertop ajunse pe străzile orașului, unde multă lume începu să se holbeze la el. Îi priveau curioși haina cea purpurie și frumoasă, ciorapii de mătase albă și pipa pe pare o purta în mâna stângă și pe care o ducea la gură la fiecare cinci pași. Cu toții crezură că e un vizitator foarte important.

          „Ce față distinsă de nobil!” spuse un om.

          „Cu siguranță este cineva,” vorbi altul. „Un conducător însemnat.”

          Pe când Feathertop se plimba pe o stradă lăturalnică mai liniștită, văzu o fetiță frumușică stând în fața unei căsuțe mici din cărămidă roșie. Un băiețel stătea lângă ea. Fetița îi zâmbi lui Feathertop și inima îi fu inundată de iubire. Îi făcu întreaga față strălucitoare ca soarele.

          Feathertop o privi la rândul său și avu parte de un sentiment pe care nu-l mai trăise până atunci. Deodată, totul îi păru puțin diferit. În aer plutea o emoție ciudată. Lumina soarelui învăluia strada, iar oamenii păreau că dansează în trecerea lor. Feathertop nu se putu stăpâni și se apropie de fetița cea frumoasă care-i zâmbea.

          Dar când fu suficient de aproape, băiețelul de lângă ea îl arătă cu degetul și spuse:

          „Uite, Polly! Omul acela nu are față. E un dovleac.”

          Feathertop nu se apropie mai mult, ci se întoarse și se grăbi pe străzi înapoi, spre casa lui. Când maica Rigby deschise ușa, îl văzu tremurând de emoție. Își fuma pipa cu mare greutate și făcea zgomote ca zăngănitul de bețe sau de oase.

          „Ce-i cu tine?” întrebă maica Rigby.

          „Sunt nimic, mamă. Nu sunt un om. Sunt doar un norișor de fum. Aș vrea să fiu ceva mai mult decât un norișor de fum.”

          Și Feathertop apucă pipa și, cu toată puterea sa, o izbi de podea. Căzu și el și se transformă într-o grămăjoară de bețe, în vreme ce dovleacul cu fața sa se rostogoli spre perete.

          „Bietul Feathertop!” spuse maica Rigby privind ce rămăsese din el pe podea. „A fost prea bun pentru o sperietoare de ciori, și a fost prea bun pentru un om. Dar va fi mai fericit dacă ar sta lângă lanurile de porumb toată vara, ca să le apere de păsări. Așa că, atunci când am să-l fac din nou, am să-l las o sperietoare de ciori.”

scarecrow1-768x384

=în traducerea lui Alexandru Lamba=


[1] pană deasupra

Nathaniel Hawthorne

Nathaniel Hawthorne

Nathaniel Hawthorne (n. Nathaniel Hathorne în 4 iulie 1804 - d. 19 mai 1864) a fost un romancier și nuvelist american. S-a născut în 1804 în orașul Salem, statul Massachusetts ca fiu al lui Nathaniel Hathorne și Elizabeth Clarke Manning Hathorne. El și-a schimbat, mai târziu, numele în "Hawthorne", adăugând un "w" pentru a se deosebi de rudele sale, inclusiv de John Hathorne, un judecător care a participat la Procesele Vrăjitoarelor din Salem. Hawthorne a frecventat cursurile Colegiului Bowdoin și l-a absolvit în 1825; printre colegii săi erau viitorul președinte Franklin Pierce și viitorul poet Henry Wadsworth Longfellow. Hawthorne și-a publicat anonim prima sa operă, romanul intitulat "Fanshaw", în 1828. El a publicat mai multe nuvele în publicații periodice variate, nuvele pe care le-a reunit în 1837 sub titlul "Basme spuse de două ori" ("Twice Told Tales"). Litera stacojie a fost publicată în 1850, urmată de o succesiune de alte romane. Multe dintre scrierile lui Hawthorne au ca țintă Noua Anglie, multe opere cuprinzând alegorii morale de inspirație puritană. Lucrările sale de ficțiune sunt considerate ca făcând parte din mișcarea romantică, mai precis, din Romantismul Sobru. Temele sale au adeseori în centru răul înnăscut și păcatul umanității, iar operele lui transmit adeseori mesaje moralizatoare și au complexitate psihologică. Operele sale publicate includ romane, nuvele și biografia prietenului său Franklin Pierce.

More Posts