Trei sute au fost doar invitații de anul acesta. Precum spartanii, numai că înfruntarea n-a mai avut loc pe câmpul de luptă și, de fapt, n-a fost o înfruntare. Nici măcar o confruntare a autorilor / traducătorilor cu publicul extrem de numeros. La Iași, timp de cinci zile, la începutul lui octombrie, s-a vorbit cu zâmbetul pe buze despre bucuria de a scrie sau despre cea de a transmite emoția exprimată, inițial, în alte limbi decât româna.

E posibil ca la atmosfera de continuă sărbătoare să fi contribuit vremea, total diferită de previziunile acelei perioade, în sensul că norii și ploile s-au ținut departe de capitala culturală a Moldovei. Ori oamenii implicați în organizarea unui eveniment controlat precum rotițele mecanismului unui ceas elvețian. Ori lumina caldă de toamnă lungă, dând impresia că, oriunde te-ai fi uitat în jur, priveai printr-o perdea de miere de salcâm.

Invitația mea la FILIT n-a fost doar o surpriză extrem de plăcută, ci și o deosebită onoare, mult timp înainte de festival, dar și după, având sentimentul acela din copilărie când ne era permis să stăm la masa oamenilor mari, să tragem cu urechea, să ne impunem să nu uităm nimic din ce-am vedea sau auzi.

Unul dintre organizatori, Florin Lăzărescu, ne-a spus la un moment dat că, la primele ediții, și-au propus să promoveze acest eveniment astfel încât și șoferii de taxi să știe de el. Ei bine, de cea de-a șasea ediție, din 2018, n-avea cum să nu afle orice locuitor al orașului sau vizitator întâmplător. Am mai zis că m-am îndrăgostit de imaginea aceea a tramvaielor colorate care săgetau centrul în sus și-n jos, împrăștiind senzația de bună dispoziție. Unele dintre ele purtau autocolante cu sigla verde FILIT, plimbând vestea sărbătorii literare dintr-un capăt în celălalt al orașului. Pe străzile Iașiului fluturau, mândre, bannere ce anunțau locul și perioada desfășurării evenimentului.

Amplasată în Piața Unirii, Casa FILIT a fost punctul de întâlnire a tuturor participanților, fie ei autori, traducători sau voluntari. O altă chestie care m-a uimit a fost entuziasmul cu care oamenii au răspuns chemării la voluntariat, decanul de vârstă al acestora fiind un domn trecut de șaptezeci de ani, care an de an vine din Cluj pentru a întâlni oameni de cultură. Nu pot să n-o amintesc pe inimoasa Silvia care a suprapus evenimentul peste o săptămână de concediu, din aceleași motive.

Am trăit câteva zile în care mi-a părut rău că nu m-am putut dedubla, pentru că mi-aș fi dorit să fiu și la dezbaterile din Casă și la evenimentele din muzee sau case memoriale. În schimb după-amiezele… Ei bine, de miercuri până duminică, autorii SF și fantasy au fost invitații domnului Dan Doboș la Casa Fantasy, un proiect inițiat în urmă cu un an, organizat împreună cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași. Folosindu-și experiența de jurnalist, documentat temeinic asupra carierei fiecărui autor, a reușit să ne facă să vorbim la fel de mult despre cărțile scrise cât și despre noi, ca oameni: care ne-au fost primele lecturi, ce texte ne-au marcat, ce note am avut la școală, ce așteptări avem de la tot procesul acesta de creație – prezentare în fața publicului – asumarea conceptelor ori a stilurilor adoptate. Iar nouă ne-a plăcut să stăm olecuță la povești cu un om nu doar implicat în viața culturală a urbei sale, dar și autor de referință de literatură SF.

Pentru că am avut ocazia de a-mi aminti cu plăcere de fosta mea profesoară de română din generală care a făcut militărie gramaticală cu generații întregi inițial revoltate, ulterior recunoscătoare, pentru că n-am apucat să zic nimic de dirigu’ din liceu care mi-a spus printr-a zecea: „ai condei!” și eu l-am crezut, ba chiar m-am încăpățânat să continui a încerca să-i demonstrez… nu pot să nu scriu câte ceva despre vizita la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”.

Ce am învățat eu din această experiență? Că, așa cum eram obișnuită, omul sfințește locul, adică doamna directoare împreună cu doamnele profesoare ale catedrei de limba și literatura română au pregătit cu atenție și minuțiozitate întâlnirea cu autorii români în viață. Că adolescenții noștri citesc, ba chiar știu să despice firul în patru și, la întrebarea „ce a vrut să spună autorul?” să ofere mai multe variante decât însuși creatorul textului sau să facă niște comparații cu opere ce nu se studiază la școală. Că farmecul personal și apropierea ca vârstă e un atu de necontestat în întâlnirea autor-cititor. Că nu poți scrie pe gustul tuturor, însă nebunia și frumusețea tinereții face orice opinie mai ușor de digerat. Că mi-a plăcut să mă regăsesc în fiecare copil care a venit cu câte o carte, să ia dedicații, gândindu-mă cât de mult mi-ar fi plăcut să pot face asta când aveam vârsta lor.

Finalurile zilelor au oferit alt tip de magie. În fiecare seară de festival, teatrul „Vasile Alecsandri”, proaspăt renovat, a fost gazda întâlnirilor cu invitații speciali. Ocazii perfecte pentru publicul dintr-o sală neîncăpătoare de a afla cum Sylvie Germain scrie sub influența vocilor polifonice ale minții din momentul creației, Gabriela Adameșteanu îndeamnă la scrisul liber, din suflet, ca manifestare a bucuriei sau a revoltei interioare, iar Jonathan Franzen crede că, după încheierea unei cărți, autorul devine alt om. Unul cum n-a mai fost înainte și nici nu va mai fi după aceea. Cel ce m-a cucerit a fost Jón Kalman Stefánsson, autor islandez, pasionat în egală măsură de poezie și de proză.

Ce să mai… pe măsură ce trece timpul și gândurile se așază, consider tot mai onorantă invitația la FILIT, prilej de a cunoaște oameni implicați în arta scrisului, dar și de a petrece mai mult timp cu prietenii Oana Arion și Daniel Timariu, de a asculta, în Casa Fantasy, planurile Cristinei Nemerovschi și ale lui Raymond Clarinard, sau de a schimba câteva vorbe cu Oliviu Crâznic.

Pe pagina de Facebook a bibliotecii „Gh. Asachi” sunt înregistrările fiecărei zile, așa că doritorii ne pot urmări, pot afla detalii neștiute despre noi sau cărțile noastre, ori, dacă ne cunosc doar din poze, ne pot auzi vorbind cu emoție și drag despre ce ne place să facem.

Poate părea patetic încă un set de mulțumiri, dar simt că trebuie să-i mai menționez o dată pe Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Georgiana Leșu (din echipa organizatorilor) și Dan Doboș (Casa Fantasy) pentru încrederea acordată, primirea călduroasă, sentimentul de „acasă” oferit în orice moment, mai mult sau mai puțin formal.

Am, în viață, oameni al căror nume îl gândesc, de fiecare dată, cu majuscule. Am momente de care-mi reamintesc ca de o plimbare sub un curcubeu imens, într-o zi senină. FILIT 2018 e, cu siguranță, unul dintre acestea. Timp de câteva zile, toate discuțiile au fost despre inspirație, scris, strădania autorului de a se autodepăși cu fiecare nouă creație. Nu s-a plâns nimeni cât de greu se publică într-o țară sau alta, ce eforturi trebuie făcute pentru a vinde o carte sau pentru a cuceri publicul. A fost ca și cum toate tristețile sau frustrările personale au fost lăsate deoparte, pentru a nu umbri bucuria, mai mică sau mai mare, a împărtășirii propriilor trăiri cu cei ce ne acordă încredere și speranță.

Vorbind despre mici bucurii, nu pot să nu amintesc un moment în care mi s-a demonstrat că patriotismul local nu e o vorbă-n vânt, oamenii ce-și apără ținutul sau înaintașii au suficiente argumente pentru a o face, nu duc mai departe o tradiție și atât. Cu totul întâmplător, am purtat o discuție cu câțiva tineri, membri ai galeriei locale de fotbal. Se pregăteau pentru un meci ce urma să aibă loc în seara aceea. Văzându-mi ecusonul FILIT, au vrut să știe mai multe despre festival și invitați. Le-am făcut o scurtă prezentare a celor pe care-i știam, una mai amănunțită a mea, că tot eram acolo, ba chiar discuția a ajuns la isprava de la competențele de limba și literatura română din primăvara aceasta.

Am vorbit puțin despre coincidența ca cele două subiecte să se refere: unul la recenzia minunatei cărți SF semnată de dl. Dan Doboș, altul la editorialul din Gazeta SF despre prietenia dintre Eminescu și Creangă. Ne-am contrazis puțin cu privire la momentul în care cel de-al doilea a fost convins să-și împărtășească poveștile, am cedat în cele din urmă, pentru că era posibil ca ei să știe mai bine, însă am căzut de acord că filmul „Un bulgăre de humă” ar trebui difuzat obligatoriu în sălile de clasă, tocmai pentru că nu vorbește despre autori în turnuri de fildeș și idealuri de neatins, ci despre oameni obișnuiți, ale căror bucurii sau tristeți mărunte au generat adevărate capodopere. Orice perlă a fost, la începuturi, un fir de nisip.

 

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook