GSF76  banner-650

          Posibil, dacă nu ar fi existat un Coppola şi un Scorsese, care, în anii 60 şi 70, au readus publicul în cinematografe prin pelicule de o certă valoare, cea de-a şaptea artă ar fi dispărut, absorbită de televiziune.

Francis-Ford-Coppola          Francis Ford Coppola reprezintă o figură aparte în lumea filmului. Este un mare profesionist, dar, în acelaşi timp, spre deosebire de mulţi alţi regizori de renume nu s-ar putea spune că are un ego supradimensionat. Chiar dacă mai persistă prejudecata că regizorul trebuie să fie o figură autoritară, un „dictator” faţă de „supuşii” săi. După cum mărturisea într-un interviu, cineaştii atinşi de celebritate ajung adesea la convingerea că tot ce vor face va deveni automat o capodoperă, ceea ce conduce inevitabil la rezultate lamentabile. O altă opţiune pentru un cineast este cea de a se lansa mereu în noi provocări, explorând alte teritorii artistice, cu asumarea riscurilor inerente. Este cazul cunoscutului regizor de origine italiană.

          Francis Ford Coppola s-a manifestat din copilărie ca un cititor pasionat, lecturile fiind pentru el o inepuizabilă sursă de inspiraţie. Aceasta în timp ce în California circulă bancul despre producătorii de film care preferă în discuţiile private să vorbească despre automobile, confundându-i pe Rimbaud şi Chagal cu Rambo şi Steven Seagal.

          Această pasiune pentru cărţi i-a fost cultivată de către fratele său mai mare, care a devenit ulterior profesor de filosofie. Cineastul avea să-i dedice filmul Rumble Fish (Peştişorul bătăuş), lansat în 1983. Astăzi acest episod mai puţin cunoscut din filmografia lui Coppola constituie o adevărată descoperire pentru orice cinefil, confirmând marele talent al regizorului. O aluzie la West Side Story şi Rebel Fără Cauză, filmul descrie povestea adolescentului Rusty James, şef al unei bande. Protagonistul îl idolatrizează pe fratele său mai mare, un biker ca James Dean, care dispăruse pe neaşteptate cu ceva timp în urmă. Într-un moment de dificultate, fratele protector, acest „prinţ fără regat ivit dintr-o piesă şi dintr-un timp străin”, se întoarce pentru a-i salva viaţa lui Rusty. În deznodământul filmului idolul se sacrifică, pentru ca adolescentul să se transforme în adult şi să-şi revendice „oceanul vieţii”. „Regele străzilor a murit, trăiască regele!”

          Într-o replică, fratele rebel spune că „unicul neajuns al lui Rusty James ar fi devotamentul său”. În realitate, puterea de a te dedica în totalitate unui ideal se poate dovedi una dintre cele mai mari virtuţi. Francis Ford Coppola îşi urmează idealul său artistic, la fel cum alter ego-ul său din film este legat de pasiunea irezistibilă pentru luptele dintre bande.

          Rolul lui Rusty James este interpretat de Matt Dillon, iar în cel al fratelui evoluează actorul Mickey Rourke, unul dintre discipolii privilegiaţi ai lui Lee Strasberg, profesorul de actorie al lui Robert De Niro şi al lui Al Pacino. Prezenţa sa deosebit de expresivă îl transformă într-un centru de gravitaţie al întregii pelicule. Biografia eroului lui Mickey Rourke aminteşte de viaţa sa reală: actorul a fost el însuşi un bătăuş cu o adolescenţă la fel de zbuciumată. La un moment dat, a fost tentat chiar să renunţe la cariera actoricească pentru a se dedica boxului profesionist, considerându-l pe acesta din urmă drept o ocupaţie mult mai onestă.

          În Rumble Fish apare o pleiadă de actori talentaţi, precum Diane Lane, în rolul iubitei lui Rusty, care-l convinge că e la fel de dur şi de deştept ca fratele său, Dennis Hopper, în rolul tatălui lui Rusty James, sau Nicholas Cage, în realitate o rudă a lui Coppola, care interpretează rolul unui membru al bandei conduse de eroul central.

          Performanţa actoricească şi scenariul elaborat, în asociere cu munca operatorului şi montajul, dar, mai ales, regia deosebit de inspirată, fac din Rumble Fish o bijuterie audiovizuală. Filmul înfăţişează un amalgam de perioade istorice şi culturi din care nu lipsesc elemente de realism magic, precum în scena când Rusty, rănit, începe să leviteze. Se remarcă în mod special optica neobişnuită a peliculei, filmate în alb-negru, acest artificiu vizual fiind motivat de faptul că fratele biker este daltonic. Coloraţi apar doar peştii din acvariu pe care-i vede acesta în finalul dramatic, un simbol plin de semnificaţii.

          În schimb, cel mai cunoscut film al lui Francis Ford Coppola, Naşul, este considerat de propriul ei autor mai degrabă ca un proiect lucrativ, chiar dacă i-a adus premiul Oscar. Introducerea în distribuţie a lui Al Pacino şi a lui Marlon Brando a fost o întreagă problemă, în cazul primului, pentru că era un necunoscut pe atunci, iar în cazul celui de-al doilea, pentru că producătorii se săturaseră deja peste măsură de manierele sale excentrice. Iar Naşul 2 şi 3 au fost filmate, conform spuselor regizorului, doar pentru că echipa de cineaşti căuta pe atunci cu disperare mijloace pentru a-şi achita facturile. Coppola a mărturisit, în acelaşi interviu, că preferă mai curând să realizeze producţii experimentale ca The Conversation.

          Îmi amintesc foarte clar momentul când am vizionat în copilărie Conversaţia la cinematograf. (Se întâmpla în perioada sovietică, pe la mijlocul anilor 80, la fostul cinematograf Iskra.) Aveam impresia că asistam la ceva important ce se întâmpla pe ecran, un sentiment similar celui pe care l-am avut, puţin mai târziu, la premiera spectacolului Aşteptându-l pe Godot, cu Petru Vutcărău şi Mihai Fusu. De fapt, evenimentele artistice de excepţie reprezintă şi ele nişte momente importante din viaţa oamenilor.

          Însă cel mai ambiţios şi posibil cel mai reuşit proiect cinematografic al lui Francis Ford Coppola a rămas Apocalypse Now, un ritual de purificare pentru întreaga generaţie şaptezecistă, precum şi o încercare de exorcizare a marii sale traume, războiul din Vietnam. Filmul este inspirat de proza lui Joseph Conrad Heart of Darkness şi descrie o călătorie expiatoare spre izvoarele râului Styx, unde aşteaptă Colonelul Kurtz, întruchipat de Marlon Brando. Una din replicile sale citează direct spusele unui general american anonim, în care se concentrează întreaga nebunie a războiului. Această butadă aduce la lumină linia insesizabilă ce separă violenţa justificată de răul absolut: „Ei învaţă tinerii să bombardeze lumea, dar le interzic să scrie pe avioanele lor …., fiindcă e obscen.”

          Apocalypse Now se încheie, la fel ca şi Rumble Fish, cu sacrificiul unui monstru sacru primordial, menit să-i provoace apoi reînvierea ritualică. După ce asasinul jucat de Martin Sheen îl omoară pe Kurtz, figura liderului mesianic, a călăuzei, este resuscitată prin supravieţuitorul ordaliei, la fel ca şi în Rumble Fish prin tânărul Rusty, pentru ca acest nou erou să se conducă pe sine însuşi afară din întuneric.

          Francis Ford Coppola s-a arătat interesat de filmele umaniste pentru tineri din anii 60, de genul Bonnie şi Clyde sau Midnight Cowboy, văzând în arta cinematografică o forţă ce poate să dezvolte în tânăra generaţie însuşiri pozitive. După cum literatura umanistă a lui Kipling şi Jack London a format caracterul „generaţiilor pierdute” ce au înfruntat cele două războaie mondiale, s-ar putea spune că filmele acestui distins regizor continuă să inspire spectatorii din întreaga lume şi în cel de-al doilea deceniu al secolului 21. După Koyaanisqatsi, Dracula, Supernova, Youth Without Youth, Tetro şi, mai nou, Twixt şi On The Road, aventura acestui mare cineast este în desfăşurare.

          

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube