GSF64 banner1-650

          Îmi calc pe inimă și-n numărul acesta al Gazetei îmi nesocotesc propria regulă scriind o recenzie pentru o carte SF de un autor străin. Nu pentru că n-aș avea destule cărți românești despre care să scriu, ci pentru că aceasta, în particular, mi-a plăcut în mod cu totul deosebit. E vorba despre „Furia roșie” de Pierce Brown.

          De multă vreme n-am mai găsit o carte atât de facil și plăcut de citit și totuși atât de profundă pe cât e aceasta. Iar dacă menționez și la faptul că a fost scrisă când autorul avea doar 26 de ani, cred că vă dați seama de ce am fost atât de impresionat de ea.

FRPB          În debutul textului, conflictul pare a se încadra într-o utopie marcată de o puternică segregare socială, în care clasele muncitoare – deloc întâmplător creionate în culoarea roșie – sunt asuprite de către cele aflate la guvernare, o guvernare de o legitimitate iluzorie, pseudo-nobiliară. Evident, primul lucru la care m-am dus cu gândul a fost că, poate, am de-a face cu un text scris într-o țară comunistă, cu constrângerile de rigoare, text care trebuie să scoată în evidență lupta clasei muncitoare, asuprită, marginalizată, ținută în mizerie, nedreptățită și umilită, pentru libertate, țelul cel mai înalt al luptei socialiste. Ei bine, deși ca scânteie a conflictului romanul „Furia roșie” exact într-acolo se îndreaptă, oferă mult, mult mai mult de atât.

          Și spun asta nu atât din perspectiva cadrului SF pitoresc, găzduit de atât de primitoarea planetă roșie (roșu, roșu, mereu roș), ci mai ales din perspectiva constantei și profundei analize sociale și psihologice pe care îl propune aproape la fiecare pagină.

          Deși a fost pe bună dreptate comparat cu „Jocurile foamei”, ideea unor copii în pragul adolescenței puși să se măcelărească unii pe alții într-un mediu supravegheat, dominat de natură, în care au sponsori și-n care ițele se țes mult deasupra jocului lor brutal fiind exact aceeași, dacă ne limităm la acea fațetă, „Furia roșie” merge mai departe în analiza comportamentului uman. Personal, aș pune-o alături, fără nicio rezervă, de celebra carte a lui William Golding „Împăratul muștelor” și nu cred că aș găsi vreun neajuns.

          Aș găsi, în schimb, o sumedenie de calități în plus, iar prima dintre ele ar fi ritmul teribil al acțiunii și răsturnările dramatice de situație care au loc de la o pagină la alta. Dotându-și personajele cu intelecte deosebite, Pierce Brown își stimulează și cititorii să le înțeleagă deciziile și raționamentele, servindu-le indicii și arătându-le apoi, prin desfășurarea acțiunii, cum anume personajele le-au folosit pentru a înțelege un anume fenomen și a-i intui reacțiile adversarului. Din acest punct de vedere, avem de-a face cu un exercițiu logic continuu.

          O altă calitate în plus ar fi nivelul de complexitate al moralității. Ceea ce la început izbucnește ca o dorință de răzbunare socială se transformă pe parcurs într-un joc pentru supraviețuire, apoi într-o luptă politică, iar mai târziu într-o jonglerie cu foarte multe bile, pentru asigurarea dominației în grup, dar totodată a încrederii vasalilor, a puterii politice și militare și, nu în ultimul rând, a iubirii. Am găsit momentul în care personajul principal este pus, prin intermediul unui alt personaj, în fața rezultatului cursului acțiunii pe care el însuși l-ar fi urmat dacă nu ar fi fost îndrumat, drept cel mai profund moment de psihanaliză din SF-ul ultimilor ani, iar deciziile ulterioare absolut remarcabile.

          Disecția structurilor de putere, a mecanismelor care le sprijină și a necesităților care le țin pe locurile lor este până la nivel de celulă, iar faptul că sunt privite prin ochii unui „roșu” apoi prin cei ai unui „auriu” îi conferă un plus de autenticitate. Nu de puține ori, pe parcursul lecturii, te vei trezi meditând la întâmplări istorice reale sau chiar la ceea ce se întâmplă în acest moment pe scena politică a omenirii.

          Însă nu vreau să sperii nici cititorii dornici de acțiune, făcându-i să creadă că avem înfață o carte psihologică/politică, greoaie și rigidă. Nici vorbă de așa ceva. Cum spuneam, acțiunea e efervescentă de la o copertă la alta, analiza îi urmează doar cursul. Și are ce urmări, căci, de la operațiuni miniere și petreceri câmpenești în subteran la campanii militare cu iz medieval, de la alianțe vremelnice și trădări la biotehnologie, cartea oferă de toate, pentru orice exigențe ar putea avea consumatorul de SF.

          Iar faptul că acest volum este doar primul dintr-o serie de trei, nu poate să nu mă facă, cel puțin pe mine, să mă întreb: „Oare ce mai urmează?”

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website