GSF58ban01-650

          Genul fantasy e formulă literară relativ nouă, cu primele mărci și carateristici începând să se contureze abia în secoulul XX, în era victorianismului, odată cu textele lui C.S. Lewis și J. R. R. Tolkien. În prezent, fantasy-ul se reclamă ca literatură postmodernă, în principal prin pastișarea motivelor basmice, a ființelor mitologice și a epocii medievale. În timp ce în literatura universală se observă o reiterare a mitologiei celtice și a culturii medievale, în fantasy-ul românesc gama largă de basme rămâne în mare parte o sursă neglijată, cu excepția figurii vampirice, care a devenit între timp marcă hollywoodiană supralicitată.

Coperta_Haiganu-580x798          În primul volum din Fluviul șoaptelor, Haiganu (Hac!BD, 2015) Marian Coman reușește să transceandă tematica clasică a romanelor fantasy și să introducă în joc mitologia românească. Mai mult, el reușește să prelucreze mult cunoscutele formule fantasy, preluând elemente populare, basmice și pastișându-le într-un mediu autohton.

          Atuul romanului este accesibilitatea conferită de seria benzilor desenate Harap Alb continuă, ilustrată în volum prin capitolele scurte, narativitatea tranzitivă și pasaje descriptive reduse. De asemenea, înțelegerea lecturii e faciliatată de harta reprodusă pe fețele interioare ale copertelor 1 și 4. Prezentarea spațiului în care lumea fictivă se desfășoară are rolul de a facilita imersiunea în mediul fantastic, lucrul întâlnit de obicei în serii complexe precum Stăpânul inelelor, Cântec de gheață și foc sau, mai aproape de casă, Abația. În acest sens, volumul promite o posibilă expansiune spre alte medii, dar și nașterea unui fandom.

          Marian Coman reușește să depășească orizontul de așteptare al majorității fanilor fanstasy din România, îndreptând tematica celtic spre un mediu autohton, folosindu-se de mitologia dacă. Atât nomenclatura topologică, cât și cea religioasă sunt puternic influențate de mitologia geto-dacică.labimg_580_pagina_interior_haiganu

          În aceeași ordine de idei, Marian Coman se inspiră atât la nivel formal cât și tematic din Povestea lui Harap Alb, patrimoniul cultural pe care îl pastișează, dezvoltând atât tradiția, cât și entitatea culturală românească. Firul narativ din Haiganu include atât o continuare a spațiului descris de Creangă, cât și o reinterpretare detașată și postmodernă. Astfel, îndrăgitele personaje din basme sunt reconturate în stilul fantasy-ului clasic, spre exemplu transformarea Sfântei Vineri în Neris cea Mare, cei Cinci Mari, care amintesc de povestirea Cinci pâini a lui Creangă, precum și revenirea personajului Împăratul Roșu.

          Religiile păgâne specifice spațiului românesc sunt desconstruite și reinterpretate sub aspectul vrăjitoriei și dogmei: la sfârșitul capitolului opt se află descrierea unui fel de exorcism, iar structura ierarhică a oficialilor religioși pregnează toată cartea. Multe pasaje au caracter profetic pentru firul epic, pasaje care pot însă reprezenta indicii pentru următoarele volume. Capitolul 17 cuprinde o instanță a repovestirii genezei, prin care universului fictiv îi este atribut o cultură proprie.

          Pastișarea însă nu se limitează strict la cultura socio-istorică românească, neavând pretenția unei lucrări naționaliste, ci preia elemente din contemporaneitatea globală. Oribilul eveniment al exploatării orfanilor în scopuri militare își regăsește ipostaza în spațiul Asiei Mici sau Africii de Nord, și anume în războiul din Sudan, în care minori începând de la vârsta de doisprezece ani au participat la luptă. Prezența triburilor nomade, a căror principală ocupație este negustoria ilicită, se regăsește în instanțele triburilor țigănești de-a lungul istoriei.

labimg_580_pagina_interior_haiganu3          La nivel lingvistic, Marian Coman își asumă un limbaj învechit, acest lucru însă nu dintr-o stilizare excesivă și o romanțare a actului literar transpusă într-un vocabular ”literar”, didactic și uzat, ci instrumentalizând arhaismele pentru a reda o atmosferă și un specific. Limbajul evocă universul lui Creangă, pe care îl recontextualizează totodată. Pe lângă acestea, multe fabule și zicători sunt sudate în mentalitatea personajelor din tot ținutul, elementele folclorice dictând multe aspecte ale vieții și norme sociale.

          Deși reiterarea mitologică și basmică nu este un novum în cadrului postmodernismului, pentru spațiul literar românesc, slab reprezentat sub acest aspect, seria Fluviul Șoaptelor nu se poate bucuria decât de o recepție critică pozitivă. Dacă următoarele două romane vor menține același stil și aceeași direcție estetică, saga ar putea fi ușor integrată în canonul fantasy-ului clasic românesc.

Adina Ailoaiei

Adina Ailoaiei

Născută pe 6 august 1993, în Suceava. Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, specializarea germană-japoneză. Excursie de studii în Bad Kissingen (Rolul Germaniei în Europa de astăzi şi Literatura cehă), participantă la workshop de Sumie la Facultatea de litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Workshop de frazeologie la secţia germană în cadrul Facultăţii de litere, Universitatea Babeş-Bolyai. Activităţi de voluntariat în cadrul CNPRSV, Suceava, ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă România) Cluj-Napoca. A publicat în revista şcolii Unsere ZEITschrift din Suceava şi participă la şedinţele Clubului de lectură NEPOTU' LUI THOREAU, Cluj-Napoca.

More Posts

Follow Me:
Facebook