GSF66 ban01-650

          Există dimineţi când vă daţi jos din pat cu sentimentul acut că urmează o zi extrem de proastă. Dacă aţi trecut prin aşa ceva, atunci îl înţelegeţi perfect pe Stuart Johnson. De fapt, el se simţea atât de rău, încât şi-ar fi dorit ca ziua cu pricina pur şi simplu să dispară din calendar. Nu contează motivele, la fel cum nici Stuart Johnson nu are vreo relevanţă pentru textul de faţă.

          Povestirea aceasta se referă la o altfel de lume, despre care numitul personaj n-are nici cea mai vagă idee. Ea se află în afara universului nostru fizic – prin urmare, dacă am dori să folosim un termen la modă, am putea spune că-l transcende. Ca atare, toată recuzita SF care gravitează în jurul lui E=mc2 devine superfluă. La fel teoria cuantică şi ale sale linii de probabilitate.

          Ştiu că asta va determina un oftat de uşurare din partea celor care nu se dau în vânt după hard SF. Adică – „în sfârşit, asta e o povestire pe care o putem înţelege!”

          N-aş merge aşa departe cu presupunerile. Vedeţi voi, dacă ieşim în afara universului aşa cum îl cunoaştem, dispar o serie de noţiuni familiare. Nu mai există spaţiu, ori timp şi nimic ce rezultă din combinaţia acestora.

          Veţi spune că nu e chiar atât de rău. În definitiv, un scriitor bun trebuie să fie capabil să creioneze analogii care să permită înţelegerea unor noţiuni complet nefamiliare. Şi, evident, cel mai simplu ar fi să menţionez că avem de-a face cu o lume bazată pe un non-continuum non-spaţio-non-temporal. Am folosit non şi înainte de temporal pentru ca nu cumva o persoană cu pregătire în ştiinţele exacte să comenteze că, dacă avem doi non, aceştia se anulează şi…

          Ok, mă opresc, ca să nu vă ameţesc cu totul. Dar aţi înţeles ideea – non-spaţiu, non-timp.

          Aşadar, n-a fost nicăieri, niciodată, o lume transcedentală. Improbabilitatea ei era populată cu conştiinţe. Mă feresc să folosesc terminologia de fiinţe, ori entităţi, pentru a nu crea confuzii. Conştiinţe este o exprimare mai corectă, cu precizarea că ele fiinţau sub spectrul inconştientului. De fapt, dacă am folosit verbul fiinţau, atunci deja am…

          Of, hai s-o lăsăm baltă!

          Pe scurt: era improbabil ca acele conştiinţe să existe în non-spaţiul atemporal al acelei lumi. Asta ar trebui să lămurească tot.

          Într-o anumită conjunctură, una dintre ele a interacţionat cu alta. Modul prin care ele se identificau este incomprehensibil pentru noi, ca atare voi folosi nişte nume convenţionale, ca să le putem deosebi. Celei dintâi îi voi spune Compot-de-ananas, iar celei de-a doua Halva.

          Poftim? De ce n-am folosit nume clasice, ori măcar simboluri matematice? Care-ar fi scopul? Sunt doar denumiri convenţionale! Prin urmare, măcar să le asociez cu ceva ce-mi place!

          Sunteţi fantastici! Renunţ şi eu o dată la hard SF, nu vorbesc despre relativitate, cuantică şi alte cele, mă limitez la nişte denumiri comune şi nici aşa nu-i bine? Bun! Atunci să spunem aşa: dacă ar fi să traducem denumirile lor întâi în spectrul probabilistic, apoi să le stabilizăm conform conceptelor reale, găsindu-le un corespondent în melanjul atomic al lumii noastre, atunci tiparul lor ar corespunde celui al compotului de ananas, respectiv al halvalei.

          E mai bine acum? Putem merge mai departe cu povestirea? Da? Mulţumesc.

          Aşadar – într-o anumită conjunctură, Compot-de-ananas şi-a exprimat în faţa Halvalei îngrijorarea legată de improbabila bursă. De fapt, era bursa improbabilă, dar mi s-a părut că sună mai interesant cealaltă exprimare. Că are un impact aparte.

          – S-au mai plâns şi alţii, a aprobat Halvaua. Se pare că afectează unele proiecte…

          – Radical! s-a ambalat Compotul-de-ananas. În ritmul ăsta, s-ar putea să renunţ la al meu!

          – Nu-l poţi recalibra?

          – Ar însemna să-i schimb complet conceptul! L-am gândit ca un spaţiu cu trei dimensiuni stabile şi una în mişcare. Primele îi crează forma, ultima îi asigură evoluţia. Pentru asta, am nevoie ca rezultanta loteriei de improbabilitate să fie mereu în jurul valorii 3.

          – Şi?

          – La ultimele două extrageri a crescut până la 3,68! E un dezastru! Dacă ajunge la 4, întregul meu proiect va fi distrus! Vaporizat! Dispărut!

          – Deci ai avea nevoie doar de o recalibrare care să coboare rezultanta…

          – Exact!

          – Asta se poate rezolva, a comentat Halvaua. Bursa este un instrument care poate fi ajustat pentru a crea anumite mişcări pe piaţă.

          – Credeam că mişcările pieţei influenţează bursa…

          – Şi asta, dar doar până la un punct. Nu poţi lăsa haosul concurenţial să producă lucruri neaşteptate şi să dea peste cap strategii bine gândite de… cei în drept. A ezitat înaintea ultimei formulări, apoi a schimbat repede subiectul: Prin urmare, aş putea aranja ca loteria de improbabilitate să furnizeze o rezultantă mai apropiată de 3, cu condiţia să-mi faci şi tu o favoare.

          Compot-de-ananas a acceptat. Nu-i plăcea genul acela de târguială, dar n-avea de ales.

          – Am nevoie să creşti aportul energiei anti-dispersie… Ştii, un prieten de-al meu are un proiect în care…

          – Nu pot! E o energie fundamentală în proiectul meu!

          – Ştiu! Tocmai pentru că foloseşti cantităţi uriaşe, îţi cer să creşti cererea, ca să oferi o pârghie pentru…

          – Nu înţelegi! Dacă aş creşte cererea, atunci proiectul meu s-ar transforma într-un loc violent, în care materia n-ar putea supravieţui în forme predefinite. Particulele elementare ar fi atrase unele de altele cu forţe prea mari, iar asta ar genera haos!

          – Ei, haide, nu exagera! Am nevoie de câteva procente. Sau, desigur, putem lăsa loteria să-şi urmeze cursul şi cine ştie unde poate să aju…

          – Bine, bine! s-a învoit Compot-de-ananas, fără chef.

          În faţa asociatului său, Supă-de-gulii, şi-a exprimat teama că proiectul avea să fie iremediabil compromis.

          – Nicio problemă, l-a liniştit acesta. Creştem aportul gravitaţiei, îl creştem şi pe cel al anti-gravitaţiei.

          – E un reglaj fin, i-a amintit Compot-de-ananas. Am muncit enorm până am găsit raportul optim ca universul din proiectul nostru să poată evolua.

          – Ai încredere în mine! Desigur, pentru asta avem nevoie ca viteza de expansiune să fie un pic ajustată la bursă, ca să ne putem păstra în parametri…

          Fireşte, a fost nevoie de o nouă conjunctură cu traiectoria de improbabilitate a Halvalei.

          – Clientul meu e foarte mulţumit! a spus acesta. Şi sper că şi tu! Curba rezultantei are o evoluţie descendentă, întocmai cum ţi-ai dorit.

          – Aşa este, dar ştii… mai am nevoie de o favoare. Proiectul meu e reglat după 6 numere de bază: N, ε, Ω, λ, Q şi D.

          – N-am nicio idee despre ce vorbeşti…

          – Aşa le-am numit convenţional, eu şi asociatul meu. Ideea este că toate reprezintă raporturi care trebuie să se încadreze în anumiţi parametri, pentru ca proiectul să rămână principial acelaşi.

          – Totul este dat de concentraţii, evident! Ăsta e şi rolul bursei – să genereze cerere şi ofertă, pentru a asigura raportul optim între diferitele materii prime cu care operăm toţi. Uneori, unii dintre noi se ambiţionează pe traiectorii de improbabilitate nefuncţionale şi atunci… Ei bine, nu poţi forţa întreaga bursă să se schimbe pentru un singur moft. Trebuie să-ţi calculezi bine afacerea de la Big Bang! Cerere şi ofertă, dragule! Cerere şi ofertă..

          – Am nevoie doar de o ajustare mică, s-a rugat Compot-de-ananas. De fapt… nici măcar. La Ω marja este rezonabilă, dar aş vrea să mă asigur că nu riscăm să ne apropiem de zona periculoasă.

          – Ei bine, voi însărcina pe cineva să urmărească acest aspect. Dar, fireşte, aş avea nevoie de o cotizaţie recurentă…

          Dacă ar fi avut mâini, Supa-de-gulii s-ar fi luat cu ele de prezumtivul cap atunci când a aflat.

          – Ce-ai făcut? I-ai oferit un procent din intensitatea forţelor electrice care menţin împreună atomii?

          – N-am avut de ales, altfel am fi avut un univers în colaps.

          – Idiotule! Ai uitat că am crescut forţa gravitaţională? Avem o intensitate mai scăzută, o forţă de gravitaţie mai mare… Ce crezi că se va întâmpla?

          – Big Crunch?

          – Exact! Lumea colapsează!

          – Nu mi-am dat seama…

          – Poftim! Cu cine m-am asociat şi eu… Acum savurează universul nostru devenit o biată miniatură! Paf! A început. Paf! S-a isprăvit!

          Organismul unicelular nu ştia asta. Dar, în noul univers, şansa de a evolua câteva miliarde de ani până la un alt Stuart Johnson n-avea să mai apară.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts