… Şi timpul a început să existe.

Înainte nu era timp, a zis ea. Înainte era doar Eternitatea. Iar Eternitatea era blajină; era trandafirie şi aurie, înţesată de raze şi lumină, un parfum fără nume ce venea de pretutindeni şi un cântec nesfârşit care plutea în tot şi în toate.

Acum era întuneric. Şi era ceva întunecat şi greu agăţat de ea. De părul ei de foc, prea greu pentru umerii ei fragili. Ascuns în sângele ei, prea fierbinte pentru trupul ei de carne. O urma ca o umbră, o pândea de peste tot. Era moartea. Sfârşitul.

Dacă va fi un Sfârşit, a zis ea, va fi şi un Început. Sau, a întrebat ea, ducându-şi mâna la frunte, Începutul a fost deja?… Când a fost Începutul?…

Amintindu-şi de Eternitate, mintea ei se înceţoşa, se întuneca la fel ca noaptea Negurossei, iar gândurile i se topeau în cap.

Ca şi cum ar fi fost învăluită de o apă neagră.

Eu sunt Zeiţa. Titanida cu părul de foc, a zis ea, cu glasul de tunet de altădată.

Întuneric. Ceaţă. Pustiu.

Ce înseamnă „zeiţă”? a întrebat ea.

I-a răspuns tăcerea.

Eu sunt Zeiţa. Şi înainte era Eternitatea…

Sfîrşitul urmează Începutului. Începutul a fost. Când? În Eternitate?

Căzu la pământ şi se deschise, făcând loc primului fiu al Şarpelui de Jad să iasă din ea. Puiul de dragon îi sfâşie pântecele, şuieră puternic şi dispăru în noapte, fâlfâind din aripile-i uriaşe cu solzi.

Sângele ei incandescent o ardea mocnit, slăbindu-i puterile. Puterea unei zeiţe în trup muritor. Trup de carne. Va fi ucisă de propria putere, au spus Ei, va fi arsă de propriile flăcări. Dar nu înainte de a-şi vedea monstruoasele odrasle…

Sângele ei era ca metalul topit. Pământul sfârâia la atingerea lui.

Începutul nu a fost în Eternitate. Ea şi Ceilalţi erau una cu Eternitatea. Fără început şi fără sfârşit.

O durere de neimaginat o făcu să geamă şi să se chircească. Al doilea pui de dragon se ivi dintre coapsele ei, scânteind fosforescent de la sângele divin cu care era mânjit. Îl auzi strănutând la contactul cu aerul. Îl simţi târându-se grăbit afară din ea; şi-l imagină privind mirat în jur. Nu-l vedea; închisese ochii de durere. Apoi auzi fâlfâitul de aripi- a zburat şi el…

Dar dacă în Eternitate totul este etern, a întrebat ea, de ce nu-mi pot aminti nimic? De ce nu-mi pot aminti nemurirea? Cum era acolo?

Acolo?… Unde „acolo”? Era un loc?… Un spaţiu?…

Unul câte unul, fiii Şarpelui de Jad ieşeau la iveală din trupul zeiţei damnate, iar sângele ei ca de metal topit se scurgea încet, aprinzând vegetaţia şi însuşi pământul. Pietrele se topeau şi se transformau în lavă. Din trupul zeiţei curgea un râu de foc.

Acolo nu se întâmpla nimic. Acolo nu se afla nimic. Eternitatea a fost goală. Ea şi Ceilalţi…

Ţipă. Un cap prelung cu solzi. Un trup de şopârlă, mânjit cu sângele ei. Un şuier. Un fâlfâit de aripi. Linişte.

Unde este „acolo”?

Dar dacă nu-mi pot aminti nimic din Eternitate, a întrebat ea, oare e pentru că nu s-a întâmplat nimic memorabil?

Da, a zis ea. Acolo nu s-a întâmplat nimic memorabil. Atunci când se întâmplă ceva, apare Timpul, aşa ca acum. Există un „acolo”, există un „atunci”. În Eternitate există doar Nemurirea, de care nu-şi aminteşte nimeni.

Dacă nu-mi amintesc, a zis ea, înseamnă că n-a existat. Şi atunci nici Ceilalţi nu există.

Urlă.

Dacă mor acum? a întrebat ea.

N-o să moară acum. Trebuie să-i nască pe toţi. Aşa au hotărât Ei.

Cine sunt Ei?

Poate că nu există. Şi dacă există, Ei nu ştiu asta. Nici ea nu a ştiut. Ştie doar acum, când moare.

Ultimul pui de dragon răsări dintre coapsele ei, cu botul căscat şi cu ochii arzători. Îl simţi smulgându-se cu putere din ea, îl văzu scuturându-se de sângele cu care era acoperit.

Lângă ea era un lac de foc. Foc albastru izvorât din trupul zeiţei muribunde.

Zâmbi obosită.

Ei nu ştiu că există.

Triumfătoare, îşi lăsă capul pe braţ şi suspină pentru ultima oară. Părul ei blond-arămiu o învăluia ca o mantie de foc, consumând-o.

Catalina FometiciCătălina Fometici s-a născut în octombrie 1986, în Timişoara.

Este pasionată de desen, muzică şi fotografie. Absolventă a Facultatăţii de Litere, istorie şi teologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara cu lucrarea de licență Klytaemnestra, Medeea, Phedra- Reginele damnate. Urmează cursurileMasteratului de Comunicare Interculturală. Lucrarea de dizertație este intitulată Şeherezadele lui Rushdie. Povestea şi povestitorul. Studiu aprofundat asupra realismului magic, gen literar care va rămâne favorit, alături de fantasy şi gothic.

A debutat în 2011 cu lucrarea Oameni fără feţe în Gazeta SF.

Până în prezent, a publicat texte de factură dark fantasy/gothic şi cu tematică mitologică în publicaţiile Gazeta SF şi Suspans. Apare pentru prima dată pe hârtie în antologia Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului, editată de Oliviu Crâznic, cu textul gothic Sub vălul nopţii.

Este laureată a Premiului Gazeta SF pentru Debutul Anului 2011 în fanzinul Gazeta SF şi Premiul FanSF pentru cea mai bună povestire a unui autor român nepublicat în volum.

Blog personal: http://cat86-cat.blogspot.com