gsf74 banner-650

          Trăim într-o perioadă în care a publica o carte este relativ simplu, şi atunci mulţi devin peste noapte scriitori… de aceea trebuie să alegem dintr-o mare de autori slabi pe cei câţiva care chiar au ceva de zis şi merită citiți. Dar cum îi alegem? Din dragoste pentru lectură (ştiu, sună clişeic) am citit cam tot ce mi-a picat în mână şi nu de puține ori când terminam o carte îmi spuneam „De ce mi-am irosit câteva ore bune din viaţă? Mai bine reciteam Moromeţii”.  Şi să nu credeţi că Moromeţii mi-a plăcut prea tare… În fine, de data aceasta nu a fost aşa. „Înger şi Demon. Începuturi” este cartea de debut a lui Marius Teodor Ungureanu. Autorul, un tânăr pompier din Prisaca Dornei, la prima vedere nu promite multe.  Nu mică mi-a fost mirarea când  am descoperit în paginile cărţii sale o lume paralelă extrem de bine conturată, cu personaje abstracte, supra-naturale, de o originalitate vădită, cu reguli şi moduri de funcţionare bine puse la punct. Ei bine, pentru a-ţi putea imagina o astfel de lume n-ai nevoie de cine ştie ce resurse, poate un pic de imaginaţie, dar să o poţi crea, să o poţi descrie şi pune în paginile unei cărţi şi mai ales în aşa fel încât să şi placă, ai nevoie de talent cu carul. Se pare că talentul este primul atu al lui Marius Ungureanu.

ingeri          În plan structural, coperta ne dezvăluie un înger cu trup de femeie, ceea ce anticipează întrucâtva imaginea personajului feminin din roman. Titlul simbolizează de fapt imaginea unui cuplu, iubirea dintre un înger şi un demon stând la baza tuturor acţiunilor prezente în roman. Coperta IV ne divulgă o parte din diegeză, mai exact momentul care declanşează acţiunea, alături de fotografia autorului. Cartea, structurată în douăzeci şi două de capitole, îmbină două planuri narative, unul al realului şi unul al ficţionalului. În planul realului, surprinzătoare este asemănarea personajului principal cu autorul, de fapt, al naratorului cu autorul, ceea ce dă autenticitate textului, creând impresia unei poveşti inspirate din viaţa cotidiană. În plan ficţional, personajele sunt supra-naturale, caracterizate într-un mod exemplar. Ni se prezintă, pe scurt, viaţa unui tânăr liceean din zona Bucovinei ce trăieşte în limitele „normalului” până la un moment dat, când încep să i se întâmple tot felul de fenomene ciudate. De aici începe toată desfăşurarea acţiunii, în care el află de fapt că este un hibrid şi… nu vă spun mai multe, veţi descoperi în paginile cărţii. Punctul culminant îl reprezintă un război între bine şi rău,  narat în detaliu. Deznodământul  este aparent, în momentul în care protagonistul îşi regăseşte tatăl, apoi mama, dar cred că deznodământul propriu-zis va fi prezent într-o carte viitoare. Romanul are final deschis, ceea ce lasă loc de interpretări, dar totodată face deschiderea spre o posibilă continuare. E frustrant, cumva, faptul că nu aflăm, de fapt, dacă e poveste cu happy end sau nu, dar din punct de vedere stilistic, literar, e un final bine calibrat. Că tot veni vorba, din punct de vedere stilistic, procedeele sunt numeroase. În primul rând, regăsim în roman tehnici de previziune, mărci prin care se prevestesc incursiunile firului narativ. Ulterior, romanul excedă în ambiguitate stilistică, ambiguitate ce ne face să intrăm mai uşor în pielea protagonistului, el însuşi simţindu-se nesigur de propriul trecut şi propriile acţiuni. Autorul vrea de asemenea să creeze suspans, atât prin această ambiguitate, cât şi prin prelungirea punctului culminant şi întârzierea deznodământului. Figuri de stil regăsim din plin, ele având un caracter natural, spontan, nefiind un text „împopoţonat” voit.

          Per total, o carte cu un conţinut original, ce te face să o citeşti cu sufletul la gură şi te lasă aşa chiar şi în final. E genul ăla de carte pe care când o termini te întrebi ce faci cu viaţa ta, aşa cum spune citatul ăla de pe net, termini cartea şi vezi că în jurul tău lumea îşi continuă existenţa ca şi cum tu nu ai fi suferit o dramă în faţa unor pagini de hârtie…

          Despre formă… aş prefera să nu vorbesc prea mult, dar nu mă pot abţine. Din punct de vedere strict gramatical, cartea are nişte lipsuri. Acestea sunt scuzabile, de altfel, fiind un debut, dar pentru un cititor iniţiat sunt uşor deranjante. Dacă reuşim să trecem peste aceste carenţe, descoperim o poveste frumoasă, parcă ruptă din altă lume. Aştept cu nerăbdare următoarele scrieri ale autorului, să descopăr ce se va mai întâmpla cu personajele, de care am prins drag, dar şi să verific dacă aceste probleme au fost rezolvate. După cum spun mulţi autori şi exegeţi, a fi scriitor constă în 50% talent şi 50% muncă, talentul este din plin, la muncă… mai e de muncit.

Alma-Ioana Gavril-Ursache

Alma-Ioana Gavril-Ursache

S-a născută la data de 29 ianuarie 1994 în Fălticeni. Este absolventă a Colegiului Naţional Nicu Gane - Falticeni. A fost studenta in cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în cadrul Facultăţii de Litere, la specializarea Limbă şi Literatură Română – Engleză. A publicat în Revista Alecart, Revista Noastră, Revista 5,6,7,8 , Revista Pământul Viu, Crai Nou, Clementmedia.ro, Scrieliber, Ziarul de pe Net . Membru Asociat al Academiei de Aventură Pământul Viu, colaborator redacţional pe secţiunea culturală a ziarului online regional Ziarul De Pe Net.

More Posts