GSF 57 banner 01-650 

          Dean Marsh şi colegul său Alek Bolton se îndreptau spre habitatul comun amplasat undeva la nivelul doi al corpului central, după ce executaseră în spațiul cosmic misiunea de verificare a conectării celor două noi module atașate la stația mamă şi introduseseră în calculator raportul către şeful de compartiment.

          Prin ataşarea celor două noi module, staţia spaţială FREEDOM îşi mărise capacitatea de primire la două sute de vizitatori; cererea era în continuă creştere după ce NBC-ul anunţase printr-o campanie de publicitate destul de agresivă, lansarea emisiunii „Există oare îngeri?”.

          Emisiunea avea ca punct de plecare declaraţiile unor „foşti turişti”, obţinute în exclusivitate de un reporter de la NBC prin mijloace specifice meseriei, turişti care văzuseră şi înregistraseră contururile a două siluete care semănau a îngeri; bineînţeles, emisiunea nu a putut fi introdusă pe grila postului decât după ce autenticitatea înregistrărilor a fost certificată de laboratoarele NASA.

          „Foştii turişti” erau de fapt un grup format din patru bărbaţi care ocupaseră o cameră în extremitatea dreaptă a staţiei spaţiale, ale cărei hublouri ofereau perspectiva unei zone din spaţiu inaccesibilă privirii altor vizitatori.

          Odată ajunşi în camera lor, Dean şi Alek continuară o discuţie începută ceva mai devreme cu privire la primul episod al emisiunii „Există oare îngeri?”.

          − Eu cred că alegerea lui John Watts ca moderator este corectă, deoarece, trecutul de cosmonaut şi autoritatea lui în domeniul astrofizicii sunt de necontestat. Însă, nu pot să nu remarc tendinţa lui de a canaliza explicarea fenomenelor spre argumente religioase. Păi dacă fiecare am avea câte „un înger păzitor”, cum îmi spunea şi bunica, din 1985m când cosmonauții ruși au raportat primele „contacte”, trebuia să avem până acum sute dacă nu mii de asemenea evenimente… mă rog, câteva sute ţinând seama de probabilitatea redusă a producerii acestora datorită imensităţii spaţiului în care aceştia evoluează. Şi apoi se mai pune o întrebare: aceşti îngeri sunt perisabili sau sunt nemuritori?

          − Nu uita totuşi, că prin anii 2010 observatorul Hubble a fotografiat nişte îngeri, interveni Alek.

          − Ce nu înţeleg eu este de ce anumite persoane se cramponează de existenţa acestor aripi care, sincer vorbind, sunt total inutile în mediul în care evoluează îngerii adică vidul aproape absolut. Dacă nu mă înşel, în Biblie se pomeneşte de un balaur care scoate flăcări pe gură şi pe nări; asta înseamnă că ar trebui să admitem că există fiinţe capabile să facă acest lucru?

          − Sunt de acord cu tine, dar în mitologie crezi sau nu crezi, nu cauţi argumente logice.

          − Pentru că ai pomenit de argumente logice, reluă Dean, uite ce cred eu: aşa cum a văzut toată lumea, în imaginile care au imortalizat prezenţa îngerilor, aceştia apar având un contur asemănător cu cel uman, la o scară mai mare, ce-i drept, la care este ataşată o pereche de aripi; în aceste condiţii de ce să nu considerăm că acest contur este rezultanta suprapunerii unui număr oarecare de aure umane, practic o acumulare de câmpuri energetice, şi că funcţie de acest număr – zece, o sută, o mie? – rezultă puterea şi strălucirea lor?; de ce să nu considerăm că acele aripi sunt de fapt nişte protuberanţe, ceva similar cu exploziile solare?

          Fără a se trage vreo concluzie, discuţia se întrerupse brusc şi cei doi se retraseră fiecare în separeul lui, urmând să-şi urmeze propriul program.

          Alek, dornic să realizeze noi contacte umane, să asculte şi să împărtăşească experieţe de viaţă, se îndreptă ca de obicei spre sala de întruniri unde se adunau majoritatea „turiştilor”.

          De data aceasta, în aşteptarea celui de al doilea episod al emisiunii  „Există oare îngeri?”, Alek era interesat mai mult să asculte şi alte păreri cu privire la existenţa acestora, fiind în căutarea unor argumente şi contra- argumente cu care să poată participa mai activ la următoarea discuţie cu Dean, deşi, logica pe care el o afişa uneori era uşor inconsistentă.

          Dean părăsi şi el camera după ce se asigură că nu erau priviri indiscrete care ar fi putut să-i anticipeze traseul şi se îndreptă spre aripa dreaptă a staţiei spaţiale, spre camera unde locuiseră cei patru bărbaţi care filmaseră îngerii.

          De la comandantul staţiei spaţiale, care îi era bun prieten, aflase că acea cameră cât şi cele adiacente fuseseră închiriate de NBC, la cererea producătorului, pentru a fi folosite ca decor pentru realizarea ultimului episod al emisiunii „Există oare îngeri?”; publicul larg încă nu aflase numele celor patru bărbaţi şi locaţia camerei din care se făcuseră filmările; ultimul episod trebuia să coincidă cu sosirea noului lot de turişti şi plecarea celor prezenţi.

          Dean, care păstrase totuşi în străfundul subconştientului o doză de iraţional, sperase, atunci când obţinuse permisiunea de intra în cameră, să se petreacă ceva care să-i contrazică toate teoriile şi să îi dărâme toată construcția de argumente; din momentul în care NBC-ul anunţase proiectul emisiunii despre „îngeri”, avusese suficient timp să se documenteze depre tot ce ar fi însemnat contactul cu aceste entităţi: o lumină puternică, un nor care înconjoară nava, etc.

          Nu parcursese decât doi-trei paşi spre interiorul camerei, când, fără niciun semnal prealabil, în faţa ochilor îi apăru un prompter imaterial pe care se derulă următorul text:

          „Eu sunt îngerul tău păzitor, dar trebuie să te anunţ că mai am în grijă încă 278.753 de persoane de pe toate cele şase continente. Cred că deja ai făcut un calcul rapid şi că ai aproximat că suntem în jur de 26.000 de îngeri păzitori.

          După ce am fost filmaţi de cei patru bărbaţi, eu şi camaradul meu am hotărât să rămânem în preajma acestei staţii. Am ascultat teoria ta despre aripi şi despre câmpurile energetice suprapuse şi trebuie să-ţi spun că ai în mare parte dreptate, că ai intuit bine fenomenele care au loc dar, de dragul adevărului, după ce l-aţi ucis pe Moş Crăciun nu este deloc bine să ucideţi acum şi îngerii.

          O zecime din cei pe care îi am în pază sunt copii mici, şi seara, la culcare, atunci când îşi spun rugăciunea:„Înger, îngeraşul meu…” ei vizualizează o fiinţă diafană cu aripi de un alb imaculat; îngerii păzitori, cu fâlfâitul lor de aripi, aduc în preajma muribunzilor, în ultimele lor clipe de viaţă, o adiere de aer proaspăt, pe care aceştia o percep ca pe o binecuvântare, după care mor împăcaţi; ori din moment ce voi, ateii fundamentalişti, vreţi să tăiaţi aceste aripi, se pune întrebarea: ce va mai rămâne?

          Ce înseamnă un înger fără aripi? Înseamnă că oricine ar putea juca acest rol; e deajuns să-şi taie unghiile, să se spele cu conştinciozitate şi să îmbrace o cămaşă albă şi nişte pantaloni de aceeași culoare, bine călcaţi.

          Dar atunci unde este misterul? Unde este satisfacerea dorinţei oamenilor de a crede în neverosimil?

          Pentru că noi ştim totul şi trebuie să ştim totul, am aflat că ultimul episod al emisiunii „Există oare îngeri?”, moderatorul vrea să îl realizeze în această încăpere, cu un număr restrâns de invitaţi din rândul turiştilor şi al personalului tehnic de pe staţia spaţială; invitaţii vor avea la dispoziţie doar trei minute pentru a-şi expune punctul de vedere cu privire la existenţa sau nonexistenţa îngerilor şi zece secunde pentru a cerceta prin unul din cele două hublouri segmentul accesibil din spaţiului cosmic.

          Găselniţa cu timpul de cercetare a spaţiului cosmic am introdus-o noi în programul emisiunii, prin influenţarea hotărârilor moderatorului, acţionând în zona decizională a cortexului printr-un flux energetic calibrat corespunzător, transmis prin extinderea uneia din cele două aripi, sau protuberanţe, cum le numeşti tu.

          Pentru a crea un oarecare suspans, ne vom face apariţia numai în faţa celor care neagă cu vehemenţă existenţa îngerilor fiind conduşi de nişte principii antireligioase agresive; până atunci, vom mai lucra la stilizarea aripilor şi la modelarea unui contur cât mai apropiat de imaginea pe care o au oamenii despre îngeri.”

          În momentul în care „prompterul” din faţa sa a dispărut, Dean şi-a dat seama că de fapt era total nepregătit pentru această întâlnire, deoarece, ceea ce se petrecea era fără precedent.

          „Oare era posibil un dialog cu aceşti îngeri?” se întrebă Dean Marsh rezistând tentaţiei să folosească în formularea sa termeni precum: entităţi, produse ale imaginaţiei, forme de manifestare ale materiei.

          De abia terminase să-şi formuleze întrebarea, că prin faţa ochilor lui Dean şi începură să defileze noi cuvinte:

          „Într-adevăr suntem forme de manifestare ale materiei dar, suntem animaţi de un suflu Divin pe care voi cei muritori nu îl veţi putea înţelege niciodată, ci doar contempla, fără a vă lăsa însă măcinaţi de viermele îndoielii”.

          În acel moment, Dean Marsh avu o revelaţie teribilă: aceşti îngeri păzitori aveau acces în cele mai ascunse cotloane ale conştientului şi subconștientului uman, putând influenţa în mod arbitrar destinul fiecăruia dintre locuitorii planetei; de abia acum realiză consecințele sintagmei: „Noi ştim totul şi trebuie să ştim totul”.

          Dean Marsh cu greu îşi putea pune ordine în avalaşa de întrebări care i se succedau prin minte pentru a putea formula în consecinţă nişte răspunsuri raţionale.

          Istoria este o rezultantă a activității popoarelor şi a implicării elitelor sau este doar o consecinţă a intervenţiei îngerilor păzitori asupra hotărârilor conducătorilor, prin modelarea acestora? Marii dictatori ai secolului trecut: Hitler, Stalin, Pol Pot şi alţii pot fi absolviţi de crimele săvârşite şi consideraţi nişte victime ale intervenţiei nefaste a îngerilor lor păzitori?  

          Dean încă mai scormonea în noianul de întrebări care îl copleșeau, când simţi cum o curiozitate de nestăvilit pentru tot ce reprezenta spaţiul de dincolo îl cuprindea; cu mişcări lente, care le imitau pe cele ale unui somnambul, se îndreptă spre hubloul care se dovedi a fi deschis şi cu un chiot de bucurie se strecură afară.

          Mai scoase un chiot şi privi indiferent cum în urma lui deschizătura prin care evadase se îngusta tot mai mult; păcat că bucuria pe care o trăia nu o putea împărtăși cu nimeni.

IP

         

         

          

Mihai Cioflec

Mihai Cioflec

M-am născut în 1942, în Bucureşti. Prima dată am publicat în „România Liberă” anunţul: „Pierdut legitimaţie. O declar nulă.” După ce am ieşit inginer, am scris sute de memorii…justificative.

More Posts