GSF88 banner-650 

Brașovenilor pasionați de lectură, clienți ocazionali sau fideli ai librăriilor, Iulian Băzărea le este cu siguranță cunoscut, chiar dacă nu neapărat după nume. El este librarul zâmbitor care îi întâmpină atunci când trec pragul librăriei St. O. Iosiv (Libris) și care face poze la lansările care au loc în subsolul special amenajat pentru asemenea evenimente al aceleiași librării.

IulianBazareaCeea ce mai puțini cititori știu însă, este că Iulian este el însuși autor. Despre acea latură a sa și despre romanul fantasy „Cenușa lumii”, ne va spune câteva vorbe în cele ce urmează:

 

          Salut, Iulian, și mulțumesc pentru interviu și pentru cartea pe care ne-o oferi ca premiu.

 

          Salut, vă mulțumesc și eu pentru onoarea pe care mi-o faceți.

 

          Vorbește-ne, te rugăm, despre tine ca cititor. Ce îți plăcea să citești în copilărie? Dar în adolescență? Ce cărți l-au cioplit pe autorul Iulian Băzărea de mai târziu?

 

          Perioada adolescenței a fost pentru mine cea mai bogată în descoperirea literaturii și mai ales a celei care mi-a format modul de a gândi. Din fericire, pe tot parcursul perioadei școlare am avut învățători și profesori care mi-au insuflat plăcerea de a citi și mi-au descoperit frumusețea unei lecturi de calitate, dar am avut și colegi, prieteni, cu care discutam despre cărți și mai împrumutam unii de la ceilalți volume din bibliotecile proprii.

          Marea mea iubire a fost istoria și de aceea gusturile mele literare s-au îndreptat în acea direcție.

          În copilărie, vacanțele de vară veneau cu o listă lungă de lecturi, exercițiu pe care l-am păstrat și în următorii ani. Poeziile îmi plăceau foarte mult și de aceea am și scris și debutat cu poezii. Pe lângă lecturile școlare și autorii români cei mai de seamă, care m-au format în toți anii de școală pur românească, cel mai mult m-au marcat romanele istorice ,cum ar fi: „Împotriva tuturor” de Alois Jirasek, „Cavalerii teutoni” de Henryk Sienkiewicz, ori „Petru I” de Lev Tolstoi, dar și romanele lui Eiji Yoshikawa Taiko și Musashi sau Testamentul lui Gideon Mack de James Robertson.

          De obicei, dacă ceva anume îmi stârnea interesul, căutam să mă informez cât mai mult pe acea direcție, iar acum informațiile nu le caut doar prin cărți, ci și în mediul online.

 

          Dar despre tine ca autor, ce ne poți spune? Ce vrei să transmiți atunci când scrii? Cum ai vrea să fii perceput de către cititorii tăi?

 

          Nu m-am luat niciodată prea în serios în ideea de a fi scriitor, dar ceea ce am publicat până acum a fost aproape tot ce am scris începând din anii de liceu. Și cu asta spun că am descoperit tuturor celor ce m-au citit o bună parte din sufletul meu, din credințele mele și ideile pe care m-am clădit ca om. Nu am ascuns nimic din ceea ce am crezut că trebuie spus chiar dacă suna groaznic.

 

          Prezintă-ne volumul „Cenușa Lumii”, cartea pe care o oferi ca premiu. Care e povestea ei?CenusaLumii

 

          Cartea prezintă o serie de întâmplări ale unor supraviețuitori ai unei „furtuni de foc”, oameni care și-au construit anumite forme de societate la câteva zeci de ani după dezastru. Aventura este legată de personajul Solo Khandhu, dar și de altele ce se vor dezvolta pe parcursul narațiunii, într-un ritm pe care l-am dorit destul de alert, cu turnuri de situație și multe trădări. Ca în viață.

          Nu vreau să stric plăcerea cititorului și sper că acesta va găsi foarte plăcut și designul cărții, și desenele din interior, desene create de desenatoarea Yumexor. Mulțumesc astfel editurii Libris Editorial pentru că mi-au permis să public o carte pe a cărei primă copertă se află doar un semn, nimic altceva, un semn foarte important în desfășurarea acțiunii.

 

          La ce să ne așteptăm de la tine pe viitor, pe plan editorial? Ce proiecte ai sub condei?

 

          Am auzit foarte des această întrebare în ultimul timp, de la persoane care au citit „Cenușa lumii”. Bineînțeles că va exista o continuare, poate chiar încă două romane, atunci când timpul îmi va permite. Poezii cu siguranță voi mai scrie, îmi dă târcoale și ideea unui roman ceva mai apropiat de realitatea în care trăim. Astfel, spun că nu voi lăsa ideile să treacă fără să le notez și să le dau viață.

 

          Deoarece ai o mare experiență în domeniu, fiind librar, aș vrea să te întreb ce i-ai sfătui pe autorii Gazetei care-și doresc și ei debutul în volum? Cum ar trebui să abordeze acel moment?

 

          Nu sunt de foarte mult timp librar, pentru că am făcut multe până acum în viața mea, dar lumea m-a adus acolo unde i-a plăcut sufletului meu cel mai mult, adică printre cărți. Sfaturi nu aș putea să dau, dar mă bucur când sunt întrebat cum e să publici pentru că de acolo de unde vine întrebarea, acolo este și dorința. Și mă văd pe mine cum la fiecare publicare a vreunei cărți mă bucuram de parcă aș fi construit o casă. Îi îndemn pe toți cei care au scris să publice sau să încerce și să nu se dea bătuți și nicicând să scrie ce vor alții, ci ceea ce le place lor, să se exprime în felul lor și să aibă curajul de a se dezvălui lumii. Cred că nimănui nu i-a fost ușor să ia decizia de a publica, dar nu cred că a fost vreunul care să fi regretat după aceea.

          Eu susțin pe oricine vrea să publice, deoarece și eu, la rândul meu, am fost încurajat și poate chiar împins uneori, atunci când nu mai aveam încredere în mine. Nu sunt cea mai optimistă persoană sau cea mai încrezătoare, dar mă educ și vreau să îi ajut și pe alții, care cred că din cauza pregătirii insuficiente sau a formării în alt domeniu decât cel literar, nu pot publica. S-ar putea să fie geniali și să nu o știe, iar scrierile lor să zacă în uitate sertare.

          Le spun „succes!” tuturor.

 

          La final, câteva vorbe pentru câștigătorul concursului!

 

          Pe lângă felicitările obișnuite, vreau să îi transmit că am încredere și speranță că îi voi vedea cartea în curând pe rafturile librăriei și voi avea marea plăcere de a-i cere un autograf.

          Succes și spor!

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website