GSF 83 banner-650

 

          Florin Stanciu este un autor de SF care a debutat în Almanahul Anticipația, publicând și câteva povestiri scurte în reviste online, cum ar fi Nautilus și Ficțiuni.ro, respectiv în volumul colectiv „EXIT – povestiri de dincolo”. În 2017, el a debutat în volum propriu cu romanul „Omnium” la editura Nemira, în valoroasa colecție Nautilus.

Stanciu

          Bună, Florin, și mulțumesc pentru că ai acceptat invitația și pentru cartea oferită ca premiu. Vorbește-ne, te rugăm, despre cititorul Florin Stanciu. Ce căuta el între coperțile unei cărți? Care sunt lecturile care l-au cioplit pe autorul de acum?

         

          Cititorul Florin Stanciu este unul din tagma celor selectivi, dar în același timp toleranți și empatici. Lui i se întâmplă adesea să înceapă cărți pe care le lasă mai apoi după câteva pagini ori pe la mijloc și nici nu regretă că face acest lucru. Oarecum, asta se întâmplă și pentru că ceea ce caută el între coperțile unei cărți se rezumă la acele elemente de noutate sau acele situații ori acele scenarii care îi fac creierul să sfârâie atunci când citește…. acele lucruri care denotă complexitate și  care îl învață și ceva nou. Dacă o poveste îi expune varianta clasică în care personajul principal ajunge din punctul A în punctul B fără să-l amăgească puțin… fără să-l facă să se piardă printre rânduri, ca mai apoi să-l facă să se regăsească cumva, sau fără ca autorul să se oprească puțin și asupra detaliilor ce construiesc universul poveștii, lasă cartea din mână și se apucă de alta…. Nu prea are timp la dispoziție pentru a citi și, dacă nu-l fură din cotidian, are tendința de a se întoarce la el (la cotidian) destul de repede. Din acest motiv n-o să-l vezi niciodată scriind recenzii negative sau vorbind de rău cărțile pe care le lasă… Cel mult le va da un vot negativ pe Goodreads sau Dionis.info și atât. Nu se chinuie cu o carte ca mai apoi să se răzbune pe autor oferind o recenzie în care să se plângă cât de mult a suferit el pentru că a citit-o până la capăt. Nu are timp pentru asemenea lucruri. Aceasta este alegerea lui și nu înseamnă că e bună sau rea. Fiecare face până la urmă ce vrea cu timpul său…

          Cărțile care l-au cioplit: Dune, Mântuitorul Dunei, Ciuma Alba și Seria Pandora de Frank Herbert, tot ce a prins de Kafka, puțin din Camus și mai recent Golem XIV, Solaris și Catarul de Stanislaw Lem, Războiul Bătrânilor de John Scalzi, Orașul Ambasadei de China Mieville, Hoțul Cuantic de Hannu Rajaniemi etc.

         

          Acum spune-ne ce țintești prin ceea ce scrii. Cum ai vrea să te vadă cititorii tăi? Cu ce ți-ai dori să rămână după ce parcurg un text de-al tău?

         

          Mi-aș dori ca cititorii mei să înțeleagă din start că n-o să-i menajez. Nu voi încerca să le fac viața mai ușoară oferindu-le banalități în schimbul cât mai multor aprecieri. Acesta este și motivul pentru care unii cititori mă urăsc. Când nu înțeleg subtilitățile științifice din spatele poveștii, rămân doar cu povestea… și pe unii aceasta îi va dezamăgi pentru că nu excelează în acțiune. Mi-aș dori ca cititorii mei să înțeleagă, de asemenea, că nimic nu e întâmplător în ceea ce am scris. Experiența romanului meu de debut mi-a demonstrat că sunt cititori care îmi înțeleg mesajul iar alții care nu-l înțeleg. Curba normalității a lui Gauss privind aprecierile cărții mele este pe invers: ori o iubesc, ori o urăsc. Este un risc asumat. Nu scriu pentru a fi popular, pentru că asta ar însemna din punctul meu de vedere să scriu despre banalități…

          Notă criticilor mei: Sunt unele persoane care apreciază că monologul lui Omnium nu ar avea ce căuta acolo și că e un fel de „info-dump” motiv pentru care simt nevoia să le transmit pe această cale că le scapă un lucru esențial (sau mai multe…) – este dificil să comunici cu o superinteligentă din următoarele considerente: o superinteligență nu obosește, ea va trebui să aleagă să se „prostească” ca să poată comunica cu un om, ea poate procesa/transmite terabiți sau petabiți de date în fracțiuni de secundă și deci este cu mult peste capacitatea omului de a citi/procesa acele rânduri; o superinteligență mai mult ca sigur ar fi interesată de istora realității în care a apărut, de la Big-Bang și în cazul lui Omnium până la apariția speciei umane și dincolo de acesta, ca un act intrinsec de adaptare. Și ca o mică confesiune… textul în cauză are într-adevăr rolul de a chinui puțin cititorul, pentru că așa mi-am imaginat eu contactul cu o superinteligență. Un eveniment care te copleșește.

          Și acum să răspund punctual la întrebări.

          Ce țintești prin ceea ce scrii?

          Să mi se facă o statuie mare la Universitate pe care să scrie: „Cel mai SF român!”. Glumesc, evident!… Nu-mi este foarte clar ce anume țintesc prin ceea ce scriu… Probabil îmi satisfac o plăcere creativă și în același timp doresc ca urma personală lăsată în această lume să fie întărită cumva și prin asemenea mijloace.

          Cum ai vrea să te vadă cititorii tăi?

          Chiar nu are nicio relevanță cum îmi doresc eu să mă vadă cititorii mei… Dar ca să răspund totuși la întrebare… probabil mi-aș dori ca ei să vadă dincolo de aparențe atât în ceea ce mă privește cât și în ceea ce privește subiectele pe care eu le abordez când scriu…

          Cu ce ți-ai dori să rămână după ce parcurg un text de-al tău?

          Cu noi informații și cu foarte multe întrebări care sper eu că îi vor face să deschidă alte cărți pentru a găsi răspunsuri. Și mă refer aici la literatura SF ca instrument prin care cineva se poate apropia de știință – lucru, pe care, de altfel, l-am experimentat și eu în adolescență.

         

         

          Dar geneticianul Florin Stanciu? Cum se înțelege el cu scriitorul omonim? Cum decurge cooperarea dintre ei?

         

          Geneticianul se mai amuză uneori pe seama autorului, pentru că problemele autorului sunt cu mult mai ușoare decât ale sale, dar în același timp îi mulțumește că există și că îl face să uite de aceste probleme. Pe de altă parte, autorul crede despre genetician că e puțin scorțos și uneori prea migălos, dar știe că fără el ar fi fost un altfel de autor. Unul poate mai sărac cu duhul!

         

          Prezintă-ne, te rugăm, volumul „Omnium”, cartea ta de debut pe care o oferi ca premiu. Care e istoria ei?

         florin-stanciu---omnium_c1

          Omnium reprezintă un proiect demarat la sfârșitul lui 2013. Totul a pornit de la niște experiențe personale care au avut un impact deosebit asupra mea.

          În timp, mi-am dat seama că asta mă declanșează, o idee sau o situație care mă pune pe gânduri și de acolo încep să țes o poveste în jurul ei. Cu Omnium a fost ideea de capsulă inaccesibilă în care, nici prin cap nu ți-ar trece ca ar putea exista ceva viu. E ca și cum te-ai apropia cu urechea de un bloc de marmură și din el ai auzi sunete cardiace.

          Apoi, din punctul meu de vedere, Omnium reprezinta un fel de versiune personală a nuvelei lui Stanislaw Lem – Golem XIV, care pentru unii cititori ar părea dificilă pentru că aduce mai mult a eseu filozofic, însă pentru mine această poveste SF/nuvelă/eseu a avut un efect năucitor (mind-blowing) pentru că acolo Lem își reconfirmă de fapt ingeniozitatea.

          Omnium este un roman în care sunt abordate subiecte precum: găurile de vierme, materia vie, inteligența și evoluția. Omnium prezintă povestea omului (prin personajul principal – Axxe Kaer), povestea umanității (prin urmașii oamenilor – semănătoarele) și interacțiunea acestora cu diverse forme de inteligență artificială (drone, Philotheos și Omnium) a căror rol îi las pe cititori să-l descopere singuri. Acțiunea are loc cândva în viitorul Omenirii după ce Pământul a fost distrus de un obiect necunoscut numit „Spinul lui Dumnezeu”.

         

          La ce să ne așteptăm pe viitor de la tine?

         

          Probabil la alte romane și ceva povestiri. Eu scriu lent și de cele mai multe ori sunt nevoit să fur timp pentru scris.

         

          Ți-ai pregătit destul de temeinic debutul, cu recenzii și proze publicate prin reviste, inclusiv Gazeta SF, cu postări pe blog și implicare în diferite evenimente. Ce îi sfătuiești pe autorii gazetei care vor și ei să debuteze în volum propriu?

         

          Pe scurt, să învețe regulile jocului înainte să intre în el… Iar pe lung, să caute pe blogul meu (florinstanciu.ro) seria de trei articole intitulate „De cealaltă parte a baricadei” care abordează exact acest subiect – sfaturi pentru autorii debutanți de la un proaspăt debutant.

         

          La final, câteva vorbe pentru câștigătorul concursului, te rog!

         

          Dragă cititorule, apreciez interesul tău pentru Omnium și îți mulțumesc anticipat pentru timpul acordat lecturării sale. Mi-ar face o deosebită plăcere să primesc și un feedback în urma experienței tale. Numai bine și spor la citit!

         

          Mulțumim!

         

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website