GSF65 banner01-650

7793271          Bună, Teo, şi mulţumesc pentru acceptarea invitația și pentru cartea oferită ca premiu.

          Bună! Mulțumesc și eu!

 

          Vorbește-ne, te rugăm, despre tine ca autor și cititor. Ce îți place să scrii, ce îți place să citești. Ce apreciezi la o lectură, ce încerci să transmiți prin textele tale?

          Când sunt autor, scriu povestiri care simt că se vor dezvăluite. Pot fi inspirată de o melodie, de un film sau de un lucru trăit sau ne-trăit. Și atunci transpun totul pe hârtie, creez personaje care aleg alte soluții, imaginându-mi cum ar fi fost dacă…

          De citit, citesc cam orice-mi pică-n mână. În ultima vreme – cărți ale autorilor români. Printre ele, am strecurat și literatură străină. La Gazeta SF am încercat să promovez români. N-am vrut să fie recenzii, ci recomandări, așa cum aș prezenta unui prieten o carte care mi-a plăcut.

          Când citesc ceva, caut senzația de „rămas cu ochii în gol” de la finalul lecturii. Textul să mă facă să gândesc, să caut, să mă întreb. Îmi plac acele cărți care lasă, în urmă, senzații: un nod în gât, o lacrimă în colțul ochiului, un oftat adânc, un zâmbet de mulțumire.

          Încerc să fac același lucru atunci când scriu, să transmit o stare, să-mi pun personajele să ia cititorii de mână și să-i ducă într-o călătorie care să le oprească timpul în loc.

 

          La un moment dat, ai făcut pasul de la Fantasy sau Fantastic către SF. Ce anume te-a determinat să intri și în acest gen? Pe care din cele două îl preferi când scrii? Dar când citești?

          În urmă cu vreo doi ani am luat niște cuvinte ca pe o provocare și am schimbat puțin registrul. De scris… cred că poveștile își aleg singure cadrul în care să se desfășoare. Am o idee, nişte personaje conturate şi un decor minimalist. Merg singure în direcţia pe care şi-o doresc: într-o poiană sub lumina Lunii sau chiar pe Lună, cu o navetă spaţială. E drept că, uneori, le mai dau câte un imbold, însă tot greul e pe umerii lor. De citit… încerc să țin pasul cu noile apariții din zona SFFH.

 

          Prezintă-ne volumul „Stăpânul castelului”, cartea pe care o oferi ca premiu. Care e istoria ei? Dar motivația scrierii?

          S-a spus despre „Stăpânul castelului” că ar fi un basm pentru oameni mari. În spatele lui sunt alte povestioare, mai mici, de viață. Cea mai veche e din perioada când o primă variantă a textului a fost publicată în revista Nautilus. La vremea aceea, mi-am îndemnat prietenii, cunoscuții, să citească un text scris de mine. Majoritatea m-au întrebat: „Cine, tuuu?” Ei bine, această carte e un fel de manifest personal, un răspuns răspicat: „Da, eu!”

          E o carte despre inocență, iubire, trădare, pedeapsă, resemnare şi asumarea deciziilor.

stapanul-castelului

          Pentru a ajunge un volum tipărit am avut nevoie de încurajările lui Lucian și de acceptul domnului Bogdan Hrib, care m-a ajutat să-mi văd un vis împlinit. Mulțumesc întregii echipe de la editura Tritonic pentru ajutor.

          La vremea când scriam fără să mă gândesc dacă va mai exista vreun cititor în afară de mine, aveam senzația că undeva exista o istorioară care se voia ieșită în lume. Că eram un canal prin care vorbele acelea se așterneau pe un monitor, se înregistrau într-un fișier. Singura dorință pe care o am este ca, în urma lecturii, cititorul să simtă ruperea de lumea reală, să creadă că puțină magie face posibilă o călătorie extraordinară.

 

          Vorbește-ne și despre „Omul-fluture”, cartea pe care ai scris-o în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan. Cum a fost colaborarea cu un alt scriitor, pentru tine?of

          Să prezentăm faptele în ordine cronologică. În noiembrie 2013 am participat, atât eu, cât și Lucian, la un concurs al revistei ficțiuni.ro. Proza lui a fost desemnată câștigătoare, a mea a ieșit pe locul doi. I-am trimis un mesaj de felicitare, că așa se cădea, apoi ne-am împrietenit pe Facebook și am discutat despre ce scriem și ce citim. Prin martie-aprilie 2014, Lucian mi-a spus că i-a dat cineva o idee de proză, dar nu prea e genul lui, mi s-ar potrivi mai mult mie. I-am propus s-o scriem amândoi. A acceptat și astfel s-a născut „Lună albă, lună stacojie”, o povestire fantastică cu accente horror, ancorată în lumea unui sat tradițional din Alba.

          În toamna lui 2014 am descoperit că fiecare ar fi vrut să scrie o povestire pe o anumită temă, dar cu abordări diferite. Așa s-a născut „Omul fluture”. Am făcut un sinopsis (mai mult el, pentru că e mai organizat decât mine) de la care ne-am abătut cât am putut de mult, după cum voiau personajele. Cert este că am stabilit un termen limită. L-am respectat; în ziua stabilită am pus punctul final. Pentru mine a fost o provocare nu numai colaborarea cu un alt autor, ci și prezentarea unei lumi guvernate de tehnologie avansată, cu multiple deschideri spre realități virtuale. A fost și o lecție de gestionare a orgoliului, pentru că s-a întâmplat să nu fim de acord de la bun început cu evoluția unui personaj sau a altuia. Numai că, pe rând, am ales varianta cea mai potrivită.

          Mie îmi place (și mă uimește) rezultatul final. Se întâmplă să citesc și nu-mi mai amintesc cine a scris un episod sau altul, sau, atunci când îmi recunosc vorbele, cum mi-a venit ideea respectivă. Am fost întrebați ce contribuție a avut fiecare, ce personaje am dirijat. Nu are absolut nicio importanță, pentru că a fost o muncă de echipă. Odată un fragment terminat, autorul lui îl trimitea celuilalt, care avea misiunea de a critica la sânge și chiar, la final, de a adapta textul după cum i se părea că sună mai bine.

          Ca să răspund la întrebare, o să spun că a fost o lecție de comunicare, prietenie și altruism. Pentru că anumite personaje încă ne bântuie, cerându-și răzbunarea sau eliberarea, repetăm experiența. În prezent lucrăm la al doilea volum al „Omului fluture”, al cărui termen limită de finalizare e în viitorul foarte apropiat.

 

          Dar pentru el, cum crezi că a fost colaborarea cu tine?

          Din moment ce am mai scris împreună un roman steampunk, iar acum lucrăm la continuarea celui cyberpunk, probabil că nu l-am enervat prea tare (îmi pare rău că nu pot folosi emoticoane). Adevărul e că noi am comunicat mult timp numai prin mesaje. Am schimbat numerele de telefon cu o zi înainte de predarea manuscrisului către editură. Până atunci, citeam mesajele, probabil nu ne plăceau observațiile celuilalt, dar din spatele monitorului nu puteam face prea multe. Luam o pauză, analizam situația și, după caz, ne conformam, acceptând că povestea trebuie să sune într-un anume fel, sau aduceam argumente în sprijinul propriilor idei. În timp, am început să simțim cam ce așteptări ar avea celălalt de la text și să le anticipăm.

          Pe scurt, îi mulțumesc că m-a înțeles atunci când inspirația mea intra pe nepregătie în vacanță, că mi-a acceptat propunerile când am avut vreo idee mai nebunească și că m-a înțeles când am traversat perioade mai dificile.

 

Teo-Lucian          I-am pus aceleași întrebări și lui Lucian, iată ce a avut de spus:

          Lucian, cum a fost colaborarea cu Teo din perspectiva ta?

          A fost o experienţă interesantă, chiar dacă nu eram la prima încercare de acest gen. La început, amândoi am fost mai reţinuţi, nu ne-am dat frâu liber, ca să zic aşa. Apoi, pe măsură ce proiectul a înaintat, am devenit tot mai dezinvolţi şi asta s-a văzut. Am învăţat amândoi ce înseamnă să respecţi viziunea celuilalt, să ai încredere că ideile lui nu sunt mostre de orgoliu, ci vin din dorinţa ca produsul finit să fie mai bun, să ştii când să preiei iniţiativa şi când să rămâi pe planul al doilea. În ceea ce o proveşte pe Teo, m-a impresionat profesionalismul ei, răbdarea şi puterea de muncă. De altfel, ăsta a fost şi motivul pentru care colaborarea dintre noi nu s-a oprit la “Omul-fluture”, ci a continuat cu alte romane şi povestiri, care sperăm să vadă cât de curând lumina tiparului.

 

          Dar cum crezi că a văzut ea colaborarea cu tine?

          Dacă a fost dispusă să scriem în continuare împreună, înseamnă că a trecut peste toate aspectele mele mai puţin plăcute.

 

          Mulțumim, Lucian! Teo, revenind la tine: În cazul tău, amândouă aceste cărți sunt, într-un fel, debuturi. Cum ai simțit lansarea fiecăreia dintre ele?

          La Gaudeamus 2015 editura Tracus Arte a  lansat „Omul fluture”, romanul scris împreună cu Lucian. Am avut emoții, pentru că mi-am dat seama că abia de-atunci încolo începea greul. Cartea avea să ajungă în mâinile cititorilor și urma să vedem dacă am reușit să transmitem tot ce ne-am propus. Familiile și prietenii ne-au fost aproape, țin minte că le-am mulțumit și am pasat urgent microfonul către Lucian, bazându-mă pe experiența lui, mult mai bogată decât a mea în evenimente de acel gen.

          Pe 25 iunie, editura Tritonic a lansat „Stăpânul castelului”, în cadrul uneia dintre întâlnirile “la o cafea și o carte”, pe terasa Coffee Factory. Minunată ideea domnilor Bogdan Hrib şi Michael Haulică de a organiza astfel de evenimente! Am avut: familie, prieteni, emoții, numai că atmosfera intimă m-a ajutat să vorbesc mai mult. Cam încet, recunosc, datorită nodului din gât. Cred că atunci am uitat să spun un singur lucru: de ce să cumpere și să citească cineva prima carte doar cu numele meu pe copertă: pentru că mi-aș dori să se simtă rupt de timp, de grijile cotidiene, așa cum m-am simțit eu când am scris-o.

 

          Ce altceva mai ai în plan? La ce să ne așteptăm de la scriitoarea Teodora Matei?

          1. O culegere de povestiri, un fel de policier cu influențe de paranormal și SF. 2. Continuarea „Omului fluture”, scris împreună cu Lucian. 3. Trei povestiri inedite trimise pentru trei antologii, una dintre ele tot în colaborare cu Lucian, prequel la OF. 4. O poveste cu mari şanse de a apărea într-o antologie îndrăgită. 5. Un roman steampunk (un basm reinventat) scris cu Lucian. 6. Un roman propriu, un proiect de suflet, romance cu influențe horror, la care simt că trebuie să mai meșteresc.

 

          Deoarece ai scris foarte mult pentru Gazeta SF, cred că ești cea mai potrivită persoană pentru a răspunde la următoarea întrebare: Ce sfaturi le dai autorilor publicați de Gazeta SF, care doresc să debuteze în volum?

          Să citească mai mult decât scriu, chiar și genuri pe care nu le-au încercat. Să-și imagineze că autorul e un cunoscut care vrea să le știe părerea.

          Să citească autori români în viață. Avantajul e că pot merge la lansările lor, îi pot cunoaște, îi pot contacta să-și exprime propriile opinii.

          Să se apropie fără teamă sau invidie de alți autori sau iubitori de carte. Le doresc să întâlnească oameni de genul celor care mie mi-au dat întotdeauna răspunsuri punctuale şi păreri obiective (Oliviu Crâznic), m-au îndemnat să trimit textele prietenilor (Emanuel Grigoraş), mi-au dat indicaţii tehnice (Dănuţ Ungureanu), m-au sfătuit să nu citesc pe diagonală (Ben Ami), m-au îndemnat să încerc proză SF (Marian Truţă), mi-au citit şi corectat povestirile (Alex Lamba, Lucian Dragoş Bogdan, Liviu Surugiu, Alex Despina), mi-au dat sugestii de continuare a unui text, ba chiar un titlu şi un nume de personaj (Liviu Surugiu), m-au încurajat să scriu şi să împărtăşesc celorlalţi munca mea (Cristian Tamaş), au dat aripi unei poveşti (Michael Haulică), au avut încredere într-un proiect inedit (Cătălin Badea Gheracostea), m-au susţinut şi încurajat (Ileana Andreea Drop, Florin Stanciu, Sorin Bobouţanu, Cezarina Nicolae, Anamaria Ionescu, George Sauciuc, Aurelius Belei, Ruxandra Bohat şi prietenii de la cenaclul „Orfeu” Ploieşti, Nic Dobre, Anamaria Borlan şi Rodica Bretin de la clubul Antares Brasov), mi-au acordat încredere, punându-mi numele pe o copertă (Bogdan Hrib).

          E mare lucru să-ți spună cineva, înainte de publicarea unui text, că n-ai folosit tocmai timpurile potrivite, că ai paragrafe atât de lungi încât obosesc ochii cititorului, că ai prea multe sau prea puține virgule, că repeți un cuvânt de trei ori în două fraze sau că personajul tău nu e credibil. Ideile or fi copiii noștri, dar cei mici se simt bine în familia extinsă.

          Să-şi facă timp pentru a da un sfat sau o mână de ajutor unui confrate. E posibil să se trăiască bine şi într-un turn de cleştar, dar nu e genul meu de viaţă. Să cumpere cărţile prietenilor, să le citească, dându-le, astfel, o dovadă de încredere.

          Să nu se descurajeze atunci când sunt refuzați de o redacție / editură. Să analizeze observațiile la rece și să nu ia decizii pripite. Să nu se teamă de pașii mici.

 

          Un gând pentru câștigătorului concursului?

          Cât de curând să predea ștafeta: să ofere un volum propriu cu dedicație unui alt concurent. Și felicitări, bineînțeles!

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website