GSF85 banner-650

Cu siguranță unul dintre cele mai sonore nume ale lumii SF & F românești, Dan Doboș este cunoscut mai ales pentru trilogia „Abația”, probabil cea mai notorie operă din literatura SF românească. Este autor al mai multor romane și volume de povestiri, traducător, „bibliotecar-șef”, jurnalist și energic promotor al literaturii române în general. În orice context s-ar vorbi despre istoria SF-ului românesc, numele său nu poate fi omis. Cu tot programul său încărcat, Dan Doboș a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări:

 

          Bună, Dan, și mulțumesc pentru onoarea de a ne acorda un interviu și pentru premiul cu care ne sponsorizezi. Vorbește-ne, te rugăm, mai întâi despre cititorul Dan Doboș. Ce lecturi l-au format, care a fost cartea care l-a făcut să ia condeiul în mână? Ce apreciezi cel mai mult la o lectură?

         

ddobos          Cititorul Dan Doboș? E mult de zis, chiar și pentru standardele de internet, care nu limitează întinderea răspunsului. Nu vreau însă să plictisesc lumea, așa că voi spune că unele dintre cele mai de preț posesiuni ale tatălui meu erau patru cărți de Jules Verne, pe care le cumpărase din banii lui buzunar, în copilărie. Le iubea atât de tare încât mi-a interzis categoric să le scot din casă, asta după ce, pe la vreo opt ani, le terminasem de citit. Era vorba de Cinci săptămâni în balon, 20000 de leghe sub mări, Insula misterioasă și Copiii Căpitanului Grant. Ficțiunea asta științifică a compensat la vremea aceea lipsa mea totală de apetență față de basm și de literatura fantastică în general. Nu mi-au plăcut niciodată poveștile! Preferam să o întreb pe mama ce a făcut la serviciu decât să aud de Harap-Alb.

          M-am născut într-o casă (de fapt apartament de bloc) sufocată de cărți. În biblioteca părinților mei era colecția integrală Enigma, se mai găsea câte un Asimov și câte un Michael Crichton, câte un Efremov, Solaris-ul lui Stanislav Lem… Extrem de apreciate erau volumele lui Vlad Mușatescu, Ion Băieșu, dar și clasicii Sadoveanu, Teodoreanu și Marin Preda. I-am descoperit apoi pe George Mihai Zamfirescu, Eugen Barbu, Salinger, Twain, Tolkien (cu Hobbit-ul în traducerea doamnei Catinca Ralea, Catinca… așa cum o cheamă de fiică-mea).

          Mai sunt două momente care au sfârșit prin a mă defini. Primul este relația mea cu Biblioteca „Gh. Asachi” din Iași, la care astăzi sunt director. În copilărie, am fost cel mai fervent cititor al ei și singurul caz (înainte de 1989) de copil care a făcut un scandal atât de mare că nu este lăsat să acceseze serviciul de împrumut pentru adulți încât a fost făcută o derogare. Asta explică într-o oarecare măsură de ce am ales astăzi să trăiesc un adevărat calvar administrativ… Al doilea moment este cel în care unul dintre colegii mei de clasă și-a descoperit un prieten pasionat de SF și care avea acces la niște cărți din Penguin Books, evident în limba engleză. Am citit ciclul Roboților al lui Asimov în 1988, în mare măsură cu lanterna, pe sub plapumă, fiindcă taică-meu îmi recomanda constant cronicarii moldoveni în dauna „maculaturii” pe care o citeam.

          N-are sens să vorbesc despre lecturile adultului Dan Doboș. Nu sunt foarte pretențios pentru că, de multe ori, ceea ce nu-mi place citesc în diagonală. Citesc absolut orice. La ficțiune am gusturi pe care eu însumi le recunosc a fi escapiste și deci discutabile, citesc pentru că îmi place, citesc pentru că, așa cum spunea unul dintre personajele mele preferate de sitcom, deocamdată mintea umană este cea mai puternică placă grafică de pe planetă.

          Nu a existat o carte care să mă facă să doresc să scriu. Prima povestire am scris-o în clasa a doua fiindcă am simțit că în mine se acumulează povești și că e cumva menirea și datoria mea să le spun. Prima povestire se numea „În țara dinților cariați” și era despre două populații de microbi care se atacau amarnic în gura unui om care avea două carii, pe care mintea mea le transformase în adevărate fortărețe bacteriene.

          Ca să concluzionez, aș spune că dacă ar exista cineva capabil să traseze intersecția între Dune și La Medeleni, m-ar găsi pe mine hoinărind pe acolo.

         

dobos_eu20_science-fiction 

          Acum vorbește-ne despre tine ca scriitor. Ce încerci să transmiți prin scrierile tale? Ce ai dori să rămână în mintea și-n inima cititorului după ce întoarce ultima pagină a unei cărți semnate Dan Doboș?

 

          Mda. Asta nu prea îmi place. Sunt crescut la școala cenaclurilor ieșene, aia care își are originile în principiile junimiste și care m-a învățat că, dacă în mintea și în inima cititorului nu rămân un sentiment, o idee, o mirare sau un surâs, atunci nici nu prea contează ce ai vrut să spui sau cum te reprezinți tu pe tine însuți ca scriitor. De dragul dialogului însă, voi încerca să ignor primul impuls, cel care mă face să spun că despre un scriitor ar trebui să vorbească doar cititorii și criticii.

          Așa cum am spus mai sus, scriu pentru că vreau să spun povești. Am ajuns la vârsta la care nu-mi mai place să dau sentințe, să indic direcții. În ultimii 20 de ani am făcut cu greu față confraților scriitori ieșeni care, deși m-au făcut pentru o bucată de vreme cel mai tânăr membru al USR Iași, îmi reproșau la șpriț sau altfel că aleg să scriu SF. Le-am explicat de multe ori că ăsta e felul meu cel mai confortabil de a-mi contura mesajul, că mi se pare că literatura SF are un excepțional caracter divinatoriu, că putem crea viitoruri sau realități alternative care să proiecteze spre timpul prezent tot felul de concluzii. Am încercat mereu să nu fac rabat de la curgerea lină și (recunosc!) moldovenesc-clasică a stilului, credincios ideii că, până la urmă, literatura bună se definește în funcție de criterii foarte clare.

          N-am scris doar SF. Mă pasionează și proza pentru tinerii adulți și literatura pentru copii, dramaturgia, dar recunosc senin că mă simt cel mai confortabil în zona literaturii științifico-fantastice. Asta nu exclude să termin în anii care urmează un roman pe care l-aș dori al generației mele, al ultimilor absolvenți de liceu din vremea comunismului.

         

 

Dan-Dobos-Abatia123-digi

          Pentru cititorul român, numele tău este cel mai puternic legat de trilogia „Abația”. Vorbește-ne, te rugăm, despre această operă, probabil cea mai răsunătoare din SF-ul românesc. Care e povestea ei? Dar viitorul? Unde se mai poate ea găsi? Știu că la un moment dat apăruse și o revistă omonimă, însă doar pentru scurtă vreme. Ce nu a funcționat?

         

          Sunt adversarul declarat al superlativelor. Se poate ca la un moment dat trilogia mea să fie cea mai cunoscută, cea mai apreciată carte SF, dar asta nu spune mare lucru nici despre mine și nici despre literatură în general. Este de-a dreptul ciudat pentru mine să văd dimensiunea bulgărelui de zăpadă pe care îl reprezintă astăzi Abația, fiindcă actul creației sale a fost unul plin de neprevăzut, de durere, de dezamăgire dar și de satisfacții inimaginabile pentru cineva care nu scrie cărți.

          Nu e un secret că Abația a pornit de la o postare (ce barbarism lexical, postare, dar cum naiba să îi spui ca să te și înțeleagă lumea?) a mea pe un grup de yahoo.com în care spuneam că sunt sătul de eternele păruieli din fandom și că îmi doresc să vorbim despre cărți, despre proză. Am atașat respectivului e-mail două povestiri: Gambitul lui Carly și Pletele Sfântului Augustin. Spre norocul meu, în grupul respectiv pândeau regretatul Ștefan Ghidoveanu și Vlad Popescu, responsabili pe vremea aia de destinele SF-ului la Nemira. Au publicat Gambitul… într-un almanah, iar Vlad m-a provocat să scriu un roman în universului Abației Sfântului Augustin cel Nou. A urmat o perioadă de frământări, de muncă intensă și am trimis ceea ce mie mi se părea a fi un roman valabil. Vlad a tăiat ultimul capitol și mi-a spus că din concluziile de acolo trebuie să mai scriu două romane. Inerenta mea supărare a durat doar o seară, fiindcă, poate, cea mai păguboasă trăsătură de caracter pe care o am e aceea că răspund impulsiv la provocări și la amenințări. A urmat Blestemul…, după care Vlad Popescu a plecat de la Nemira, lăsând în locul lui un personaj cu nume predestinat (Moroiu) care mi-a explicat că, în directoratul său, SF-ul la Nemira nu e o prioritate. De aici au decurs două lucruri: am publicat volumul al treilea la editura personală, iar Nemira, urmând „viziunea Moroiu” a intrat în faliment. Desigur, nu din cauza Abației, ci a disprețului față de o literatură care consacrase această editură.

          Tocmai din cauza acestei istorii complicate, Abația nu are niciun viitor. Ca să vă explic foarte scurt, există două personaje pe care le respect infinit: primul e J.K. Rowling și al doilea este Michael Jackson. „Mama lui Harry Potter” spunea despre Michael Jackson, pe care îl idolatrizează, că a murit consumat de ambiția de a se autodepăși, de a face un album mai important decât Thriller. Ca atare, vorbind despre ea însăși, spunea că nu se va mai întoarce niciodată din punct de vedere literar la destinul lui Harry Potter și cred că, fiind ea născută tot pe 31 iulie, ca și mine, ar fi înțelept din partea mea să o ascult. Cu alte cuvinte, nu vor mai exista nici romane, nici povestiri în universul Abației.

          Unde se găsește Abația? Pe emag.ro, pe libris.ro, și nu în ultimul rând pe dandobos.ro, de unde vă recomand cu căldură să o cumpărați, „ca să mănânce și gura mea ceva”.

          În legătură cu revista, eu nu prea am ce spune. Inimoșii ei inițiatori m-au contrazis la sânge când, la o bere în centrul vechi al capitalei, le-am spus că le va fi extrem de greu să recupereze banii de la distribuitori. Știam asta din experiența de redactor-șef al unui ziar. Din păcate, cred eu, HAC!BD a sucombat din același motiv, în pofida unei susțineri financiare remarcabile și a unei calități grafice și literare indiscutabile.

         

 carte_dan_dobos_sf_science-fiction_demnet_politica

          Dar despre „DemNet”, al doilea titlu care vine în mintea cititorului când aude numele Dan Doboș, ce ne poți spune?

 

          DemNet e romanul meu preferat, chit că, probabil, până la Bookfest anul ăsta o să apară o „ediție revăzută și adăugită”. Zic că e preferatul meu pentru că generează reacții fundamental contrare. N-are sens să dau nume, dar un cronicar online prestigios a scris despre el că e alcătuit epic într-un fel în care se irosește șansa extraordinară a unui univers pasionant și coerent, iar unul dintre cei mai importanți scriitori SF ai momentului spune că nu-l interesează nimic altceva din ceea ce aș putea eu scrie decât continuarea acestui roman, care este după părerea lui cea mai reușită scriere a mea.

          DemNet este încercarea mea de a demonstra, după Abația, că particula „S” din SF nu e neapărat să vină dintr-o știință exactă. Așa cum în Abația speculez pe teme ale teologiei, în DemNet extrapolez tendințe, idei și (din păcate) practici ale politologiei. E un domeniu care mă pasionează și care cu siguranță nu va rămâne neexplorat, în măsura în care sănătatea și alte chestiuni de zi cu zi îmi vor permite să mai scriu.

         

 

dan-dobos-gheorghe-un-om-special-tritonic-2017          În fine, haide să vorbim despre ultimele două cărți pe care le-ai lansat în lume, și anume „Gheorghe, un om special” și „eu 2.0”. Legat de prima, aș vrea să te întreb dacă te simți la fel de împlinit scriind mainstream, iar legat de a doua, te-aș întreba cât de confortabilă îți este proza scurtă, tu remarcându-te mai ales ca romancier.

 

          Sunt două cărți extrem de diferite. Gheorghe, un om special e un volum pentru care a insistat foarte mult Loredana, soția mea, la împlinirea vârstei de 40 de ani. El reunește povestiri apărute pe ici pe colo, unele lăsate în stadiu nefinisat pe câte vreun hard extern pe care îl partajăm în rețeaua de acasă. Există niște pasaje care sunt însă desprinse din eul meu profund. Nu m-am simțit niciodată foarte confortabil pe spații mici. Nu știu dacă asta e grandomanie, lipsă de talent sau lipsă de exercițiu. Ideea este însă că multe dintre textele din Gheorghe… sunt cărămizi pentru romane moarte în fașă. Important pentru mine, prin volumul respectiv, am reușit să întregesc „trilogia sfinților” și să pun laolaltă textele despre sfinții Augustin, Francisc și Toma d’Aquino.

          eu 2.0 e cu totul altceva! E o carte definitivată în cele patru luni care s-au scurs între renunțarea la conturile de pe rețelele de socializare și lansarea ei. Este o carte de maturitate, care explorează cu uneltele ficțiunii literare clasice universul SF pe care îl iubesc atât de mult, e o carte de iubire, o întoarcere la romanul meu de debut, e o alcătuire literară compleză.

          eu 2.0 e și un fel de DemNet 1.5, în sensul că multe dintre personajele de acolo se vor regăsi în Chabilla, mult anunțatul (iartă-mă, Lucian Dragoș Bodgan!) volum al doilea a ceea ce ar trebui să fie o tetralogie a Contactului. eu 2.0 este și un experiment, în sensul că e o carte despre care am aflat părerile a 25 de oameni pe care îi respect înainte ca ea să vadă „lumina tiparului”, sintagmă absolut simpatică având în vedere că, totuși, interiorul cărții e multiplicat printr-o tehnologie digitală, ca de xerox.

         

 

          Dar ca planuri de viitor, ce ne poți dezvălui?

 

          Planurile mele de viitor sunt diverse: îmi doresc să gust cât mai multe vinuri bune, după reguli oenologice; îmi doresc să văd filme și să citesc romane care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual; îmi doresc să scap de constrângerea financiară imbecilă a posturii de director al unei instituții de stat, una care te expune părerii preconcepute că ești hoț, inapt din punct de vedere cultural și că te culci cu angajatele; îmi doresc să găsesc o cale de a scăpa livada care mă inspiră să scriu de mucegaiurile care vin de preste deal; îmi doresc să văd mai bine, să mă bucur de izbânzile Catincăi…

          Dacă toate astea, sau măcar o parte dintre ele, se vor împlini, știu că familia și liniștea îmi vor permite să scriu Chabilla, He3, multe povestiri în revistele online și pe hârtie, să particip la întrunirile cu prietenii dragi din SF-ul românesc, să vând cărți și să mă văd cu cei care le citesc.

         

 

          Prin multele proiecte culturale pe care le coordonezi, ca și prin activitatea ta de zi cu zi, la conducerea Bibliotecii „Gh. Asachi” din Iași, ești persoana cea mai potrivită pentru a răspunde întrebării: Ce ai sfătui un autor care a publicat câteva texte scurte, să zicem în Gazeta SF, și care vrea să debuteze în volum?

 

          Bine zis! Adevărul e că funcția asta de bibliotecar-șef, pe care o am, mă silește să văd lucrurile un pic altfel decât aș fi făcut-o acum cinci ani. Cred sincer că un scriitor tânăr trebuie să se lege de catargul corabiei inspirației lui și să ignore, cu prețul unor chinuri fantastice, tentația (sirenică? Există cuvântul ăsta?) de a publica în lipsa unui contract clar și a implicării unei edituri serioase. Trăim într-un SF care e plin de cărți superbe care se consumă în tiraje de 100-200 de exemplare. Fără o reconciliere, cu cedări din ambele sensuri, cu editurile mari, SF-ul românesc va rămâne perpetuu nișa-nișelor, se va citi între o mie de oameni din cei vreo 18 milioane de români. Ceea ce încurajez eu mai tare este viziunea și credința nebunească în valoarea și în forțele proprii.

          Ca un om care a avut peste 20 de lansări ale volumelor proprii, a participat la vreo 30 de lansări ale cărților traduse, pot să spun că plăcerea și mândria resimțite de autor în cadrul unor asemenea evenimente nu numai că sunt trecătoare, dar lasă și imense locuri goale odată ce s-au săvârșit. Din punctul meu de vedere, scriitor este acela care are cărți în librării, care e înjurat sau adulat pe bloguri, care stârnește pasiuni și iscă polemici. Scriitor e acela care ajunge în punctul în care energiile lui creatoare trec dincolo de opoziția firească a societății de a mai primi încă o poveste. SF, horror sau de dragoste…

         

 

          Îți mulțumim pentru amabilitate, câteva cuvinte de încheiere pentru câștigătorul concursului, te mai rugăm!

         

          Dragă câștigător!

          Te asigur că, așa cum ți-am oferit, cu drag, toate cărțile mele SF, nu voi ezita să te contactez pe o adresă de e-mail privată și să-ți spun, între noi, tot ceea ce cred despre textul tău. Nu critic niciodată. Încerc să construiesc. Sper să fii capabil(ă) să accepți sfaturile unui om care a albit scriind genul de literatură care te pasionează și pe tine! Iar dacă nu vei putea să accepți (din cauza tinereții sau a cine știe cărui alt motiv), mă mulțumesc cu ideea că va veni o vreme când vei vrea să ai un prieten ca mine alături de tine și de scrierile tale. O știu din experiență…

         

         

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website