GSF47 banner 01-650

 

          Bună, Lucian, şi mulţumesc în numele echipei pentru că ai acceptat această invitație.

          Bună ziua colectivului revistei şi cititorilor! Şi eu vă mulţumesc pentru această invitaţie, care mă onorează.

         

          Vorbește-ne, te rugăm, despre tine ca autor. Pentru cei care te cunosc mai puțin, spune-ne cine este Lucian Dragoș Bogdan, ce și de ce îi place să scrie, ce și de ce îi place să citească, ce-l macină, ce-l desfată.      

          Pe Lucian Dragoş Bogdan l-am cunoscut acum aproape 40 de ani, într-o dimineaţă de iulie. Nu mai ţin minte nimic de la întâlnirea aceea, dar îmi aduc aminte că mi-a vorbit despre dorinţa lui de a scrie pe când avea vreo 10 ani. A încercat să-l copieze pe Jules Verne, pe care-l citea asiduu pe atunci, dar nu i-a prea ieşit. Primul text pe care l-a dus la bun sfârşit a fost o povestire SF pe care a trimis-o la un concurs organizat de Almanahului Copiilor. S-a bucurat foarte mult când şi-a văzut numele menţionat la Poşta redacţiei. În 1990 a ajuns la concluzia că, totuşi, n-are talent scriitoricesc şi a vrut să renunţe. Hotărârea asta l-a ţinut o primăvară şi o vară. Mai mult nu s-a putut abţine. În 1991, câteva povestiri i-au fost premiate la concursul emisiunii „Start spre extraordinar”, organizat de Radio România Tineret. În acelaşi an a publicat şi prima povestire într-un ziar local, cu ajutorul părinţilor. De fapt, ei l-au susţinut mereu în această pasiune a lui (şi nu numai) şi nu cred că le va putea mulţumi niciodată îndeajuns pentru asta. În anii ’90 a mai apărut sporadic prin revistele „Anticipaţia” sau „Luceafărul”. După 2000 a trecut în mediul online, unde a publicat pe SFera Online, Imagikon, Wordmaster şi câteva site-uri din străinătate. A scos şi trei cărţi, apoi s-a stins. A revenit în 2013 şi, de atunci, publică în Ficţiuni.ro, Gazeta SF, Argos, Nautilus sau CPSF.

          Îi place să scrie ceea ce-l atrage cel mai mult să citească: SF, dacă se poate chiar hard-SF, combinat cu space-opera. Mai nou a început să răspundă la provocări care-l îndeamnă să exploreze şi alte subgenuri din SF&F şi chiar din afara genului. Adică a ajuns la cărţi poliţiste şi s-ar putea să încerce şi alte genuri.

          De măcinat, îl macină multe. În general, frământările au legătură cu lumile în care trăieşte. Cu lumea asta încearcă să se împace într-un mod paşnic. Poate de aici şi afinitatea pentru taoism şi zen-budism. Asta nu înseamnă că-i iese întotdeauna, sau că e o persoană lângă care e uşor să trăieşti. Piticii ştiu de ce.

          Cu desfătarea e mai uşor. Nu e pretenţios. Când e întrebat ce cadou doreşte (de ziua lui sau cu ocazia diferitelor sărbători), el oferă o listă cu titluri de cărţi (SF, ştiinţifice sau de spiritualitate) şi de albume muzicale (rock).

         

          Povestește-ne despre Vraciul de pe norul interior, cartea pe care o oferi ca premiu. Știu că este a patra ta carte, dar cea care s-a bucurat de cel mai mult succes, am dreptate? Ce anume e special la ea? Cum ți-a venit ideea să o scrii și care a fost principala sursă de inspirație?

          Aşa este. În 2004, Horia Nicola Ursu mi-a publicat două volume de povestiri, iar în 2006 am reuşit să ajung la editura Amaltea, unde, cu sprijinul lui Florin Pîtea, am scos un roman. Nu au trecut neobservate, dar nici n-au avut impactul pe care-l speram. În acel moment nu mi-a fost clar ce direcţie ar trebui să urmez. Am luat o pauză de câţiva ani, în care am căutat să-mi pun lucrurile în ordine. Apoi am scris „Vraciul de pe norul interior”, cu care, vreme de mai bine de un an, am bătut la porţi închise. Soţia mea (primul şi unul dintre cei mai duri critici), m-a încurajat continuu în această perioadă şi nu m-a lăsat să-mi pierd încrederea. La un moment dat i-am întâlnit pe Eugen Lenghel şi pe Bogdan Hrib, care mi-au oferit susţinerea lor şi a editurii Tritonic.

          Cartea s-a bucurat de succes. Am primit multe aprecieri atât în discuţii private, cât şi în diferite recenzii. Fireşte, au existat şi unele persoane cărora nu le-a plăcut din diverse motive, dar asta este inerent.  Cei care apreciază descrierile ample, multitudinea informaţiilor, reflecţiile filozofice şi o acţiune care curge lin au găsit acolo lucruri pe gustul lor. Am prezentat lumi, culturi şi fiinţe pentru care am încercat să nu fac economie de imaginaţie şi, din reacţiile primite, asta a plăcut foarte mult. Nu am neglijat nici partea ştiinţifică (mai corect spus de speculaţie ştiinţifică), pe care eu o consider fundamentală într-o carte SF. Poate tocmai faptul că în literatura românească hard-SF-ul şi space-opera sunt destul de puţin abordate a făcut ca această carte să atragă atenţia. În plus, este o carte fără lupte. E paşnică. Elementul central îl constituie acel „sense of wonder” pe care-l avem în faţa universului şi a enigmelor sale. Şi cred că o provocare pe care am dus-o la capăt cu succes a fost aceea de a face cititorul să empatizeze cu o fiinţă extraterestră ale cărei caracteristici fizice şi psihice diferă semnificativ de ale noastre.

          Ideea cărţii mi-a venit de la faptul că, în curând, datorită descoperirilor ştiinţifice în domeniul clonării şi ale fecundării in vitro, bărbaţii şi femeile vor ajunge să nu mai aibă nevoie unii de alţii pentru perpetuarea speciei. M-am întrebat dacă ar fi posibil ca ele să evolueze, ulterior, ca două specii tot mai diferite de la o generaţie la alta. Pentru a trata subiectul m-am folosit de un cadru creat deja, universul Frontierei (din care fac parte romanul apărut la Amaltea şi alte câteva povestiri). Pentru creionarea cărţii m-am inspirat, pe alocuri, din operele a doi artişti care-mi plac: scriitoarea Ursula K. LeGuin şi pictorul Roger Dean. De aici şi unele asemănări cu filmul „Avatar”, sesizate de câţiva cititori. Eu am terminat cartea cu câteva luni înainte de a vedea filmul, dar sursa comună de inspiraţie au constituit-o scrierile doamnei LeGuin.

         

          Ce sfaturi le-ai da scriitorilor noștri care doresc să debuteze în volum? Care e rețeta succesului tău?

          Nu ştiu dacă există o reţetă a succesului. În ceea ce mă priveşte, citesc şi mă documentez foarte mult. Am un program zilnic de scris de la care fac tot posibilul să mă abat cât mai puţin. Încerc să scriu cât mai mult, iar unul dintre lucrurile care cred că-mi folosesc este faptul că, în ultima vreme, am înţeles că a fi scriitor nu înseamnă a scrie doar ce vreau eu, ci a scrie, pur şi simplu. Că trebuie să caut acel ceva care să-mi ofere plăcerea scrisului indiferent despre ce ar fi rândurile aşternute pe foaie.

          Celor aflaţi mai la început de drum (deşi asta sună fals, cred că toţi suntem, mereu, la început de drum) le recomand să profite la maxim de vizibilitatea oferită în ziua de azi de internet. Scrieţi şi publicaţi cât mai mult. Puteţi începe pe blog, apoi să faceţi pasul către o revistă, mai multe, să faceţi cunoştinţă cu cât mai multe persoane şi căutaţi mereu să vă îmbunătăţiţi scrisul. Nu renunţaţi la lucrurile în care credeţi, dar să nu daţi dovadă de prea mult orgoliu şi rigiditate, pentru că voi veţi fi cei care pierdeţi. Fiţi perseverenţi şi, cel mai important, scrieţi, scrieţi, scrieţi. Munca făcută cu conştiinciozitate dă întotdeauna rezultate şi va atrage la un moment dat atenţia celor care vă pot deschide uşile necesare. Nu uitaţi că, dacă vreţi să fiţi citiţi şi să vi se ofere feedback, e firesc să fiţi voi primii cei care vă rupeţi din timp pentru a-i citi, comenta şi încuraja pe alţii. A, şi să nu uit: fiţi nebuni.

         

          Ce ai dori să-i transmiți câștigătorului?

          Fac acum ca Florin Piersic şi răspund povestind o întâmplare. În anii ’90, adolescent fiind, am comandat la SFVA  albumul BD „Escală pe Tobra”, care mi-a parvenit cu autograful personalizat al lui Viorel Pîrligras. Anul trecut, la lansarea „Vraciului de pe norul interior”, Viorel mi-a cumpărat cartea şi mi-a cerut un autograf. N-am cuvinte să descriu sentimentul pe care l-am trăit când am văzut cum se închide un arc de cerc peste aproape un sfert de secol. Mi-aş dori ca, peste ceva vreme, să particip la o lansare de carte a câştigătorului acestei etape a concursului organizat de Gazeta SF şi să cer, la rândul meu, un autograf de la el.

         

          Îți mulțumim foarte mult pentru sponsorizare și pentru timpul acordat! Luna aceasta, premiul va consta într-un exemplar din romanul Vraciul de ne norul interior de Lucian Dragoș , roman apărut anul trecut la editura Tritonic. Pentru mai multe detalii privind concursul, vă recomandăm acest articol.