GSF71 banner01-650

MAD          Salut, Mihai, și mulțumesc pentru interviu și pentru cartea pe care ne-o oferi ca premiu.

          Salut, Alex și cititorilor Gazetei SF! Mă bucur să fiu aici!

          Vorbește-ne, te rugăm, despre tine ca cititor. Ce îți place să citești? Ce cărți l-au cioplit pe autorul Mihai Alexandru Dincă?

          Ca să încep de la borna zero, primele cărți pe care le-am citit au fost Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, apoi o parte din romanele lui Jules Verne, seriile Harry Potter și Stăpânul Inelelor și așa mai departe. Îmi place să citesc literatură care îmi stimulează imaginația și care mă învață ceva nou, de aceea prefer SF-ul, iar din SF prefer de multe ori realismul științific, dar nu mi-e rău nici cu Fantasy și Horror ocazional. Îmi mai place să citesc articole științifice și tehnice de toate felurile, filozofie (Cioran, Nietzsche și Fiodorov sunt preferații mei) și istorie, uneori (în special a civilizațiilor non-europene).

          Autori care m-au marcat de-a lungul vieții, deci pot spune că m-au „cioplit”: H.P Lovecraft, Kim Stanley Robinson, Arthur C. Clarke, Clive Cussler, Clark Ashton Smith.

          Dar despre tine ca autor, ce ne poți spune? Ce vrei să transmiți atunci când scrii? Cum ai vrea să fie perceput Mihai Alexandru Dincă de către cititorii săi?

          Mama mea m-a îndemnat prima oară spre artă, anume spre muzica pianului, pe vremea când aveam 4-5 ani. De atunci și până acum mi-am dat seama din ce în ce mai mult că sunt un creator și un consumator de artă, fie că e vorba de proză, versuri sau muzică. Artele plastice îmi plac de asemenea, dansul, filmul, cu toate că nu am niciun talent în aceste direcții. Am început devreme cu muzica, dar și cu scrisul. Primele povești le-am scris în ciclul primar, tot atunci am început și primul roman (un fantasy mult prea tolkienesc pentru gusturile mele prezente). Dragostea pentru SF, însă, a venit în timp, pe măsură ce începeam să înțeleg știința, în primul rând.

          Când scriu vrea să mă transmit în primul rând pe mine, cu ideile care îmi înoată în cap. Vreau să mă cunoască lumea prin arta mea și mi-ar plăcea să contribui prin ea la cultura și sensibilitatea cititorilor mei pentru știință și pentru minunile și grozăviile lumii materiale în care trăim. Ideal, pentru mine, arta ar trebui să capete valențe științifice, să educe mintea, dincolo de a impresiona sufletul. Dar mă mulțumesc și doar să impresionez sufletul, dacă reușesc.

          Mi-ar plăcea să fiu perceput așa cum sunt.

          Ești unul dintre cazurile cele mai atipice din breaslă, prin debutul dublu, la două edituri diferite, cu o nuvelă și un volum de proză scurtă. Spune-ne câteva vorbe despre pasiunea ta pentru proza scurtă, respectiv pentru cea lungă.

          Faptul că am publicat două volume într-un interval așa scurt se datorează în întregime unor factori de șansă. Volumul de povestiri adună texte scrise între 2014-2016, în vreme ce nuvela este proaspătă, finalizată doar cu puțină vreme înaintea publicării.

          Proza scurtă e potrivită ritmului alert pe care l-a căpătat lumea, pentru că nu consumă foarte mult timp nici ca scriitură, nici ca citire, în vreme ce proza lungă oferă imersiune, adâncirea în subiect. Îmi plac ambele în egală măsură, le văd rostul și mi-aș dori să mă perfecționez în ambele meșteșuguri.

          Prezintă-ne volumul „Înainte de neant”, cartea pe care o oferi ca premiu. Care e povestea poveștilor de acolo?inainte_de_neant

          Volumul conține șase texte, trei povești și trei nuvele (sau nuvelete). Două dintre povești („În neant” și „Cordyceps Humanis”, a doua publicată inițial chiar în Gazeta SF) și unul dintre textele mai lungi („Oroarea din Oort”) au fost publicate anterior, pe când celelalte sunt nepublicate altundeva. Să le iau pe rând? „În neant” deschide volumul și practic îl începe cu sfârșitul, fiind o poveste despre nimicnicie. Urmează „Cordyceps Humanis”, o poveste inspirată de piesa omonimă a trupei americane de death metal numită Cephalic Carnage, apoi „Fiul Original” – o poveste din viitorul apropiat despre boală și nemurire, „Sol Invictus” – apocalipsa răsăritului pe planeta Mercur, „Exil în Olomang” – un fel de dragonpunk și, la final, „Oroarea din Oort” – un voiaj destrăbălat în negurile mărginașe ale sistemului solar.

copertă-narcopunk          Dar despre „Narcopunk sau fear and loathing in L2”, ce ne poți spune? De unde atracția spre lumea falsă a stupefiantelor? De unde ideea amestecului de hard-sf cu elemente Lovecraft-iene și cu picanterii narcotice?

          O să încep prin a recunoaște că mai întâi am văzut filmul „Fear and Loathing in Las Vegas” și abia apoi am citit cartea după care a fost adaptat. Ambele m-au marcat profund, până într-acolo încât a ieșit din mine un fel de omagiu prin această nuvelă, dar nu numai lor. I-ar fi un omagiu și lui Lovecraft, prin anumite detalii (nu dau spoiler), poate chiar și lui Arthur C. Clarke prin altele.

          Hard Sf-ul m-a marcat la primul contact prin verosimilitate, prin posibilitatea reală de a fi adevărat, doar că nu încă. Nu pot decât să indic realismul științific al lui Kim Stanley Robinson în privința asta, riguros până la ultimele detalii. Ce am scris eu e departe de fi așa ceva, dar am încercat să păstrez o rigurozitate în construcția lumii, mai ales în ceea ce privește funcționarea stației-colonie din punctul L2, cât și călătoria spațială la accelerația constantă.

          Pe bătrânul gentleman din Providence îl simt tot timpul privindu-mi peste umăr. Nu îi place tot timpul ce mă vede scriind, cum probabil nu i-ar plăcea nici Narcopunk, sau nu imediat, în orice caz. Dar e acolo, veghind…

          Acum cu drogurile… Lumea stupefiantelor nu e falsă, ba chiar e plină de adevăr. Pentru mine, drogurile reprezintă un subiect de studiu foarte interesant, mai ales în ceea ce privește relațiile dintre cultură și droguri. Relația dintre artiști și droguri este poate chiar mai complicată… S-a constatat că mamiferele au o afinitate pentru tot felul de substanțe cu virtuți de modificare a stării de conștiință. Preferatele mele sunt tutunul, cafeaua și alcoolul, în ordinea asta – substanțe poate banale, despre care lumea a uitat că sunt droguri. Multitudinea de droguri acum ilegale nu au fost întotdeauna ilegale și poate nici nu ar trebui să fie. În viitor cine știe? Cânepa deja își recapătă un statut milenar care îi fusese răpit la începutul secolul XX… Acidul și ciupercile halucinogene și ele își relevă proprietăți medicale importante, de recent.

          Ești un artist bivalent, atât scriitor cât și muzician. Ți-ai pus vreodată problema uneia dintre aceste arte eclipsând-o în inima ta pe cealaltă? Cum se împacă cele două? Cum reușesc să și-l împartă pe omul Mihai Alexandru Dincă?

          Culmea, până recent nu mi-am pus o asemenea problemă. Dar îmi dau seama din ce în ce mai mult că trebuie să mă împart, așa că în prezent mă străduiesc să fac fix asta, să mă împart. Cât mai bine ca să le pot face pe amândouă. Dar înăuntrul minții mele, muzica și literatura se leagă undeva și nu m-aș vedea renunțând la una în favoarea celeilalte.

          La ce să ne așteptăm de la tine pe viitor? Ce proiecte ai în derulare?

          În primul rând am un roman de finalizat, în al doilea rând povești și articole de blog (vreau să transform https://astrofobii.wordpress.com/ în ceva mai mult decât este acum). Asta pe plan scriitoricesc. Pe plan muzical, voi lansa în curând un EP nou cu trupa mea Negative Core Project, urmând în vară și un album nou, poate un videoclip nou sau chiar două și un turneu de promovare din care nu vor lipsi nici cărțile mele.

          Deoarece ai avut o bogată activitate publicistică precedându-ți debutului în volum – multe povestiri publicate pe la reviste online și pe hârtie sau în antologii –, aș vrea să te întreb ce i-ai sfătui pe autorii Gazetei care-și doresc și ei debutul în volum?

          Niciodată nu am fost bun la dat sfaturi, dar pot să spun următoarele:

          Scrieți, scrieți și scrieți! Zilnic, chiar fără chef sau inspirație. Și când nu faceți asta, citiți – tot, orice. Și fiți eclectici, adunați surse și faceți libere asocieri peste care apoi aplicați discriminarea voastră cea mai atroce.

          Nu vă lăsați descurajați, nici măcar când alții își pierd încrederea în voi dintr-un motiv sau altul. Nu vă dedați hedonismului în totalitate. S-ar putea să vă treziți la un moment dat că toată treaba asta cu scrisul nu e pentru voi, dar dacă o faceți în continuare, în ciuda celor mai negre gânduri, înseamnă că poate e.

          La final, câteva vorbe pentru câștigătorului concursului!

          În primul rând, felicitări! Ai câștigat. În al doilea rând, sper să îți placă poveștile mele și să rămâi cu ceva de la ele.

          Mulțumim!

          Eu mulțumesc.

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), apărând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în antologia Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT, povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS, noua operă spațială (Eagle, 2016) și în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015). A debutat în volum cu miniromanul Sub steaua infraroșie (Tritonic, 2016). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website