GFS46 banner 01-650

          Bună, Radu, şi mulţumesc în numele echipei pentru că ai acceptat această invitație.

          Bună ziua la toata lumea! Eu vă mulţumesc pentru invitaţie. Plăcerea este de partea mea.

                    

          Vorbește-ne puțin despre tine ca autor. Pentru cei care te cunosc mai puțin, spune-ne cine este Radu Găvan, ce-l bântuie noaptea, ce-l trăieşte ziua?

          Am 36 de ani, am publicat povestiri în Revista de Suspans, Arts United şi Revista de Cultură Familia. Am, de asemenea, o rubrică în Revista de Suspans. Exorcizat reprezintă debutul meu în roman.

          Ca autor, mă interesează poveştile ascunse în încăperile întunecate ale minţii umane. Obsesiile, fricile adânci. Microdramele. Epicul nu-i de mine. Cel puţin până acum. Scriu pentru că îmi place, dar şi pentru că am nevoie de asta, este supapa mea, cheia spre un echilibru între gânduri. Scriu, în general, noaptea, când soţia şi cel mic dorm, atunci am timp şi e linişte în jur.   

         

          Vorbește-ne despre Exorcizat, romanul tău de debut și totodată cartea pe care o oferi ca premiu.

          În primul rând aş dori să lămuresc ce nu este cartea mea. Exorcizat NU este un roman horror, deşi numele poate sugera asta. Chiar dacă apar anumite elemente, să le spunem – macabre, vorbim, în primul rând, despre un roman psihologic, o carte despre singurătate, pervertire şi supravieţuire. Şi despre speranţă.

          În mare, este vorba despre un tânăr de douăzeci şi ceva de ani care se mută singur şi încearcă să-şi croiască un drum în viaţă. Lucrurile nu merg exact aşa cum şi-ar fi dorit şi se trezeşte, destul de curând, în situaţia de a nu mai avea ce mânca. Este singur, îi e foame şi îi e teamă. Din nevoile lui primare răsar demonii şi aici nu este vorba despre demoni reali, ci despre aceia pe care eu îi găsesc cu adevărat înspăimântători – demonii din noi. Cartea mea vorbeşte despre întunericul din minte şi din suflet şi, totodată, despre întunericul ce se naşte din indiferenţa şi lăcomia celor de lângă noi, dar, pe de altă parte, vorbeşte şi despre speranţa aceea îndârjită într-o zi de mâine mai bună. Există şi multă sensibilitate în Exorcizat, doar că uneori este sufocată de întunericul ce o acoperă.

              

          Cum ți s-a părut debutul tău și cum te-ai fi așteptat să fie? Există discrepanțe între cele două părți ale întrebării?

          Am aşteptat lansarea cărţii trăind emoţiile unui elev ce urmează să iasă în faţa clasei, pentru a răspunde la tablă. A fost bine şi a fost mai puţin bine. Bine, pentru că au venit la lansare câţiva oameni doar pentru mine – şi asta înseamnă enorm – să fie cineva acolo numai pentru tine, să îţi ofere o parte din timpul lui – asta este ceva cu adevărat extraordinar. Noi, ca oameni care încearcă să ofere ceva altor oameni, trebuie să fim conştienţi că nimeni nu ne datorează nici măcar o fărâmă din atenţia lui. Noi trebuie să o câştigăm.

          A fost mai puţin bine pentru că nu au putut ajunge la lansare câteva persoane dragi şi asta m-a întristat.

          Discrepanţa dintre întrebări este dată de numărul celor prezenţi la lansare. M-aş fi aşteptat să vină mai mulţi, dar uneori aşteptările mele nu sunt tocmai realiste, prin urmare nu am de ce să mă plâng 🙂

         

          Ai dori să-i transmiți ceva câștigătorului?

          Felicitări! Ai pus mâna pe o carte bună 🙂 Şi mesajul serios – Îţi mulţumesc că mă citeşti şi îţi mulţumesc pentru timpul pe care mi-l dăruieşti.

                    

          Îți mulțumim foarte mult pentru sponsorizare și pentru timpul acordat! Luna aceasta, premiul va consta într-un exemplar din romanul Exorcizat de Radu Găvan, roman apărut nu cu mult timp în urmă la editura Herg Benet. Pentru mai multe detalii privind concursul, vă recomandăm acest articol.