GSF55 banner 01-650

 

MH          Bună ziua, Michael, şi îți mulţumesc în numele echipei pentru acest interviu și pentru cartea pe care ne-o oferi ca premiu!

         

          Bună ziua și ție, Alex, și tuturor cititorilor Gazetei SF.

         

          Vorbește-ne, te rugăm, despre tine ca cititor și scriitor. Ce îți place să citești, ce urmărești atunci cînd scrii?

         

          Cînd citesc vreau să găsesc fraze de scriitor, să nu fie o poveste de parcă mi-ar spune-o vecinul meu în timp ce coborîm cu liftul. Povești de spus au toți oamenii. Scriitorii sînt ăia care le spun altfel, care au talent în a le spune. Că talentul scriitorului care e? Ăla de a inventa povești? Eu cred că talentul scriitorului e ăla datorită căruia cuvintele cu care e spusă o poveste nu sînt banale, nu-s de toată ziua. O carte este ca și cum ai ieși în oraș cu hainele de duminică, cum se zicea pe vremuri (da, vremurile alea în care se mergea la teatru în costum, nu în trening). Iar pusul hainelor de duminică era o expresie a frumuseții, dar și una a respectului față de ceilalți. Nu pot citi cărți în care Ionel trece strada, se scarpină-n nas și se gîndește ce i-ar face el Mărioarei și tot așa pe 300 de pagini. Așa cum nu pot citi nici cărți pline de zorzoane, „artisticeˮ adică, de nu mai apuci să vezi povestea din cauza adverbelor și adjectivelor. Îmi place să citesc literatură care să mă bucure, îmi plac cărțile pe care să le țin lîngă mine și să le răsfoiesc din cînd în cînd, să mai citesc pasaje la întîmplare… Iar cînd scriu, sper să fac exact asta, să ofer pagini la care cititorul să revină pentru felul în care sînt scrise. N-a fost bucurie mai mare pentru mine ca atunci cînd mi s-a spus: știi? Am citit Sara și acum stau cu ea pe noptieră și o mai deschid la întîmplare și mai citesc cîte o pagină cînd vreau să mă simt bine. Uite, asta m-a bucurat. Și cînd îți spun mai mulți chestia asta… fandacsia-i gata! :)

          A, da. De la o vreme îmi place să citesc cărți polițiste suedeze. Îmi mai umplu timpul în care nu sînt în Suedia, îmi mai amintesc de Suedia, și mă mai enervez cînd nu sînt traduse din suedeză, ci din engleză (adică ni se oferă ce-a înțeles traducătorul român din ce-a înțeles traducătorul englez) – în consecință, mi-am adus vara asta două cărți în suedeză și sper ca, în următorii 20 de ani, să le pot citi. :) Îmi place literatura asta a lor pentru că e populată cu oameni vii. Perosnajele lor chiar au vieți. Ca să nu mai spun că, vorba cuiva, poveștile lor se întîmplă într-o țară în care chiar ai vrea să trăiești. :)

mike-haulica-in-london-20071

          Ești una dintre personalitățile cele mai marcante atunci cînd e vorba de promovarea SF-ului românesc, prin revistele și antologiile pe care le coordonezi. Vorbește-ne puțin despre proiectele pe care le conduci, precum și despre felul în care se împacă toată această activitate cu cea de scriitor.

         

          Asta cu promovarea e una dintre chestiile care mi se tot pun în spinare și pe seama ei mai scapă lumea de mine uneori, dîndu-mi cîte un premiu pentru promovare, care să compenseze lipsa premiilor pentru cărți și povestiri, destinate (mai mereu) altora. Glumesc. Dar numai pe jumătate. Nu promovez sefeul românesc atunci cînd scot reviste, pentru că sînt plătit pentru asta. Așa cum sînt plătit să fac colecții de cărți SF&F. E treaba mea, sînt joburile mele. Promovare e atunci cînd conving o revistă literară mainstream să-mi dea o rubrică în care scriu despre SF (tot pe bani, dar de ce îmi pare că totuși e un pic altfel?) și multă lume care n-ar fi auzit altfel de scriitorii români și cărțile lor de SF încep să afle că, lîngă ei, în ochii lor chiar, trăiesc, scriu și publică și alți scriitori. Care, poate, ar merita un pic de atenție în locul respingerii apriorice pe motive de paraliteratură – literatură de consum – literatură comercială. De parcă ar fi ceva rău să ți se vîndă cărțile. Deși, atunci cînd astfel de cărți sînt scrise de Huxley, Ballard, Vonnegut sau Atwood, deodată ele nu mai sînt para…bum-bum. Și nu e vorba aici de calitatea scriitorilor enumerați, pentru că Ray Bradbury sau Graham Joyce sau M. John Harrison, Gene Wolfe și oprește-mă, te rog, nu sînt cu nimic mai prejos. Dar cu nimic-nimic.

          Aoleu! Nici n-am început să răspund la întrebare. :)

          Încă ceva: promovare e atunci cînd Oliviu Crâznic scrie despre cărțile colegilor lui scriitori și nu, nu mă refer la recenzii, ci la a scrie pe contul lui de Facebook că X a mai sos o carte, că Y are o întîlnire cu cititorii. Ar fi tare fain dacă toți am face asta. Dar nu facem. L Bine, n-o fac nici ăia care au întemeiat asociații care se ocupă cu promovarea sefeului românesc.

MH-BookjFest

          Așa. Despre proiecte și împăcare. Fac colecțiile de F&SF de la Paladin și asta înseamnă că nu prea mai apuc să citesc cărți publicate în România, dar compensez cu faptul că le citesc pe cele care VOR FI publicate. Deci un timp luat de la scris și trecut în folosul societății. Fac două reviste – Argos și Galileo – pentru care citesc texte românești și asta mai compensează necititul, pentru că mă ține totuși la curent cu ce se mai scrie, cine mai scrie pe la noi etc. O mare bucurie e că a început lumea să trimită tot mai multe texte pentru cele două reviste și asta e bine din două motive: unul, că tinerii scriitori au ajuns la concluzia că trebuie să publice peste tot, să iasă din zona de confort – am o revistă la care dacă trimit mă publică sigur, de ce să risc în altă parte, unde poate mă mai și refuză? Și care ar fi problema unui refuz? Probabil toată lumea a fost refuzată măcar o dată în viață. Nu e nici o tragedie. Nu-i bună povestea pentru Argos? Poate e bună pentru Nautilus sau Gazeta SF sau CPSF… cine știe? Iar al doilea lucru bun e că aveam impresia că nu mi se trimit povestiri pentru că aș fi eu un căpcăun care mănîncă scriitori prăjiți dimineața, la prînz și seara. Sînt autori pe care i-am refuzat, dar au revenit și au intrat într-una dintre revistele mele. Sau i-am publicat, dar al doilea sau al treilea text primit nu l-am mai considerat suficient de bun. Asta e. Așa merg lucrurile în domeniul ăsta. Nimeni nu e genial tot timpul. Și mai e ceva: redactorii ăștia mai obosesc și ei uneori, mai au nervi alteori… se mai pot înșela. S-a văzut asta și la case mai mari.

          În afară de Paladin, Argos și Galileo, în ultima vreme am început să mă ocup de antologii și cred că, din 2016, antologiile vor fi din ce în ce mai importante în ceea ce voi face. După cum se vede, timpul pentru scris e cam puțin și nici eu nu fac prea multe ca să-l cresc. Iar de organizat… niciodată n-am știut să-mi gestionez timpul. Dar sper să mai scriu totuși, măcar așa, cît să mai scot o carte nouă la doi-trei ani. În fine… așa zic de 30 de ani. :)

         

          Ai fost tradus în mai multe limbi străine. Povestește-ne cîte ceva despre experiența publicării peste hotare, în alte limbi. Cu ce se deosebește satisfacția aceea de cea de a publica la noi în țară?

         

          În nouă. Dar în reviste și în locuri destul de modeste. Adică au fost și două antologii americane, dintre care la una, New Weird, a soților VanderMeer, am fost invitat să contribui, ca editor, alături de încă vreo trei editori europeni. A fost și blogul lui Lavie Tidhar, care publica, pe vremea aia, proză din toată lumea. A fost și publicarea în Redsine, o revistă cu o viață destul de scurtă, dar în care au publicat mari scriitori americani. Dar da, e un sentiment tare fain să ți se traducă povestiri în daneză, în japoneză, să apari în reviste foarte importante de SF din Ungaria și Bulgaria, să stabilesc contacte cu niște oameni cu care corespondez și acum, la 10-15 ani după eveniment. Dar știi ce, Alex? Pînă la urmă sînt publicări. Oriunde publici e bine, oriunde îți găsești cititori e bine. Înseamnă că orele, zilele, săptămînile alea în care te-ai chinuit să inventezi o poveste și s-o spui așa cum numai tu o poți spune n-au trecut în zadar, n-au fost pierdute și ai reușit, cumva, să bucuri pe cineva în lumea asta. Și asta nu ți-o poate lua nimeni. Nici ăia care spun minciuni despre tine, nici ăia care te înjură și te bălăcăresc prin „pamfleteˮ agramate, nici ăia care publică programul unui eveniment și te scot din program pentru că nu vor ei să-ți apară numele, dar strigă pe toți pereții să fim uniți, să… și tot românul să prospere.

         

          Spune-ne și cîteva cuvinte și despre „Madia Mangalena”, cartea pe care o oferi ca premiu. Știu că a văzut mai multe ediții, aceasta fiind adăugită. Ne poți vorbi despre evoluția ei, de la o ediție la alta?

madia-mangalena         

          E a patra ediție. A fost cea de la editura ieșeană Institutul European, din 1999, debutul meu – cartea a fost lansată oficial la București, a vorbit despre ea Iona Hobana, care mi-a și dat un premiu Vladimir Colin la prima ediție a lui, în 2000 (premiul 2, luat chiar din mîna lui Gérard Klein; atunci se dădeau 3 premii – celelalte au fost pentru Sfîșierea, de Ona Frantz, premiul 1, și Sheila, de Andrei Valachi, premiul 3). Următoarele două ediții (print și ebook) au fost în 2011, la Eagle, editura lui Mugur Cornilă, care a inclus Madia în colecția Seniorii imaginației. Apoi, în 2014, cînd am fost invitat la Festivalul Internațional de Literatură București (alături de Sebastian A. Corn, Paul McAuley și Richard Morgan, într-o seară dedicată de organizatori literaturii SF&F) am vorbit cu Horia să facem o serie de autor și să publicăm cele trei cărți de proză ale mele, să fie disponibile pentru participanți. Din păcate n-am reușit să pregătesc decît Transfer, în sumarul căreia am adăugat încă două texte din același univers. Și am zis să preiau ideea asta și pentru celelalte două. Madia a apărut anul ăsta, la Bookfest, cu două texte suplimentare, scrise în perioada în care am scris celelalte texte din carte. În afară de faptul că am mai trecut o dată prin texte și am mai schimbat cîte un cuvînt sau o frază, nu s-a întîmplat nimic cu Madia. Eu sînt curios cum rezistă povestirile astea, scrise cu 20-30 de ani în urmă. Dacă mai spun ceva azi. În fine. Oi afla eu, dacă va citi cineva cartea acum și va scrie despre.

          Dacă totul merge bine (adică dacă reușesc să fac tot ce mi-am propus și îmi fac timp și pentru cartea mea), la Gaudeamus, în noiembrie, va apărea și o ediție nouă din Așteptînd-o pe Sara, evident cu două texte în plus față de edițiile din 2005 și 2006.

          Prefețele celor trei volume au fost scrise de Bogdan-Alexandru Stănescu (Transfer), Radu Pavel Gheo (Madia) șI Liviu Antonesei (Sara). Mi s-a părut o idee bună atunci, în 2014. Păcat că n-am realizat-o atunci.

FullSizeRender-4

          Ești coordonatorul colecției SF&F a editurii Paladin. Ești, de asemenea, după cum spuneam, unul dintre cei mai activi promotori ai scenei SF& F românești. Cum se împacă cele două laturi ale muncii tale, avînd în vedere că editura Paladin nu publică autori români?

         

          Toate lucrurile pe care le fac se împacă foarte bine. Iar dacă Paladin presupune doar SF&F străin, iar revistele pe care le fac (și antologiile) autori români… nu știu ce vrei să întrebi, de fapt. Lipsa autorilor români din programul editorial de la Paladin nu e opțiunea mea, ăsta a fost proiectul care mi s-a propus. Și n-am insistat nici eu. Sînt destule edituri care publică români. Mă rog, vreo 4-5, dar cred că sînt suficiente. Și chiar nu cred că editurile gem de manuscrise românești nepublicate. Tu ziceai asta? :)  

         

          Ce planuri scriitoricești de viitor ai? Știm că pregătești o nouă ediție a cărții „Așteptînd-o pe Sara”, cea care, după reeditările volumelor „Transfer” și „Madia Mangalena”, va întregi noua serie de autor Michael Haulică la editura Millennium. Dar la ceva cu totul nou și inedit, putem să ne așteptăm de la tine în viitorul apropiat?MH2-189x300

         

          Tocmai vorbirăm despre noua ediție din Sara. Ceva nou… habar n-am. Am niște proiecte începute, la care nu reușesc să mă întorc neam! Vreo două povestiri din lumea lui Raul Colentina (din care am produs pînă acum doar Povestea lui Calistrat Hadîmbu…) și, cel mai nou început, „Relatare despre dubluˮ, care va fi o poveste fantasy. Dar nu știu cînd le-oi termina. Am promis povestiri cîtorva reviste, dar au trecut ani de-atunci.

         

          Dar de la editorul Michael Haulică, la ce să ne așteptăm?

         

          Păi, la Romcon venim cu Eroi fără voie, antologia grupului literar Secția 14, adică a tinerilor scriitori care au trecut prin Atelierul SF&F organizat de Bookblog și Revista de povestiri. E vorba de prima serie, cea „școlităˮ în toamna lui 2014. Să mai zic ceva, lectori au fost, la acea serie, Florin Pîtea, Oliviu Crâznic și Marian Coman. Pe la începutul lui octombrie vom avea și lansarea oficială, la București. După asta urmează trei proiecte la foc automat, tot luna asta: Galileo 8, Argos 13 și o antologie reprezentativă (sper eu) de SF românesc, al cărei titlu este Dincolo de orizont, după o poveste de Lucian Dragoș Bogdan. Apoi, pînă la sfîrșitul anului vor mai fi Galileo 9 și Argos 14 și, poate, încă o antologie. De fantasy românesc.

         

          Ce sfaturi le-ai da scriitorilor care au publicat la Gazeta SF și care doresc să debuteze în volum? Ca scriitor, antologator, redactor de reviste și coordonator de colecție, ești una dintre vocile cele mai avizate să dea un răspuns, deci, să-l auzim! Arată-ne drumul spre succesul garantat!

         

          Succesul nu ți-l garantează nimeni. Pe cei care au publicat în Gazeta SF îi sfătuiesc să publice și în altă parte (CPSF, Argos, Galileo de pildă). Își vor crește, astfel, aria posibililor cititori. Vor avea și mai multe păreri avizate despre textele lor.

          Apoi să-și selecteze cu mare grijă (să SELECTEZE, da? Nu să pună tot ce-au scris, de-a valma, la un loc) textele care vor intra în carte, să le pună apoi într-un fișier în ordinea în care vor ei să le apară în carte și apoi, de-abia apoi, s-o trimită la o editură. Editurile primesc cărți, nu saci de texte din care un redactor construiește cărți. S-ar putea ca, în editură, selecția să se schimbe. S-ar putea ca ordinea textelor în carte să se schimbe. S-ar putea ca editorul să mai ceară modificări ale textelor. Că de-aia e editor, pentru că știe mai bine niște lucruri. Și, acuma, pe bune, credeți că un editor vă învață de rău? Credeți că el nu vrea să vi se vîndă cartea, nu vrea ca orice carte să fie un succes?! Autorii ăștia rigizi, care nu vor să li se miște o virgulă – chiar dacă e între subiect și predicat – sînt o pacoste. Iar cînd mai vin și cu idei de coperte (care le plac lor și vecinilor), mai au și idei de tehnoredactare (deși trei sferturi din cei care vorbesc despre tehnoredactare nu știu despre ce e vorba, își imaginează cu totul alte lucruri)… ce să mai vorbim?! Hai să ne facem meseria fiecare: scriitorii să scrie, editorii să scoată cărți.

          Și dacă tot am ajuns aici, să mai zic ceva (deși am mai spus-o, dar am s-o spun de cîte ori va fi nevoie). În 2006 a apărut la Tritonic Veniss Undeground, de Jeff VanderMerr. S-a întîmplat ca Ann și Jeff VanderMeer să fie în vara aia în Europa și, cu ajutorul lui Horia Ursu, care le era prieten de multă vreme, eu și Bogdan Hrib, care eram editorii lui Jeff, am putut să organizăm două lansări ale cărții, la București și Brașov. Țin minte cuvintele lui Jeff, încă de la sosirea pe aeroport. A zis așa: din momentul ăsta, pînă cînd voi pleca, sînt la dispoziția voastră. Ce-mi ziceți, aia fac, cum ziceți, așa mă îmbrac. A fost una dintre primele lecții despre ce este un scriitor profesionist. Veți spune că e un amănunt, că literatura, arta, doamne-doamne… Acum știu că lucrurile astea mărunte, puse cap la cap, ne definesc ca oameni și ca profesioniști.

          Și să nu mai aud chestia aia ipocrită că profesionismul, că valoarea, că abnegația și tot felul de lucruri care se povestesc, nu se măsoară (chiar și cînd au doar două stări, da și nu). Profesionist e ăla care respectă regulile, revistă profesionistă e aia care plătește autorii și redactorii (sau măcar redactorul-șef) etc. Numai nouă ne place să răsturnăm mereu lucrurile, pînă se alege praful de toate.

          În concluzie, sfat: puneți mîna și scrieți, pentru că sînt acolo, în aer, povești pe care numai voi le puteți spune și e păcat să rămînă nespuse.

         

          Tu personal ce apreciezi la un autor începător sau debutant, ce anume te face să-l publici?

         

          Scriitura. Înainte de toate. Pot citi un text fără acțiune trepidantă, dacă mă bucură ceea ce citesc. Dar, zău că degeaba citesc urmăriri în serie și bătăi nesfîrșite, dacă vorbele nu-mi produc nici o bucurie. Nu citesc cărți ca să aflu ce se întîmplă, dacă a prins-o negrul pe mumă-sa, vorba bancului.

          Și hai să-ți spun ceva foarte concret. În Galileo 8 o să public un text mainstream, scris de Emil Duhnea, unul dintre absolvenții celei de-a doua serii a Atelierului SFF. De ce-l public? Ce caută într-o revistă de SF&F? Da, poate n-are ce căuta, dar e atît de fain scris… Și n-am rezistat tentației de a împărtăși bucuria asta a mea cu aceia pentru care fac revista și sper ca toți cititorii să se bucure de apariția unui scriitor excelent (publicarea asta este debutul lui) și să-i caute apoi povestirile SF. Pentru povestirea asta, Emil chiar merita un debut pe hîrtie, într-o revistă pe care să și-o poată pune în bibliotecă, să-și amintească mereu debutul.

sect14

          Uite încă un exemplu, tot din Secția 14, dar din prima serie: Andrei Duduman. Cred că e cel mai tare scriitor de fantasy pe care-l avem la ora actuală (sper să nu se supere ceilalți pe mine pentru afirmația asta și nici nici el să nu se culce pe lauri, că oricînd poate apărea cineva cu un text și mai bun). Duduman a ajuns în numai cîteva luni de la începătorul începătorilor la ceea ce numesc eu un scriitor profesionist: citește, studiază, se documentează, scrie, publică, are opinii, și le exprimă. Are doar un text publicat, în Galileo 6, dar de-abia aștept să-i văd următoarea poveste.

          Și tot așa. Să-mi amintesc ce am văzut în scrisul lor cînd i-am debutat pe Ioana Vișan, Roxana Brînceanu, Aron Biro, Narcisa Stoica, Ciprian Mitoceanu și cîți or mai fi fost?

          Cred că un editor trebuie să aibă gust, fără îndoială. Trebui să aia și ailaltă de asemeni. Dar trebuie, în primul rînd, să aibă fler, trebuie să simtă în aer mirosul geniului sau măcar al supervalorii. Trebuie să simtă scriitorul pe poziție viitoare, cum zic ăștia la fotbal. Trebuie să aibă simțul ăla care-l face să ia dintr-un teanc de povestiri una și să spună da, asta e minunea!

         

          Mulțumesc pentru bunăvoință! La final, un gînd pentru cîștigătorul concursului!

         

          Și eu îți mulțumesc pentru întrebările incitante. Știi de ce-mi plac mie interviurile? Pentru că e singura dată cînd mi se pare legal să vorbesc despre mine. :)

          Succes cu Gazeta SF, Alex, baftă tuturor colaboratorilor tăi, să pună mîna să scrie și să publice peste tot, să ajungă la cît mai mulți și mai diverși cititori. Și să ne vedem la lansările cărților.

          Cît despre fericitul care-mi va citi cartea… ce să-i zic? I se puteau întîmpla și lucruri mai rele. :) Mulțumesc pentru lectură și sper să îl (o) facă să vină la Gaudeamus, la lansarea noii ediții din Așteptînd-o pe Sara. Care nu este o carte SF. Este doar o carte de dragoste. Sau, cum zic eu acolo, un romanț de gelozie.

         

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), apărând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în antologia Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT, povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS, noua operă spațială (Eagle, 2016) și în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015). A debutat în volum cu miniromanul Sub steaua infraroșie (Tritonic, 2016). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website