Eugen Lenghel  Domnule Bogdan Hrib, permite-mi să renunţ la tonul protocolar şi să îţi spun dragă prietene. Am asistat de curând la o lansare de succes: “Ultima fotografie”, editată de Cartea Românească. Ştiu că eşti implicat hotărâtor în Grupul Tritonic. Ce te-a determinat să alegi o editură mare, care ar fi putut să te refuze?

Bogdan Hrib  Desigur, răspund şi eu la fel. Aşadar, dragă prietene, permite-mi să te contrazic, nu sunt implicat hotărâtor în grupul Tritonic. Cred că mai curând sunt implicat discret. Şi încă o precizare: nu am ales Cartea Românească pentru că este o editură mare (De fapt nici nu este mare în sine, poate doar prin afilierea la Polirom!), ci pentru că este o editură cu prestigiu. Sunt membru USR şi am propus manuscrisul meu unei edituri apropiate USR. Desigur, ar fi putut să mă refuze, mai ales că pentru a fi editat la CR ai nevoie de aprobări de la USR şi de la Polirom. Glumesc. Ultima fotografie e un roman în care am crezut şi cred foarte mult, nu e un crime şi sper să fie perceput foarte diferit față de precedentele. Parcă prea simţeam o ştampilă în frunte: scrie poliţiste şi publică la Crime Scene! Aşadar am schimbat orientarea…

E.L. Ai relansat la Tritonic colecţia de F&SF cu două nume cunoscute, vorbesc de Dănuţ Ungureanu şi Ovidiu Pecican. Ne ştim de pe vremea cenaclului Solaris, iar pasiunea pentru SF sunt sigur că o ai în sânge. Dar totuşi după o pauză semnificativă în abordarea acestui gen literar, 2012 a însemnat un nou început. Ce te-a convins să revii pe această piaţă şi ce ne poţi spune din planurile de viitor legate de  producţia SF?

B.H. Da, am pasiunea pentru SF în sânge. Sau o aveam. Am mai pierdut-o la transfuziile pe care mi le-am făcut după rănile provocate de tirul colegilor de gen literar şi, mai ales, rănile provocate de rafalele fanilor. Nu am fost un editor inspirat, nici un bun manager şi am primit critici binemeritate. Din aceste motive colecţia s-a stins încet… Cele două volume de mai sus sunt doar două dintre cărţile unor prieteni. Nu am relansat colecţia, am editat câţiva prieteni, tot aşa cum am publicat Lucia Verona sau Andy Lupu, Tony Mott sau Adina Speteanu… Sunt volume de ficţiune cu subiecte SF sau crime sau love-story… Sunt cărţi editate pe pile. Dar sunt cărţi bune, în care cred. Dacă vor fi volume SF în 2013? Nu ştiu. Cred că da. Depinde de tine şi de alţii. Depinde de prietenii mei. Pot să vă spun sigur că vor mai apărea volume semnate Dănuţ Ungureanu sau Ovidiu Pecican, dar nu cred că vor fi SF. Pot să vă spun că am o foarte tânără autoare care scrie un fel de roman de dragoste cu vampiri dar care nu seamănă deloc cu Amurg… Şi mă opresc. Deja sunt prea multe detalii. A apropos, îmi doresc să public şi eu un volum de povestiri fantastice, ai idee la ce editură să mă adresez? Tracus, Millennium, Art?…

E.L. Aș păstra recomandarea pentru o editură apropiată USR, probabil cea mai nimerită ar fi Tracus Arte. Dar să revenim. De aproape doi ani de zile discuţiile legate de producţia SF se refereau destul de des la tiraj. Înţeleg că tirajul oferit de Tritonic est comparabil cu tirajele Nemira. Care sunt dificultăţile majore care împiedică abordarea unor tiraje mai mari? Dacă este vorba de neîncrederea publicului, ce anume a determinat-o? Din câte înţeleg este o neîncredere generală asupra autorilor români sau ea se răsfrânge asupra întregii game de producţii SF, inclusiv traducerile?

B.H. Neîncrederea publicului în autorii români e deja o boală cronică. Mă rog, pe ici, pe colo, pare că ar fi apărut semnale de însănătoşire, dar sunt cam pe modelul cu floarea care nu face primăvară… Aştept să văd că vom avea 50 de autori români care vând peste 10.000 de exemplare pe an. Sper să nu fie o situaţie SF? Neîncrederea publicului? Cred că este un pic de snobism. Sau mai mult. Există şi o caută obiectivă: o mulţime de volume apărute în regie proprie, adică plătite de autor, care urmează apoi calea gratuităţilor, care nu prea sunt citite de nimeni pentru că nu am mare valoare… Probabil că amestecul de valoare cu nonvaloare a speriat cititorii români. Nu ştiu ce să zic despre traduceri, aici e o problemă de nivel de trai. Un cerc incomplet închis – tiraje mici care generează preţuri mari în librării, care duc spre o vânzare scăzută, bani puţini, apoi tiraje mici şi tot aşa… până când pierderile erodează complet capitalul. Nu ştiu dacă un preţ de dumping pentru o serie consistentă de cărţi ar putea sparge această buclă. Să fie oare cei de la Art, temerarii unei asemenea încercări?… Îmi doresc să fie aşa. În altă ordine de idei cred că ar trebuie organizate cât mai multe întâlniri autori-cititori şi poate aşa, puţin câte puţin, lucrurile se vor schimba…

E.L. Să sperăm că scriitorii și cititorii români se vor reconcilia cât mai curând. Deși observ câteva tendinţe contradictorii în societatea mondială şi românească totodată; acestea se referă la diminuarea interesului pentru citit, provocat sau nu de reducerea nivelului de instruire şcolară şi creşterea numărului de cititori cibernetici – cei care folosesc dispozitive electronice de tot felul pentru a avea acces la cuvântul scris. Care este realitatea? Există o influenţă directă asupra producţiei de carte?

B.H. Da, sunt contradictorii. Eu cred că interesul pentru citit nu s-a diminuat în Occident, acolo doar suporturile se schimbă. La noi, televiziunile şi divertismentul telenovelistic a mâncat o parte dintre cititori. A rămas doar nucleul dur. Să fie vreo jumătate de milion de cititori profesionişti. Oricum societatea noastră este într-un vârtej aparent fără sfârşit… Totuşi va sosi la un moment dat şi un moment de linişte; atunci se vor număra… cititorii, din nou. Atunci se va trage linie şi vom cunoaşte exact potenţialul pieţei. În Occident şi mă refer în special la binomul UK-US tendinţele sunt clare, sau mie mi se par clare… Mult online, iar pentru pasionaţi volumele-obiect, scumpe, frumoase, bune de pipăit şi de mirosit, de păstrat o viaţă şi de lăsat moştenire copiilor. Precum manuscrisele Evului Mediu… Nu ştiu exact dacă aceasta este realitatea, toţi se cam ascund să facă judecaţi sau să emită sentinţe… E puţin cam devreme pentru a evalua tendinţele pe următoarele decenii… oricum să ne mulţumim că vom scăpa de sfârşitul lumii… Sau poate că de fapt, chiar trăim în sfârşitul lumii? Ce zic sefiştii?

E.L. Sefiștii ar spune că sfârșitul lumii a început de ceva vreme și că ne îndreptăm cu pași hotărâți spre viața lipsită de esență din Blade Runner. Ar spune că Philip K Dick a fost mai curând vizionar și futurolog decât autor de SF. Pe de altă parte Crăciunul este aproape. Şi mai aproape este data “calculată” a sfârşitului lumii. Eu sunt mai pesimist şi sunt convins că mai avem de îndurat şi de tras pe pământul acesta. Dar totuşi te-aş ruga, dacă ai motive de optimism să ni le împărtăşeşti, mie şi în primul rând cititorilor Gazetei SF!

B.H. Păi cum ziceam. Motive de optimism? Sigur că am. Deşi de multe ori pozez într-un pesimist disperat şi deznădăjduit… Un prim motiv şi cel mai la îndemână este acela că mi-ai solicitat acest interviu. Un altul este cel legat de noul meu roman – doar nu m-am apucat de pomană! Glumesc… Aşadar după tine ar fi nasol să mai tragem pe acest pământ? Cred că ai încurcat pesimismul cu optimismul… Pentru mine, ufff, şi acum devin patetic, un zâmbet, un salut pe stradă şi un mulţumesc în piaţă, un sărut al consoartei, o carte bună de citit noaptea târziu, un film mâncat cu floricele la mall, o porţie de karate cu aia mică, o masă în weekend cu familia, toate acestea şi încă multe altele sunt suficiente pentru a trece peste suferinţa tranziţiei eterne care uşor-uşor se va transforma în criza eternă… Ne vom obişnui. Chiar dacă lumea va fi deja sfârşită, noi nu ne vom prinde şi vom merge mai departe… Cam asta-i. Mulţumit?

 

E.L. Mulțumit și mulțumim! Chiar dacă la mine pesimismul se datorează viitorului destul de sumbru pe care îl prevăd și nu numai eu, omenirii. Sper din tot sufletul ca dintre tinerii pe care-i prezentăm publicului în aparițiile lunare Gazetei SF să găsim câteva nume care să merite a fi tipărite pe coperțile de la Tritonic, Tracus sau chiar Cartea Românească.

 

Eugen Ştefan Lenghel s-a născut pe 10 ianuarie 1966 în Bucureşti. A urmat cursurile liceale la  CNSS – „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Este  absolvent al Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti şi consultant IT cu experienţă practică de peste 25 de ani.

Prima remarca pozitivă în SF a primit-o în 1984 de la Adrian Rogoz. În 1986 a frecventat Cenaclul studenţesc „Solaris” unde i-a întâlnit pe Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu şi C.T. Popescu, fiind ales preşedintele cenaclului în 1988-1989. Prima sa proză SF publicată a apărut în Almanahul „Anticipaţia 1989”. Următoarea apariţie a fost volumul 6 al colecţiei „Clubul SF”, din 1991.

După o lungă întrerupere a revenit la scris în 2010, participând la şedinţele ProspectArt şi devenind membru al SRSFF. A înfiinţat şi a condus redacţia Revistei SRSFF din 2011 până în octombrie 2012, când s-a retras din SRSFF. Din noiembrie 2012 este redactor şef al revistei Gazeta SF. A contribuit cu proză şi articole la revistele SRSFF, Nautilus şi Gazeta SF. Este membru al cenaclului WolfPack.

Blogul personal: http://lenghel.net

Eugen Lenghel

Eugen Lenghel

Eugen Ştefan Lenghel (n. 10 ianuarie 1966) este specialist în informatică cu experienţă de peste 30 de ani. Din 1986 a frecventat Cenaclul studenţesc „Solaris”, fiind ales preşedintele cenaclului între 1988-1989. A debutat cu proză scurtă în Almanahul „Anticipaţia 1990”, urmând publicarea numărul 6 al colecţiei „Clubul SF”, din 1990, care îi este dedicat. A publicat în antologia de proză scurtă "Ferestrele Timpului", Tracus Arte, 2013 şi în antologia de poem fantastic "Cerul de Jos", Editura Virtuală, 2013. Debutul în volum este concretizat de colecția de proză scurtă "9 Istorii Reutilizate", Editura Tritonic, 2014. La Gaudeamus 2014 lansează al doilea volum de proză scurtă - "Numărătoare Inversă", editura Tritonic, 2014. În următorul an revine cu volumul "Fermierul virtual", apărut la Tracus Arte, 2015 și "Instabilitate cuantică", la Tritonic, 2015, ambele lansate la Târgul de carte Gaudeamus 2015. A avut contribuții de proză scurtă, eseuri și articole diverse în Luceafărul de dimineață, Revista SRSFF, Revista Nautilus, Gazeta SF şi Fictiuni.ro. Experiența de coordonator în publicistica virtuală, începând cu 2010 i-a permis ca în 2013 să înfiinţeze revista de literatură și arte vizuale Fictiuni.ro, pe care o conduce în prezent. Tot în 2013 inițiat și continuă să organizeze Festivalul Science & Fiction de la Râșnov. Blogul personal: Lenghel. Despre realitati.

More Posts - Website