2017_01banner

          În Geneză, alegoria facerii omului din lut este probabil o aluzie la forţa materiei de a se autoorganiza şi de a prinde viaţă. Această scînteie primordială a vieţii şi această inteligenţă latentă prezentă în natură se asociază inevitabil cu ideea de Dumnezeu.

          Deşi teoria evoluţiei darwiniste şi cea a genezei s-au aflat într-o relaţie antagonistă, au existat şi personalităţi care au căutat căi de conciliere între cele două extreme. Bunăoară, anumiţi gînditori indieni moderni, precum Swami Vivekananda sau Sri Aurobindo, au afirmat că evoluţia acţionează în cicluri, alternînd cu mişcări involutive între forme nemanifeste (Purusha) şi manifeste (Prakriti). În Europa, francezul Teilhard de Chardin a încercat să abordeze noile idei ştiinţifice dintr-o perspectivă creştină, pe fundalul unor mişcări anticlericale de anvergură şi a unor reacţii împotriva teoriilor ştiinţifice ale Bisericii Catolice.

          Grădina Edenului poate simboliza starea primară de comuniune cu natura a omului primitiv, atunci cînd se afla în ipostaza de vînător-culegător. Iar căderea sa din Paradis se asociază cu o ruptură violentă, cu pierderea acestui liant cu natura, cu un accident survenit pe parcursul evoluţiei. Sînt destule argumente ştiinţifice conform cărora oamenii din trecut erau mai puternici, mai sănătoşi şi mai înalţi. Însă începutul perioadei agrare, cu 10.000 de ani în urmă, a adus schimbări dramatice. Omul s-a sedentarizat, populaţia a început să crească şi s-a prefigurat o criză de resurse. Triburile care pînă atunci coexistau într-o relativă concordie s-au lansat în conflicte de o violenţă extremă. Anume acesta este considerat a fi momentul apariţiei omului-cuceritor, a omului-războinic dominat de avariţie, egoism şi de ambiţii nelimitate. Toate imperiile din istorie au urmat acest principiu al asigurării prosperităţii unui grup din contul non-prosperităţii altora.

          Consumul excesiv, pînă la epuizare, a resurselor, la care se pretează oamenii provoacă un dezechilibru cu consecinţe catastrofale. Se consideră bunăoară că anume aceasta a fost una din cauzele degradării Imperiului Mayaş. Defrişările pădurilor pentru construcţia oraşelor-temple au provocat un dezastru ecologic şi o foamete de proporţii. Conform unor ipoteze recente, o problemă similară a afectat şi civilizaţia Harappa care a precedat cultura indiană. Acelaşi consum în exces constituie o ameninţare evidentă pentru civilizaţia modernă.

          Culturile tradiţionale menţineau o atitudine de respect faţă de forţele naturii. De fapt, cultul strămoşilor şi cel al naturii sînt cele mai arhaice forme de credinţă religioasă. Superstiţiile animiste încurajau omul să ducă o formă de existenţă armonioasă. În schimb, ideea că scopul final al omului este cucerirea naturii, promovată de o anumită direcţie a ştiinţei, conduce inevitabil la un dezechilibru ambiental, dar şi la o criză spirituală şi socială.

          În ultimele decenii a cunoscut o revigorare aşa-numita teorie Gaia, care afirmă că natura se manifestă ca un organism planetar, care posedă o formă de inteligenţă. Toate formele de viaţă provin de la acest spirit al naturii şi după ce acumulează experienţă în lume, ele revin la sursă, dizolvîndu-se în acest curent al vieţii. Există păreri conform cărora în anumite condiţii spiritul naturii poate stabili o comunicare directă cu omul, iar experienţele şamaniste, care apelează la oniric, la subconştient şi la memoria genetică, tind să confirme această supoziţie. Cataclismele la care asistăm tot mai frecvent constituie de multe ori un fel de reacţie violentă a naturii faţă de intruziunea omului în mediul ambiant.

          Tipul de filosofie ecologică Gaia este prezent în numeroase creaţii artistice de dată recentă. Un exemplu este jocul de computer de producţie japoneză „Final Fantasy”, care s-a vîndut în peste 100 milioane de exemplare. Diversele mişcări milenariste, care s-au manifestat în ultima jumătate de secol, de la new age şi hippie pînă la curentele rave şi psytrance tind să restabilească această relaţie armonioasă a omului cu natura. Ritualurile de comuniune asociate acestor mişcări, de la concertele de rock psihedelic ale unui Jim Morrison, Jimi Hendrix, Led Zeppelin sau Pink Floyd, pînă la orgiile technoide ale proiectului breakcore Xanopticon, de la expresionismul grupului Nurse With Wound, pînă la transculturalitatea formaţiei Dead Can Dance, evocă o cunoaştere arhaică. Spectatorii unor astfel de manifestări simt că plonjează într-un fel de memorie ancestrală, pentru a-şi recupera originea lor străveche.

          Expertul în şamanism Terence McKenna presupune chiar că neo-tribalismul va domina secolul 21. Omul modern simte o atracţie irezistibilă pentru stările de conştiinţă alterată pe care le-a trăit în paleolitic şi a căror amintire i-a rămas înscrisă în ADN. Astfel publicul concertelor techno dansează pe ritmul omului primitiv. Lumea are senzaţia că se redeşteaptă după o lungă letargie.

          Creaţiile literare şi cinematografice recente apelează frecvent la mitologie şi la culturile arhaice, receptîndu-le din perspectiva noilor realităţi ale lumii digitale. Dacă modernitatea s-a definit printr-un simţ acut al prezentului şi printr-o ruptură violentă cu trecutul, atunci în perioada post-modernă, după eşecul ideologiilor, lumea îşi întoarce privirea spre trecut, în căutarea unor soluţii pentru viitor. Conform concepţiilor enunţate de Alvin Toffler în cartea sa „Al Treilea Val”, tehnologia suportă mutaţii sistemice şi devine tot mai organică, în efortul ei de a replica natura. Preşedintele american Bill Clinton sublinia în cadrul unui discurs că „…spre deosebire de perioada industrială, astăzi, în era economiilor digitale devine posibilă realizarea unei creşteri economice, menţinînd un echilibru ecologic”. Maşinile şi mecanismele la care apelează într-o relaţie de dependenţă omul modern sînt de fapt mijloace artificiale, menite să-i compenseze limitele şi să-i substituie abilităţile naturale atrofiate.

          După părerea artistului video Bill Viola, percepţia lumii prin intermediul unor coduri este un atribut definitoriu al perioadei digitale. Deloc întîmplător, apariţia computerelor şi a sistemelor globale de comunicaţie, care funcţionează pe bază de coduri, a coincis cu descoperirea codului ADN, un mecanism al vieţii care se reproduce la nesfîrşit, dar a cărui origine rămîne necunoscută. În toate formele de viaţă, de la cele mai evoluate pînă la organismele unicelulare, dar şi în substanţa din care sînt formate stelele există o energie care se perpetuează de la naşterea universului. Această energie primordială latentă aşteaptă parcă momentul cînd se va redeştepta.

          Noile principii introduse de tehnologiile de vîrf readuc în discuţie probleme de importanţă ontologică şi tind să redefinească sensul însuşi al existenţei omului şi rolul său în lume. Astfel istoria se sfîrşeşte acolo de unde a început. După un lung periplu, umanitatea tinde să revină la originea pierdută a vieţii. O reîntoarcere în Eden?

   

 

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube