Granita real – virtual a inceput sa devina din ce in ce mai translucida, cu toate ca inca ne situam pe pozitia unei tranzitivitati de tipul: de la real la virtual, similar cu trecerea de la “priveste-ma” la “priveste asta”. Acum, constructul din cyberspace vine sa reconstituie spatiul individual real pe cu totul alte nise. User-ul ia in stapanire un spatiu intr-un spatiu lipsit de spatiu, in care adevaratii artisti sunt IT-istii. El gandeste aceasta situatie in maniera stapanirii unei proprietati, unei locuinte. “Imi decorez peretele impreuna cu amicii mei”. Viralitatea acestui act rezida tocmai in ce poate face in aceasta faza user-ul: ia in stapanire un spatiu “iluzoriu”, il construieste impreuna cu amicii sai (participare, interactivitate, etc.), iar dinamica schimbarii sale, a locului, este data tocmai de aceste elemente (am tratat pe larg acest subiect in articolul meu “Impactul viral al Social Media”). Cum anume percepe utilizatorul aceasta situatie? Constructul sau in cyberspace este vazut ca spatiu privat deschis, adica un loc al sau, construit in maniera discutata, insa in care pot sa intre si altii, la care au acces si altii. Tocmai din aceasta cauza devine aproape indistincta bariera dintre public si privat in aceasta zona. A posta pe Facebook un mesaj, intr-un grup relativ restrans, ar parea ca este un gest care apartine sferei private: in spatiul meu, in grupul meu de prieteni, pot posta ceea ce vreau, intrucat dispun de libertatea de exprimare. Marea problema este ca acceptia trebuie ajustata: in spatiul meu “iluzoriu”, in grupul meu de prieteni care sunt conectati la internet si, deci, vizibili, pot spune ceea ce vreau? In contextul raspandirii informatiei, caci discut despre ceea ce numeam altundeva “scattering information”, simplul fapt ca sunt conectat ma priveaza de un spatiu privat dorit initial si asumat. In linii mari, cam aceasta ar fi logica unei instante de judecata in momentul in care decide santiuni pentru un user care a postat mesaje de o anumita natura in retea. Motivatia: ”Reţeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate cu o căsuţă poştală electronică. Profilul său personal pe Facebook chiar dacă este accesibil doar prietenilor adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre “prieteni” putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoştea”, se arată într-o decizie pronunţată de Curtea de Apel, conform hotnews.ro.

Explicatie: fostul director de cabinet al prefectului din Targu Mures a contestat o sanctiune primita de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii din cauza unei postari pe pagina personală de Facebook, cu tenta rasista.

Aproape tot ceea ce este raspindit in retea are caracter public, nu privat, exceptie facand doar mesajele trimise intre utilizatori. Se marseaza pe responsabilitate sociala. Sigur, eu sunt responsabil de celalalt din cauza chipului sau, spune Levinas, iar asta conduce la un soi de responsabilitate pe care o am fata de el si la interdictul social. Absenta “chipului” in cyberspace mi-ar permite sa-l ucid pe celalalt, sa-i dau “unfriend”? Despre acest lucru voi trata separat in cadrul unui articol viitor

“Decizia de spaţiul public sau privat devine din ce în ce mai relativă. Lucrurile pe care le postezi pot fi văzute de oricine. Lucrurile care erau considerate odată private acum nu mai sunt. Există un nou concept, şi anume cel de responsabilitate socială în reţele de socializare. Orice postare sau un like te poate costa cariera sau mai mult. Trebuie să avem grijă cum ne prezentăm pe Facebook, care este casa noastră virtuală. În afară de mesajele pe chat, restul intră sunt incidenţa spaţiului public, dar chiar şi mesajele aceastea postate mai departe pot fi făcute publice şi de aici intervine Justiţia. Dacă eu pun la mine în balcon un afiş nu pot să pretind că este un spaţiu privat, la fel şi în cazul Facebook. Există termeni şi condiţii în cazul Facebook, aşa că trebuie să ne asumăm condiţiile”, a precizat Dragoş Stanca, reprezentant de vânzări al Facebook în România.

Logica pastreaza registrul realului si in spatiul virtual: nu pot face cam tot ce vreau la mine in apartament, considerat spatiu privat, iar regula este intarita in cyberspace, acolo unde granitele public – privat devin translucide. Daca in realitate lucrurile sunt mai aproape de “libertatea mea se sfarseste acolo unde incepe libertatea ta”, in casa mea virtuala totul este interconectat rizomatic. Reteaua in care devin, intai, IP-ul X face ca actiunile mele sa poata avea repercusiuni imediate. Ceea ce este paradoxal este tocmai faptul ca avatarul, considerat si un soi de transgresare a eului real, devine deodata mai cenzurat in manifestari decat eul real, cel care-l “comanda”. Aparent, structurile sociale realizate in spatiul virtual (sa imprumut asocierea unui coleg) sunt mai restrictive decat cele sociale. Ma rog, asta nu este in mod necesar o afirmatie tare, ci mai curand o chestiuta problematica, una care necesita putina cercetare si documentare

Rareș Iordache este doctorand la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, specializarea – filosofie. Este interesat de software theory, net-art, internet research, new media, social media and communications, VR, viral culture, computational culture, free software movement, cybercultures. A publicat articole în diverse reviste din țară și străinătate. Cartea sa digitală poate fi accesată la http://www.ifilosofie.ro/.

Blog personal: http://rares-iordache.ifilosofie.ro/