Nu înţelese imediat la ce se referea păcatul acela, fiindcă altfel, nu şi-ar fi făcut probleme. Darkmound îşi închipuia că va apare iar vreo scenă din trecutul lui şi dacă Angel făcea asta din nou, bărbatul era pregătit să-l bată.

          Auzindu-l, îngerul îşi îngustă privirea, dar n-apucă să ia măsuri împotriva lui, căci edificându-se asupra locului aceluia, Dark îşi imagină rapid şi îl lăsă fără cuvinte pe înger.

          Într-o sală amplă, decorată în stil medieval, se găsea o masă lungă şi îngustă, umplută cu tăvi de aur pe care dormitau fazani rumeniţi şi potârnichi suculente, alături de pocale de argint cu băuturi fine. Doi cavaleri, încorsetaţi în armuri, înfulecau cu lăcomie din bucate, cu obrajii mânjiţi de untură şi de vin roşu.

          –  Eh, nu te speria, prietene, dar eu sunt pofticios şi când mănânc, mănânc, să ştii. Nu o dată am golit frigiderul cu provizii pentru o saptămână.

          Darkmound avea de ales, în clipa aceea: ori îşi trăgea înainte-i o găleată ca să nu saliveze pe jos, ori folosea cămaşa lui Angel pe post de şervet. Mai ales că îngerul  îl prinsese de haină, din spate şi îl trăgea înapoi, cu disperare, să nu poată ajunge la  masa cea îmbietoare.

          –  Te chinui degeaba, scumpule, îl linişti Darkmound. Nu m-ai văzut  niciodată în starea asta de hămesire, te asigur. Şi nu şti de ce sunt capabil ca să pun mâna pe porţia mea de friptură! Da, da… Practic, sunt capabil să ucid, dragule, spuse cu un rânjet ameninţător. Am perseverenţa lui Dracula de a o vampiriza pe Mina Harker, a domnului Hyde de a-l poseda pe doctorul Jekill, a serialului The Young and The restless de a depăşi episodul zece mii… Şi a românilor de a scăpa de criză.

           –  Crezi ?… se miră Angel. După ochii ieşiţi din orbite şi limba ce spânzură în colţul gurii, eu cred că, mai degrabă, ai perseverenţa câinelui de a-şi ascunde osul. Dar, mă rog…

           –  Ce spui?!! strigă bărbatul. Îşi şterse saliva din colţul gurii şi zâmbi, ruşinat.  Ce vrei, domnule, mi-e foame… şi-şi trase nasul ca un copil mic.

          Făcu o nouă încercare de a se elibera, dar Angel îl ţinea bine şi tot efortul lui de a se târî spre soldăţeii ce-şi lingeau degetele părea zadarnic.

          La un moment dat, îi scăpă din mână, dar pe când alerga, extaziat, sala  dispără brusc. Darkmound se lovi de un perete şi se prăbuşi ca un bolovan.

          –  Fault. Penibil, frate…

          Îşi masă genunchiul stâng, smiorcăindu-se.

          –  Ce-i, Darkmound, te doare ?… îl ironiză îngerul, aplecându-se asupra lui.

          –  Pe mine ?! şi-şi rotunji sprâncenele, uimit. Niciodată. Simt o mare compasiune faţă de bietul perete, atât de tânăr şi de alb…

          Şi se smiorcăi din nou, mângâind peretele.

          –  Darkmound!! Încetează! Şi ridică-te de acolo!

          –  Nu vreau, răspunse cu el tristeţe. Se întoarse cu spatele la perete şi-şi trase genunchii la piept. Nu mai vorbesc cu tine. Eşti răăău, mi-ai luat papa…

          Prostindu-se în halul acela, bărbatul observă că ochii i se umeziră cu adevărat. Se şterse repede şi zâmbi.

          De necrezut, dar mai mult se ruşinase în Cercul acesta decât dincolo.

          –  Darkmound. Hai, lasă prostiile. Vino cu mine.

          Bărbatul se uită stânjenit la mâna întinsă, iar când se hotărî şi întinse şi el mâna spre înger, simţi cum îl cuprinde ameţeala. Când se dezmetici, se aflau într-o catedrală, unde Dark şedea într-o strană, plângând, cu faţa îngropată în palme.

          Darkmound plescăi, nemulţumit, văzând unde l-a adus îngerul şi se întoarse spre icoane ca să se închine. Angel încuviinţă.

          Un preot bătrân se apropie de Dark şi-şi lăsă mâna pe umărul lui, consolator. Bărbatul îşi ridică ochii spre preot, întâlnind o privire blândă, plină de compasiune.–  Copile, ce s-a întâmplat? Ce-ţi frământă sufletul?    

          –  Am greşit, părinte, murmură el. O greşeală ce mă bântuie în fiecare minut al vieţii mele.

          –  Dumnezeu ne vede, fiule, şi e mereu alături de tine, indiferent de ceea ce faci. Trebuie doar să ai credinţă şi vei fi eliberat.

          –  Părinte, nu cred că este o idee bună, nu sunt pregătit. Când voi fi, mă voi întoarce aici, promise Dark, zâmbindu-i cu amărăciune.–  Dumnezeu să te ajute, copile, răspunse preotul, îndreptându-se spre altar.

          –  N-am greşit cu nimic, spuse Darkmound, mi-am urmat menirea; nu-mi părea rău decât că fapta mea îl rănise pe prietenul meu, Dean Starkane. N-am vrut să-i fac rău, dar a fost unica soluţie. El nu ştia nimic despre păcatul acesta şi dacă ar fi fost după mine, n-ar fi aflat-o niciodată. Şi, totuşi, îi eram dator măcar cu o explicaţie, căci din vina mea plecase de acasă.

          Iar eu am plecat atunci ca să-l aduc înapoi. Era el nebun, dar era un nebun frumos. Şi îmi era mai mult decât un frate. Ştiam unde aveam să-l găsesc, căci hotelul acela spre care se îndreptam, „Le petit parisian”  era locul nostru de refugiu când aveam o problemă. Trebuia să aibă motive serioase, suferinţa după iubita moartă nu era o scuză ca să fugă de tot, inclusiv de sine însuşi. 
Dark rămase acolo câteva minute, urmărindu-l cu privirea pe preot, apoi îşi făcu semnul crucii şi, rostind „Amin“,  ieşi cu paşi mai curajoşi din biserică. Darkmound se uită absent după el.

          –  Şi acesta a fost începutul aventurii mele. Însă finalul ei nu m-a readus aici, pentru a-mi găsi iertarea, ci spre iad. Atunci nu pot să nu mă întreb ce rost mai au toate, dacă nu cumva destinul ne este scris şi nu există liber arbitru şi dacă imaginile astea din trecutul meu, nu sunt, de fapt, rămăşite de activitate celebrală într-un trup de la morgă…

          –  Nu face asta, Dark. Eu sunt aici, cu tine, nu sunt o proiecţie a minţii tale ca aceste imagini. Şi asta înseamnă că e real şi că trăieşti, că altfel, ai sta undeva spânzurat de creierul pe care ţi l-ai vătămat singur, cu diavolii umezindu-ţi corpul gol cu pucioasă. Ceea ce nu cred că e cazul, atâta timp cât eşti cu mine aici.

          –  Nu te mai obosi, îngeraş, ieşim noi şi din asta. Hai, mai departe, că vreau să-l văd pe Starkane! adăugă cu un entuziam bizar.

          Biserica dispăru. Cei doi se aflau acum în recepţia unui hotel.

          Starkane, un tânăr brunet, cu părul pieptănat spre spate, îşi privi ceasul, apoi oftă adânc. Se apropie de o măsuţă înaltă, cu ghiduri, vederi şi hărţi ale oraşului.

         

Aurelia Chircu

Aurelia Chircu s-a născut în Bucureşti, pe 13 februarie 1980. A absolvit Facultatea de Limbi Străine, secţia engleză-germană şi este traducător. A debutat pe hârtie într-o revistă şcolară, apoi online, în Faleze de piatră. A mai publicat în revistele online: Suspans.ro, Revista de Suspans, Nautilus, Egophobia şi Srsff. Una din prozele ei, "Regis de Aeterrnum" a fost citittă în Clubul de Iniţiativă Literară. Este o pasionată a genului fantesy, dar a încercat şi genul poliţist, de altfel, policierul fantastic "Din ştreang" fiind şi lucrarea ei preferată. "

More Posts