„Problema celor trei corpuri”, cartea eveniment a scriitorului de origine chineză Liu Cixin, prima din seria „Amintiri din trecutul Terrei”, ne prezintă o societate umană confruntată cu un inamic ciudat, la început doar sugerat, ale cărui acțiuni împotriva omenirii se concentrează pe două direcții: crearea unei societăți secrete formate din sociopați, gata să-și trădeze specia, și manevrarea legilor fizicii. Ambele sunt clarificate pe parcurs, dozarea informațiilor către cititor fiind foarte atent calculată.

Construcția romanului este impresionantă. Mergând pe două planuri, unul într-un viitor apropiat, cel al desfășurării concrete a evenimentelor, altul începând în timpul revoluției culturale chineze și mergând câteva zeci de ani, cartea dezvoltă conflictul interior al personajului principal în paralel cu expunerea problemelor cu care civilizația inamică se confruntă.

Ca puncte slabe, trebuie să menționez că la început m-a lovit confuzia datorată traducerilor succesive care au ajuns sa numească „brigăzi roșii” toate taberele beligerante, m-a lovit „trasul” cu arme de foc, dar si cu arme albe, m-a lovit legea lui „Om” și, in general, toate cazurile în care grupul de litere „oh” din interiorul cuvintelor a fost înlocuit cu „O”, trădând un conflict între traducător și redactor, cel din urmă probabil neagreând exclamația mirării sub forma ei importată din engleză și rezolvând-o cu un find-and-replace cinstit. Dar am considerat aceste aspecte de formă ca fiind minore, deoarece conținutul se anunța foarte profund, pe măsură ce avansam.

Și, într-adevăr, o bună bucată a fost. Referirile fruste la acea perioadă neagră a istoriei Chinei în care cruzimi inimaginabile s-au săvârșit, cruzimi care, ca fapt divers, încă nu au fost recunoscute și acceptate de guvernul chinez, mi s-au părut foarte valoroase, mai ales că relatarea este rece, neemotivă. De asemenea, ciclicitatea civilizației care are nenorocul de a apărea pe o planetă atât de instabilă precum cea din jocul Terra Trisolis mi s-a părut foarte originală și ingenios prezentată. Aceste două componente, cea istorică, prin care este definit personajul și cea din realitatea virtuală, în care ni se prezintă lumea străină, printr-o serie de analogii foarte „vizuale” se completează reciproc și conlucrează la așezarea mizantropiei actriței principale în sinergia a cărții.

Apoi (după partea foarte bună despre revoluția culturală chineză și viața eroinei principale în baza militară) cartea a început să devina ușor plicticoasa, doar latura științifică rămânând foarte bună. M-au nemulțumit ușor oamenii de știință care se îmbată de frustrare pentru că particulele subatomice nu se comportă cum se așteaptă ei, m-au nemulțumit un pic și liderii politico-militari ai tuturor statelor care conlucrează, stând la aceeași masă cu un detectiv chinez oarecare, și modul de operare nu tocmai logic al societății conspiraționiste.

Iar când conflictul începea să se închege și forța potrivnică s-a dezvăluit, am dat peste pasajul:

„Mâna lui Ye ezită la doi centimetri deasupra lui.

Destinul întregii rase umane depindea de aceste degete subțiri.

Fără ezitare, Ye apăsă pe buton

— Ce faci? întrebă unul dintre bărbați. încă somnoros.” (Pag. 281, transcriere exactă.)

Și ajungem la lucruri care m-au nemulțumit ceva mai mult, pentru că, pe lângă asemenea exprimări, peste tot găsisem liniuțe de dialog puse aiurea, majuscule în plus și în minus, punctuație lipsă. Totuși, cartea rămânea bună, odată ce treceai peste formă. Însă cu vreo o sută și ceva de pagini înainte de final, lectura s-a transformat într-o cădere liberă de formă și fond deopotrivă. Am mai găsit încă o dată construcția:

„Degetele ascultătorului ezitară în aer deasupra butonului.

Destinul civilizației trisoliene depindea acum de aceste degete subțiri.

Fără ezitare, apăsă pe buton.”

Deci dualitatea ezitară – fără ezitare nu era scăpare, ci leitmotiv? Plus că trisolisienii, proaspăt relevații inamici, sunt deodată numiți „oameni”, ceea ce fusese evitat înainte.

Au urmat vreo cincizeci de pagini de făcut teoria protonului, care au fost chiar în plus, la fel și încercarea de a descrie societatea trisolisiană.

Finalul e decent, deși bazat pe extinderi științifice forțate și pe o „capcană” atât de naiv construită încât mi s-a părut de-a dreptul parodie. În fine, aș spune totuși că avem de-a face cu o carte foarte bună, mai ales pentru partea istorică, pentru ideea strălucită a sistemului planetar trisolisian, pentru câteva tușe din fizica cuantică, frumos explicate prin analogii… și cam atât. Pentru că personajele nu m-au atras, pentru că sunt atât de neimportante, în stilul chinezesc al cuvântului, povestea în sine cu atât mai puțin. Poate de aceea, având deja ideile enunțate și universul construit, mă voi gândi de două ori de a continua seria. Nu știu ce ar mai avea de oferit în direcțiile pe care eu le-am apreciat.

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website