Multivers 01 ban01-650

          Atunci când începutul expansiunii omului în univers este adus în discuție de către literatura S.F., trei planete sunt mereu menționate: Luna, Venus și Marte. Motivele sunt atât de evidente încât nu cred că necesită să fie enunțate. Dintre ele, totuși, una se bucură de un statut privilegiat: Marte. Cel mai probabil datorită condițiilor mai apropiate de cele de pe Terra, de fiecare dată când idei precum „existența vieții în univers în altă parte decât pe planeta noastră” sau „colonizarea altor lumi” au fost dezbătute, zeul războiului a fost mereu primul pe lista de discuții.

          Este aproape imposibil astăzi, dacă vrei să scrii Science Fiction despre colonizarea planetei Marte, sau despre Marte în general, să ignori imensul volum de literatură consacrată în domeniu. Subiectul este atât de des abordat, cărarea atât de bătută, încât greu se poate crede că mai poate oferi vreo perspectivă nouă. De unde ar mai putea apărea posibilități de explorare și exploatare a sursei literare care este planeta roșie? Oricât ar putea părea de paradoxal, din însăși vastitatea literaturii deja scrise pe această temă.

          Dacă în cazul povestirii „Împăratul de pe Marte” de Allen M. Steele firul acțiunii este foarte simplu, bazându-se pe colectarea de literatură S.F. cu tematică marțiană ca element central și ca scop în sine, romanul „Turbion” al lui Robert Charles Wilson, care fascinează prin complexitatea și profunzimea sa, este memorabil și prin acest element, al aducerii în scenă a acestor opere.

          Ambele texte, cum este și de așteptat, vorbesc despre colonizarea planetei roșii, însă condițiile, mijloacele și scopurile în, prin și pentru care acest lucru se întâmplă sunt total diferite. Dacă în cazul povestirii „Împăratul de pe Marte” ea vine ca un pas natural pe care dezvoltarea civilizației și tehnologiei umane îl face, în cazul romanului „Turbion” ea este o măsură disperată și incertă, căutarea unui refugiu în spațiu și timp din calea pierzaniei. Pentru că lumea acestei remarcabile opere este împinsă înainte de o forță necunoscută, ale cărei intenții sunt imposibil de intuit, către sfârșitul planetei.

          De când astronomia și-a luat avânt iar studiul stelelor a relevat natura lor non-perenă, suntem cu toții conștienți că, peste câteva miliarde de ani, și Soarele nostru va pieri. O va face încet și dureros, transformându-se într-o imensă roșie, stadiu în care va pârjoli cu dogoarea sa de stea muribundă și Pământul, distrugând orice formă de viață pe care acesta o va mai fi găzduit.

          Dar asta se va întâmpla peste miliarde de ani! De ce să ne batem capul acum? Pentru că, în scenariul imaginat de Wilson, timpul accelerat de dincolo de atmosfera terestră, de dincolo de turbion, va aduce inevitabilul cataclism cosmic în această jumătate de secol. Cum va reacționa societatea umană? Vom încerca să luptăm cu ceea ce nu înțelegem, cu ceea ce ne protejează într-un fel, dar ne răpește stelele și ne trimite în galopul eonilor către abis? Ne vom cere stelele răpite înapoi? Cum va evolua politica? Dar știința, dar religia? În ce-și vor găsi confortul sufletesc oamenii? Unde vor fugi?

          N-am să vă stric plăcerea lecturii acestui minunat roman vorbindu-vă despre concluziile pe care uimitoarea putere de analiză a lui Wilson asupra comportamentului uman le creionează în evoluția societății pre-apocaliptice, voi repeta doar că salvarea va fi căutată pe Marte. Iar când de acolo, după mii și mii de generații, un post-om se va întoarce pe planeta mamă, interesul său pentru literatura SF dedicată lumii sale va fi același cu al nebunului lui Allen M. Steele care se proclamă „Împăratul de pe Marte”

          Nu voi trece și eu în revistă operele sau autorii la care se face referire, cele două opere o fac mult mai bine decât aș putea-o eu face. Iar pe lângă povestirea „Împăratul de pe Marte”, în numărul 2 al CPSF Anticipația se găsește și un impresionant articol: „MARTE, MAREA IUBIRE A SF-ului” semnat de Tudor Ciocârlie, o adevărată pagină de enciclopedie dedicată acestui subiect.

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website