GSF56 banner01-650

          Un roman SciFi greu de pus într-o nișă sau de încadrat într-un gen anume. Da, este SciFi, da, este de aventuri și da, poate fi comparat cu Robinson Crusoe, de  Daniel Defoe, un alt roman în care este descrisă viața de zi cu zi a unui supraviețuitor. Dar cam la atât se limitează comparația. Pentru că Mark Watney, eroul lui Andy Weir, nu este un naufragiat pe o insulă exotică, este abandonat pe o planetă ostilă vieții pământene. Deja lucrurile se schimbă, iar comparația devine forțată.

martianul-andy-weir          Romanul este scris – în mare parte – ca un jurnal video, transcris ulterior întrun stil simplu, aproape frust, asemănător textelor de pe blogurile moderne. Cred că dacă aceste însemnări zilnice, în care Mark Watney ne povestește viața sa pe Marte, ar fi fost însoțite și de imagini, selfiuri sau chiar înregistrări audio am fi avut primul roman-blog din istorie. De altfel, stilul de blogger în care este scris în mare parte romanul a condus la o ecranizare foarte apropiată de text. În film, Mark Watney, interpretat de Matt Damon, folosește sistemele de înregistrare audio-video, atât din habitat cât și din rovere pentru înregistrarea jurnalului iar unde în carte avem doar pomenite piesele muzicale ascultate (toate din anii 70 și toate disco) în film le și auzim (Waterloo de ABBA, Starman de David Bowie, Hot Stuff de Donna Summer sau foarte potrivitul I Will Survive de Gloria Gaynor), un element important în crearea unei atmosfere suprarealiste, mai ales pe fondul unor filmări ample în care se văd peisajele marțiene.

          Din fericire, lungile capitole de jurnal alternează, ca pentru a rupe monotonia explicațiilor tehnice, cu evenimentele ce au loc la centrul NASA și, în paralel, pe nava spațială Hermes.

          Povestea în sine este simplă și ușor de povestit: Mark Watney este un astronaut cu dublă specializare de biolog și mecanic, membru al echipajului Ares 3 – o misiune de cercetare a planetei Marte. În timp ce se aflau pe Marte, datorită unei furtuni extrem de violente, cei șase membri ai echipajului se văd nevoiți să abandoneze misiunea și să plece de urgență. Din nefericire, un accident stupid îi perforează lui Mark Watney costumul întrerupând comunicațiile cu ceilalți membri ai echipajului. Aceștia îl caută, fără să-l găsească și presupun că este mort. A doua zi Mark își revine, dar constată că este singur pe întreaga planetă, fără posibilitatea de a fi recuperat până la următoarea misiune Ares, adică peste patru ani, fără hrană și fără mijloace de comunicare cu Pământul.

          Pornind de la aceste fapte de tip Robinson Crusoe, Andy Weir descrie cu măiestrie și umor toate detaliile tehnice, micile improvizații, invențiile și inovațiile pe care Mark Watney le face pentru a supraviețuii pe Marte. În aceaste detalii tehnice stă măreția romanului, dar tot ele sunt și principalul motiv de critică. Și, da!, critici există din belșug, de la observația că datorită presiunii scăzute de pe Marte, vântul chiar și la viteze de 150 de km pe oră nu ar putea înclina un cilindru de câteva tone (nava spațială numită VAM – vehicul de ascensiune de pe Marte), apoi întrebarea obsesivă, pentru mulți un fel de cui al lui Pepelea: cum poți să crești cartofi în sol marțian până la imposibilitatea ca un singur om să aibă cunoștințe atât de avansate din domenii atât de diverse. Pentru că Mark Watney nu este doar biolog și mecanic, se dovedește a fi și un bun chimist, electronist, informatician, instalator, geograf navigator, pilot, șofer și multe altele. Însă, așa cum bine explică și în carte, dar și în film, a avut câteva atuuri importante: o bună pregătire teoretică, documentații și timp. Mult timp.

          Ca permanenți cârcotași pe marginea oricărui film sau carte ce iese din tipar, am putea spune că dacă înlăturăm partea de blog și partea de manual tehnic, rămâne o povestire interesantă și nici ea foarte bine scrisă. Am putea spune însă și că fără ele romanul lui Andy Weir devine o banală povestire despre un astronaut uitat pe o planetă. O da! E genul de carte care poate primi maxime felicitări sau acuzații de mediocritate pe aceeași pagină de revistă.

          Eu am văzut filmul înainte de a citi cartea și pot spune că nu am fost dezamăgit. Romanul oferă complexitate acolo unde filmul, datorită limitărilor impuse de timp și de cadrul special de pe Marte, este expeditiv, și invers, acolo unde cartea nu poate oferi suficientă culoare și atmosferă, cadrele largi, coloana sonoră, chipul expresiv a lui Matt Damon, zgomotul jeturilor sau liniștea spațiului cosmic întregesc textul scris adăugându-i teatralitate și poezie. Mai rar o simbioză atât de bună între carte și film, de aceea, în final, recomand atât cartea cât și filmul ca fiind părți ale aceluiași întreg, așa cum mâna stângă este parte a corpului, împreună cu mâna dreaptă și nu împotriva ei.

Daniel Timariu

Daniel Timariu

Daniel Timariu este programator de profesie, iar din 2014 și scriitor de literatură Sci-Fi. A debutat online în revista Ficțiuni.ro cu povestirea „Bucla finală” și tipărit în revista Helion cu povestirea „Din lift”. Scrie recenzii de filme în ziarul Debanat. Este membru al clubului Helion din Timișoara.

More Posts