GSF59 ban01-650

          Atunci cînd, copil fiind, am văzut într-o sală video primele filme science-fiction şi de acţiune americane, am rămas de-a dreptul frapat. Se întîmpla pe la sfîrşitul anilor ‘80 şi era un moment extrem de interesant. Astăzi îmi dau seama că filmele de acest tip, la fel ca şi muzica underground, literatura science-fiction sau jocurile de computer, de la era Nintendo şi Sega pînă la generaţia Playstation, constituie de fapt o formă de educaţie alternativă. Prin dilemele morale dezvăluite de enigmaticul Maestru Yoda din „Războiul Stelelor”, prin ideea destinului indeterminat prezentată în „Terminator” şi prin concepţiile filosofice din „Matrix” şi „Avatar”, miliarde de spectatori din întreaga lume participă la un proces cognitiv care le remodelează continuu conştiinţa.

          Imaginea lui Stallone mitraliind tot ce-i stă în cale şi ironia implacabilă cu care Schwarzenegger îşi „pune la punct” adversarii oferă o „lecţie de valoare”, reiterată de un simpatic personaj de la Cartoon Network: „Dacă te loveşte cineva pe obrazul stîng, dă-i peste obrazul drept!”, lecţie care se descifrează printr-un cult al libertăţii şi o neîncredere totală faţă de autorităţile de orice fel, amintind de preceptul buddhist de a cunoaşte adevărul prin propria ta călătorie iniţiatică. Este modelul individului care nu rămîne niciodată indiferent faţă de ceea ce se întîmplă în jurul său. S-ar putea ca aceste idei să rezoneze de fapt cu idealul unei societăţi democratice, fiind opuse obedienţei şi apatiei obişnuite.

          Nu cred că există contradicţii între mesajul ecranizării romanului „Moby Dick”, cu Gregory Peck, şi al primului anime japonez despre Căpitanul Harlock, pe care le-am văzut cîndva la o sală video, sau între mesajul peliculei „Şapte Samurai” a lui Kurosawa şi al „Conversaţiei” lui Coppola, pe care le vizionasem la cinematograf, la o vîrstă şi mai fragedă, şi romanele lui Jules Verne, Arthur Conan Doyle, Jack London, Kipling sau Tolkien cu care s-au delectat copiii din generaţia mea. Iar în momentul în care am vizionat pentru prima dată „Războiul Stelelor”, toate cele trei episoade unul după altul, am început să cred că mai există speranţă pentru această lume.

          În creaţiile mediatice care mi-au influenţat generaţia se ascunde o forţă imensă. Amintind o replică din filmul „Nirvana”: „realitatea nu putea rezista în faţa acelor imagini de pe ecran”.

          Prin 1991-92 am auzit la emisiunile de la Radio România Actualităţi pentru prima oară de muzica techno, care mi-a plăcut imediat. Acele sonorităţi misterioase se asociau involuntar cu misticismul Jedi din „Războiul Stelelor”, sau cu scena memorabilă din „Total Recall”, în care telepatul mutant Kuato încerca să sondeze căpăţîna voluminoasă a lui Arnold. Mi se părea că muzica techno fusese concepută anume pentru inşi de-alde mine. Credeam că e un fel de enigmă a cărei dezlegare mi-ar fi oferit răspunsuri la o serie de întrebări pe care mi le puneam în acea perioadă. Era şi criza de identitate colectivă care se manifesta în perioada post-sovietică. Deşi cred că o anumită stare de interogaţie defineşte un grad de normalitate în orice societate şi că devenim cu adevărat noi înşine abia după ce ne întrebăm cine sîntem. Într-o noapte furtunoasă din 1993, cînd ascultam The Prodigy, m-am gîndit că mi-ar plăcea să mă implic în scena techno şi chiar să scriu muzică de acest gen.

          În 1994, cînd aveam 15 ani, redactorul Doru Ciocanu, autorul paginii muzicale Rock Cancelaria dintr-o revistă nou-înfiinţată, mi-a oferit posibilitatea să scriu o rubrică săptămînală de noutăţi techno, intitulată Hot News. Iar camaradul său Ion Chiorpec, împreună cu care realiza emisiunea radiofonică Rock Cancelaria, m-a invitat la scurt timp după aceea să colaborez la Radio Moldova.

          De aici începe adevărata distracţie.

          Timp de nouă ani am avut libertatea să difuzez tot ce-mi place, adică numai techno, techno şi iarăşi techno. Nouă ani nu mi-a redactat nimeni textele şi am putut să rostesc în eter toate bazaconiile care-mi treceau prin cap. Bineînţeles că au existat exigenţe profesioniste, dar cred că această metodă de a-mi fi oferit posibilitatea să mă dezvolt liber este un mod minunat de a susţine tinerii autori. Iniţial am avut la dispoziţie o rubrică de 15-20 minute, numită „Techno Mix”, care alterna cu ediţii speciale de o oră. Obişnuiam să o încep cu două pagini de text care să stimuleze gîndirea, apoi urmau cîteva piese muzicale prin care ideile enunţate erau asimilate.

          Mai tîrziu, între anii 2000 şi 2002, am realizat amuzanta emisiune Zona De Limită. O prezentam alături de redactorul Ion Chiorpec, împreună cu care eram ca Batman şi Robin, lansîndu-ne în noi escapade nocturne pentru a impune dominaţia muzicii techno cu ritmurile ei devastatoare. Auditoriul pe care un asemenea tratament îl va fi lăsat perplex era servit cu porţii generoase de psychedelic trance şi hardcore, şi cu piesele unor proiecte de referinţă ca Juno Reactor, Eat Static, Hallucinogen, Autechre, sau Orbital. Făceam un fel de înscenări radiofonice inspirate din subiecte de filme („Războiul Stelelor”, „Dune”, „Star Trek”, „Misiune Imposibilă”), de jocuri de computer în vogă (Resident Evil, Colony Wars, Power Blade, Zero Tolerance), sau bazate pe scenarii proprii, gen „Rambo On Mars” sau „Godzilla versus King Kong”, în care introduceam generice din jocuri şi chiar „coloane sonore” compuse de mine. Amintirea acelei perioade îmi provoacă un zîmbet pînă şi astăzi.

          În 1996 am imprimat în condiţii profesioniste debutul meu muzical, o piesă techno intitulată „Space Shuttle”, pe care am realizat-o în colaborare cu compozitorul Anatol Roşcovan. Urmînd modelul anonimatului promovat de artiştii techno, care obişnuiau să-şi ia pseudonime ca supereroii din benzile desenate, am ales pentru proiectul meu numele „Megatone”, caracteristic pentru muzica pe care intenţionam să o scriu, megalomană şi trăsnită ca explozia unei bombe atomice.

          În perioada celebrării mileniului am compus cîteva piese techno împreună cu un alt compozitor cu experienţă, Dinu Matveevici.

          Emisiunile mele radiofonice au luat sfîrşit în 2003. În acel moment Internetul şi comunicaţiile globale deveniseră accesibile pentru orice persoană. Atunci am încercat să-mi promovez muzica în alte ţări. Am apelat la posibilităţile email-ului, dar şi la cele ale poştei obişnuite. După o perioadă de căutare, am contactat studioul Simlog din Polonia care mi-a selectat o piesă pentru compilaţia „Noise To Meet You Europe”, prilejuită de intrarea Poloniei în Uniunea Europeană. Studioul Simlog a fost fondat de un grup de artişti din scena noise experimental poloneză şi are vaste relaţii internaţionale, editînd bunăoară albume ale „regelui” scenei noise japoneze, Merzbow alias Masami Akita. CD-ul „Noise To Meet You Europe” a apărut în a doua jumătate a anului 2005, împreună cu alte două volume dedicate muzicii experimentale din America şi respectiv Asia, ultimul cu participarea unor artişti din Hong Kong, China, Taiwan, Japonia şi Coreea de Sud.

          Studioul Simlog mi-a recomandat apoi să abordez studioul Tibprod din Norvegia, condus de artistul Jan-M. Iversen care a avut prilejul să concerteze împreună cu compozitorul Karlheinz Stockhausen şi care a colaborat cu Conrad Schnitzler, unul dintre fondatorii formaţiilor Tangerine Dream şi Kraftwerk. Pe data de 1 ianuarie 2005, la studioul Tibprod a apărut CD-ul meu de debut „A Journey To The Core Of Reality” („Călătorie Spre Centrul Realităţii”), un album în stil industrial inspirat de romanul lui Jules Verne şi de filmul „Total Recall”. Pe coperta CD-ului a fost inclus următorul text: Lumea materială este o iluzie. Viaţa e doar un joc şi acesta e cel mai serios mod de a fi. Miza vieţii este deja cîştigată şi nu poate fi pierdută niciodată. Această lume nu are început şi nici sfîrşit, la fel ca şi spiritul infinit şi etern din noi. Odată găsită o dovadă sigură a adevăratei naturi a spiritului nostru, nici o forţă din univers, nimeni şi nimic nu ne poate influenţa.

          Pe parcursul următorilor ani am reuşit să-mi asigur 12 lansări pe CD la diverse studiouri internaţionale.

          Printre acestea se numără şi piesa „Bindu (Lifeforce)”, care aminteşte de zgomotul unui buldozer zgîriind asfaltul cu căuşul. Ea a fost inclusă în compilaţia „The Scariest Weapon vol. 3”, selectată de legendarul grup industrial Ambassador 21 din Belorusia. Pe acest CD au figurat notorietăţi ale scenei breakcore internaţionale, precum olandezul Bong-Ra, francezul Mimetic, americana Hecate sau australianul Maladroit.

          Am mai realizat un album în colaborare cu scriitorul cyberpunk japonez Kenji Siratori. Un alt album, „Mulberry Forest Voyage” („Călătorie în păduricea de aguzi”), este dedicat satului Druţa din Basarabia, în care mi-am petrecut verile copilăriei.

          O altă piesă de-a mea a intrat în compilaţia „Tranchillizer” a studioului elveţian Peak Records. Acest CD abordează genul psybient, o contraparte relaxantă a muzicii Goa trance şi prezintă producţiile unor artişti din Elveţia, Franţa, Italia, Germania, Grecia, Macedonia, Panama, Japonia şi Australia, alături de piesa mea „Nirvana” care urmează pe CD după o compoziţie cu elemente tradiţionale buddhiste, semnată de muzicianul şi scriitorul japonez Kazuya Nagaya. Pe acest disc instrumente acustice pitoreşti – cimpoiul, chitara flamenco sau clopotele zen – se îmbină organic cu sonorităţi de sintetizator. Acelaşi CD a beneficiat de o inginerie de sunet performantă realizată la studioul RFI şi a ajuns să fie cotat ca una dintre cele mai de succes compilaţii în stil psychill ale anului 2008, fiind ascultat chiar şi în Brazilia şi Pakistan.

          Iar compoziţia „Obsidian” a fost inclusă în proiectul 60X60 International Mix, organizat de Fundaţia Vox Novus din New York. Este o selecţie de piese electroacustice de 60 de secunde realizate de artişti din diverse ţări. Muzica din acest proiect a fost prezentată în cadrul a peste 20 de evenimente cu public, incluzînd prezentări la Oxford şi Cambridge, şi a fost asociată unei dimensiuni audiovizuale concepute de artistul video Zlatko Cosic şi unei interpretări coregrafice în cadrul proiectului 60X60 Dance.

          Am contribuit de asemenea cu o piesă la proiectul Sommeil: A Concert For Sleep, un „concert pentru somn” organizat la Galeria Antenna din New Orleans de artistul Tanner Menard.

          Ar mai trebui să adaug, cu legitimă mîndrire, dar şi cu obligatorie modestie, că muzica mea a fost difuzată la mai mult de 15 posturi de radio FM străine – acestea fiind în mare parte piese din albumul „Pure Land” – în emisiuni precum Galactic Travels, AM-FM Show, Martian Gardens şi Genetic Memory (Statele Unite), Atmosphere şi Codos Traumreisen (Germania), Articmist (Spania), Silent Running (Luxemburg), în cadrul emisiunii Terry Hawke’s Chill Out Sessions (Marea Britanie) şi la postul Resonance FM (Londra). Am mai plasat pe Internet 20 de albume ale mele, care pot fi descărcate prin intermediul unor aşa-numite netlabel-uri (site-uri care distribuie muzică pe Internet, gratuit şi cu acordul artiştilor, în baza unor licenţe Creative Commons).

          În anii de cînd compun şi comentez muzică electronică am cunoscut multe persoane interesante din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Un exemplu de-a dreptul exotic este liderul unui grup Megatone din Kenya. Alter ego-ul meu kenyan a crescut la poalele muntelui Kilimanjaro şi cîntă rap creştin. Foarte mistic, nu-i aşa? Şeful Departamentului de Studii Slave de la Universitatea din California (UCLA), profesorul David MacFadyen, a scris pe portalul său Far From Moscow un articol interesant despre activitatea mea muzicală, cu titlul „Cum să aplici filosofia hindusă asupra societăţii post-sovietice”. O analiză foarte subtilă (evident cu excepţia „romanticului socialism timpuriu”, care nouă, celor născuţi în URSS, nu ni s-a părut deloc aşa).

          Am comunicat cu proprietarul netlabel-ului Bypass din China, talentatul artist Zhang Jian Wen, cu ajutorul căruia am lansat albumul „Underwater Luminescence”, inspirat de o carte despre limbajul animalelor, scrisă de tatăl meu. În altă ordine de idei, două piese compuse de mine au fost plasate pe site-ul oficial al jocului de computer Tomb Raider, la secţiunea Muzică inspirată de Tomb Raider. Am avut ascultători pînă şi în Venezuela, Filipine, în insulele britanice din Oceanul Indian şi în insula Santa Lucia, iar piesa „Cer Albastru Deasupra Arcadiei” din albumul „Pure Land” a fost ascultată chiar şi de o persoană originară din mitica provincie Arcadia din Grecia. În sfîrşit, să mai menţionez că am colaborat şi cu netlabel-ul  Silent Flow din Moldova, al cărui gestionar a creat prin mijloace proprii un joc de computer intitulat Theory Of Chaos.

          Din perspectiva atîtor călătorii virtuale, am ajuns la concluzia că muzica şi celelalte forme de creativitate devin în asociere cu tehnologiile de ultimă oră o modalitate de a-i aduce pe oameni mai aproape unii de alţii, un mijloc de a comunica şi de a acumula noi experienţe, care schimbă lumea în mod radical. Marshall McLuhan afirma că epoca Renaşterii nu ar fi fost posibilă fără inventarea maşinii de tipar a lui Gutenberg, care a oferit publicului larg accesul la cunoaştere prin intermediul cărţilor. Acest început de secol 21 se manifestă ca un timp al marilor transformări, în care se disting similarităţi cu perioada Renaşterii. În anii ce vor urma vom vedea dacă abundenţa de informaţie va conduce spre un nou pas în evoluţia umană, sau dacă lumea va ajunge să cadă din inerţie într-un alt Ev Întunecat.

          Fiecare reprezentant al „generaţiei Matrix” îşi va avea un rol în acest proces.

          

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube