GSF82 banner-650

          1. Mesia-cu-bâta-de-bambus era ascuns în tufă. Mesia-cu-arcul şi Mesia-cu-blană se certau pe malul lacului pentru un peşte mort. De niciunde apăru Mesia-cu-focul, care împărţi peştele frăţeşte, în trei.

          Mesia-cu-bâta-de-bambus plecă pe furiş. Era de mai mult timp supărat pe Mesia-cu-arcul, pentru că, la o vânătoare, acesta îi suflase de sub nas o gazelă. Nu putuse uita faptul şi, drept represalii, îl urmărise o bună bucată de timp, şparlindu-i vânatul lovit de săgeţi.

          Mesia-cu-bâta-de-bambus merse un timp spre sud, apoi schimbă direcţia spre vest. În cele din urmă, îi ieşi în cale Mesia-cu-broasca. Mesia-cu-broasca era vestit pentru felul în care ajunsese să fie Mesia-cu-broasca. La început îi plăcea să-şi zică pur şi simplu Mesia, dar faptul că ceilalţi nu-l socoteau ca făcând parte din tagmă l-a supărat rău de tot. Nu putea pricepe de ce, ca să fi Mesia, trebuie să ai şi un alt apelativ. “- Cum altfel ai putea deosebi un Mesia de altul?“ l-a întrebat odată bătrânul Mesia-cap-de-cal (când era mic, găsise o căpăţână de cal şi o târa de atunci după el legată cu o bucată de liană). “Ştiu şi eu?“ a îndrăznit Mesia-cu-broasca (pe atunci nu era încă Mesia-cu-broasca, nu fusese primit în tagmă pentru că nu avea apelativ, şi rătăcea singur prin junglă). Cei doi se întâlniseră la Valea Secată, unde se aciuise pentru un timp Mesia-cu-broasca (pe atunci nu era încă Mesia-cu-broasca, nu fusese nici măcar primit în tagmă). Avea acolo un cotlon între două stânci şi Mesia-cap-de-cal îl mirosise repede, avea experienţă bătrânul. Au împărţit atunci un iepure şi cotlonul, iar Mesia-cap-de-cal, în virtutea mai marii lui experienţe, îl răsplătise pe Mesia-cu-broasca (pe atunci nu era Mesia-cu-broasca, nu era nici măcar în tagmă) cu un buchet de sfaturi. “Trebuie să ai şi tu un apelativ. Cum altfel s-ar putea deosebi un Mesia de altul?“ i-a zis atunci bătrânul Mesia-cap-de-cal. “Ştiu şi eu?” a îndrăznit Mesia-cu-broasca (pe atunci nu era Mesia-cu-broasca, nici măcar nu făcea parte din tagmă). Bătrânul Mesia-cap-de-cal a oftat adânc în faţa neştiinţei tânărului, şi i-a spus: “ La început, nimeni nu avea apelativ. Se întâlnea Mesia cu Mesia şi făceau cunoştinţă. Bună, zicea unul, eu sunt Mesia. Îmi pare bine, răspundea celălalt, şi eu tot Mesia. Şi tot aşa,  Mesia în sus, Mesia în jos, unde te uitai – numai Mesia, peste tot erau Mesia şi toţi erau Mesia, n-aveai cum să-i deosebeşti. Când vorbeai cu altul, trebuia să zici: Mesia ăla cu cicatrice pe faţă s-a întâlnit cu Mesia cel şchiop, sau ceva în genul ăsta”.  Mesia-cap-de-cal tăcu un timp, până coborî în vale să bea apă, apoi se întoarse şi-şi continuă logosul: “Când s-a constituit tagma, asta a devenit lege – fiecare Mesia trebuie să aibă un apelativ, ca să poţi deosebi Mesia de Mesia fără riscuri de confuzie“. Se pare că Mesia-cu-broasca (pe atunci nu era Mesia-cu-broasca, nici măcar nu era din tagmă) a băgat la cap cele zise de bătrânul şi înţeleptul Mesia-cu-cap-de-cal, pentru că a apărut după scurt timp cu o mică broască ţestoasă, pe care o purta în legătura de la şolduri.

          — Te salut, Mesia-cu-bâta-de-bambus, zise Mesia-cu-broasca.

          — Sănătate,  îi răspunse Mesia-cu-bâta-de-bambus. Nu voia să se ştie că fusese prin zonă şi de aceea, pe cât putea, ocolea pe toată lumea; însă Mesia-cu-broasca îi ieşise pur şi simplu în cale.

          — Profit de faptul că te-am întâlnit pentru a anunţa în tagmă că nu mai am broască, zise Mesia-cu-broasca.

          Mai târziu, Mesia-cu-bâta-de-bambus îşi dădu seama că Mesia-cu-broasca nu profita de fel de întâlnire, adică ba da, profita, dar întâlnirea nu era întâmplătoare, fusese pur şi simplu premeditată.

          — Profit de faptul că te-am întâlnit, continuă Mesia-cu-broasca, pentru a anunţa că nu mai sunt Mesia-cu-broasca.

          Atunci Mesia-cu-bâta-de-bambus fusese total buimăcit, dar mai târziu avea să-şi aducă aminte că întrebase:

          — De ce?

          — E logic, răspunse Mesia-cu-broasca. Eu atâta timp cât n-am avut broască, n-am fost Mesia-cu-broasca. Cum am avut broască, am şi devenit Mesia-cu-broasca. Acum nu mai am broască, deci nu mai sunt Mesia-cu-broasca.

          Mult mai târziu, Mesia-cu-bâta-de-bambus îşi aduse aminte că Mesia-cu-broasca îi mai spusese:  “Transmite în tagmă că Mesia-cu-broasca nu mai există“, şi că apoi se întorsese pe călcâie zicând:  “Mesia te salută!“.

          Mesia-cu-bâta-de-bambus fusese total întors pe dos de întâlnirea cu Mesia-cu-broasca. Mai târziu avea să-şi aducă aminte că, zile în şir, umblase prin junglă povestind tuturor Mesia întâlniţi în cale strania întâmplare cu Mesia-cu-broasca, şi că bătrânul Mesia-cap-de-cal propusese o întâlnire generală în poiana baobab, la prima lună plină.

          Mult mai târziu, Mesia-cu-bâta-de-bambus realiză că întâlnirea cu Mesia-cu-broasca ar fi putut să-i fie fatală. Şi atunci îi mulţumi în gând femeii care de bunăvoie îl lăsase să încerce să o transforme în Sfântă Născătoare, fapt ce-l salvase de la nebunie. Dar vindecarea venise în timp şi fusese completă abia la multe zile după acel fericit eveniment.

         

          2.  Poiana cu baobab era plină. Veniseră Mesia din cele mai îndepărtate colţuri ale junglei – Mesia-cu-bâta-de-bambus recunoscu în mulţime pe toţi cunoscuţii lui, prieteni sau duşmani. Veniseră mulţi pe care Mesia-cu-bâta-de-bambus îi ştia doar din auzite, de exemplu Mesia-Zebră (Mesia-Zebră avea doar un picior şi domesticise o zebră pe care se deplasa foarte comod şi mult mai rapid decăt oricare alt Mesia cu două picioare). Venise şi vestitul Mesia-Păr-Roşcat, cel mai sălbatic omorâtor de tigri din tot estul junglei; venise şi Mesia-Şuviţă, chelbosul cu o singură şuviţă de păr în cap ce făcea focul nu cu lemne, ci cu cărbuni pe care îi scotea dintr-un loc ascuns, ştiut numai de el. Veniseră nu numai Mesia cei vestiţi, ci şi cei mai mărunţi şi neînsemnaţi Mesia, cum ar fi Mesia-cu-şarpele sau Mesia-Floare-de-Lotus. Toţi veniseră. Venise şi Mesia-cu-broasca, Mesia-cu-bâta-de-bambus îl zărise ascuns în nişte tufe, pe marginea poienii.

          Mesia din poiană discutau cu glas şoptit, ignorându-l pe Mesia-cap-de-cal ce se suia greoi în baobab. Murmurul vocilor încetă când Mesia-cap-de-cal se aşeză comod pe o creangă joasă a copacului.

          — Fraţilor, zise Mesia-cap-de-cal, a venit peste noi un moment greu.

          Un murmur stăpânit de voci îi aprobă spusele. Mesia-cap-de-cal continuă:

          — Vine câteodată un moment când e mai bine să faci un rău unuia singur pentru binele celor mai mulţi. Vine câteodată un moment când binele celor mai mulţi e ameninţat de binele unuia singur, şi atunci binele cel mic trebuie să se încline în faţa celui mare.

          Murmure aprobatoare se auziră în poiană. Cineva aplaudă. Mesia-cap-de-cal continuă:

          — Tagma noastră s-a constituit ca o necesitate firească. Astăzi, cineva încalcă legile, refuzând să aibă nume. Este cel pe care toţi îl cunoaştem drept Mesia-cu-broasca.

          Rumoare. În poiană, mulţii Mesia se agită. Mesia-cu-bâta-de-bambus văzu bine: Mesia-cu-arcul îşi pregăti arcul şi două săgeţi, Mesia-Păr-Roşcat îşi scoase cuţitul din teacă, mulţi alţi Mesia adunau bâte şi pietre; toţi vociferau. Mesia-cu-bâta-de-bambus îl văzu şi pe Mesia-cu-broasca ascuns în tufe, părând că nu vrea să fugă.

          — Nimeni n-a încălcat legile tagmei până azi, zise Mesia-cap-de-cal de pe creanga joasă a baobabului. De ce? Nu v-aţi întrebat nicicând de ce nimeni până acum nu ne-a încălcat legile?

          Cum nimeni nu răspunse, Mesia-cap-de-cal răspunse el:

          — Pentru că legile tagmei noastre sunt legile firii, sunt legile naturii. Iar cine le încalcă se exclude nu numai din tagmă, ci şi din natură.

          — Las’ că-l excludem noi din natură, mârâi Mesia-Păr-Roşcat fluturându-şi cuţitul. Mesia-cap-de-cal încercă să se facă auzit:

          — Excluderea este automată şi…

          — Haideţi să-l excludem din natură pe bastardul ăla! urlă Mesia-Păr-Roşcat şi ceilalţi Mesia înhăţară pietre, bâte, suliţe, pumnale din os sau corn de cerb şi se precipitară spre junglă, să-l găsească şi să-l excludă din natură pe deja fostul Mesia-cu-broasca.

          — E în tufe, zise Mesia-cu-bâta-de-bambus. Mai târziu avea să-şi amintească cu precizie că nimeni nu-l auzise, că toţi năvăliseră urlând peste Mesia-cu-broasca care ieşise curajos din tufe, că-l doborâseră la pământ, îl sfârtecaseră cu pumnalele de os sau corn de cerb, îl loviseră cu bâte, cu pietre şi în final îl călcaseră bine în picioare şi îl acoperiseă cu pământ şi frunze.

          Şi, tot mai târziu, Mesia-cu-bâta-de-bambus îşi aminti ce-i zisese atunci Mesia-cap-de-cal, apărut de nu se ştie unde lângă el:

          — Nu ştii unde mi-e ţeasta de cal?

                   

Kyre

Kyre

Dan Chiriac, n. 1977, Iaşi. a absolvit Liceul „I.C. Drăguşianu”, Victoria, Braşov (1995) și Universitatea „Transilvania”, Braşov – Facultatea de Drept si Sociologie, specializarea Drept (2004) Activitate literară: Debut în revista Astra, Braşov (A.I. Brumaru şi C. Merlău - 1996) Revista Astra, Braşov (1996 – 1999) Gazeta de Transilvania, Braşov – în suplimentul Cucuveaua Naţională (1998-2000) Revista Erata, Braşov - supliment al revistei Vatra, Tg. Mureş (1997) Revista Vatra, Tg. Mureş (2000) Revista Accent, Vălenii de munte (1999) ArtPanorama, Bucureşti – 1999 Revista Familia, Oradea (2000) Membru fondator al Mişcării literare „Şcoala de la Victoria”, Braşov (1999, 2000) Redactor revista „Şcoala de la Victoria”, Braşov (1999, 2000) Revista Stare de urgenţă, Chişinău (2009) Vol. „Bolundu’ ”, Editura Arania, Braşov (2013) Vol. „Gilda”, Editura Arania, Braşov (2014) Revista „Vatra Veche”, Tg. Mureş (2014, 2015) Vol. „Agonie de primăvară”, Editura Arania, Braşov (2015) Revista „Alternanţe”, München (2017)

More Posts