GSF60- banner01-650

          Mă abat, preţ de o lună, de la recomandarea de cărţi scrise de autori români şi aleg să prezint o selecţie de texte pe o anumită temă. Cu alte cuvinte, invitaţia nu va mai fi la lectură ci la plimbare, prin „ferma de vârcolaci”. La loc de cinste stau două exemplare mai tinerele, dar deloc mai prietenoase sau mai-puţin-dătătoare-de-fiori decât semenii născuţi în alte veacuri. Cele două sunt „Lenore Arras” de Oliviu Crâznic şi „Misterele din Sparktower” de Şerban Andrei Mazilu.

          Ştiute fiind exigenţa şi atenţia la detalii a editorului, ordinea povestirilor nu este întâmplătoare. Cititorul nedeprins cu astfel de lecturi, dar şi cel nostalgic după volumele de gen devorate în adolescenţă, au nevoie de o introducere, de o familiarizare cu lumile ce-şi pot disputa vieţuitorii în acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu, spre mirarea pământenilor în faţa oricărui lucru neexplicat.

          Astfel, „Lup-Nomad” de Algernon Blackwood ar fi, până la un punct, o simplă istorisire din vacanţă a recepţionerului Malcolm Hyde. O poveste despre pescuit pe malul Lacului Tămăduirii din Canada. Traiul tihnit e întrerupt de un lup care nu îi ameninţă în vreun fel teritoriul, ci pare a căuta prezenţa omului. După numeroase zile de tatonări din partea celor doi, omul şi lupul întreprind o călătorie în urma căreia unul acceptă legăturile spirituale între indivizi din specii diferite, iar celălalt îşi găseşte liniştea. Află povestea morţii unui tânăr indian şi secretul blestemului pe care numai un străin l-ar fi putut dezlega.

          N-am ascuns că „ Lenore Arras” de Oliviu Crâznic e una dintre preferatele mele. Doi fraţi împart o iubire unică şi un secret înfricoşător. Ferrin se întoarce la castelul tatălui pentru a-şi răzbuna sora ucisă de prejudecăţile şi teama oamenilor. Prin decorul glacial al Munţilor Cerului, prin Pădure, singura alinare a călătorului e amintirea fetei duse înainte de vreme. Îşi înfruntă părintele, făcându-l să plătească pentru pierderea Lenorei. Povestirea la persoana întâi are rolul de oglindă ce reflectă gânduri şi simţăminte ascunse ale eroului.

          Nu de puţine ori, cititorul face un pas în spate, priveşte mai atent la imagini şi se întreabă dacă se află de partea potrivită a reflexiei. Judecând cu mintea supusă cutumelor milenare, şi-ar spune că nu, ar face o cruce şi ar îndepărta blestemăţiile ce i-ar trece prin minte. Judecând cu inima, mai face un pas dincolo de luciul oglinzii şi scapă un zâmbet amar sau o lacrimă pentru fratele care-şi încheie povestea sugerând propriul sfârşit. Răul e drăgălaş, ispititor, justifică acte dintre cele mai crude.

          Conan Doyle e prezent în antologie cu povestea lui „Barrington Cowles”. Eroul, un student sârguincios, iubitor de lectură, nu se dă în vânt după compania feminină deşi, conform descrierii autorului, ştie să capteze interesul celor de sex opus. Se îndrăgosteşte de o tânără frumoasă, ignorând bârfele ce circulau pe tema dispariţiei logodnicilor anteriori. Cade în plasa tinerei stăpânite de instincte animalice, încrezătoare în forţa minţii asupra materiei. Odată prins în mreje, nu e lăsat să scape după ce înţelege adevărata natură a femeii. Rupe logodna, se retrage într-o staţiune împreună cu prietenul-povestitor, însă dispare fără urmă, neputând fi ajutat de vreun muritor.

          Abia în acest punct al culegerii de povestiri, fiorii de groază încolţesc în minţi, fălcile se încleştează. Încălzirea s-a terminat, lectorul trece la antrenamentul propriu-zis.

          „Proscrisul” lui Robert E. Howard schimbă oarecum perspectiva, dând mai multe şanse naturii umane în faţa sălbăticiunii. Într-un castel de pe malul vestic al Africii, distracţia oaspeţilor lui Dom Vicente da Lusto e ameninţată de povestirile despre fiara asemănătoare unui leopard ce atacă băştinaşii din împrejurimi. Când printre victime încep să se numere chiar ocupanţii castelului, naratorului i se confesează normandul de Montour. Îi împărtăşeşte împrejurările în care a răpus un vârcolac într-o formă semi-umană, precum şi blestemul pe care îl are de îndurat.

          Neştiind cum să gestioneze noile informaţii, povestitorul e prins între complotul împotriva gazdei şi prietenia cu proscrisul, încuiat la propria cerere în pivniţă. Dom Vicente e salvat de furia băştinaşilor chiar de normandul cu forţe supraomeneşti, care dispare în apele unui râu învolburat, plin de crocodili. Naratorul  are ocazia de a-l mai întâlni o dată pe de Montour, izbăvit de spiritele rele ce-l bântuiseră.

          Rudyard Kipling pune „Stigmatul bestiei” pe fruntea unui personaj doar atât cât să zdruncine credinţa celor din jurul său. Ceea ce ar trebui să dea de gândit e chiar proverbul indian, motto-ul ales de autor: „Zeii tăi şi Zeii mei – ştim oare, tu sau eu, care dintre ei sunt mai puternici?” Englezul Fleete pângăreşte statuia unei zeităţi indiene, sub ochii mânioşi ai localnicilor şi uimiţi ai tovarăşilor săi. Îmbrăţişarea unui lepros găzduit de templu le oferă britanicilor şansa de a scăpa de furia mulţimii, însă şi motive de îngrijorare în ce priveşte comportamentul prietenului nesăbuit. Toţi sunt convinşi că un blestem a dus la transformarea omului în fiară. Acelaşi lepros e forţat să-l vindece pe Fleete într-o noapte care va bântui pentru mult timp minţile celor implicaţi.

          „Inspiraţie pentru Pickman”, de H.P. Lovecraft împarte strategic antologia în două părţi. Dacă în restul povestirilor fiinţa umană e atinsă de spirite malefice întorcându-se astfel împotriva semenilor, modelele surprinse de Pickman în tablourile sale par a fi chiar acele creaturi scăpate din Iad. Naratorul ar putea fi acuzat că exagerează, că imaginaţia i-a fost stimulată de atmosfera din pivniţa-atelier ori de poveştile pictorului. Numai că, în ultima frază, prezintă dovada clară că la baza tablourilor a stat studiul unor fiinţe vii. La o a treia lectură, căci a doua tocmai se sfârşi, voi merge la fel de repede, în vârful picioarelor, pe lângă cuşca unde sălăşluieşte acest vârcolac, ceea ce v-aş sfătui şi pe dumneavoastră.

          După spaima datorată lecturii anterioare, „Sură, lupoaica” de George Macdonald se aşază destul de cuminţică şi previzibilă la pândă, pe o insulă lovită de furtună. Un student rătăcit de colegii săi primeşte găzduire în casa unei bătrâne, la sugestia fiicei acesteia. Fata e când om, când lup; mama e sacrificată, iar băiatul – salvat.

           „Fiara” lui Guy de Maupassant e un lup uriaş ce bântuia o pădure din Lorena, îngrozind localnicii. Doi fraţi împătimiţi de vânătoare îl întâlnesc; unul dintre ei moare în urma unui accident, celălalt  ucide fiara aproape cu mâinile goale.

          „Misterele din Sparktower” sunt plasate de Şerban Andrei Mazilu într-un viitor post-apocaliptic. Atmosfera pare a nu se încadra în peisajul sugerat de restul prozelor. Numai că firul roşu ce traversează cartea dintr-un capăt în celălalt se opreşte aici şi face un nod serios, trăgând un semnal de alarmă la adresa vulnerabilităţii naturii umane. Poliţiştii viitorului se împart şi ei în conştiincioşi şi corupţi. Anchetând o serie de crime înfiorătoare, e împiedicat un sacrificiu uman, cu preţul unei alte vieţi nevinovate. Se arată Thanos, Zeul Moarte, entitate venerată de numeroşi locuitori ai arhipelagului Voss. Apar vârcii, descendenţi ai vârcolacilor, servitori umili ai lui Thanos. Oricât timp va trece, oricât de mult şi-ar dezvolta tehnologia, omul îşi va păstra aceleaşi spaime rămânând unic printre vieţuitoare tocmai datorită slăbiciunii sale.

          „Gabriel-Ernest”, descris de Saki, e un adolescent rătăcit în pădurile nobilului Van Cheele. Acesta leagă povestirile despre copiii dispăruţi din vecinătate de cele despre o fiară ce atacă vietăţile mici ale pădurii. Prima întâlnire cu tânărul sădeşte îndoiala în mintea nobilului. Printr-un concurs de împrejurări, Gabriel-Ernest ajunge să fie găzduit în palatul lui Van Cheele. Cele mai negre temeri ale bărbatului sunt confirmate odată cu dispariţia băiatului. O altă istorisire în care Răul e frumos şi dezarmant de sincer, atrocităţile doar sugerate prin povestiri indirecte.

          „Tarnhelm, sau Cum a murit unchiul Robert”, de Hugh Walpole, e o rememorare a unor evenimente din copilăria naratorului. Plimbat, pe timpul vacanţelor, între rudele sale, la unsprezece ani ajunge în casa unchilor Robert şi Constance. Primul locuieşte în Turnul Cenuşiu, o clădire complet separată de conac, nepermiţând accesul cuiva în odăile sale. Copilul nu se poate bucura cum se cuvine de prima vizită în Turn, pentru că află de la bătrânul Robert povestea tichiei care poate transforma purtătorul într-o altă fiinţă. Asta, pe lângă apariţia unui câine înspăimântător prin conac, e de ajuns să-l arunce în braţele vizitiului Bob, cerând protecţie. Bănuielile i se adeveresc, indiciile sunt din ce în ce mai multe, iar casa e mântuită de Rău: moartea câinelui coincide cu moartea unchiului Robert, salvatorul nefiind altcineva decât Constance.

         

          Ce a adus nou: o culegere unitară de texte, deşi datele publicării lor sunt situate între anii 1871 şi 2015. Varia, de la finalul  fiecărei povestiri, furnizează date despre autor şi operă, cu detalii despre personaje sau lucrări menţionate în text.

          Cu ce am rămas: „Îl urmări pe Thanos cum se îndepărta în penumbra vagonului, trăgând după sine alb-negrul decorului şi, împreună cu el, lumi fără număr, ascunse între astre şi chiar dincolo de ele, în galaxii neştiute. La braţ cu Timpul, îi răpise gustarea, bacşişul, plimbarea de-a lungul drumului înveşmântat în zale de piatră, ascensiunea pe scările de lemn putred, prăbuşirea în patul răvăşit. Îi lăsă doar coşmarul.” („Misterele din Sparktower”)

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook