GSF58ban01-650

          Prima carte citită din „recolta” de Gaudeamus 2015, dar și cea mai grea. Nu doar prin conținut, ci și prin mesaj. Aproape că-mi doream o continuare a primului roman, cu lumea lui populată de personaje ce răspund invaziei plantelor cu o admirabilă curățenie sufletească, însă am fost lovită de o ploaie de meteoriți.

danut-ungureanu_marian-truta_mineral_lat1024px          Să ne imaginăm o noapte senină de vară. Am sta întinși pe spate pe o plajă vastă, ațintind cu ochii cerul plin de comete. Sau pe un platou montan crezând că, astfel, bolta ne-ar fi mai aproape. Că dorințele ne-ar fi mai lesne de îndeplinit dacă am surprinde primii căderea aștrilor. Dacă toate astea s-au întâmplat anul trecut, sau se vor întâmpla anul ce vine, am fi simpli muritori, purtători de doruri și nevoi ancestrale. Dar dacă stelele ar cădea la o sută de ani de la apariția „Vegetalului”, când nimeni n-ar mai citi cărți tipărite, iar Milu ar fi un nume transmis prin generații, poate am vedea bolovanii cosmici cu alți ochi. Iar ceea ce nouă ni s-ar părea cădere ar putea fi o piruetă a doi aștri însuflețiți, prinși într-un dans atemporal. Indiferent câtă vreme va trece, omul va fi unicul purtător / păstrător de sentimente.

          Cam despre asta-i Mineralul. O analiză a dorințelor celor mai vechi oameni, care au pândit cerul în așteptarea semnelor. Care l-au perceput ca pe un miraj al vieții veșnice, dorindu-și să-l stăpânească, fără să se întrebe prea mult ce-ar însemna asta. E despre mijloacele prin care, cu bani, acele visuri pot fi îndeplinite. Cu ce sacrificii din partea omenirii întregi, cu ce preț plătit de o planetă pustiită… n-ar mai conta. Visul suprem, cel al nemuririi, ar fi atins. Dar nu pot să nu rămân cu o întrebare: când omul se va apropia de piatră, cine ar avea mai mare nevoie de celălalt? Omul, de duritatea și de veșnicia pietrei sau roca de sufletul capabil de simțire? Ce vis ar fi mai puternic? Cel al pământeanului doritor de viață veșnică, ori al mineralului amorf, avid de ardere?

          La o primă vedere, romanul ar putea părea ușor dezechilibrat, prin prestația personajelor principale preponderent masculine. Numai că mercenarilor Cruz și Cien, jägertului Novak, astronautului Tomas și umbrei Achim le dau magistral replica Ada și Lil De Vries. Prima – doar prin amintirile lui Cruz, a doua – transpunând simțirea dincolo de uman, făcând o analiză detaliată a fiecărui gând ce-ar da naștere unui fior, traducând trăirile celeste pe înțelesul pietrei, al oamenilor însingurați, al călătorilor. Conștiința umană pune în balanță alegerea, trădând forța și, în același timp, fragilitatea muritorului. Acceptă rezultatul cu provocările acestuia, dar șovăie în a accepta minunea unei transformări.

          N-am putut să nu remarc omagiul adus volumului semnat de Alexandru Ungureanu, prin prezența cerbului maiestuos ce intervine, la un moment dat, în desfășurarea acțiunii. Un animal de legendă, precum Cerbii ceI Blânzi cu Veșnicia în Oase. Pe parcursul romanului, un alt personaj face referire la moarte ca trecere a marelui prag.

          Pentru mulți dintre cititori ar putea părea ciudat, dar la finalul cărții mi-au venit în minte versurile lui Nichita Stănescu, un poet ce a simțit că mineralul înțelege necuvinte:

          „Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

          Iau cuvintele și le arunc în mare”

          Ce a adus nou: Un îndemn adresat umanității de a-și aprecia valorile înnăscute sau dobândite, de a investi în păstrarea și dezvoltarea acestora. Un sfat de a-și căuta veșnicia în ciclul viață-moarte pe care-l privesc blazați de generații și ale cărui reguli ar vrea să le schimbe.

          Cu ce am rămas: „Materia îi cuprinse pe amândoi într-o singură îmbrățișare, unindu-i într-o ființă unică. (…) Și când cutremurul se potoli, erau altceva, altundeva. Pentru totdeauna împreună. Simțind asta cu întreaga alcătuire.”

         

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook