În acest număr, vom avea la rubrica noastră o carte de non-ficţiune – cu toate că autorul, nimeni altul decât Mircea Opriţă, are suficiente cărţi de ficţiune despre care am fi putut vorbi (amintesc aici doar Povestiri de duminică, volumul de proză scurtă apărut la Millennium Books şi care conţine texte numai unul şi unul, preferatele mele fiind Semnul licornului şi O floare pentru căpitan). Motivul pentru care m-am decis pentru Ştiinţă şi violoncel, a doua carte din seria Orizonturi în expansiune, este unul cât se poate de simplu: cum Gazeta SF are, printre colaboratori şi cititori, numeroşi scriitori, scriitori în devenire sau măcar aspiranţi, ce poate fi mai potrivit decât să le semnalăm acestora o culegere de informaţii ştiinţifice cu adevărat fantastice (în sensul de “spectaculoase”), prezentate într-o formă de o minunată literalitate, oricare dintre acestea putând constitui, oricând, fie subiectul unei poveşti, fie o bază de informare pentru o viitoare operă literară?… Ştiinţa ca bază a fantasticului – nu asta reprezintă science-fictionul propriu-zis?…

Aşadar, iată-ne în faţa unei cărţi scrise cu har şi cu o laborioasă documentare, care ne aduce la cunoştinţă numeroase chestiuni (pentru noi, cititorii) inedite, descoperiri senzaţionale din păcate prea puţin mediatizate, realizări ştiinţifice, întâmplări remarcabile ţinând de diverse domenii etc. Aflăm despre faptul că o echipă de savanţi chinezi a reuşit să dirijeze zborul porumbeilor în direcţia voită, după ce le-a implantat acestora în creier electrozi minusculi. Aflăm că într-o grădină zoologică din Marea Britanie, o femelă-varan de Komodo a născut cinci pui… fără să se fi împerecheat, şi cu ocazia asta aflăm mai multe despre partenogeneză – reproducerea fără necesitatea existenţei unui partener. Aflăm că NASA a anunţat oficial, cu entuziasm, că reciclatorul de urină pentru astronauţi este deja funcţional, şi că, în curând, aceştia îşi vor putea prepara cafelele folosindu-l (da, ca în Dune, dacă vă mai amintiţi distraiele fremene). Mai aflăm despre un bărbat orb căruia un dispozitiv medical îi permite să vadă cu… limba – e drept că imaginile sunt bidimensionale şi alb-negru, dar ideea în sine, de a utiliza un organ de simţ în locul altui organ de simţ (pierdut) pentru a obţine efecte similare cu cele proprii acestuia din urmă, cred că este suficient de interesantă (chiar dacă este perfectibilă…). Şi mai aflăm despre… dar nu, nu vă voi mai dezvălui nimic, pentru a nu vă răpi plăcerea de a afla aceste minunăţii şi miracole (pe care rasa umană, în ciuda anumitor aparenţe, mai este capabilă să le producă încă) direct de la maestrul Mircea Opriţă, prin intermediul cărţii domniei sale. Pentru că nu este important doar ceea ce ni se spune – ci şi cum anume ni se spune, iar Mircea Opriţă ne dovedeşte încă o dată cât de mult poate face literatura chiar şi pentru alte domenii, nu numai între propriile graniţe.

Înainte de a încheia, aş dori să menţionez că pe teme similare şi nu mai puţin incitante (teme care vor constitui, din câte am înţeles, volumul al III-lea al seriei Orizonturi în expansiune), domnul Mircea Opriţă  are o serie de articole în Ştiinţă şi tehnică, revista coordonată de către însuşi Alexandru Mironov, şi că titlul de Cavaler al Ordinului Meritul Cultural, obţinut de curând (conform Monitorului Oficial) de către scriitorul care face obiectul articolului de faţă, mă bucură cu atât mai mult cu cât, pe lângă recunoaşterea unor realizări literare incontestabile ale maestrului Mircea Opriţă, îmi confirmă şi mie faptul că am ales bine titlul acestei rubrici…

 

Oliviu Craznic

Oliviu Crâznic s-a născut pe 1 noiembrie 1978 în Lupeni. Licenţiat în Drept, cu lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică, şi absolvent al cursurilor de mediere ProMedierea, este consilier juridic din 2002. Membru al Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici, în prezent coordonează colecţia de legislaţie a editurii germane C.H.Beck.
A debutat în beletristică cu …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, roman gothic bazat pe cronici medievale (Ed. Vremea, 2010; Premiul I pentru Cel mai bun roman
la Concursul Naţional de Literatură Visul 2010; Locul I pentru Proză românească – Vara 2010 în Topul cititorilor Agenţiei de carte; Locul I pentru Debut – 2010 în Topul cititorilor Agenţiei de carte; Premiul Galileo 2011 pentru Cel mai bun volum de proză Science-Fiction/Fantasy/Horror publicat în 2010; Premiul Proliteratura 2011 pentru Cel mai interesant roman). Din septembrie 2010, este colaborator al Revistei Suspans, unde are o serie de articole despre misterele lumii, confesiunea literară Două nopţi în Salem’s Lot şi mai multe recenzii. În 2011, a publicat povestirea steampunk Ultima clepsidră în antologia Steampunk – A doua revoluţie (Ed. Millennium Books, întovărăşită de confesiunea literară The Making Of… Ultima clepsidră), povestirea gothică Însângerată, luna în antologia Balaurul şi mioriţa (Ed. Eagle Publishing House), povestirea dark fantasy Mascarada învinşilor în cadrul antologiei on-line Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF, realizată de Ştefan Ghidoveanu, povestirea dark science fantasy Trecătoarea în Gazeta SF (mai) şi thriller-ul neogothic Ellen Lee în antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (Ed. Herg Benet). Din luna iunie 2011 este colaborator al Gazetei SF, unde deţine rubrica intitulată Cavalerii fantasticului şi unde publică, ocazional, şi editoriale şi articole. Din a  doua jumătate a anului 2011 a devenit colaborator al Editurii Millennium Books, pentru care lucrează în prezent la mai multe proiecte-surpriză. Începând cu decembrie 2011, este consilier de imagine şi colaborator al revistei Egophobia, în nr. 33 publicând articolul Vampirismul în literatura română.