Autor : AURELIA RÎNJEA

          Şcoala : C. T. Toma N. Socolescu Ploieşti

         

          Cu siguranţă viaţa este o poveste adevărată. O poveste în care vedem doar ce vrem sau ce putem vedea. Nu ştim de ce… poate pentru că, precum într-un basm, o oglindă vrăjită, ne-a limitat orizontul şi nu ne lasă să ştim de unde venim şi nici cine suntem.

          Există o singură realitate cu structuri vizibile şi invizibile. Limita dintre vizibil şi invizibil este dată de raportul de frecvenţe ale câmpului de energie. Frecvenţele joase aparţin lumii concrete, cele înalte lumii invizibile. Fiecare cu registrul propriu de percepţie şi interpretare cu care, din continua mişcare şi transformare, percepem doar o clipă sau aparenţa ei. Percepem poate, doar ce am fost programaţi să percepem, o lume ca efect al unei cauze dincolo de raţiunea noastră.

          Totul este o aventură extraordinară, în care Fizica îşi are cuvântul ei în povestea ce încercăm să o descoperim despre Univers şi Viaţă.

          Aş vrea măcar o secundă să opresc vârtejul, măcar o secundă cât două veacuri…. să nu devin prizonierul cunoaşterii, chiar dacă secunda devine mai liberă prin nemăsurare. Măcar o distanţă să topesc, spre a desface clipele încleştate într-o memorie abisală, pentru ca apoi să le las să curgă într-un ocean al eliberării. Vocea din mine anunţă posibila sincronie a cerurilor, veşnicia neuitării, somnul fulgilor de zăpadă, şi înălţarea amiezilor. Aceeaşi voce oprită în gesturi de neoprit, aşteaptă a se întrupa în libertatea necunoscută printr-o mare cunoaştere. Ecouri de iubiri, construcţii plutitoare, închiderea în apropieri… toate lângă adierea de aripă, a Creatorului.

          Un ocean de neînţelesuri pe care încercăm să-l decriptăm… Particule sau unde, descrise prin mărimi ezoterice, funcţii de undă, cu care dacă te joci matematic încercând să refaci cubul sau sfera, obţii probabilităţi… ce depind de fiinţa care le observă. Când funcţia de undă colapsează, una din probabilităţi se materializează într-un univers cu spaţiul, timpul şi legile lui. Celelalte probabilităţi nu se pierd, ci colapsează fiecare în alt univers. Cu siguranţă există lumi multiple şi universuri paralele. Nu este de mirare că oamenii vor să obţină energii mari pentru a deschide porţi între universuri. Dacă spaţiul şi timpul a două universuri se intersectează, am putea trece dincolo şi poate că aceste lumi sunt chiar lângă noi. E straniu şi fascinant Universul în care trăim şi din care înţelegem atât de puţin.

          Dacă privim stelele… şi ele par să ne spună ceva. Totul se depărtează, totul se destinde, ca un balon sub suflul cosmic… iar undeva între constelaţii, ciorchini de galaxii sunt absorbite… respirând poate către un alt univers…. ca un semn dat nouă, că universurile paralele există. Povestea universurilor paralele rezolvă teleportarea şi întoarcerea în trecut, considerată de fizicieni imposibilă pentru că ar da naştere la paradoxuri (paradoxul bunicului – pe care l-ai putea întâlni şi istoria s-ar putea schimba.) Există o nemurire cuantică, o trecere dintr-un univers în altul, chiar dacă, foarte puţin timp copilul sau universul, îşi mai amintesc de asta… Memoria nu mai recunoaşte semnele unui alt univers, ca o protecţie interdimensională, interlumi, pentru a ne lăsa să trăim în propriul univers cu spaţiul, timpul şi legile lui.

          Nu întâmplător, cu două mii patru sute de ani în urmă, Platon afirma că sufletele trebuie să călătorească pe Lethe, râul uitării, ale cărui ape produc o pierdere a memoriei adevăratei noastre naturi. Uitarea aşterne tăcere peste licărirea din noi, spre a ne ocroti de ceea ce nu am putea înţelege şi a ne lăsa să ne bucurăm de efemera clipă care atârnă mereu pe celălalt taler al balanţei, de unde legăm fiecare prezenţă de alte fire ale umanităţii.

          În a doua jumătate a sec. XX, oamenii de ştiinţă credeau că toate fenomenele observabile din natură ar putea fi explicate prin cele patru tipuri de interacţiuni cunoscute: electromagnetismul, gravitaţia şi forţele nucleare puternice şi slabe. Apariţia unor rezultate experimentale ce nu puteau fi explicate în termenii acestor patru interacţiuni, a indicat existenţa unor efecte de torsiune, ceea ce a schimbat ideile noastre privind felul în care este organizată lumea. Mulţi oameni de ştiinţă cred acum că toate substanţele au propriul lor câmp de torsiune, undele de torsiune se pot propaga cu viteze mai mari decât viteza luminii şi nu există o pierdere de viteză în propagarea lor. Acest fenomen face posibilă comunicarea la mare distanţă în galaxie, fără deteriorarea semnalului.

          O mulţime de fenomene stranii apar în realitatea în care trăim. Mai mulţi fizicieni, laureaţi ai Premiului Nobel au afirmat că lumea fizică este de fapt o vastă mare de energie, că nimic nu este solid cu adevărat, ci mai degrabă compus din spaţiu gol. Ceea ce este şi mai ciudat, într-o fracţiune de secundă, totul pare să „licărească” în mod continuu, intrând şi ieşind din „starea de existenţă”. Ni se pare solid, pentru că vibrăm cu aceeaşi frecvenţă şi fiindcă intrăm şi ieşim din starea de existenţă în acelaşi timp cu mediul fizic. Gândurile noastre coagulează această mare fluidă de energie în ceea ce percepem ca „obiecte”.

          Trăim într-o lume în care, în ştiinţă are loc o revoluţie, o schimbare radicală de paradigme. În timp ce ştiinţa oficială rămâne materialistă, tot mai mulţi oameni de ştiinţă dezvoltă o paradigmă a conştienţei (Dr. Amit Goswami), ca un potenţial nelimitat, ca un principiu guvernator al tuturor fiinţelor.

          Trăim într-o lume în care apar descoperiri uimitoare, din care amintim pe cea a Dr. Luc Montagner, care supune două vase cu apă, unul cu urme de ADN, altul fără, unui semnal electrostatic de 7 Hz. După 18 ore, în vasul care nu conţinea ADN, apar toate tiparele ADN-ului din primul vas. Sau experimentul Dr. rus Peter Gariaev, care iluminând cu un laser verde ouă de salamandră, apoi redirecţionându-l către ouăle de broască a obţinut din ultimele, salamandre. Câmpul este sursa vieţii, care nu este o mutaţie la întâmplare, iar ADN-ul un fenomen cuantic emergent. (David Wilcock, Investigaţiile Câmpului Sursă)

          În acest univers, având în vedere că fiecare dintre noi este o fiinţă unică, este absolut necesar, ca aceia care îşi doresc liniştea interioară, să-şi descopere propria spiritualitate.

          Camus ne-a spus: „Atât calea raţiunii, cât şi cea iraţională ne conduc la aceeaşi înţelegere. Drumul pe care alegem să mergem nu este important, e suficient să avem dorinţa de a ajunge”.

          Trăim într-o lume în care ar trebui să refacem cercul perfect, de la Dumnezeu la ştiinţă şi înapoi.

          Pentru a aduce Sinele sufletului în armonie cu mediul nostru fizic, avem libertatea de a alege şi de a ne exercita voinţa în mod liber în căutările motivelor pentru care suntem aici.

          Venirea pe Pământ, este ca o călătorie într-o ţară străină, departe de casa noastră… unde interacţionăm cu intoleranţa, tristeţea şi mânia, în timp ce căutăm bucuria, înţelepciunea şi iubirea. Cu cât mai mult nu uităm ce căutăm, calitatea existenţei noastre va spori, astfel că Viaţa pentru noi, nu este decât o carte formată din două coperte (una pentru când ne naştem şi una pentru când plecăm) între care, foi albe aşteaptă a fi scrise…

          Un dar, o provocare, dar şi un test, care nu reprezintă altceva, decât destinul nostru.

          Şi poate că… visele, cu semnificaţia lor ascunsă, nu sunt altceva decât semnale venite din universuri paralele, sau poate că Pădurea Baciului se află la intersecţie de lumi. Sunt realităţi, întâlnite chiar lângă noi, în acest noian de lucruri atât de greu de înţeles.

          O încercare de a înţelege un astfel de fenomen, este Proiectul Sfera  care explorează domeniul spiritual care poate fi văzut în uimitoarele fotografii digitale făcute de Míċeál Ledwith şi Klaus Heinemann. Sferele de diferite forme, mărimi, cantităţi şi culori plutesc, alunecă şi planează în fiecare fotografie. Cei doi, în cartea cu acelaşi nume, PROIECTUL SFERA, ne oferă expertiza lor în domeniul sferelor, dovedindu-ne că nu sunt nici particule de praf, nici picături de apă. Ei caută să comunice cu sferele, văzându-le cu ochiul liber şi încercând să desluşească ce înseamnă existenţa lor pentru vieţile noastre.

          Sferele energetice ce apar în fotografii par a fi o formă de comunicare între lumi. Sferele par de natură electromagnetică (fapt dovedit de fenomenul de fluorescenţă, atunci când se aplică o stimulare fotonică).

          Au fost descoperite şi în locuri de reculegere spirituală şi au testat ipoteza că aceste cercuri luminoase nu sunt altceva decât emanaţii ale unor fiinţe spirituale, care este natura lor, ce implicaţii ar putea avea ele pentru înţelegerea locului nostru în cosmos.

          Descoperirea că sferele pot să formeze un vortex de torsiune, deschide posibilităţi foarte interesante de înţelegere a realităţii, la fel ca şi efectul pe care un câmp de torsiune îl poate avea asupra structurii timp-spaţiu.

          O altă ipoteză a naturii acestor sfere este că ele pot fi ECTOPLASME. Dacă globii luminoşi din poze datează doar de câţiva ani, odată cu tehnica digitală de fotografiere, în schimb ECTOPLASMELE sunt fotografiate încă din secolul XIX. Se ştie că ectoplasmele reprezintă un gen de energie eterică, foarte rafinată, care, acumulându-se în cantitate suficientă, poate provoca uneori efecte fizice.

          Se cunoaşte faptul că omul, după moarte, pierzând treptat legăturile materiale şi emoţionale cu viaţa terestră, spiritul lui îşi păstrează temporar forma energetică similară cu a corpului uman, apoi ia formă sferică. Este un fenomen natural. Deci ectoplasma este starea temporară a sufletului desprins iremediabil de corp, urmată foarte repede de metamorfozarea sa în forma de sferă luminoasă, spirit liber.

          Forma hexagonală sub care uneori apar sferele se datorează tiparului diafragmei camerei de luat vederi.

          Sferele sunt reale şi conectate cu lumi din afara percepţiei umane normale. Ele par să funcţioneze în afara legilor convenţionale ale fizicii, par să comunice cu noi, o comunicare iniţiată de ele care are un scop şi o intenţie specifică, nu uşor de descifrat. S-au avansat multe ipoteze, dar adevăratele răspunsuri urmează să fie găsite. Sunt entităţi energetice, spirituale, invizibile în mod natural, care să ni se fac vizibile în anumite circumstanţe.

          TOATE cazurile observate, nu se constituie într-o teorie ştiinţifică unitară care să clarifice enigma acestor sfere de lumină.

          Proiectul Sfera demonstrează că realitatea noastră fizică convenţională este doar o extensie a dimensiunii spirituale infinite şi că sferele sunt legate de realităţi în afara percepţiei noastre umane normale.

          „Sferele s-ar putea să fie pentru atmosferă ceea ce sunt cercurile din lanurile de pământ, posibile comunicări sonoluminice. Văzând sferele şi fotografiile lor, este minunat să ştim că primim comunicări energetice din cosmos.” – spune C. Norman Shealy, doctor în medicină, doctor în fizică, preşedinte al seminarului universitar Holos, membru al Societăţii Internaţionale pentru studiul energiei subtile şi al medicinii energetice, autor al cărţii Life Beyond 100 – Secrets of the Fountain of Youth (Viaţa după 100 de ani – Secretele Fântânii)

          Proiectul Sfera ne ajută să privim cu revelaţie şi discernământ, un fenomen extrem de ciudat, amintindu-ne de Einstein, care se referea la lumea încâlcită a realităţii cuantice, ca fiind o „acţiune supranaturală la distanţă”, înainte de a fi mai bine înţeleasă. Sferele pot fi dovada că există fenomene ce pot fi explicate doar în afara concepţiilor noastre actuale limitate despre lume.

          Cu siguranță, poartă cu ele o informație, pe care chiar dacă noi încă nu o deslușim, așteaptă să fie decodificată și care, poate, ni se transmite sau o transmitem prin ele.

          FENOMEN STRANIU I

          Am strâns într-o colecţie fotografii în care apar sfere luminoase, care au fost realizate cu aparate foto digitale, în mai multe locuri de pe glob. Iată care sunt aceste locuri:

          ● China: Templul budist, Pagoda celor şase armonii şi Templul cerului.

         fenstraniu1

          Templul Cerului

             ● Israel: Tabor, Golgota, Biserica Tatăl Nostru, Biserica Naţiunilor, Betleem.

          ● Egipt –Templul din Luxor

          ● Vatican – Biserica San Pietro

          ● România – peştera Bucegi, Peştera Muierilor

          Despre existenţa lor ne vorbeşte şi d-na Mărioara Godeanu, cercetător ştiinţific, recunoscută pentru studiul efectului de piramidă.

          Domina sa a analizat modul în care unele plante (Rodul pământului) primesc informaţii cu mult timp înainte. Făcând scanarea cu un program NASA a pus în evidenţă atât zonele energetice din jurul plantelor, cât şi existenţa unor semnale ce vin spre plantă, care sunt surprinse pe cromatogramă. Concluzia trasă a fost că formaţiunile energetice sunt purtătoare de informaţie şi aparţin luminii. De asemenea a pus în evidenţă prezenţa unor sfere luminescente în fotografii, fie statice fie în mişcare, la un concert al lui Gh. Iovu la Braşov, cât şi pe ţărmul mării. (02.02.2011 Antena 2, Emisiunea Codul lui Oreste, „Tiparul vieţii”)

          Este interesant că prezenţa acestor sfere luminoase a fost imortalizată şi pe frescele creştine. La vechea mânăstire „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai (Egipt), se pot vedea picturi din secolul XII, care prezintă misterioase discuri luminoase, ce nu aveau legătură cu scenele biblice. Ele sunt aurite ca şi aurele sfinţilor, având o origine spirituală. (p.60 şi p38, Globii luminoşi din fotografii – „Miracolul făptuit de Sf. Eustratius”, în care apar trei astfel de discuri), dovadă că existenţa acestor sfere luminoase era cunoscută şi redată în frescele biblice. Discurile pictate în ipostazele religioase au o explicaţie spirituală. Ele reprezintă structura aurei spiritelor. Se observă, de altfel, că ele sunt aurite, la fel ca şi aurele sfinţilor. Prin aceasta, pictorul a vrut să indice faptul că ambele au aceeaşi origine, una spirituală, Spiritul fiind un focar punctiform care emite energie într-un câmp sferic (aura circulară). Se pare că acest lucru nu era un mister pentru trăitorii creştini din secolul XII, care l-au surprins spre a dăinui în picturile de pe frescele mânăstirii „Sfânta Ecaterina” din Sinai, un important centru de atracţie pentru turismul ecumenic.

         fen2

          Transfigurarea lui Iisus Cristos (Mânăstirea Sfânta Ecaterina, Muntele Sinai)

         

          FENOMEN STRANIU II

          Vă prezint în continuare o imagine inedită, o dovadă despre ceea ce nu vedem cu ochiul liber.

          În timpul ultimei liturghii dinaintea pensionării părintelui Arion Leon, de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din Ploieşti, strada Boldescu nr. 2, în anul 2011, când vinul şi pâinea se transformă în trupul şi sângele D-lui, (e vorba de transfigurarea materiei), când prin rugăciune este invocat Duhul Sfânt să coboare sub forma energiilor necreate să facă această transfigurare, în fotografia făcută de fiul domniei sale se vede un flux de lumină, ca un curcubeu, ce cade spre potir. Părntele Arion – fiul ne confirmă că în partea aceea a bisericii nu există fereastră.

fen3

          Părintele Arion Leon

         

          Fenomen Straniu III

          O altă dovadă care atestă că lângă noi pot avea loc fenomene pe care nu oricine le poate percepe este filmuleţul realizat cu un telefon mobil, în posesia căruia am intrat prin intermediul doamnei economist Mihaela Ştefan, din Târgovişte, care îl are de la o prietenă cu care s-a întânit în Biserica Mihai Vodă din Bucureşti. Filmul a fost realizat de o persoană din Republica Moldova, în Rusia, în orăşelul Serghiev Posad, de la balconul unei clădiri, aflate vizavi de blocul în care s-a petrecut evenimentul. Era la apusul soarelui când una din cele trei persoane a observat cum o sferă luminoasă se apropie de bloc, intră în acesta prin ziduri, pentru ca apoi să iasă două. Pentru că celelalte persoane nu vedeau nimic, a avut prezenţa de spirit de a filma fenomenul cu telefonul mobil. A doua zi, au aflat că în acel bloc, murise o femeie foarte credincioasă, femeie de serviciu în Biserica Lavra Sfântului Serghie de Radonej – Sfânta Treime, din acelaşi orăşel Serghiev Posad, aflat la 70 Km de Moscova, construită în anii 1420, locul unde se aflau moaştele Sfântului Serghie de Radonej, (1314 – 1392), primul mare sfânt al Rusiei, protector al acesteia, cinstit de ruşi ca şi pe Sf. Serafim de Sarov. În prezent în această biserică, decorată de pictorii Daniel ce Negru şi Andrei Rubliov, funcţionează Academia Teologică Rusă.

         fen4

          Imagini din filmul realizat în oraşul Serghiev Posad -Rusia

          Iată o dovadă că fenomene stranii au loc în lumea noastră, lângă noi, fără ca unii să le poată percepe, iar alţii să le poată explica. Poate că în cazul mai sus prezentat, spiritul Sfântului a venit să însoţească spiritul credincioasei spre adevărata „cale” şi poate că nu întâmplător acest filmuleţ ajuns la mine pentru a vi-l prezenta şi a vorbi despre el şi altora.

 

          FENOMEN STRANIU IV

          Este vorba despre un fapt trăit. În vara lui 1975, pe 24 iunie, când după naşterea fetiţei, în Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, nu am mai ştiut ce s-a întâmplat cu mine. Asemenea unui film care s-a rupt. Nu pot să spun din punct de vedere medical prin ce am trecut, dar ştiu că am avut viziunea unei pajişti verzi, separată printr-un hotar, lat cât o jumătate de pas, ca un hotar de ţară, adânc ca o prăpastie, cu unduiri, precum hotarul României. Dincolo, era acelaşi verde crud, care mă făcea să-l respir. Nu era nimeni, dar nici nu am păşit dincolo, deşi era foarte uşor. M-am trezit din acea stare. Cineva mă striga. Era o studentă la medicină, care făcea practică şi care voia să ştie cum mă simt. Am cerut un pahar de apă şi mi s-a dat. Ceea ce ştiu şi nu pot să uit era că simţeam că nu aveam greutate. Corpul îmi era uşor, de parcă pluteam. Nimic nu mă durea. O odihnă stranie mă locuia. O senzaţie pe care nu am mai avut-o până atunci, dar nici de atunci până în prezent. Nu am dat importanţă acestui fapt, decât mai târziu când o prietenă mi-a adus o carte despre experienţe trăite de persoane aflate în moarte clinică, unde am regăsit o poveste ca a mea. Am citit cu atenţie cartea şi am înţeles de acolo faptul că persoanele ce trec prin astfel de experienţe suferă unele transformări ce ţin de capacităţi de percepţie sau de alt tip. Analizând acest aspect mi-am dat seama că de atunci din persoana introvertită care eram, devenisem o persoană foarte comunicativă, cu o mare putere empatică şi cu o intuiţie aparte.

          Concluzie:

          Dezvăluirea unor noi dimensiuni ce dau alt sens vieţii, dezvăţându-ne de lume în forma care ne e dată, căutând un drum spre a o transcende, ne lasă să mai credem că merele de aur există, doar că, mai devreme sau mai târziu va trebui să descoperim că pentru fiecare din noi ele sunt propria noastră fiinţă. Lumina copacului ne ajută să vedem roadele care ne luminează din interior, dar care pot îmbogăţi şi sferele universului.

          Fenomenele prezentate sunt dovada unui univers straniu şi fascinant, un colţ de rai, pe care doar parţial îl desluşim printr-o fereastră anume deschisă nouă, pământenilor, dar cred că lumea nevăzută ne înconjoară şi trăim în ea, chiar dacă nu o vedem, sau nu o vedem mereu, sau nu o vedem cu toții. Ne vede ea pe noi, iar într-o zi, ştiinţa cu siguranţă va găsi calea adevăratei comunicări şi cunoaşteri. În fiecare om, un izvor de inocenţă, plin de puteri, aşteaptă să armonizeze această lume cu iluminările interioare cât şi cu cele exterioare pentru revelarea adevăratei identităţi.

         

         

          BIBLIOGRAFIE:

Míċeál Ledwith și Klaus Heinemann, Proiectul Sfera, Studiu asupra entităților spirituale sferice, Ed. Adevărul divin, Braşov, 2010

 Răzvan Alexandru Petre, Globi luminoşi din fotografii, Ed. Spiritus. ro - Braşov 2011

Dumitru Constantin Dulcan, Către noi înşine, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010

David Wilcock – Investigaţii revelatoare asupra câmpului conştiinţei, Ed. Deceneu, Bucureşti 2012