GSF 83 banner-650

          Imediat după celebrarea mileniului în întreaga lume s-a resimţit o scădere de presiune de proporţii. Atmosfera generală de optimism şi speranţă era întreţinută de perspectiva unui viitor al prosperităţii şi concordiei. Însă evenimentele care au urmat au demonstrat că acest optimism nu poate exista fără o anumită forţă capabilă să îl menţină.

          Este evident faptul că în perioada care a culminat cu momentul 2000 s-a întîmplat ceva de o importanţă deosebită, deja prin concentrarea energiilor atîtor oameni asupra unui singur orizont de aşteptare. Întreaga umanitate şi-a celebrat existenţa şi forţa vitală. Complexitatea şi amploarea fără precedent în istorie a proceselor care se produc în aceste timpuri nu pot fi încadrate, probabil, în nici o definiţie. Unii au descris Y2K (year 2000) ca momentul în care spunem adio trecutului pentru a întîmpina viitorul. Francis Fukuyama a încercat să explice aceste procese prin teoria sa a sfîrşitului istoriei, conform căreia în prezent toate principiile sociale posibile au fost deja atinse şi viitorul se anunţă doar ca o rearanjare a acestor principii. Terence McKenna a anunţat iminenţa unui „punct omega de translaţie”, a unui moment istoric decisiv pornind de la care, în dependenţă de opţiunile şi acţiunile oamenilor, lumea se va îndrepta spre o formă de existenţă armonioasă – un echilibru final, sau spre autodistrugere, menţionînd că aceste procese nu se vor înscrie în nici o schemă tradiţională, un escaton, un Ragnarok, „bătălia decisivă pentru destinul lumii” (motto-ul filmului „Starship Troopers” al lui Paul Verhoeven) în care toţi oamenii sînt implicaţi. William Gibson a admis în romanul său „All Tomorrow’s Parties” (1999) existenţa în timp a unor puncte nodale în care converg toate traiectoriile cauzale şi care precedă schimbări sistemice, descriindu-le poetic ca „momentele din istorie cînd viitorurile se nasc”.

          Numeroase creaţii culturale din anii ’90 au integrat scenarii apocaliptice. Semnificaţia lor nu presupune o interpretare directă, ci constatarea faptului că „ceva se sfîrşeşte”. Cultura contemporană tinde să însumeze toate culturile anterioare. Sîntem martorii unei tranziţii dintre două perioade distincte, martorii unei schimbări. Aceasta nu trebuie să însemne că timpul va înceta să mai existe, ci faptul că asistăm la o transformare, la o metamorfoză. În acest context, enunţul final din filmul „Matrix” lansat în vara 1999 a avut un impact deosebit asupra publicului larg şi a lăsat o amprentă în memoria colectivă. Ca exemplu, manifestanţii antidictatură din Belarus purtau tricouri „Matrix”. În finalul din „Matrix”, actorul Keanu Reeves a avut privilegiul să adreseze un ultimatum întregului sistem social modern: „Nu cunosc viitorul. Nu sînt aici pentru a-ţi spune cum se va termina, ci cum se va începe.” Personajul Neo descrie „…o lume fără tine, o lume fără reguli şi fără control în care orice este posibil”. Din această perspectivă perioada care a gravitat în jurul anului 2000 poate fi definită prin depăşirea reminiscenţelor modernităţii şi instalarea postmodernităţii ca formă dominantă.

          Asistăm la tranziţia de la un sistem al controlului absolut, bazat pe legi rigide, care desconsideră imprevizibilul şi nedeterminarea, spre o lume care a trecut dincolo, care a supravieţuit acestei tentative de instaurare a controlului total. Unicitatea modernităţii în istorie constă probabil în apogeul totalitarismelor, iar eşecul acestora ar demonstra eşecul oricăror sisteme totalitare posibile. Sistemul social modern a permis declanşarea a două deflagraţii mondiale şi apariţia celor mai perfide dictaturi. Societatea modernă a fost atît de coruptă, pentru că modernitatea a fost creată de oameni corupţi, în perioada proliferării imperialismului, rasismului, sclaviei şi a oprimării individualităţilor. Realizările celor mai luminate minţi au fost deturnate spre construcţia unei lumi care să ofere posibilităţi infinite exclusive unor elite şi protejaţilor lor. Paradigma modernistă a exclus culturile extraoccidentale, a redus la tăcere vocile opozante din interior şi a receptat selectiv tradiţia şi trecutul european. Raţionalismul exacerbat, specific modernităţii, s-a bazat în realitate pe constatări pur empirice – dreptul exclusiv la prezenţă în istorie a unor popoare şi oameni nu poate fi justificat de un sens raţional. Au fost cultivate obedienţa şi conformismul şi descurajate individualismul şi autodeterminarea, clădindu-se „o lume în care nimeni nu poate să-şi caute de treabă” (William Burroughs). Or binele, democraţia este libertatea de autodeterminare, iar răul, dictatura este limitarea acestei libertăţi. Astfel modernitatea a început să promoveze calităţile omeneşti inferioare: laşitatea, ipocrizia. În cazuri extreme s-a ajuns la detestarea onestităţii ca slăbiciune şi la tentativele unor regimuri de a elimina onestitatea din natura umană.

          Însă lumea a depăşit această condiţie. Mulţi oameni au dezaprobat limitările şi rigiditatea modernităţii şi şi-au manifestat dorinţa de schimbare. Celebrarea mileniului a lăsat să se întrevadă un altceva, demonstrînd că lumea poate fi altfel. Democraţiile veritabile din anumite ţări europene sînt o expresie a acestei tendinţe.

         

           

         

          Realitatea anului 2006 nu inspiră la un optimism exagerat, dar în acest caz nu poate fi vorba de o întoarcere în trecut, ci mai degrabă de un test de rezistenţă pentru starea de spirit a anului 2000. Avem nevoie de o încercare, de o experienţă vie prin care să demonstrăm că sîntem cei care dorim să fim. Afirmarea spiritului uman prin principiul negării negaţiei ar putea da un posibil sens al vieţii. Unii consideră că, în lipsa unui conflict ca stimulent, civilizaţia şi cultura se vor atrofia. Iar regizorul Paul Verhoeven e şi mai tranşant cînd declară că

          „…natura umană e rea prin definiţie. Pune-l pe om într-un cinematograf şi arată-i două ore de floricele şi bucurie şi omul se va plictisi peste măsură.” Evident, existenţa noastră nu poate fi redusă doar la conflict.

          Noua trilogie „Star Wars” ilustrează fidel actuala perioadă. În intervalul dintre Episodul 1 lansat în 1999 şi Episodul 3 din 2005 filmul descrie transformarea Republicii Galactice în Imperiu şi convertirea personajului Anakin Skywalker la Partea Întunecată a Forţei. Episodul 1 abundă în culori vii şi grafică de computer luxuriantă, un design specific erei digitale care a coincis cu euforia din 1999, iar Episodul 3 se diferenţiază prin nuanţe sumbre şi forme rigide care evocă episoadele 4, 5 şi 6 lansate între 1977 şi 1983, ceea ce se consideră a fi stilul industrial.

          Recenta evoluţie a muzicii constituie o altă expresie a prezentului. După celebrarea mileniului, „cea mai mare petrecere din istorie”, s-a înregistrat o ascensiune a muzicii chill out, a început să domine muzica soft, „optimistă”. În anumite cazuri s-a ajuns la un „optimism” excesiv, la o distanţare de cauza propriu-zisă a acestui optimism şi chiar la încercări de revalorificare a ideologiei muzicii pop din anii ’80. Însă în prezent asistăm la o tendinţă contrară exprimată prin proliferarea muzicii extreme, în special a muzicii cu tentă industrial.

          Genul muzical industrial, al cărui echivalent vizual ar fi ambianţa filmelor „Terminator” şi „Alien”, a apărut în anii ’70 prin efortul unor grupuri ca Throbbing Gristle şi Einsturzende Neubauten (în traducere „Demolînd Clădiri Noi”), fiind o continuare a curentului punk. Contrar inepţiilor axiologice şi ideologiei „fără oase” a muzicii pop, mesajul muzicii industrial este: „fii puternic”. Varianta extremă a muzicii industrial, genul noise este considerat actualmente o componentă a artei experimentale, integrat deseori în instalaţii şi proiecte conceptuale, însă această accepţie a muzicii noise ca artă se distanţează de mesajul său iniţial. Genul noise a fost conceput ca o muzică a protestului extrem ce nu poate fi compromisă. Curentul noise a fost dezvoltat în anii ’80 de muzicieni şi grupuri ca Merzbow sau Nurse With Wound. În discografia Nurse With Wound aflăm un semnificativ album de debut inspirat din creaţia lui Salvador Dali, iar un altul este un omagiu adus filmului „Eraserhead” al lui David Lynch. La sfîrşitul anilor ’90, în curentul noise au început să se resimtă influenţe din muzica electronică a anilor ’50-’60 şi să fie valorificate principiile iniţiate de compozitori ca Iannis Xenakis şi Karlheinz Stockhausen.

          Un alt curent muzical în vogă, complementar muzicii industrial, este genul dark ambient, al cărui obiectiv este crearea unor atmosfere introspective. E de menţionat scena dark ambient din Norvegia, care a oferit lumii o serie de muzicieni deosebiţi. Aprecierea internaţională a acestei scene se datorează în mare parte succesului din anii ’90 al lui Geir Jenssen alias Biosphere.

          Muzica promovată de studioul Ant-Zen din Germania este un bun exemplu al noului val industrial. Sound-ul Ant-Zen se defineşte prin efecte electronice avansate şi atmosfere de genul coloanei sonore a filmului „Blade Runner”. Din numeroasele lansări Ant-Zen menţionăm muzica pentru un spectacol de teatru după piesa „Oedip Tiranul” de Holderlin, un album al lui Squaremeter, autorul coloanei sonore a jocului de computer „Doom 3” (din seria care a format aşa-numita „generaţie Doom”), coloana sonoră a filmului „The Andronechron Incident”, realizată de Black Lung şi Xingu Hill, şi albume ale unor notorietăţi ca Merzbow şi Aube. Proprietarul studioului, DJ Salt, afirmă că în prezent se produce o interacţiune a scenelor techno şi industrial-noise.

          Curentul industrial din muzica rock reprezentat de grupuri ca Ministry şi Nine Inch Nails continuă să exprime starea de spirit a tineretului american. De asemenea, merită atenţia scena rock experimentală britanică, ceea ce se numeşte post-rock, condusă de grupul Radiohead al cărui memorabil album „Kid A” din 2000 a oferit o imagine teribilă a lumii contemporane.

          În acelaşi sens, noul val dark este ilustrat în cinematografie prin proliferarea în prezent a filmelor de groază cu zombi. Această tendinţă a culminat cu revenirea în scenă a regizorului George Romero, fondatorul genului care a lansat începînd cu anii ’60 seria „Night Of The Living Dead”. După o lungă pauză de creaţie din anii ’90, cînd toate proiectele sale au fost refuzate de studiouri, George Romero şi-a lansat recent producţia „Land Of The Dead” şi un remake la pelicula „Dawn Of The Dead”. Mesajul acestui gen de filme atinge o intensitate extremă, fiind capabil să depăşească inerţia publicului ordinar. El este centrat pe supravieţuirea calităţilor umane de bază într-o lume a degradării morale în care principiile morale sînt descurajate. Un alt exemplu reprezentativ pentru acest gen este filmul „28 Days After” în regia lui Danny Boyle, cunoscut ca autor al filmului „Trainspotting”. Superproducţiile cinematografice „Resident Evil” şi „Silent Hill” se bucură de un succes deosebit în întreaga lume. Ambele sînt ecranizări după jocuri de computer. Ca dovadă a popularităţii acestui gen, seria de jocuri „Resident Evil” care a împlinit 15 ani de la lansare s-a vîndut în acest interval în 30 de milioane de exemplare. Aceste expresii mediatice reprezintă fidel starea de spirit a lumii de azi.

          Se pare că viitorul nu ne va oferi ocazia să ne relaxăm.

         

         

          

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube