gsf81 bn01-650

 

          Mai țineți minte când Man of Steel ne-a bătut peste ochi timp de trei ore cu ideea că Superman este Iisus? La fel și mother! (cu m mic și semnul exclamării, pentru că… de ce nu?) este o punere în scenă a Bibliei. O Biblie trecută prin filtrele psihologice ale vizionarului (sau impostorului) Darren Aronofsky, un regizor care îi șochează, plictisește sau derutează atât de mult pe spectatori încât unii dintre ei părăsesc cinematograful. Am văzut The Fountain în urmă cu zece ani într-o sală de cinema din București și un cuplu a plecat pe la jumătatea filmului. Am văzut mother! zilele acestea într-un cinematograf din Berlin și, la fel, un cuplu a plecat după doar o oră.

mother-poster-1          Pare-se că filmele lui Aronofsky nu sunt potrivite pentru o seară romantică, deși, atât The Fountain cât și mother! sunt construite în jurul unor povești de iubire. În mother! Jennifer Lawrence și Javier Bardem locuiesc într-o casă care este atât o reprezentare a Raiului cât și a Pământului, iar personajul lui Lawrence este atât Mama Natură cât și Fecioara Maria, în vreme ce scriitorul interpretat de Bardem este, în mod evident, Dumnezeu. Într-o zi, la ușa celor doi își face apariția un medic jucat de Ed Harris, care, de fapt este Adam și, ghici ce? nevasta lui, Michelle Pfeifer este Eva.

          Iar o conductă spartă în bucătărie este potopul biblic!

          Aceea a fost scena în care mi-am dat seama de ce unii critici au considerat acest film o comedie.

          Lipsa de subtilitate a tematicilor religioase este în mod evident intenționată. Este o perdea în spatele căreia se ascund nenumărate alte teme filosofice și mesaje sociale, de la condiția umană și condiția artistului până la lipsa de respect față de mediu și violența justificată de credință. Și, la fel ca The Fountain, mother! jonglează inclusiv cu unele idei abstracte cum ar fi ciclicitatea și percepția timpului.

          Filmul are de la început până la sfârșit atmosfera și structura unui coșmar. Cu cât povestea se apropie de final, cu atât saltul de la o idee la alta este mai rapidă; la fel și transformarea personajelor. Singura cu un comportament constant este Jennifer Lawrence, care este totodată singurul personaj cu care putem să rezonăm, deși reacțiile sale sunt, pe alocuri, enervante.

          Cu toată acțiunea petrecută într-un singur loc, mother! este din multe puncte de vedere o piesă suprarealistă de teatru al cărui succes depinde de îndemânarea actorilor, iar Lawrence, Bardem, Ed Harris și Michelle Pfeifer reușesc să le ofere consistență personajelor neconvenționale pe care le interpretează.

          Detaliile care ne amintesc că avem totuși în față un film sunt cele de natură tehnică. Chipul lui  Jennifer Lawrence este constant în prim plan și, la un moment dat vedem cum ar fi fost ca povestea din Children of Men să se desfășoare într-o sufragerie. Este un stil de filmare care sufocă spectatorul. Și, totuși, mother! nu este un film șocant. Da, are unele momente de violență, dar cei care sunt copleșiți de ele probabil că nu au văzut niciodată un film de Lars von Trier sau Gaspar Noe. Chiar și Children of Men, pe care l-am amintit mai sus, este, prin ultra-realismul său, o experiență cinematografică mult mai dureroasă decât mother!

          Aleg să închei abrupt acest text, fără să spun dacă mother! este un film bun sau prost. Îmi este imposibil să trag o concluzie și observ că nici publicul, nici criticii nu reușesc să ajungă la un consens. Și de ce ar ajunge? Până la urmă, percepția personală este cea care contează. Cel puțin la genul acesta de film. Pentru mine, ideile din mother! rezonează extrem de mult cu modul în care văd lumea în acest moment, dar îi înțeleg pe cei care ar putea fi jigniți de elementele religioase ale filmului sau plictisiți de o poveste mult prea dependentă de alegoriile sale. Dacă te numeri printre noi, oamenii nebuni care am văzut The Fountain de cel puțin cinci ori și de fiecare dată am jurat că am înțeles mai bine povestea, atunci o să îți placă mother! și asta cu toate că, stilistic, cele două filme sunt complet diferite.

          

Ionuț Văcaru

Ionuț Văcaru

Fost jurnalist economic la Antena 3, TVR și Digi 24. Am debutat ca scriitor amator de literatură SF în revista Nautilus și am scris recenzii de film atât pentru Nautilus cât și pentru Revista de Suspans. Actualmente încerc să supraviețuiesc în Berlin, un oraș frumos, dar al naibii de scump.

More Posts