Multivers 01 ban02-650

          Lucruri ciudate începură să se întămple în lumea Stark. Viaţa locuitorilor săi, în care nimic nu părea să se schimbe vreodată, era bulversată de mici incidente pe care nimeni dintre starkieni nu putea să şi le explice.

          În unele cartiere, timpul se oprea, pe intervale atât de scurte încât cei afectaţi de anomalie nu-şi dădeau seama că au trecut peste momente fără cunoştinţă, în care rămâneau suspendaţi în activităţile lor cotidiene ca în nişte stop-cadre hiperrealiste.

          Valuri de energie fluorescentă, ivite de nicăieri, asaltau cu furie străzile oraşelor, provocând dezordine în traficul urban, iar apoi dispăreau la fel de brusc precum apăruseră. Căderi masive de tensiune în reţea făceau ca numeroasele dispozitive ce asigurau confortul citadinilor Conglomeratului Stark să iasă din funcţiune.

          Circulau zvonuri despre creaturi fabuloase din alte tărâmuri, ce pătrundeau în spaţiul Stark prin breşe interdimensionale. Martorii vorbeau despre un dragon uriaş ce zbura liber în elementul său, ca în vertijul de azur al unui înalt paradis celest. Îl văzuseră cum îşi unduia solzii albi printre marile clădiri-poliedre. Aducea foarte mult cu cel dintr-un film holografic cu magie şi spirite rătăcitoare, cu eroi neînfricaţi şi prinţese, despre o ţară îndepărtată pe nume Cathay.

          Părea că frontierele dintre real şi neverosimil fuseseră anulate.

          De fapt, fiinţele care populau lumea Stark erau ele însele doar nişte ficţiuni. Suflete dematerializate, îngeri virtuali ce şi-au transcens învelişul carnal, pentru a dobândi corpuri noi, apollinice, într-o viaţă de apoi. În asemenea formă deveniseră nemuritori.

          Nimeni nu ştia cu exactitate cât timp s-a scurs din momentul marii migraţii spre dimensiunea Stark. Cert este că lumea reală dispăruse şi tot ce a mai rămas din viaţa de pe Terra erau artefactele sale culturale. Filmele, cărţile şi muzica, istoria şi miturile vechiului Pământ, pentru care starkienii dezvoltaseră o adevărată obsesie. La acestea se adăugau fanteziile artificiale fabricate în studiourile şi laboratoarele Stark. Îşi trăiau cu pasiune visele şi amintirile într-un univers circular, asemănător unei benzi Moebius, în care nu se întâmpla niciodată nimic.

          Iar acum în această existenţă ciclică interveneau noi factori.

         

          Într-o zi de luni, la ora 8.23 dimineaţa, Ada Janssen îşi savura cafeaua, pregătindu-se pentru o nouă săptămână de muncă. Niciun eveniment neprevăzut nu părea să-i tulbure echilibrul interior. Era o zi ca oricare alta, dintr-o viaţă ce i se părea suficientă sieşi.

          Avea tot ce putea să-şi dorească. Îşi împărţea timpul între o slujbă de prestigiu, pe care îi plăcea să o considere necesară, şi nenumăratele distracţii oferite de Conglomerat tuturor cetăţenilor săi. Nimeni nu era  discriminat. Fiecare beneficia de dreptul la o viaţă liniştită şi lipsită de griji, pe care avea toate motivele să o creadă fericită.

          Nu se întrebase niciodată de ce, ajunşi în acest Eden, în această utopie virtuală, oamenii nu se dispensaseră de condiţia de a munci. Dorea să creadă că era mai bine aşa. Probabil, o lume în care nu ar mai fi rămas nimic de făcut ar fi fost insuportabil de plictisitoare. Până la urmă, orice societate avea nevoie de micile ei disfuncţionalităţi, gândea Ada Janssen. Sau cel puţin de iluzia lor.

          Mai rămâneau multe lucruri de pus la punct în societatea Stark. Recunoştea chiar o anumită plăcere în alternanţa dintre tensiunea de la serviciu şi relaxarea ce îi urma. Un echilibru al contrariilor care forma baza unei vieţi armonioase.

          Se afla în continuare în apartamentul său, întinsă într-un fotoliu rabatabil. Inspira aerul proaspăt, îmbibat de parfumuri vagi, emanate de plantele de junglă ce creşteau din abundenţă în încăpere. Semăna cu o dimineaţă de după ploaie într-un desiş amazonian. Bineînţeles, nu fusese niciodată în jungla amazoniană. O văzuse doar în filme şi holocărţi. Sau poate nu-şi amintea că ar fi fost acolo vreodată.

          Sigur, aceste liane şi orhidee înflorite nu erau decât nişte imitaţii, la fel ca şi tot restul din Conglomeratul Stark. Artiştii de la companiile de design aveau libertatea să sintetizeze aproape orice din pseudomateria virtuală, chiar şi organisme vii. Erau nişte replici în trei dimensiuni ale unor plante adevărate ce crescuseră cândva pe planeta Pământ, reproduse după arhivele biologice.

          Stilurile excentrice în amenajarea interioarelor domestice erau mereu la modă. De regulă, locatarii îşi alegeau ambianţe foarte individualizate, inspirate de o abundenţă de modele disponibile, pe care obişnuiau să le schimbe frecvent. Cu ajutorul unor proiectoare holografice, îşi  transformau cu uşurinţă locuinţa într-o privelişte din deşert sau într-un peisaj bucolic dintr-o pictură a lui Degas, sau optau pentru interiorul luxos al vilei unui patrician roman, sau chiar pentru cel al palatului Împăratului-Soare.

          Intimitatea decorului interior, preluat din alte spaţii şi alte timpuri, o făcea uneori să uite că realitatea cotidiană în care trăia era mult mai stranie şi mai nefirească decât ar fi putut să pară orice amintire din trecut. În astfel de momente, Ada ajungea să facă abstracţie de faptul că se afla într-un spaţiu format din şase dimensiuni, în care mai erau inserate structuri organice tridimensionale – oamenii, fauna artificială şi vegetaţia-simulacru. O zonă suspendată în imponderabilitate, lipsită de repere, unde nu exista sus şi jos. O realitate misterioasă ale cărei legi de funcţionare rămâneau inexplicabile, dar care era percepută în mod paradoxal drept ceva comun, drept o banalitate.

          Îşi termină cafeaua. Era timpul să plece la serviciu.

          Se înălţă din fotoliu şi începu să leviteze prin încăpere, îndreptându-se spre ieşirea din apartament. În lumea Stark, un simplu reflex, un gând era suficient ca să-şi ia zborul asemenea unei păsări. La fel de uşor precum ai mişca un braţ. Pur şi simplu, le ordonai muşchilor şi aceştia se supuneau. O demonstraţie a supremaţiei minţii asupra materiei, în condiţiile când materia însăşi fusese desfiinţată.

          Oare ce o oprea, pe ea sau pe oricine altul, să-şi exercite în mod absolut această putere? Talentul magic de a transforma întreaga realitate, întregul univers Stark, doar prin forţa voinţei?

          Se pare că anumite mecanisme restricţionau această abilitate. Trebuia să fie o explicaţie. Ori aceste limite făceau parte de la bun început din proprietăţile dimensiunii Stark, ori fuseseră introduse de cei care au condus marele exod, în momentul colonizării noii lumi.

          Călătorie spre oceanul infinit, astfel îl numiseră acei vizionari de demult.

          Ada îşi privi pentru o clipă reflecţia din oglinda holografică suspendată în mijlocul odăii. Părul blond, ochii de un albastru intens şi trăsăturile fine ale feţei erau reminiscenţe ale vechii sale identităţi pământene. Îşi alese o pieptănătură şi o vestimentaţie ce imitau ţinuta corporativă din anii ’80 ai secolului XX. La dispoziţia ei se afla întreaga istorie a modei, care se sfârşea bineînţeles în acel fatidic secol XXII.

          Tenul ei pur demonstra o sănătate impecabilă. Tinereţe veşnică, sănătate şi vigoare, acestea erau darurile oferite de lumea Stark locuitorilor săi. Corpul ei, ca şi cele ale tuturor starkienilor, nu îmbătrânea şi nu era supus schimbării. Reproducea aspectul fizic din acel stadiu al vieţii în care a surprins-o transmutaţia cibernetică, la care se adăugau anumite modificări minore ce nu puteau fi evitate. Pentru marele dar al nemuririi exista până la urmă un preţ de plătit…

          Gândurile sale fură întrerupte de un semnal sonor, un tril electronic, asemănător celui al unei păsări exotice, care anunţa un nou apel pe vidfon.

          Ada Janssen reacţionă din reflex:

          – Acceptă apelul.

          Simţurile îi fură inundate de o masă densă de statică şi white noise. O senzaţie de durere acută o făcu să riposteze imediat:

          – Deconectează!

          În tăcerea ce se înstăpâni din nou în casă, verifică originea mesajului: un utilizator anonim.

          I se păru că întrezărise în acel infern de distorsiuni electrice un halou de lumină, o siluetă fantomatică ce rostea cuvinte de nedesluşit.

          Probabil fusese o nouă defecţiune în reţeaua de comunicaţii. Observă că în ultima perioadă accidentele de acest fel se înteţeau. Un apel-fantomă? Oare ce mai putea să-i urmeze?

          Nu acordă atenţie acestui incident.

          Pătrunse în garajul în care staţiona vehiculul său personal, un model Daihatsu. Senzorii de mişcare ai maşinii reacţionară la proximitatea stăpânului şi ecranul de bord se activă. Deasupra pupitrului de comandă apărură proiecţii în culori de smarald.

          Se instală pe bancheta din faţă, cuplă centura de siguranţă şi selectă de pe harta virtuală una dintre destinaţiile presetate: oficiul companiei Endsoft. Degetele sale agile, obişnuite cu astfel de operaţii, schiţară câteva gesturi în aer. Vehiculul aerian îşi ambală motorul, apoi îşi luă zborul în regim de autopilot. Părăsi adăpostul blocului rezidenţial şi se pierdu în agitaţia traficului din stradă.

          Fiindcă sistemul de ghidare al vehiculelor, programat să evite orice fel  de coliziune, nu dădea greş niciodată, deplasarea prin spaţiul metropolei era întotdeauna o experienţă cât se poate de lejeră pentru Ada Janssen. Din când în când, traficul era întrerupt de pietoni ocazionali. În absenţa unei axe de orientare, o parte dintre pietoni se deplasau cu capul în jos, sau lateral, la fel ca şi unele vehicule zburătoare. În pofida acestui aspect  ciudat, traficul urban nu părea nicidecum afectat de haos.

          Orice mişcare a vehiculelor făcea să se agite microflora luminescentă din aer. Precum în abisurile oceanelor de pe Terra, unde soarele nu pătrundea niciodată, aceste particule microscopice, omniprezente în metropolele Stark, reprezentau unica sursă de lumină, care era propagată simultan de peste tot. Starkienii nu cunoşteau niciodată noaptea.

          Dacă oraşele ce existaseră cândva pe planeta Pământ erau structurate pe verticală, atunci cele din Conglomeratul Stark urmau o arhitectură poliedrică. În absenţa gravitaţiei, această opţiune urbanistică părea perfect raţională. Clădirile, suspendate la distanţe egale, îşi aveau ferestrele şi intrările orientate spre toate direcţiile.

          Cartierul Adei Janssen amintea de o versiune oarecum grotescă a Parisului în apogeul stilului Art Deco, pe care un grafician excentric l-ar fi supus deconstrucţiei prin sofisticate manipulări computerizate. Blocurile sale erau construite din piatră albă, având vase cu flori la balcoane şi fiind decorate cu imitaţii de arcade şi coloane.

          Ada Janssen se simţea întotdeauna bine în accst cartier. Poate că la mijloc erau amintirile trecutului ei, ale cărui urme îi rămaseră înscrise în cele mai adânci straturi ale inconştientului.

          Metropola în care locuia era o hipersferă. Sau cel puţin aceasta era explicaţia pe care i-o dicta implantul BIOS din memoria ei. Nu avea niciun motiv să-i pună la îndoială veridicitatea. Era un spaţiu multidimensional, o sferă din şase dimensiuni. Oraşul se întindea pe câteva zeci de kilometri şi purta numele de identificare A-17. Această imensă aglomerare urbană nu avea centru şi nici periferie.  Ada cunoştea din proprie experienţă că dacă te îndreptai spre una dintre extremităţile sale, ajungeai mai devreme sau mai târziu la capătul lui opus. Unicul reper provizoriu era marele turn de comunicaţii, amplasat în cartierul corporativ. Acesta reprezenta miezul reţelei de energie şi a celei de comunicaţii, ambele fiind propagate de la distanţă, fără fir.

          În universul Stark mai existau multe alte astfel de metropole-sfere, unite între ele prin tuneluri interdimensionale. Undeva departe se afla oraşul central A-Zero, sediul conducerii întregului Conglomerat Stark. Nu ştia aproape nimic despre această capitală misterioasă. Circulau doar zvonuri contradictorii despre liderii societăţii Stark. Se zicea că erau nişte fiinţe supranaturale dotate cu darul profeţiei, ale căror puteri se apropiau de cele ale zeilor.

          Mai rămâneau câteva minute până când vehiculul aerian ar fi ajuns la destinaţie, astfel încât Ada se decise să conecteze sistemul audiovizual integrat în maşină. Pe ecran era proiectat un mesaj publicitar, un scurt documentar transmis de Serviciul de Presă al Conglomeratului Stark:

          ”ISTORIA CONGLOMERATULUI STARK”

          Vocea prezentatoarei relua pe fundalul unor imagini holografice acelaşi  text standard, pe care Ada îl auzise de nenumărate ori:

          ”În secolul XXII, civilizaţia noastră era ameninţată de extincţie. Intensificarea activităţii solare risca să transforme planeta Pământ într-o rocă incinerată.”

          Proiectorul holografic prezentă o imagine din spaţiu a Pământului mistuit de flăcările unei uriaşe erupţii solare. Bineînţeles, era doar o simulare computerizată.

          ”Atunci întreaga umanitate a săvârşit CĂLĂTORIA SPRE OCEANUL INFINIT, marea migraţie spre DIMENSIUNEA STARK, unde a dobândit NEMURIREA. Timp de eoni CONGLOMERATUL STARK îşi perpetuează valorile umaniste şi modul de viaţă.”

          În faţa Adei Janssen se perindară imagini ale lumii Stark. Oare care era adevărata vechime a acestei societăţi utopice? Milioane, poate chiar miliarde de ani? Posibil, însuşi universul real dispăruse demult, consumat într-o disoluţie finală.

          Prezentatoarea îşi continuă discursul:

          ”Totuşi, să nu uităm că fiecare dintre noi are un preţ de plătit pentru viaţa în LUMEA STARK. Corpul nostru este nemuritor, dar, spre regretul personalului psihotehnic, mintea noastră nu poate susţine un volum de amintiri ce îi depăşeşte limita de rezistenţă. Pentru a preveni efectele de degradare a minţii, vizitaţi la momentul potrivit centrele specializate, pentru a urma procedura profilactică de ŞTERGERE A MEMORIEI.”

          Ada Janssen ştia că toţi cetăţenii Stark suportaseră această procedură în trecut, la intervale de aproximativ o sută de ani.  Ea însăşi trecuse prin această experienţă cu trei ani în urmă.

          În timp ce continua să se deplaseze cu vehiculul aerian spre locul de muncă, interveni un nou apel videofonic. Deasupra pupitrului de comandă apăru proiecţia holografică a unui chip familiar:

          – Bună dimineaţa, Adelle!

          – Bună dimineaţa, Julia!, îi răspunse. Mă bucur să te văd bine dispusă.

          – Şi eu la fel. Îţi trimit pozele de la petrecerea de sâmbăta trecută. Pa!

          Ada rememoră acea seară din Club Rex, cu participarea lui DJ Naaga. În mintea ei se conturară raze laser prinzând forme în penumbră. Reverberaţiile unui ritm letargic îmbinându-se cu enigmatice clopote Zen…

          Urmă apoi un alt apel, de această dată de la Paul, colegul ei de serviciu:

          – Ştii, mi-a venit o idee în privinţa acelei reţele neurale Sigma, zise Paul.

          – Ai în vedere programul de ameliorare a comunicaţiilor la care lucrăm?, îi răspunse Ada Janssen.

          – Sigur. Îţi voi demonstra totul când ajung la sediul companiei. În câteva clipe sunt acolo. Da, şi… ia-o mai uşor, ştim cu toţii cât e de dificil să te acomodezi într-un nou oraş…

          – Am să încerc. Oricum, îţi mulţumesc, Paul.

          – Ne vedem la serviciu…

          Îşi petrecu timpul rămas până a ajunge la destinaţie vizionând spoturi publicitare ale celor mai noi filme holografice.

          Pumnalul lui Xian, cu vedeta Jane Chiang. Pe ecranul virtual apăru imaginea în miniatură a unui dragon alb plutind în văzduh. O fată în veşmânt tradiţonal alerga în urma lui peste dealuri acoperite cu arbori de agud.

          Arjuna şi cele şapte avataruri. Un războinic înota printr-o întindere nesfârşită de ape, spre un miraculos regat subacvatic.

          După care urmări programul retrospectivelor din cinematograful Paraiso. Pelicule de epocă prezentate exclusiv în varianta originală 2D: Fierarul lui Buster Keaton, Hoţul din Bagdad, Planeta Albastră, 2046…

          Într-un sfârşit, răsfoi site-urile magazinelor de modă şi se gândi că n-ar strica să le viziteze în timpul liber.

          În faţă i se contură imensul poliedru de sticlă al corporaţiei Endsoft. În pofida tuturor aparenţelor, Ada Janssen avu un presentiment că acea zi nu va fi una obişnuită pentru ea.

 

Un fundal muzical sugerat pentru lectură – piesa „Black Lotus” compusă de Marcel Gherman:

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube