GSF52 banner-650

          Mi-am prefaţat lectura celor 815 pagini cu recenziile publicate până la acel moment, cu impresiile prietenilor ori dezbaterile pe tema: este sau nu SF? Nu contează în ce categorie e încadrată, la final va rămâne o carte de suflet.

          „Ne vom întoarce” poate fi o promisiune, la fel de bine cum poate fi un avertisment. Iar prepoziţia „ÎN”, deloc întâmplător aleasă, e dovada faptului că eroii, înaintaşii sau urmaşii lor, au păşit ori vor păşi printre clădirile cetăţii ascunse în jungla amazoniană. Sau împărtăşesc aceleaşi stări: de căutare frenetică, revelaţie, surpriză, teamă, neînţelegere, aparentă cunoaştere, vis şi uitare.

          Muribecca, sau cetatea Z, este de-a lungul timpului ţinta mai multor exploratori. Sub aparenţa conducerii unui şantier arheologic din apropiere, doctorul rus în istorie şi arheologie Vladimir Perelman îşi continuă cercetările privind oraşul secret. E însoţit de soţia Maşa, fiul Francois şi franţuzoaica Nicole. Familia îi împărtăşeşte pasiunea pentru activitatea exploratorului Fawcett, descoperitorul cetăţii Z. Despre acel Forrest Gump al vremurilor sale, circulă nenumărate legende. Unele îl fac dispărut în junglă, victimă a indienilor, altele îl plasează în diverse locuri de pe glob la mulţi ani de la încheierea expediţiei. Misterul ce planează asupra englezului se împleteşte cu taina oraşului de negăsit.

          Curajosul Francois se sustrage de sub atenta supraveghere părintească şi pleacă în junglă alături de prietenul şi fratele de sânge – indianul Kiaui. Acesta îi promite o întâlnire cu tribul Tuà, păstrător al unor secrete importante. Sunt ajutaţi de Lionel, fiul cel mare al lui Vladimir, care, prin intermediul sateliţilor, îi localizează şi îndrumă.

          Am împărţit povestirea pe două planuri, cel principal dedicat acţiunii personajelor, cel secundar prezentând conflictul dintre două entităţi greu de identificat, imateriale, nesupuse trecerii timpului.

          Întâmplările prin care trec protagoniştii au parte de descrierea naratorului într-un stil cursiv, plăcut, alert când e cazul, în genul romanelor de aventuri. Când simt că au ceva de spus, personajele îşi rezervă câte un capitol în care povestesc cititorului cum au ajuns în căutarea misterioasei aşezări. Astfel, Vladimir face o analiză a societăţii ruse în perioada comunistă şi imediat următoare, explicând fascinaţia pentru Fawcett şi mirarea că Maşa îi devenise soţie şi mamă a fiilor săi. La rândul ei, Maşa are propria povestire despre aceeaşi societate, dar din alt unghi, şi lasă să se înţeleagă cine contribuise mai mult la sponsorizarea şantierului arheologic din junglă.

          Francois e sincer când vorbeşte despre năzdrăvăniile de pe străzi, culminând cu plimbarea cu bicicleta pe râul îngheţat. Aventura printre sloiuri n-a avut un final tocmai fericit, una din consecinţe fiind pedepsirea băiatului şi supravegherea mult mai atentă a acestuia. Izolat în casă, se dedică calculatorului, devenind un expert în jocuri de strategie şi shooters. Anul petrecut în junglă îl transformă, dându-i libertate şi încredere.

          Kiaui are propriul capitol în care prezintă istoria tribului Tuà, descendenţi ai unor oameni trăind la poli. Zeitatea lor fără chip, Mavu, îi îndemnase să părăsească zonele reci cu nopţi lungi şi să pornească spre sud, unde clima e mai blândă şi nopţile mai scurte. Ajunşi în jungla Amazonului, îi pune să construiască cetatea Z. Paza şi întreţinerea acesteia sunt cea mai importantă lecţie dată poporului de indieni. Îi sfătuieşte să-şi tatueze feţele cu desene conţinând spirale şi linii frânte. Acelaşi desen va fi imprimat pe pietrele lăsate în urmă de indienii nomazi.

          Acţiunile tribului se bazează pe indicaţiile zeităţii. Le transmite gânduri despre călătorii ori strategii de întâmpinare a noilor veniţi. Astfel de voci aud şi câţiva din grupul lui Perelman, întrebării: „Unde eşti?” – din minţile lor – răspunzându-i formula de salut a tribului Tuà: „Sunt aici…”

          Istoria lor pare a fi complementară povestirii din al doilea plan, conflictul continuu dintre Vechi din neamul Unu şi Bangor, zis Locuiesc. Iniţial, cei doi mi-au părut un spirit-Număr şi un spirit-Cuvânt. Pentru ei, Pământul e un spectru, al treilea spectru al lui Druus, iar locuitorii / indivizii sunt sursa cuvintelor. Bangor se refugiază în literele spuse şi scrise. Când adversarul lui îl ameninţă, cuvintele se deformează, literele se înlocuiesc între ele. Minţile oamenilor par câmpul lor de bătaie. Legătura dintre omenire şi entităţi o insinuează referirile acestora la spirale, posibil chiar spirala ADN-ului. Tribul Tuà are propria strategie de apărare: pretind că nu ştiu să numere, iar dezlegarea la vorbă o dă numai căpetenia: seara, în coliba unde locuieşte alături de vraci, sau în imediata ei apropiere.

          Mai târziu, prin referirile la Cadran şi Matrice, entităţi mai mari cărora li se subordonau, cei doi şi-au metamorfozat personalităţile. Vechi – în timp, Bangor – în spaţiu. Când Francois şi Kiaui se pierd în junglă, iar părinţii pleacă în căutarea lor, Lionel nu-i poate ajuta prea mult. Vechi se năpusteşte asupra planetei sub forma unei furtuni magnetice ce face imposibil de folosit hărţile ori telefoanele digitale. Singurul telefon valid e un hibrid între satfon şi un model mai vechi, cu disc. Cititorul e avertizat că, din toate literele, primele afectate sunt „I” şi „O”. Urmează ca şi altele să fie substituite, făcând comunicarea din ce în ce mai greoaie. Extrapolând transformările cuvintelor şi ravagiile furtunii magnetice, afectate par să fie şi „1” şi „0”, cifrele sistemului binar, pe ale căror combinaţii se bazează operatorii din navigaţie şi telefonie.

          Când totul revine la normal, Kiaui pune la cale o stratagemă pentru a-şi salva prietenii albi de membrii tribului, oferindu-se ostatic. Se dezvăluie legătura dintre Vechi, Bangor şi zeitatea Mavu, iar omenirea devine, din gazda entităţilor, protejata acestora.

          Ce a adus nou: În confruntarea dintre reprezentanţii civilizaţiei şi cei ai vechilor valori, victoria e adjudecată de cei din urmă. Nu neagă ştiinţa şi cunoaşterea, ci le folosesc în propriile scopuri, de conservare a cheilor străvechi, ascunse de omenirea lacomă, dornică de faimă şi înavuţire.

          Cu ce am rămas: „ O specie imobilă, solidă, ce-şi doreşte lumină şi apă. (…) E alcătuită din indivizi care au sus, care-au jos, li se spune copaci. (…) Culege apă din spectru, lumini din maree, generează gaz arzător – oamenii îi spun oxigen şi-i ţine în viaţă pe toţi. Acolo e cheia, iar undeva, dedesubt, sunt strămoşii tuturor fiinţelor vii. Strămoşii aceia-s lichizi. Dacă vrei, ei iau foc. Ard, ard, ard şi dau foc mai departe…

          Sunt Vechi, sunt din neamul Unu, şi iată, pricep. Am găsit golul celui de-ai treilea spectru din Druus, cel ce-i dă viaţă şi-l face haotic, emit spre Cadran, iar ei, oamenii, ştiu să-l distrugă.

          Mereu au ştiut.”

          

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook