Nemira

În tăcere se înalţă spiritul nemuritor,

Şi fără cuvinte bucuria vine.

-Koan Zen

Se trezi în vid şi se simţi cuprins de răceală. Era suspendat în neant, înconjurat de un monolit de întuneric şi tăcere absolute. Nu exista sus sau jos. Simţurile sale încercau în zadar să se agaţe de un punct de orientare.

Nu avea memorie. Doar conştiinţa sinelui şi a faptului că exista. Mintea sa era asemenea unui ecran mat, pe suprafaţa căruia intuia urmele unui trecut fantomatic. Amnezia îi provoca o senzaţie stranie de nelinişte. Nu reuşea să-i descifreze esenţa, oricât de mult nu s-ar fi concentrat. Percepea acest gol din memorie de parcă ar fi fost un membru amputat, pe care-l simţeai acolo chiar dacă el nu mai exista. Sau poate că nu a fost nici un trecut înainte de Momentul Zero în care se deşteptă?

Încercă să-şi mişte trupul, dar reuşi doar cu un efort considerabil. Mâinile şi picioarele îi erau imobilizate de un câmp de forţă invizibil. Le simţea slabe, amorţite, într-o stare avansată de atrofiere, de parcă ar fi supravieţuit unei perioade îndelungate de somn letargic. Îşi încordă muşchii ce păreau că nu au mai fost folosiţi niciodată şi îşi puse în aplicare toate facultăţile raţiunii pentru a recăpăta controlul asupra trupului şi minţii. O lume înspăimântătoare se deschidea în faţa sa, ca bezna unei grote ce ducea în măruntaiele pământului. Avea senzaţia că balansează pe marginea unui abis.

Îşi auzi respiraţia. Inhala încet un aer inodor. Un şir nesfârşit de inspiraţii şi expiraţii… Erau singurul reper care marca succesiunea unui timp imponderabil.

Cu fiecare porţie de oxigen pe care o înghiţea cu lăcomie, mintea îi devenea tot mai agitată. Forţa sa vitală se manifesta asemenea valurilor unui ocean primordial. Un flux, urmat de un nou reflux… Era purtat în derivă de apele haosului.

Apoi deveni conştient de pulsul silenţios al inimii, bătând monoton în ritmul unei tobe în surdină. O pulsaţie hipnotică îl conducea asemenea unei lumini călăuzitoare printr-un culoar întunecat al timpului. Astfel se scurseră clipe nesfârşite.

Treptat zidurile întunericului începură să se închidă în jurul său. Disconfortul se preschimbă în panică. Pulsul şi respiraţia se accelerară. Membrele îi tremurau, muşchii i se contractau în spasme tot mai violente. Fulgere de durere îi străpungeau întregul corp. Se simţea ca şi cum carnea şi oasele îi erau sfâşiate în mii de bucăţi şi devorate de creaturi monstruoase. Percepţia plutea în haos.

Apoi durerea îngrozitoare se disipă ca o furtună în descreştere. Forţele teribile care-l ţineau în încleştare se retraseră în oceanul de tenebre. Simţi o imensă cădere de presiune. Trupul îşi revenea rapid, asemenea unei mase de metal incandescent stropite de un şuvoi de apă rece. Membrele contorsionate se destindeau, eliberate de povara unor lanţuri nevăzute. Agitaţia îi trecu într-o stare de calm absolut. Îl acapară un sentiment de bucurie. Respira liniştit.

Deodată întrezări o lumină slabă în depărtare. Nu era sigur dacă aceasta era reală sau doar un miraj. Apoi înţelese că nu o privea cu ochii săi naturali, ci cu ochiul minţii. Lumina se apropie şi atunci văzu o uriaşă meduză luminescentă plutind în vid spre el.

Distingea cu claritate detaliile corpului meduzei, dimensiunile căreia depăşeau de două ori statura sa. Carnea transparentă a creaturii serafice emana o lumină albă. Meduza veni atât de aproape de el, încât putea să o atingă dacă şi-ar fi întins mâna. Apoi trecu undeva în spatele său, dispărând din vedere de parcă nici nu ar fi existat vreodată.

După o scurtă perioadă de repaus, în jurul său începură să se aprindă lumini difuze. Mici stele albastre se iveau din toate direcţiile, în imediata apropiere, dar şi la distanţe uluitoare, pierzându-se în spaţiul necuprins. Îl înconjurau mii de spirite celeste. Ele învăluiau această panoramă într-o lumină misterioasă, ca nişte licurici într-o noapte fără sfârşit.

Stelele se deplasau. Mai întâi încet, apoi cu o viteză tot mai mare. Unele dintre luminile minuscule treceau direct prin trupul său, ca şi cum nu ar fi avut nici o consistenţă materială. Mişcarea stelelor se acceleră şi deveni un flux intermitent de particule luminoase. Zbura cu o viteză uriaşă printr-o ploaie de stele. Imaginea se răsturnă de câteva ori în jurul axei centrale. Stelele se transformară în comete, apoi în linii continue. Urmă o accelerare infinită.

Mişcarea nu mai exista. Simţea că a atins un nivel superior al realităţii.

În orizontul său de percepţie apărură pete de culoare. Îşi reluă zborul printr-un tunel care urca la nesfârşit, spre înălţimi de nepătruns. Pe pereţii tunelului erau proiectate vopsele în nuanţe suprasaturate. Mai întâi, un verde şi un albastru metalizat. Apoi un purpuriu intens se prelingea prin câmpul său vizual, asemenea unui lichid vâscos. Un galben solar se îmbina cu un negru de tuş. Azurul de mare alterna cu albul de fildeş. Apoi nuanţe de oranj şi mov. Un roşu de catifea. Străluciri de aramă, argint şi platină contrastând cu culori mate de bronz şi plumb. Văzul îi era inundat de fluide necontenite de culori imposibile, care deveneau tot mai vii şi mai clare.

Aceste viziuni hiperreale continuară şi după ce ieşi din tunel. Se afla într-un teritoriu necunoscut. Petele de culoare se amestecară, apoi se dispersară în fragmente. Frânturile răzleţe se atomizară.

În jurul său se iveau şi dispăreau miriade de particule colorate. Deodată i se păru că percepe un zgomot, mai întâi un sunet vag, care crescu apoi într-o amplă panoramă sonoră. Ceea ce vedea se corela cu ce auzea. Fiecare punct se sincroniza cu un sunet, fiecare particulă genera o notă concretă. Simţurile sale erau bombardate de impulsuri. Deveni martorul unei adevărate simfonii pointiliste. În mijlocul acestui diluviu de sinestezie, îl cuprinse o senzaţie neobişnuită de euforie.

Curând percepu o nouă mişcare. Zbura printr-un labirint, printr-o reţea de caverne care se separau şi se reunificau la nesfârşit. Era mânat de instinct, intuiţia îi ghida direcţia spre care să se orienteze. Se îndrepta sigur spre o destinaţie neştiută. În fiecare clipă vira rapid, dar nu-şi pierdea nicicând orientarea. Străfulgerări tot mai violente îi străbăteau conştiinţa. Viteza se acceleră, devenind omniprezenţă. Deodată văzu cu uimire ieşirea din labirint.

În faţă îi apăru un trandafir. Simţea parfumul delicat al florii. Vedea clar cum petalele se desfac, pierzându-se în întuneric, până când miezul său apăru la vedere. În centrul trandafirului nu era decât neantul.

Apoi, în locul petalelor de trandafir căzute se contură o imagine în miniatură, care crescu, acoperind vederea.

Privea ecranul unui televizor. Pe un fundal alb, lipsit de orice elemente distinctive, un prezentator citea un text. Purta un costum gri de modă veche şi o cravată. Privirea sa era ascunsă de nişte ochelari cu ramă groasă. Ţinuta sa nu avea nimic individual, nimic care să-l deosebească de orice alt om. Prezentatorul îşi citea textul pe un ton oficial, articulând expresiv fiecare cuvânt:

“…Good evening, my fellow citizens: – This Government, as promised, has maintained the closest surveillance of the Soviet military build-up on the island of Cuba. Within the past week, unmistakable evidence has established the fact that a series of offensive Missile sites is now in preparation on that imprisoned island. The purpose of these bases can be none other than to provide a nuclear strike capability against the Western Hemisphere. It shall be the policy of this Nation to regard any nuclear missile launched from Cuba against any nation in the Western Hemisphere as an attack by the Soviet Union on the United States, requiring a full retaliatory response upon the Soviet Union…”

Ultima frază se transformă într-o secvenţă repetitivă, reluându-se la nesfârşit şi distorsionându-se până când deveni complet neinteligibilă.

I se dezvălui o multitudine de semnale paralele. Mii de canale emiţând în toate limbile Pământului. Tragedie şi comedie, divertisment alternând cu ştiri urgente şi pauze publicitare. Interludii muzicale. Linişte şi fervoare. Conversaţii fără importanţă şi mesaje conţinând valoarea unor vieţi. Apeluri disperate şi comunicaţii militare. Piloţi interacţionând cu turnuri de control. Pulsaţii de sonar străbătând adâncurile oceanelor. Sateliţi proiectând în spaţiu amprentele existenţei unei lumi.

Culmile şi abisurile, lumina şi tenebrele.

Toate acestea se pierdură într-o masă uniformă de statică.

O rază orbitoare îi străpunse văzul. Intensitatea ei scăzu şi ochii săi începură să distingă contururile unor coloane de marmură. Arcade prăbuşite şi motive decorative florale. Braţe de vegetaţie concrescute, avansând peste imitaţiile lor în piatră.

Se văzu la lumina zilei. Purta blugi şi o cămaşă subţire de vară. Deasupra sa se deschidea în plina sa splendoare un superb cer albastru. Bătea o briză uşoară. Păşi în întâmpinarea aerului salin.

 

Povestire inclusă în volumul de debut „Cartea Viselor”, apărut la Editura Arc din Chişinău:

http://edituraarc.md/

http://ziar.jurnal.md/2012/01/06/debutul-anului/

Un audiobook ce îmbină povestirea Neantul, citită de autor, cu un colaj de muzică în stil ambient compusă de Marcel Gherman şi imprimări audio ambientale ale altor artişti, utilizate prin licenţa gratuită Creative Commons. Audiobook-ul poate fi ascultat streaming şi descărcat gratuit de pe următorul site:

http://www.archive.org/details/MarcelGhermanMegatone-VoidNeantulAudiobookRomana

Nemira

Marcel Gherman
Marcel Gherman s-a născut la 29 septembrie 1978 în Chişinău. Între 1994 şi 2003, a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. În prezent lucrează la revista Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectul 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge.

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube