GSF71 banner01-650         

          Recomandarea mea vine la aproape două luni de la lansarea volumului, la Gaudeamus 2016. Am avut timp suficient pentru două lecturi: una cu sufletul la gură, cum citesc fiecare noutate, una mai pe îndelete, căutând lucrurile asupra cărora îmi propusesem să insist. Nu știu dacă numărul de chei în care m-am gândit că se poate citi volumul are legătură cu cel al lecturilor. Tot la două lecturi ale autorului am participat la cenaclul Prospect Art, în toamna lui 2015 (fragment din povestirea „Noaptea în oraș fără părinți”) și ianuarie 2017 (fragment din roman). Oarecum, cartea și interpretarea acesteia se leagă de sistemul binar.

niofp          Prima variantă care mi-a venit în minte este aceea că niciuna dintre fellile de lume descrise (salina, casele, eterul, cerul) nu aparține realității, ci sunt platforme virtuale. Iar acea lume e perfectă. În sprijinul acestei idei, aș menționa prezența asociatului binar Cayman-Talvi, două ființe ce împart un sac translucid ce le dă ideea de siguranță. Urmează replica frendului (implantul personajului principal, Leni): „Putem ieși în opt locuri diferite”. Ori senzația băiatului: „…simțurile i se acceleraseră de opt ori.” Am asociat cifra opt cu octetul, unitatea de măsură a informației.

          Cea de-a doua variantă ar fi că, oricare dintre feliile de lume au un corespondent în viața reală, autorul alegând calea metaforei pentru a trage un semnal referitor la pierderea umanității, a identității, la uniformizare și subordonare necondiționată. În acest caz, Faraon ar putea fi orice lider extremist ajuns la putere. Ar fi extrem de trist, pentru că în fabrica de paste din Adânc-trei se prepară lucruri comestibile din deșeurile orașului. Iar varianta asta nu e tocmai departe de soluțiile alese de unii producători de alimente din zilele noastre.

          Tot tristă mi se pare alienarea Kaisei, una dintre cele patru soții ale Faraonului. Nevoită să trăiască alături de un uman oarecare, așteaptă nopțile pentru a-și regăsi gândurile. Pentru a-și spune sieși ce n-a apucat să spună stăpânului lumilor: „Și eu câte n-aș fi avut  să-i spun… Când le împarți, te apropii de celălalt, iar între mine și el era încă mult prea mult loc de umplut. Tot ce împărtășești cu un altul, umple golurile. Și uneori le umple cu iubire…”

          Dincolo de interpretările personale, povestea e următoarea: Leni, de doisprezece ani, iese în oraș cu tatăl său. Părintele cade victimă unui atentat, iar băiatul, vânat la rândul lui de funcționarii lui Nimeni, trebuie să se descurce singur, ajutat de implantul numit frend. Capătă sprijin de la Focul Mic, un puști de pe stradă, dar și de la un funcționar pe care-l atrage de partea lui. Deslușește sensul poveștii chipului cu zece milioane de trupuri. Învață câte puțin din fiecare întâmplare și de la fiecare personaj întâlnit. Găsește o soluție de a-și readuce părintele înapoi, căci în lumea aceea un om poate trăi mai multe vieți: un singur suflet cu minți diferite în trupuri diferite. Iar o emoție, o scânteie de suflet („ceață de viață”) e de ajuns pentru a defini un individ.

          Ce a adus nou: Am spus despre carte că ar fi „crystal clear”, fără să justific în vreun fel. Ei bine, n-am folosit sintagma pentru că ar fi o lectură ușoară, cu poveste liniară, lesne de înțeles. Ci pentru că e asemenea unei ape căreia îi zărim fundul nisipos și am fi gata să ne aruncăm, crezând că în câteva secunde am atinge pământul cu picioarele. Numai că secundele ar trece, iar noi ne-am scufunda adânc, tot mai adânc, în apa rece și curată căreia nu i-am apreciat corect profunzimea. În tot acest timp, în minte ni s-ar derula povești din cele patru felii de lume: salina, casele, eterul și cerul gol. Iar noțiunile abstracte ce ne-ar invada imaginația, specifice cyberpunkului, s-ar împleti armonios, într-un mod uimitor, cu construcții poetice, delicate. Așa cum un LOD (Lob Delincvent) e larva unui fluture uriaș Ksi-Ksou, pe cât de frumos, pe atât de periculos.

          Cu ce am rămas: „Ce trebuie să rămână dintr-un om ca să mai poată fi numit astfel? Cât la sută și din ce? Dacă-i iei un deget, o parte a trupului și-o îndepărtezi pentru totdeauna, el nu se schimbă esențial. Nu asta îl deosebește față de ceilalți. Dacă îi îndepărtezi umerii, șoldurile, pântecul, el continuă să vadă, să gândească, să spună. E mereu om. Dacă-i făcut bucăți și risipit în toate colțurile lumii, el încetează să mai existe, dar rămâne tot un om. Ce trebuie să-i iei, ce trebuie să-i schimbi ca să nu mai fie el? Trebuie să-l schimbi în cele mai intime structuri ale sale. Trebuie să schimbi cifrul alcătuirii sale moleculare. Dar chiar și atunci, nu se va spune că e tot un om, un om schimbat?

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook