GSF85 banner-650

         

          2017, editura Pavcon, colecția Science-Fiction #36, 148 pag., ISBN 978-606-8879-46-8

         

          Florin Giurcă este un scriitor pe care l-am cunoscut prin intermediul prozelor publicate în revistele online – preponderent în Gazeta SF. Mi-a plăcut stilul său de a scrie. Ideile nu erau neapărat senzaționale – deși unele proze m-au surprins prin imaginația lor – dar erau suficient de reușite ca să suscite interesul și erau tratate, în marea lor majoritate, prin intermediul unor povești relatate plăcut și cu o serie de referințe ce dovedeau o cultură vastă. Am întâlnit pe alocuri și unele naivități care au răpit unor proze atingerea întregului potențial, dar aveam suficiente elemente ca să-mi doresc să citesc o carte a acestui autor.

          N-am fost foarte încântat să văd că a ales să facă primii pași în volum în seria România sub Asediu. Nu pentru că ideea celor de Pavcon, îngrijită de Florin Purluca, ar fi una proastă. Dimpotrivă, mi se pare excepțional că au vrut să exploateze această nișă în ceea ce privește filonul autohton. Succesul nu ține doar de talent, ci și de idei și de marketing. Singura problemă este că eu nu gust în mod deosebit genul acesta de proză apocaliptică. Pe de o parte pentru că prefer viziunile mai optimiste, iar pe de alta pentru că ai nevoie de cunoștințe foarte bune într-o grămadă de domenii științifice pentru a crea un scenariu credibil, plus un talent aparte de a ține publicul în priză.

NLFG          De la primele rânduri mi-am dat seama că Florin Giurcă a ales ca volumul său să se adreseze în principal adolescenților. Un lucru nu neapărat rău. Pentru genul acesta de public, prima problemă ridicată de mine mai sus nu e una chiar atât de importantă. Dacă intriga e construită bine, dacă personajele sunt credibile, dacă tensiunea crește așa cum trebuie, el va fi dispus să treacă peste unele derapaje „tehnice”.

          Acțiunea Nopții lemurienilor începe în Focșani, unde o carte veche pare să stârnească un interes straniu din partea unor persoane. Un cutremur extrem de puternic zguduie din temelii orașul, fiind urmat de invazia unor creaturi înaripate, ce par a avea ținte precise din rândul oamenilor. Sunt acești monștri înspăimântători simple creaturi venite să terorizeze omenirea, sau au un alt scop? Ce poveste se ascunde în spatele întregii aventuri? Autorul răspunde la aceste întrebări cu ajutorul unui profesor, a unor adolescenți și a unei poștărițe.

          Florin Giurcă are grijă să aducă în sprijinul intrigii o serie de elemente izvorâte din imaginația sa, ori din cultura pe care i-am sesizat-o și în alte opere. Nu inovează foarte mult, ideile prezentate îmbinând elemente pe care le-am mai regăsit și în alte opere, dar le întrețese într-o poveste plăcută, ce m-a dus cu gândul – până la un punct – la scrierile lui Jules Verne.

          Personajele sunt interesante. Chiar dacă n-au foarte multă profunzime – cu excepția poștăriței, care mi-a demonstrat că autorul e capabil să creeze personaje memorabile, pe care trebuie să învețe să le folosească la maxim – sunt creionate suficient cât să atragă cititorul. Din păcate, însă, autorul nu ține ferm în mână firele narative conduse prin intermediul acestora. Prin urmare, în loc să le exploateze potențialul și să le ducă spre un final în care se împletesc cu un impact devastator, le lasă pe fiecare dintre ele să-și spună povestea și să se oprească undeva, într-un loc neutru, ca și cum am fi avut de-a face cu mai multe povești separate.

          Tactica aceasta are efect de bumerang. Dacă unele erori de logică sau faze „trase de păr” ar fi fost acceptate în cazul unui crescendo de final, ce ținea cititorul cu sufletul la gură, decizia de a lua piciorul de pe accelerație în ultima parte a cărții și de a lăsa fiecare personaj/acțiune să meargă independent face elementele cu pricina să ofere încheierii un aspect naiv. Mai mult, unele faze cu potențial uriaș – cum ar fi sacrificiul din cimitir – rămân neexploatate, ba chiar fac cititorul să se întrebe la ce au folosit.

          Noaptea lemurienilor e o poveste plăcută, construită frumos în cea mai mare parte. Impresia mea a fost că Florin Giurcă și-a pus ștacheta prea jos, mulțumindu-se cu un text călduț în locul unuia capabil de un impact similar producțiilor similare de pe alte meleaguri. Chiar dacă am privit cu regret această decizie, mi-au plăcut suficiente lucruri încât să vreau să citesc și următoarea carte a autorului. Nu pot decât să sper că va ținti mai sus, deoarece potențial există.

         

         

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts