no40banner 

          Eram la Londra, la o cină oferită în cinstea unuia dintre cei mai apreciați militari englezi ai vremurilor noastre. Nu vreau să vă spun adevăratul său nume, sau gradele pe care le avea. Îl voi numi doar General-Locotenent, Lord Arthur Scoresby.

          Nu vă pot descrie cât de entuziasmat am fost când am văzut acest bărbat extraordinar și faimos. Era acolo, el, în persoană, acoperit de medalii. Nu-mi puteam lua ochii de la el. Părea să poarte cu adevărat sigiliul măreției. Însă faima nu avea niciun efect asupra sa. Miile de ochi care-l priveau, adorarea atâtor oameni, nu păreau a conta deloc pentru el.

          Lângă mine stătea un cleric, care-mi era prieten vechi. Nu fusese mereu cleric. În prima parte a vieții sale fusese profesor la școala militară din Woolwich. A avut o căutătură ciudată când s-a aplecat către mine și mi-a șoptit: „între noi fie vorba, e un prost desăvârșit.” Se referea, bineînțeles, la eroul principal al cinei noastre.

          Vorbele lui m-au șocat. M-am uitat urât la el. N-aș fi fost mai surprins dacă ar fi spus același lucru despre Napoleon, Socrates sau Solomon. Însă știam două lucruri despre acest cleric: totdeauna spunea adevărul și judeca corect oamenii. Așadar, am dorit să aflu mai multe despre eroul nostru, cât mai repede.

          Câteva zile mai târziu am avut din nou ocazia să stau de vorbă cu clericul și mi-a spus mai multe. Acestea sunt cuvintele lui:

          ”Acum aproximativ patruzeci de ani, eram instructor la academia militară de la Woolwich când tânărul Scoresby susținea primul său examen. Îmi părea foarte rău pentru el. Toți răspundeau la întrebări corect, inteligent, în timp ce el, – vai de mine – el nu știa nimic, să spunem așa. Era însă un băiat drăguț și plăcut. Și era dureros pentru mine să-l văd stând acolo și dând răspunsuri care erau minuni ale prostiei.

          Știam, bineînțeles, că atunci când urma să fie examinat din nou, avea să fie dat afară. Așa că, mi-am spus, ar fi un lucru simplu și nepericulos din partea mea să-l ajut atât cât îmi stă în putere.

          L-am luat deoparte și am aflat că știa puțin despre Iulius Cezar. Însă nu știa nimic altceva. Așa că m-am apucat de lucru și l-am testat și l-am muncit ca pe un sclav. L-am făcut să trudească, din nou și din nou, studiind câteva întrebări despre Iulius Cezar care eram convins că urmau să-i fie adresate.

          Dacă vrei să mă crezi, în ziua examinării i-a mers foarte bine. A fost chiar lăudat, în vreme ce alții, care știau de o mie de ori mai multe, au fost aspru criticați. Dintr-un noroc ciudat, n-a fost întrebat decât lucruri pe care eu îl pusesem să le învețe. Un asemenea incident nu se întâmplă mai des de o dată la o sută de ani.

          Ei bine, de-a lungul studiilor lui, eu am stat lângă el, cu același sentiment pe care o mamă îl are pentru un copil handicapat. Și el mereu s-a salvat prin câte un miracol.

          Am crezut că ceea ce avea în sfârșit să-l distrugă avea să fie examinarea la matematică. M-am decis să-i fac sfârșitul cât mai puțin dureros. Așa că i-am îndesat teorie în capul său cel prost ore întregi. În fine, l-am lăsat să meargă la examinare, ca să trăiască ceea ce eu eram convins că urmau să fie ultimele sale momente în acea școală. Ei bine, domnule, încearcă să-ți imaginezi rezultatul! Am fost șocat de era să-mi pierd mințile. A primit premiul întâi! și cele mai efervescente laude!

          M-am simțit vinovat zi și noapte – ceea ce făcusem nu era corect. Eu dorisem numai să-i fac respingerea mai puțin dureroasă. Nici nu visasem că avea să ducă la asemenea rezultate bizare, demne de tot râsul.

          Dar m-am gândit că, mai devreme sau mai târziu, un lucru avea cu siguranță să se întâmple: primul test adevărat în școală avea să-l dărâme.

          Apoi a început războiul Crimeii. M-am întristat pentru el, pentru că trebuia să fie război. Pacea i-ar fi dat acestui măgăruș o șansă de a scăpa să fie descoperit ca fiind atât de prost. Agitat, am așteptat ca cele mai rele lucruri să se întâmple. Și s-au întâmplat! A fost numit ofițer! Ba mai mult, căpitan! Cine-ar fi visat că vor pune o asemenea responsabilitate pe niște umeri atât de moi ca ai lui?

          Mi-am spus că eu sunt responsabil în fața țării mele pentru asta. Trebuia să merg cu el ca să-mi apăr patria de el, atât cât voi fi fost în stare. Așa că m-am alăturat lui. Și iată-ne duși pe câmpul de luptă.

          Și acolo – of, Doamne, a fost groaznic! Greșeli, greșeli îngrozitoare – păi, nu făcea nimic cum trebuie – numai greșeli. Dar, vezi tu, nimeni nu știa secretul adevăratei sale prostii. Toată lumea interpreta eronat acțiunile lui. Îi vedeau greșelile ca pe opere ale unei inteligențe extraordinare! Așa făceau, pe cuvântul meu!

          Cele mai mici greșeli ale sale ar fi făcut un om în toate mințile să plângă, să urle și să țipe – la el însuși, bineînțeles! Și ce m-a ținut pe mine într-o continuă teroare a fost faptul că fiecare greșeală pe care o făcea îi creștea faima și gloria. Îmi tot spuneam că atunci când îl vor dibui, va fi ca și când soarele ar cădea de pe cer.

          A continuat să urce pe scara ierarhică, pășind pe cadavrele superiorilor săi. Apoi, în cel mai greu moment al luptei, a căzut colonelul nostru. Am simțit un nod în gât, căci Scoresby era primul care, ierarhic, trebuia să-i ia poziția. Acum suntem terminați, mi-am spus.

          Bătălia devenea tot mai fierbinte. Englezii și aliații lor se retrăgeau constant peste tot pe câmpul de luptă. Regimentul nostru ocupa o poziție extrem de importantă. O greșeală atunci ar fi adus dezastrul final. Și ce-a făcut Scoresby în aceste circumstanțe? A confundat stânga cu dreapta… nimic mai mult! Primise un ordin de a se retrage și a întări pozițiile din dreapta. În loc să facă asta, el a avansat și a trecut dealul către stânga. Trecusem deja dealul înainte ca mutarea sa nebunească să poată fi observată și oprită. Și ce-am găsit acolo? O întreagă armată rusească, numeroasă și neștiută de nimeni, așteptând. Și ce crezi că s-a-ntâmplat? Am fost cu toții uciși? Asta s-ar fi întâmplat în nouăzeci și nouă la sută din cazuri. Dar nu! Rușii surprinși n-au putut crede că un singur regiment ar fi putut veni peste ei într-un asemenea moment.

          Trebuia să fie întreaga armată englezească, au crezut. Au făcut stânga-mprejur și au fugit în dezordine către câmpul de luptă, cu noi pe urmele lor. În câteva clipe, cea mai mare întorsătură a evenimentelor din câte ai văzut vreodată s-a întâmplat. Aliații au întors soarta luptei de la dezastru la o victorie zdrobitoare și strălucitoare.

          Comandantul aliaților a privit năucit, cu capul învârtindu-i-se de nelămurire, uimire și bucurie. A trimis imediat după Scoresby și l-a îmbrățișat în fața tuturor armatelor. Scoresby și-a câștigat în acea zi faima de strălucit lider militar – apreciat în lumea întreagă. Acea onoare nu va dispărea câtă vreme cărțile de istorie vor dăinui.

          Este la fel de drăguț și plăcut ca totdeauna, dar tot nu știe suficient încât să nu stea ca prostul în ploaie. E cel mai tâmpit om din univers.

          Până acum, nimeni n-a știut-o înafara lui Scoresby și a mea. A fost urmărit, zi de zi și an de an de un noroc inexplicabil. A fost un soldat strălucit în toate războaiele noastre timp de ani de zile. Și-a umplut cariera militară de greșeli. Și fiecare dintre ele i-a adus un nou titlu onorific. Uite-te la pieptul lui, plin de medalii britanice sau străine. Ei bine, domnule, fiecare dintre ele este rezultatul unei tâmpenii sau a alteia. Ele sunt dovada faptului că cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui om este să se nască norocos. Îți spun din nou, cum ți-am spus și la cină, Scoresby e complet idiot!

          (În traducerea lui Alexandru Lamba)

Mark Twain

Mark Twain

Samuel Langhorne Clemens (30 noiembrie 1835 - 21 aprilie 1910), cunoscut sub pseudonimul de Mark Twain, a fost un autor și umorist american. El a scris „Aventurile lui Tom Sawyer” și continuarea „Aventurile lui Huckleberry Finn”.

More Posts