gsf43 banner 610

– fragment –

          Valurile, agitate de furtuna ce abia se sfârşise în zori, se furişau până la baza stâncii, încercând să urce. Nereuşita le despica într-un evantai de stropi mov care obturau discul soarelui, doar puţin săltat peste orizont. Departe, spre dreapta, un glisor al Companiei tăia curentul pieziş, spre larg. Pe deasupra sa, reptile zburătoare de noapte, flămânde din cauza zbuciumului apelor, ezitau să ia drumul falezei.

          Această dimineaţă, privită de sus, de pe stânci, de sub clopotul translucid aşezat etanş peste terasa Cazinoului, avea ceva limpede în ea care nu se potrivea cu moleşeala aşternută în sala de joc. Milionari cu chipuri istovite coborau scările ţinându-se de pereţi. Ajunşi afară, trăgeau în piept cu nesaţ aerul purificat adus de briză. Se urcau în elicopterele lor colorate şi plecau. Cei mai mulţi dintre ei nu erau băştinaşi. Veneau de pe planetele învecinate. Pe Altaib, noaptea durează nouă ore, pe Zirma, şase, pe Magre, zece, doar aici, pe acest fost satelit elovian, între apusul şi răsăritul lui Zirtob se scurg şaisprezece ore. De asta, celor mai mulţi li se pare obositor. Femeile milionare sau miliardare rezistă mai bine, deşi dimineaţa, în lumina mov, se vede grotesc cum fardul antifoto de pe obraji li s-a luat, dezgolind porţiuni de epidermă mai închise la culoare. Par mânjite de banii pierduţi sau câştigaţi.

          Dintre noi toţi, ultimul care se scoală de la masa de joc, deloc obosit, niciodată mâhnit, căci nu pierde, este Norocosul. Ce-i drept, nu e om, ci robot. Când ultimul partener de pocher s-a ridicat din faţa lui înfrânt, transfigurat de oboseală şi de spectrul averii lăsate pe masă, Norocosul îl aşteaptă mai întâi să-i întoarcă spatele, apoi degetele sale metalice, articulate în patru locuri, adună impasibile cartelele mototolite de iridiu şi le introduc într-un săculeţ transparent de plastic. Averea, speranţele unui om nu ocupă, la terminarea operaţiei, mai mult de trei-patru decimetri cubi. La urmă, Norocosul strânge cărţile de joc şi le mai amestecă o dată. Are numeroase feluri de a o face, cu toate foarte spectaculoase. Le azvârle pur şi simplu în sus şi ele cad aşezate în pachete de câte patru; le răsfiră printre degete în unu, două sau trei evantaie tridimensionale; învârte câte o carte cu mâna stângă în jurul celei drepte, până când pachetul formează un cerc ca o brăţară. Jongleriile astea nu le desfăşoară de faţă cu clienţii obişnuiţi ai Cazinoului. Prea multă abilitate în mânuirea cărţilor i-ar putea duce la ideea că Norocosul trişează. Ceea ce este cu totul şi cu totul inexact. Norocosul nu trişează, fiindcă nu are nevoie. Analizează statistic şi probabilistic combinaţiile de cărţi, interpretează minuţios fizionomia şi licitaţia partenerului. Mie sau oricărui alt ins asta nu ne-ar fi suficient, pentru că n-am putea să o facem la fel de bine ca el. Când, odinioară, i-am propus Patronului construcţia Norocosului, l-am luat pe ocolite:

          — Patroane, am auzit că eşti unul dintre cei mai mari jucători din partea asta a galaxiei. Uite la ce m-am gândit!Şi i-am expus principiul Norocosului.

          — Acum să nu mă socoteşti vreun maniac! mi-am încheiat cu dibăcie peroraţia. Nu-ţi cer să mă crezi pe cuvânt. Mai cinstit, îţi propun să jucăm câte partide vrei tu şi-ţi demonstrez că te bat!

Puteți citi restul povestirii aici: Revista SRSFF, octombrie 2009

Alexandru Ungureanu

Alexandru Ungureanu

Alexandru Ungureanu (n. 7 ianuarie 1957, București; d. 11 octombrie 2004, Bacău) a fost un prozator de science-fiction român. Are preocupări literare încă din liceu, frecventând mai toate cenaclurile bucureștene și scriind cu frenezie proză umoristică, poezie și teatru absurd. În anul 1978 își face debutul în cenaclul studențesc Solaris, al Casei de Cultură a Studenților "Grigore Preoteasa", pe care îl va și conduce în perioada 1979-1982. În 1979 creează primele proze de anticipație, gen care îl va impune rapid mai ales prin inventivitatea, viziunea poetică și romantică, dar și ultramodernă cu care își construia misterioasele povestiri. Debutează publicistic peste doi ani, când SLAST îi publică povestirea Alarmă în sistemele cibernetice, în același an revista "Convorbiri literare" acordându-i premiul său pentru povestirea Mașina de visat șerpi. Premiul Helion pentru povestirea „Artele marțiale moderne” (I) - 1982, Premiul al III-lea la secțiunea povestire a concursului Consfătuirii Naționale a Cenaclurilor de Anticipație, pentru „Cei dintr-o lacrimă” - 1982 ș.a., precum și apariția în paginile revistelor Știință și Tehnică, Ateneu, Convorbiri literare, România literară, Steaua, Vatra, în fanzinele Paradox, Helion, Fantastic Magazin, Ing, Quasar, în almanahurile Anticipația și Convorbiri literare. Editorial debutează în 1984, când Editura Albatros îi publică, în colecția "Fantastic Club", romanul Marele Prag, ce l-a impus definitiv și i-a adus Premiul Comitetului Central al U.T.C. În 1987 se transferă la Centrul de Radiodifuziune Galbeni (Bacău), iar după 1990 își abandonează profesia de bază, dedicându-se aproape în exclusivitate gazetăriei, împreună cu cenacliștii de la "Clepsidra" pune bazele publicației "Pur și simplu", al cărei redactor-șef e în perioada 1990-1991, apoi devine director al săptămânalului "Argus" (1992), redactor-șef adjunct al cotidianului "Ziua" (1993), redactor-șef al "Radio Star B" (1993) și la cotidianele "Ultima oră" (1995), "Monitorul de Bacău" (1995-1996) și săptămânalului "Așa" (1998), director al publicației "Top Class", la alte publicații cu caracter economic. Nu neglijează afacerile, având preocupări editoriale, care au condus la apariția celui de-al doilea volum, Artele marțiale moderne (Editura "Celelalte Cuvinte", Bacău, 1990), precum și a altora, de factură tehnică. După 1990, s-a dedicat o vreme activității editoriale, fiind redactor și editor al revistei "Dracula" (1990-1991), precum și al unor antologii SF de proze românești și străine.

More Posts